1989

Se împlinesc, în curând, douăzeci de ani de la căderea lui Ceaușescu din decembrie 1989.
Cum arată acele evenimente acum? Multe întrebări înconjoară, încă, acea perioadă tulbure a României, când “poporul” fost în prim-planul istoriei. Cum se integrează revoluția din 1989 în peisajul Europei Răsăritene, alături de căderea zidului Berlinului, dezintegrarea regimurilor comuniste din regiune și încheierea Războiului Rece?
Ce și-au dorit oamenii și ce au obținut? Cine și ce anume a făcut posibilă schimbarea? Cine a beneficiat, cine a pierdut? A fost o revoluție “adevărată“? Este prea devreme să fim dezamăgiți sau prea târziu să mai sperăm?
1989 a fost și anul masacrului din piața Tiananmen, al retragerii sovietice din Afghanistan sau al întoarcerii Braziliei la democrație.

Ce a urmat? Douăzeci de ani dominați de un așa-zis proces de “tranziție.”
A existat într-adevăr o tranziție, dar nu către democrația liberală ci mai degrabă către un sistem politic bazat pe corupție și deturnare de fonduri – adică o “cleptocrație.” Acesta nu este rezultatul unor noi politici în Europa Răsăriteană ci al unui autoritarism post-ideologic și post-comunist, în care vechile elite au păstrat puterea, doar în aparență transformate.

Continuarea o voi face într-un articol mai stufos, intitulat “Comunismul…după 20 de ani”.