Interzicerea minaretelor decisă duminică de votul popular în Elveția este “în mod clar discriminatorie” a afirmat marți Înaltul Comisar al ONU pentru drepturile omului Navi Pillay. Ea și-a exprimat regretul privind votul elvețian care “riscă să pună țara în contradicție cu obligațiile sale internaționale.”
Navi Pillay a menționat că guvernul elvețian nu a susținut inițiativa. Dar a continuat spunând că “politicile bazate pe xenofobie și intoleranță sunt extrem de perturbatoare.”
“Ezit să condamn un vot democratic, dar nu am nicio ezitare în a condamna campaniile politice alarmante“, a adăugat Înaltul Comisar. “Unii politicieni care au propus această lege au afirmat că nu au vizat islamul. Aceștia au afirmat că interdicția minaretelor ar putea ameliora integrarea. Aceste afirmații sunt stranii atunci când simbolul unei religii este vizat“, a adăugat Navi Pillay.
Comitetul drepturilor omului a indicat că dacă legea este adoptată, ar însemna că Elveția se va afla în opoziție cu mai multe articole din Carta ONU privind drepturile civice și politice.

Președintele CEDO, J.P. Costa se îndoiește că interdicția minaretelor va ajunge în fața judecătorilor de la Strasbourg. Problema este “complicată la nivel juridic.” Înainte de prezentarea în fața Curții, reclamantul trebuie să demonstreze că a epuizat toate căile de recurs în țara de origine. Ori “nu este posibilă sesizarea Tribunalului Federal (instanța supremă în Elveția) împotriva rezultatului unui vot popular“, a declarat CEDO.
Se pune de asemenea întrebarea cine are dreptul de a face recurs împotriva votului. Un caz nu poate fi adus în fața CEDO decât dacă există o victimă directă a deciziei.

Premierul turc Recep Tayyip Erdogan a cerut luni Elveției să corecteze această “eroare.” Erdogan a reafirmat că o asemenea întrebare nu ar trebui să fie niciodată supusă unui vot popular.

Are Elveția, un stat cu rădăcini creștine, dreptul de a-și apăra identitatea națională? Putem critica în probleme legate de democrație această țară?
Arabia Saudită, unul dintre sponsorii construirii moscheilor în Europa, nu vrea să audă de biserici pe teritoriul său. Nu este acest lucru discriminator? Sau monarhiile autocratice au acest drept?
Este democratic să critici un vot popular? Nu reprezintă referendumul democrația însăși?
Orice religie are dreptul să își construiască lăcașuri de cult, dar personal, consider că implantarea de elemente arhitectonice non-europene denaturează peisajul acestui continent. Pentru mai bine de o mie de ani strămoșii noștri au luptat să țină islamul departe de Europa. Acum acesta ne invadează continentul fără să întâmpine vreo opoziție. Mai este mult până la apariția tribunalelor islamice?
Unii au afirmat că este un vot “inspirat de frică“. Nu mai avem dreptul să ne fie frică? Mie mi-ar fi frică să locuiesc în Arabia Saudită, Pakistan, Sudan, Yemen, Iran sau Maroc.

Media și oamenii politici care au disimulat problemele, intrând în dansul corectitudinii politice, nu au cunoscut niciodată situația reală din teren. Popoarele Europei au păreri diferite față de conducătorii lor. Cine ar fi crezut?

Sursă de informare: TV5Monde

Recent a apărut un scandal în care niște hackeri au postat pe internet emailuri furate din computerele aparținând University of East Anglia din Norwich, Marea Britanie. Multe dintre acestea sunt legate de Phil Jones, șeful Climatic Research Unit. Iată câteva dintre e-mailurile cele mai “fierbinți“:

▪ From: Phil Jones. To: Many. Nov 16, 1999
“Tocmai am terminat șmecheria lui Mike pentru Nature [revista științifică] adăugând la temperaturile reale ale fiecărei serii pentru ultimii 20 de ani (din 1981 încoace) și din 1961 pentru Keith, să ascund declinul.”
Criticii consideră asta o dovadă că datele au fost manipulate pentru a ascunde faptul că temperaturile la nivel global sunt în scădere(!). Profesorul Jones pretinde că semnificația cuvântului șmecherie [trick] a fost greșit interpretată.

▪ From Phil Jones To: Michael Mann (Pennsylvania State University). July 8, 2004
“Nu pot să văd aceste documente în următorul raport al IPCC[Intergovernmental Panel on Climate Change]. Kevin și eu le vom ține deoparte— chiar dacă trebuie să redefinim ceea ce reprezintă literatura peer-review!”
IPCC este un institut al ONU care monitorizează schimbările climatice. Cercetătorii nu au dorit să ia în considerare studiile care contestă faptul că încălzirea globală este reală sau provocată de om.

▪ From: Kevin Trenberth (US National Center for Atmospheric Research). To: Michael Mann. Oct 12, 2009
“Adevărul este că nu putem explica lipsa încălzirii în acest moment și este o parodie pe care nu putem… Sistemul nostru de observație este inadecvat”
Profesorul Trenberth pare să accepte unul dintre argumentele esențiale ale scepticilor privind încălzirea globală – faptul că nu există nicio dovadă că temperaturile au crescut în ultimii 10 ani.

▪ From: Phil Jones. To: Many. March 11, 2003
“Voi trimite un email revistei să le spun că nu vreau să mai am de-a face cu ei, până nu scapă de acest editor problemă.”
Profesorul Jones pare să insiste pentru demiterea editorului revistei Climate Research, o publicație științifică în care au apărut o serie de articole care negau încălzirea globală.

▪ From Phil Jones. To: Michael Mann. Date: May 29, 2008
“Poți să ștergi vreun email pe care l-ai avut cu Keith privind re AR4? Keith va face la fel.”
Scepticii privind schimbările climatice au încercat, folosindu-se de legea privind liberul acces la informații, să obțină date neprelucrate conținute în raportul IPCC cunoscut ca AR4. Cercetătorii nu au vrut ca emailurile lor, privind datele raportului, să fie făcute publice.

▪ From: Michael Mann. To: Phil Jones and Gabi Hegerl (University of Edinburgh). Date: Aug 10, 2004
“Phil și eu vom fi nevoiți să răspundem unor tâmpenii dezaprobatoare de la idioți în viitorul apropiat.”
Cercetătorii nu fac nicio încercare de a-și ascunde disprețul față de scepticii privind schimbările climatice, care au cerut mai multe informații despre munca lor.

Sursa: Telegraph

Coincidență sau nu, aceste emailuri au apărut cu doar două săptămâni înaintea summit-ului de la Copenhaga privind reducerea emisiilor de CO2. Scepticii ar spune că este mâna companiilor ce nu doresc reducerea acestor emisii, care încearcă să discrediteze IPCC. Și oricum, cine își păstrează emailurile timp de zece ani?
Așadar, există o încălzire globală sau este doar o imensă manipulare pentru introducerea unei noi taxe (taxa pe CO2)? În România, conform ANM (ex-INMH), în perioada 1901-2000 a existat o încălzire medie pe țară de 0,3⁰C și de 0,5⁰C pe perioada 1901-2007[raportul ANM îl aveți aici]. Chiar dacă s-a observat o intensificare a fenomenului începând cu anul 1961, acest lucru este nesemnificativ din punct de vedere statistic. Variațiile și extremele climatice există de când au apărut și primele informații scrise privind starea vremii.
Comparând temperaturile înregistrate în București în luna noiembrie din ultimi trei ani putem trage o concluzie.

1. – Temperaturile maxime/minime comunicate de ANM.
2. – Temperatura maximă și minimă înregistrată în luna noiembrie în stația București-Filaret, conform ANM.
3. – Temperatura medie lunară a maximelor și minimelor zilnice conform datelor ANM.

Într-adevăr se observă o încălzire în ultimii trei ani, în luna noiembrie, în București, dar este acest lucru o dovadă a încălzirii globale? Probabil că nu, dar anomaliile climatice par să se intensifice în ultimii 20 de ani. Ceva adevăr există în teoria încălzirii globale. Nu trebuie să fii specialist ca să observi asta, trebuie doar să-ți scoți capul pe fereastră.
Interesantă mi se pare însă evoluția încălzirii globale în rândurile adepților teoriei conspirației. Dacă în urmă cu 15-20 de ani aceștia erau de acord cu teoria, după ce guvernele și organizațiile mondiale au început să recunoască încălzirea globală, teoreticienii conspirației au abandonat-o, inventând alta: a neîncălzirii globale! Așadar, dacă guvernele lumii recunosc încălzirea globală, înseamnă că au un scop ascuns: vor să ne omoare sub pretextul că suntem prea mulți și poluăm planeta, vor să introducă o taxă nouă pentru țările sărace sau vor să-l aducă pe Satana la putere, nu neapărat în această ordine.

Elvețienii au votat duminică pentru interzicerea construirii de noi minarete (minaret=turn construit, de regulă, lângă o moschee, din care este făcută chemarea la rugăciune -adhan), dezamăgind musulmanii din această țară.
Un total de 57.5% din voturile exprimate și 22 dintre cele 26 de cantoane au sprijinit inițiativa, care se dorește să stopeze “islamizarea Elveției“, susținută de partidul de dreapta SVP-Partidul Popular Elvețian și pe care guvernul și parlamentul au respins-o. Opozanții inițiativei (Verzii) spun că s-ar putea adresa Curții Europene a Drepturilor Omului de la Strasbourg.
SVP, cel mai mare partid din țară, a strâns suficiente semnături pentru a organiza referendumul în conformitate cu legile elvețiene. Autoritățile declară că vor trebui să respecte decizia luată și că nu vor mai fi construite noi minarete.
“Rezultatul votului arată că elvețienii nu doresc minarete sau legi ca Sharia în țara lor” a declarat liderul partidului SVP.

Acest rezultat al referendumului vine după ce și în alte țări occidentale s-au ridicat numeroase voci împotriva islamului. Minaretul este mai mult un simbol politic al islamului, semnificând dominația acestuia asupra unei regiuni cucerite. Primul lucru făcut de otomani după cucerirea Constantinopolului a fost să ridice un minaret deasupra bisericii Hagia Sophia.
Islamul constituie cel mai mare pericol la adresa civilizației. Nu sunt împotriva practicării acestei religii, la fel cum nu sunt împotriva niciunei religii. Dar islamul este cea mai agresivă dintre toate. Membrii acesteia își afișează în mod ostentativ simbolurile credinței lor, precum vălul islamic sau bărbile. Locul religiei este în biserici, moschei sau sinagogi precum și în locuința proprie. Nicidecum pe străzi.
În general fanaticii religioși au încercat și încă mai încearcă să impună credința lor și altora, chiar cu forța dacă trebuie. Dar musulmanii întrec orice măsură cu al lor jihad (جهاد) pentru impunerea islamului în lume. Cruciadele s-au terminat de mult! Ultima a fost în 1270 (practic a luat sfârșit după pierderea orașului Acra, în 1291). Reveniți-vă!

PS: Știu, parcă aș fi Geert Wilders, dar nu am spus niciodată că nu sunt de acord cu el. Mi-am exprimat doar uimirea că mai trăiește după ce a declarat. Poate că Wilders își exprimă opiniile puțin cam dur, dar nu este departe de adevăr. Toleranță, da, dar lasă-mă dracului în pace! Nu-mi arunca în față propaganda ta și nu mă privi cu ură atunci când te contrazic.

Sursa: Ria Novosti

Puține ocazii sunt mai propice pentru uitarea trecutului decât momentele aniversărilor istorice. Printre amintirile căderii zidului Berlinului și, cel puțin temporar, a îmbunătățirii relațiilor dintre Occident și Rusia, puțini se mai gândesc la ceea ce s-a încheiat în urmă cu două decenii. Asupra a două chestiuni istoria și-a dat verdictul final: Războiul Rece nu se va mai întoarce; Uniunea Sovietică (URSS), ca un stat multinațional și ca o ideologie globală și provocare strategică pentru Occident, este într-adevăr dispărută. Cu toate acestea, asupra unei componente a acestei povești – mișcarea comunistă globală – verdictul nu este, până acum, clar.

Evenimentele din decembrie 1989 din România sunt parte integrantă a acestei povești. Ele nu pot fi privite separat de celelalte “revoluții” din țările comuniste. Numai naivii pot considera că mișcarea care a cuprins Europa Centrală și de Est a fost o coincidență fericită. În spatele cortinei s-au aflat, ca întotdeauna, puternicii planetei, eternii păpușari, care au decis că experimentul a eșuat și trebuie încheiat. Dar, încercând să ignorăm aceste lucruri evidente, vom analiza structura comunismului fără să apelăm la teoria conspirației.
Privind lucrurile mai de aproape, comunismul în înțelesul strict al cuvântului nu a existat. A fost însă dezideratul bolșevicilor de a implementa comunismul. Dar au eșuat în acest demers. A urmat apoi pentru Rusia o așa-zisă tranziție, sub forma unui jaf neoliberal, cu vânzarea resurselor țării către oligarhi, iar încercarea de a îndrepta țara către un model suedez de melanj între capitalism și socialism – așa cum voise Gorbaciov – a fost complet ignorată.

Comunismul, personificând ideologia și aspirațiile sociale aflate la baza Uniunii Sovietice și ecoul planetar al cărui rămășite persistă încă, rămân să fie analizate. Dar îngroparea comunismului poate fi făcută doar pe baza înțelegerii a ceea ce a reprezentat, de ce milioane de oameni au luptat și au crezut în acest ideal și care au fost problemele cu care s-au confruntat. Se poate face de asemenea atunci când moștenirea acestei ideologii și mișcări este asumată și nu uitată sau, convenabil, și contrazicând dovezile istorice este respinsă ca fiind o “iluzie“.

Judecând prin prisma dezbaterilor politice și intelectuale de astăzi, nici cei care celebrează sfârșitul comunismului, nici cei care articulează acum o alternativă radicală nu au realizat o astfel de apreciere: pe de o parte îngâmfarea caracteristică a capitalismului de piață și o lume a democrației liberale din ce în ce mai nesigură, iar pe de altă parte radicalismul stupid care pozează drept alternativă globală, lecțiile comunismului defunct rămânând în mare parte ignorate. Și astfel ele vor fi, probabil, repetate.

Întrebarea referitoare la ce fel de sistem politic și social a fost comunismul, prea recent pentru a permite o perspectivă facilă, a ocazionat câteva explicații posibile. Acestea includ, în termeni sumari:

▪ o tendință dictatorială prin care elitele revoluționare au preluat controlul societății

▪ o mișcare imperfectă pentru auto-emanciparea clasei muncitoare

▪ o expresie a mesianismului

▪ un produs al despotismului oriental

▪ un proiect de dezvoltare eșuat.

Comunismul a concretizat caracteristici ale politicii moderne care nu ar trebui abandonate: o convingere a participării maselor la politica statului, o separare radicală între religie și stat, o promovare a rolului public, politic și economic al femeilor, ostilitatea față de conflictele inter-etnice și accentuarea ideii că statul trebuie să intervină în problemele economice și sociale. Iosif Stalin și al său Gosplan poate că au discreditat o anumită formă de “planificare“, dar aplicarea generală a gândirii raționale științifice, manageriale și politice în problemele sociale, spre a controla oarecum viitorul, este o aspirație legitimă și necesară, mai ales într-o perioadă a reducerii resurselor și a unei posibile crize ecologice. Comunismul nu a deținut monopolul asupra acestor idei – orice liberal înverșunat le-ar putea susține -, iar interpretarea dată acestor valori a fost autoritară, sângeroasă și, în unele cazuri, criminală. Aceasta nu înseamnă însă că aceste țeluri, concepute democratic și uman, nu sunt părți necesare ale politicii contemporane.

Totuși este esențial să privim, fără ambiguitate, la căderea comunismului și să nu evităm problema pe care prea multe analize retrospective au evitat-o: faptul că această cădere a fost necesară, nu fortuită. Acest sistem, negând democrația politică și bazat pe economia centralizată, nu a căzut doar datorită unor politici false pe ici și colo, ci deoarece teoria marxistă clasică a fost abandonată. Așa cum au realizat până și simpatizanții săi, ca Rosa Luxemburg care a înțeles acest lucru în 1917, sistemul era sortit de la început eșecului.

Este ceva obișnuit pentru apărătorii marxismului din lumea contemporană să susțină că teoria marxistă și comunismul efectiv au fost două lucruri diferite și, așadar, teoria nu poartă nicio responsabilitate pentru acțiunile comuniștilor. Această teorie susține că un alt tip de marxism, unul mai liberal sau “autentic” sau “democratic“, sau, dacă privim în cealaltă direcție, unul mai ferm, militant, disciplinat, ar fi putut preveni colapsul statelor comuniste.

Au fost cu siguranță, în cele șapte decenii de istorie ale acestuia, alternative ale sistemului sovietic: “noua politică economică” ar fi putut continua și după anul 1928; ar fi putut urma o traiectorie diferită la mijlocul anilor ‘30 dacă Stalin nu ar fi ordonat asasinarea lui Kirov, sau dacă Nikolai Buharin ar fi devenit liderul partidului; dacă Nikita Hrușciov nu ar fi fost îndepărtat de la putere în 1964; dacă reforma economică, de genul celei încercate de Mihail Gorbaciov după 1985, ar fi început cu 20 de ani mai devreme. Și așa mai departe.
În ceea ce privește perioada finală, sistemul sovietic ar fi putut continua pentru încă o generație, dacă un alt lider sovietic conservator ca Grigori Romanov sau Viktor Grișin ar fi venit la putere în martie 1985, în locul lui Gorbaciov. Dar, pe termen lung, nici ideologia Partidului Comunist al URSS, nici vreuna din variantele marxismului tradițional, nu ar fi putut salva regimul. Ajunsese într-un punct mort; dar acea aporie, deși contingentă ca formă sau sincronizare, era inevitabilă mai devreme sau mai târziu.

Mișcarea revoluționară socialistă nu a fost totuși o greșeală sau o iluzie aberantă: a fost la vremea ei o mișcare globală pe toate continentele și un produs al tensiunilor structurale din interiorul dezvoltării capitalismului din ultimele două secole. Este de aceea inutil să începem criticarea unei societăți văzută de unii ca un lucru ce putea evitat sau de către unii neoliberali ca o iluzie.
Într-adevăr, a avut iluziile sale; dar acestea există și în ideologia capitalistă care afirmă faptul că oricine poate deveni milionar, noua tendință comercială precum procesul de îmbătrânire poate fi oprit sau chiar reversibil, sau credința irațională în ființe divine și viață după moarte, pe care mare parte din omenire încă o adoptă și încearcă să o impună și altora. În plus, la fel ca aceste fantezii, socialismul era de asemenea inevitabil, precum alte caracteristici ale dezvoltării capitalismului modern – fie ele democratizarea, capitalismul autoritar, războaiele sau colonialismul.
Din acest motiv, mișcarea revoluționară socialistă a fost, cu toate iluziile și deziluziile sale, o creație a timpurilor sale și una dintre himerele care definesc acele vremuri.
Elementele rămase din tradiția marxistă, care au contribuit nu numai la revoluții ci și la caracteristicile sângeroase și criminale ale acestor regimuri, au constituit esența doctrinei comuniste:

▪ conceptul statului autoritar

▪ idea mecanicistă a progresului

▪ mitul revoluției

▪ caracterul indispensabil al eticii.

Mai întâi, fundamentală pentru marxismul revoluționar, este teoria anti-democratică, iacobină, a politicii și a “statului“: acesta, nu auto-emanciparea maselor sau muncitorilor, este conceptul central.
În al doilea rând, dar deopotrivă important pentru concepția revoluționară modernă, se găsește termenul supra-istoric de “progres“. Bineînțeles, poate fi, în anumite moduri, apărat: au existat progrese, de exemplu, avansul medicinei, bogăția oamenilor sau dezvoltarea democrației capitaliste. Aceasta nu înseamnă, însă, că există o destinație a istoriei, un “sfârșit” în sensul unui obiectiv. Cu atât mai puțin nu implică faptul că urmărirea unui astfel de țel legitimează acțiunea politică și, în unele cazuri, uciderea celor considerați “reacționari“.

În al treilea rând și strâns legat de mitul “progresului” era mitul periculos al “revoluției“; nu doar revoluția, ca un moment istoric de tranziție și metodă de a face trecerea de la o epocă istorică către o alta, dar “revoluția“, ca mit istoric, un cataclism care era inevitabil și necesar pentru emancipare.
Ca parte a regândirii tradiției socialiste trebuie să fie o reevaluare a acestui mit, unul dintre cele mai puternice și în mod cert la fel de distructiv în epoca modernă ca acela al “națiunii“. Acest mit, împreună cu ideea de “ireversibilitate” a revoluțiilor socialiste au fost spulberate în perioada 1989-1991.

Verdictul istoriei

Comunismul a eșuat și era, datorită slăbiciunilor interne precum și vitalității oponenților săi, predestinat să facă asta. Cu toate acestea, nu ar trebui să se uite faptul că această încercare de a eluda direcția tradițională a dezvoltării capitalismului a fost, pentru o perioadă, înfloritoare, mai ales în ceea ce privește provocarea ideologică și militară ridicată vestului.
De aici rezultă, însă, un alt aspect al comunismului, de importanță egală, care este prea ușor trecut cu vederea de către lumea post-1989. Comunismul a fost, la fel de mult ca liberalismul, el însuși un produs al modernității, al schimbărilor intelectuale și sociale care au urmat revoluției industriale și al nedreptăților și brutalităților asociate cu aceasta – ale cărei efecte timpurii asupra orașului Manchester au fost descrise de Friedrich Engels în 1844 și care au culminat cu violențele ocupației coloniale, exploatării și războiului. Dacă Engels s-ar întoarce astăzi și ar vizita majoritatea orașelor din Asia, Africa sau America Latină, dar chiar și anumite orașe occidentale, nu ar fi deloc surprins.

Cea mai mare realizare a comunismului s-ar putea să fie nu crearea unei alternative și a unui sistem opus capitalismului, ci tocmai contribuția sa la modernizarea capitalismului. Fără să uităm că răspândirea dreptului la vot, a creșterii asistenței sociale din partea statului, sfârșitul colonialismului, boom-ul economic din Europa și Asia de după 1945 au apărut datorită rolului catalitic pe care – combinat cu presiunile din interior – provocarea comunistă l-a jucat.

Comunismul nu a fost doar un proiect utopic, a fost răspunsul dramatic în fața inechităților și conflictelor generate de capitalismul modern. Continuarea multora dintre acele inechități și conflicte și astăzi sugerează că provocări suplimentare, de o natură încă nedeterminată, vor rezulta.

Capitalismul, asa cum ne-a arătat recenta și încă neîncheiata recesiune, nu poate exista fără interferența statului. Tentativa bolșevicilor de a crea un model de stat care să asigure prosperitatea majorității populației a reușit pentru o perioadă, dar datorită defectelor structurale a eșuat pe termen lung. Acest lucru nu înseamnă însă implicit că și comunismul ca scop în sine este o eroare, doar că metoda aleasă de Uniunea Sovietică a dat greș.
China a reușit, într-o oarecare măsură, să își reformeze sistemul, permițând apariția unei perioade de expansiune capitalistă, dar rămâne în continuare de văzut dacă Partidul Comunist Chinez a renunțat la scopul a realiza comunismul sau pur și simplu a constatat că un aparat de stat mai puțin intruziv în sistemul de piață este o metodă mai bună de dezvoltare economică decât modelul centralizat.
Capitalismul lui Adam Smith nu există nicăieri pe această planetă. Ceea ce avem este o formă mixtă de economii controlate de stat, în care există elemente corporatiste puternice care folosesc statul spre a crea ambianța unei piețe, în care aceste structuri oligarhice pot prospera. Într-o oarecare măsură există la o scară redusă un capitalism care este ceva mai apropiat de modelul lui Adam Smith, dar singurele locuri în care găsim o piață cu adevărat liberă sunt în zona ilegală și în unele economii primitive bazate pe agricultură. Acestea există în afara modelului capitalist, ca un amestec între economia tradițională legată de pământ și relațiile țăranilor cu pământul și între economia subterană care există în periferiile urbane mizere, care au apărut în lume pe măsură ce tot mai mulți oameni sunt incapabili să își obțină mijloacele de trai lucrându-și terenurile, datorită dumpingului produselor agricole ieftine din vestul industrializat.

Ceea ce avem în lume este o economie mixtă în care iraționalul este accentuat de programe de calculator care accentuează oscilațiile pieței și unde cultura tradițională a cultivării pământului încă există. Comunismul a reprezentat dorința unei părți a omenirii pentru echitate și alocarea corectă a resurselor. De ce să nu distribuim bogăția atât de ușor generată prin acest progres tehnologic într-o manieră echitabilă și rațională?
Numai datorită mitului capitalist nu am reușit să progresăm dincolo de acest punct. Construcția liberală a drepturilor individului, creată de teoriile sociale ale secolului 18 și abrogată apoi de darwiniștii socialiști în secolul 19 a fost reambalată ca individualism și neoliberalism în secolele 20 și 21 cu accentul pe dreptul contractual, este în felul ei destinată eșecului deoarece păstrează cu sfințenie anumite valori care nu sunt sustenabile într-un mediu tensionat ecologic, unde distribuția rațională și planificarea sunt singurele modele care vor funcționa. Obstrucționismul legal cu imensa cantitate de energie umană consumată pe dreptul contractual, dreptul comercial și corporatist, toate destinate să asigure drepturile unei individualități artificial create – corporația, este de nesusținut și reprezintă o risipă a unei energii umane valoroase.
Este nevoie să reevaluăm valorile acestei planete și drepturile tuturor entităților de a trăi în echilibru cu toți ceilalți de pe planetă. Ca model dependent de expansiunea continuă și profit, capitalismul este doar un drum ceva mai lung către dezastru față de structura statală a bolșevismului. De ce avem nevoie de mai multe metode de autodistrugere prin exacerbarea acestui cult al individului și a drepturilor individuale? Capitalismul servește cercului îngust al elitelor corporatiste și acoliților acestora și nu este mai bun decât modelul statului birocratic bolșevic din fosta Uniune Sovietică. Ambele modele au dus la o devastare ecologică, iar curățarea după acestea va fi sarcina a multe generații de acum încolo.
Vă puteți imagina o lume în care 6 sau 7 miliarde de oameni trăiesc fără chibzuință precum americanul de rând? Ar fi o catastrofă monumentală și acolo ne va duce capitalismul neoliberal dacă nu vom interveni. Asta nu se poate întâmpla și acum întrebarea care ar trebui să se pună este cum vom structura programul de refacere a mediului și cum vom aloca costurile și distribuția resurselor rămase.
Rămâne de văzut ce vom face în continuare; vom păstra actualul sistem în care elitele acumulează bunuri cu ajutorul unui aparat de stat creat pentru satisfacerea nevoilor acestora sau vom evolua și vom crea o nouă orânduire socială în care vom împărți în mod echitabil resursele planetei?

Funny

Interviu cu profesorul Victor Bacinski, medic în regiunea Cernăuți, Ucraina. Publicat pe http://www.unian.net/rus/news/news-346721.html de Anna Iașcenko.

Pe baza autopsiilor am ajuns la următoarele concluzii: nu este vorba de pneumonie, ci de insuficiență cardio-pulmonara și șoc cardiogenic…Virusul intră direct în plămâni, apar sângerările…Antibioticele nu ar trebui folosite…

De ce avem o rată a mortalității atât de ridicată în țară?

Deoarece oamenii se duc la farmacii să-și cumpere medicamente în loc să se ducă la medici pentru a primi tratament…Nu este vorba de ciumă pulmonară. Asta e o prostie… antibioticele nu ajută… Cei cu sisteme imunitare puternice vor supraviețui. Oamenii cu sisteme imunitare slăbite vor ceda în fața bolii… Măștile faciale asigură o extra-protecție de circa 30%. Purtarea mănușilor adaugă aproximativ 10% în plus, ajungându-se astfel la 40%, deoarece virusul penetrează membrana mucoaselor.

Șeful Institutului de Medicină Legală din regiunea Cernăuți, profesorul Victor Bacinski face o declarație interesantă: toate victimele virusului din Bucovina (22 de persoane cu vârste cuprinse între 20 și 40 de ani) nu au decedat în urma unor pneumonii duble (bilaterale), cum s-a crezut inițial, dar ca urmare a rezultatului unui sindrom viral acut, însemnând distrugerea totală a plămânilor.

Profesore, ați afirmat recent că virusul, din cauza căruia au murit oamenii – este un amestec între virusul paragripal și virusul A/H1N1. Cum se poate trata această boală?

Problema tratării infecției virale nu este de competența mea. Eu sunt patolog. Eu doar am aflat ce este și am dat un diagnostic corect. Este important să găsim tratamentul corect pe baza diagnosticului.
Există protocoale și standarde stricte în privința tratamentului în medicină. Dacă un medic tratează un pacient care moare, rudele acestuia pot face o plângere asupra unui eventual malpraxis. Ministerul Sănătății a stabilit protocoalele și standardele tratamentului pentru fiecare tip de diagnostic. Dacă diagnosticul este corect, tratamentul ar trebui să fie corect…
În regiunea Cernăuți 18 persoane au murit. Am studiat dosarele acestora și probele bolii, preclinic, clinic și resuscitările. Atunci când efectuăm o autopsie organele și țesuturile au studii histologice(analize ale celulelor) și am concluzionat că nu este pneumonie și nu are vreo legătură cu pneumonia deloc.
Aceste rezultate sunt baza care va asigura ca medicii, care tratează această boală în Ucraina, își vor schimba metodele și standardele de îngrijire.

Poate acest virus să fie tratat?

Asta depinde de sistemul imunitar. Dacă sistemul imunitar al persoanei respective este puternic, aceasta va învinge boala. Exista oameni care sunt infectați cu această tulpină de A/H1N1 și rămân pe picioarele lor fără să realizeze că sunt bolnavi.
Antibioticele în mod clar nu vor fi administrate. Antibioticele sunt motivul pentru care avem o rată a mortalității și a morbidității atât de mare în această țară, deoarece oamenii se duc la farmacii, își descriu simptomele farmacistului și cer medicamente. Cumpără antibiotice, le iau, aceasta slăbește sistemul imunitar și rezultatul este că se îmbolnăvesc. Dacă ar fi fost necesare rețete pentru a cumpăra aceste medicamente, precum în alte țări, aceasta nu s-ar fi întâmplat. Posibilitatea de a cumpăra antibiotice fără a avea o rețetă a făcut foarte mult rău țării.

În timpul autopsiilor, cum arătau plămânii? Erau într-adevăr negri, lucru care a dus la zvonurile privind ciuma pulmonară?

Nu, nu erau negri… Aceasta nu este ciumă pulmonară. Asta e o prostie. Ciuma pulmonară are o morfologie cu totul diferită. Avem, de exemplu, 60000 de oameni bolnavi și doar 23 de decese. Ciuma pulmonară ar fi avut o rată a mortalității de 59000…
Este vorba de un atac viral care distruge plămânii.

Se pare că nu numai în Bucovina ci și în restul Ucrainei oamenii nu au murit de pneumonie ci datorită acestei tulpine virale?

Da, nu este pneumonie! Această distrugere a plămânilor. Această tulpina este foarte agresivă și dacă sistemul imunitar este slăbit, apar sângerări în plămâni. În plămâni există o mică structură – acinus, care arată ca niște grămezi de struguri. Atunci când respirăm, oxigenul intră în aceste “grămezi de struguri” (alveole pulmonare). Pe suprafața acestui acinus se găsesc vase capilare, unde celule sanguine roșii saturează cu oxigen și furnizează sânge, care alimentează toate țesuturile și organele din corp.
Odată ce virusul intră în plămâni – hemoragia începe imediat în acinus. O hemoragie continuă… Care durează câteva ore. În sânge se formează fibrina, iar din aceasta – o membrană “giolinovaya” (intrad.), asemănătoare cu un sac de plastic. Aceasta înfășoară acinusul, iar persoana respectivă respiră oxigen, dar acesta nu mai este transferat către țesuturi. Iar oamenii pur și simplu se sufocă. Apar insuficiența cardio-pulmonară și șocul cardiogenic. Oamenii mor în urma șocului cardiogenic. Și nu este vorba despre pneumonie. Pneumonia – o inflamație care se tratează cu antibiotice. Antibioticele nu ajută în nicio fază. În mod clar trebuie să existe un alt tratament.

Dar Tamiflu – acesta ajută?

Acesta nu este un antibiotic, este un medicament antiviral, care ar trebui administrat după primele două-trei zile de la debutul infecției. Dar nu se poate folosi Tamiflu ca metodă de prevenire, deoarece este toxic. [Personal nu am înțeles ce vrea să spună Bacinski aici.]

Care sunt cele mai bune măsuri pentru a rezista acestei boli? Sunt folositoare lucruri precum măștile faciale, usturoiul (! Europa de Est !), vitamina C?

Metoda cea mai eficientă de prevenție este purtarea unei măști. Aceasta mărește protecția cu aproximativ 30%. Dacă se poartă ochelari de protecție – aceasta ajunge la 40% [mai sus era vorba despre mănuși!], deoarece virusul intră prin membrana mucoaselor.
Este necesară întărirea sistemului imunitar. Nu numai acum, ci și în general. Usturoiul, ceapa, măceșul, viburnum (călin), zmeura, citricele, mierea și alte fructe și legume – orice doriți. Cei cu un sistem imunitar puternic vor supraviețui. Cei cu sistemul imunitar slăbit vor ceda în fața bolii.
[Restul interviului se referă la probleme care țin strict de Ucraina.]

Nu voi comenta acest articol care, de altfel, poate fi găsit numai pe bloguri dedicate teoriei conspirației. Nu știu nici măcar dacă acest Victor Bacinski există cu adevărat. Informațiile oficiale indică faptul că această gripă ucrainiană este într-adevăr A/H1N1, care a suferit o ușoară mutație. Statisticile oficiale privind gripa din Ucraina indică 250.000 de cazuri de gripă, din care majoritatea sunt infectați cu A/H1N1, 235 de cazuri necesitând internare și 70 de decese.

Mult mai interesantă mi se pare însă evoluția gripei A/H1N1 în România. Conform datelor Ministerului Sănătății la 20 noiembrie 2009 ora 12:00 erau înregistrate 1.756 de cazuri de gripă A/H1N1 pe teritoriul României. Și niciun deces! Se pare că suntem mai sănătoși decât restul lumii! Conform WHO (Organizația Mondiala a Sănătății) la nivel global pandemia de A/H1N1 arată astfel :
* 526.060 cazuri confirmate în total – 6.770 decese
** Europa 79.000 cu 350 de decese
**Africa 14.950 – 103 decese
** America 190.765 – 4.806 decese etc
Rata medie a mortalității la nivel global este de 1,29%, respectiv de 0,44% în Europa. Conform acestor statistici în România ar fi trebuit să avem minimum 7 decese până acum. De ce nu avem niciunul? Sunt medicii noștri mai bine pregătiți? Populația este mai rezistentă la virusurile gripale? Există ceva în dieta românilor care-i face să se lupte cu brio cu A/H1N1? Mă întreb ce se întâmplă atunci când o școală se închide datorită gripei? Profesorii mai sunt plătiți sau sunt în concediu fără salariu? Sună a teoria conspirației, știu, dar așa se prezintă situația.
O altă posibilitate ar fi aceea a diagnosticării greșite; A/H1N1 putând fi confundat cu H1N1, virusul gripei sezoniere. Nu mă pot pronunța însă în absența unor date în acest sens.
Rămân la opinia mea inițială, virusul A/H1N1 este tot atât de periculos pe cât este și H1N1. În niciun caz nu este ucigașul secolului prevăzut de WHO, CDC și alte instituții asemănătoare. Sfaturile privitoare la gripa sezonieră se aplică și în cazul A/H1N1: evitați pe cât posibil aglomerațiile, fiți precauți în prezența unei persoane care prezintă semne de răceală și spălați-vă pe mâini ori de câte ori aveți ocazia (mai ales după ce reveniți de afară).

Legături externe:
* http://www.who.int/csr/don/2009_11_20a/en/index.html

UPDATE – 25 nov.: Au apărut și primele decese în România. Coincidență sau nu, victimele proveneau dintr-o zonă apropiată de Ucraina.

Imagine: weblogs.vpro.nl
Geert Wilders, liderul PVV – Partidul pentru Libertate(?!), partid de extremă dreapta din Olanda, vrea să interzică Coranul, să impună o taxă asupra eșarfelor musulmane și să calculeze costul imigrației.
Wilders vrea să devina prim-ministru în 2011, partidul sau conducând în sondaje, în acest moment. Olanda, țara care ne-a criticat de multe ori în privința nerespectării drepturilor minorităților (mai ales ale celor sexuale), preferă un personaj care pare un hibrid între Tokes Laszlo, Corneliu Vadim Tudor și Hitler.
Pentru Wilders musulmanii sunt oameni care poluează zonele publice cu eșarfele lor, “bărbile urii“, burqa și moschei.
Surprinzător, deși nu este la prima ieșire de acest gen, Geert Wilders încă trăiește. Unde sunt mujahedinii?

Citiți articolul complet (în engleză) aici: http://www.spiegel.de/international/europe/0,1518,660649,00.html

Se împlinesc, în curând, douăzeci de ani de la căderea lui Ceaușescu din decembrie 1989.
Cum arată acele evenimente acum? Multe întrebări înconjoară, încă, acea perioadă tulbure a României, când “poporul” fost în prim-planul istoriei. Cum se integrează revoluția din 1989 în peisajul Europei Răsăritene, alături de căderea zidului Berlinului, dezintegrarea regimurilor comuniste din regiune și încheierea Războiului Rece?
Ce și-au dorit oamenii și ce au obținut? Cine și ce anume a făcut posibilă schimbarea? Cine a beneficiat, cine a pierdut? A fost o revoluție “adevărată“? Este prea devreme să fim dezamăgiți sau prea târziu să mai sperăm?
1989 a fost și anul masacrului din piața Tiananmen, al retragerii sovietice din Afghanistan sau al întoarcerii Braziliei la democrație.

Ce a urmat? Douăzeci de ani dominați de un așa-zis proces de “tranziție.”
A existat într-adevăr o tranziție, dar nu către democrația liberală ci mai degrabă către un sistem politic bazat pe corupție și deturnare de fonduri – adică o “cleptocrație.” Acesta nu este rezultatul unor noi politici în Europa Răsăriteană ci al unui autoritarism post-ideologic și post-comunist, în care vechile elite au păstrat puterea, doar în aparență transformate.

Continuarea o voi face într-un articol mai stufos, intitulat “Comunismul…după 20 de ani”.

Imagine:macyapper.blogspot.com
Președintele executiv al Goldman Sachs, care a atras atenția media cu privire la dimensiunile primelor oferite angajaților, crede că băncile servesc unui scop social și fac “treaba lui Dumnezeu.”
Într-un interviu acordat în Sunday Times, Lloyd Blankfein crede de asemenea că profiturile și primele mari din bănci sunt un semn că economia globală își revine.
Banca Goldman Sachs a anunțat profituri de 3 miliarde $ în cel de-al treilea trimestru și plănuiește să ofere prime la sfârșit de an în valoare de aproximativ 20 miliarde $.
Blankfein: “Alții nu au făcut niciun ban și tot plătesc prime mari.” Acesta a adăugat că înțelege că oamenii sunt supărați în legătură cu acțiunile bancherilor: “Știu că aș putea să-mi rup mâna și oamenii ar aplauda.”

Treaba lui Dumnezeu? Mai degrabă a diavolului.

Articolul complet îl găsiți la: http://www.reuters.com/article/newsOne/idUSTRE5A719520091108

Imagine:AFP
Urăsc să urmez noile trenduri. Printre ele se numără și apariția Halloween-ului în România. Avem acum petreceri tematice, costume și tot ce ține de acest obicei occidental. Majoritatea celor care au aderat la Halloween o fac doar din spiritul de turmă, deoarece “e cool“. Habar nu au ce înseamnă și de unde provine. L-au adoptat doar pentru că și alții au făcut-o înaintea lor. Importăm, se pare, numai tâmpeniile din vest. Ce-ar fi să nu mai aruncăm gunoaie pe stradă? Sau să strângem PET-urile după ce facem un grătar în pădure și să le ducem la coș? Sau să nu mai mergem pe stradă sau prin mijloacele de transport în comun ascultând muzică la telefonul mobil, fără căști? Sau să nu mai urinăm în public? Nu, chestiile astea țin de civilizație, pe când Halloween-ul nu cere prea multă educație, este ușor de urmat.

Pentru informarea celor care doresc, iată câte ceva despre Halloween.

Perioada Halloween-ului dintre 31 octombrie și 2 noiembrie include următoarele:
* Un Sabat neo-păgân:
Samhain, celebrat de obicei în seara zilei de 31 octombrie. La origine era sărbătorirea încheierii perioadei recoltei la vechii celți. Era de asemenea începutului noului an la aceștia. Astăzi, este celebrată de cultul Wicca și alte culte neo-păgâne.

* Trei zile de sărbătoare creștine:
All Saints’ Day (sau All Hallows’ Day) – Ziua Tuturor Sfinților pe 1 noiembrie. Sărbătoarea a fost ținută prima oară pe 13 mai 609 când papa Bonifaciu IV a târnosit Pantheonul din Roma în onoarea Fecioarei Maria. Data a fost apoi schimbată pe 1 noiembrie de către papa Gregoriu III, care a târnosit o capelă în onoarea tuturor sfinților în Basilica Vaticanului. Papa Gregoriu IV (827-844) a extins apoi sărbătoarea în întreaga biserică. Biserica Ortodoxă Răsăriteană (inclusiv Biserica Ortodoxă Română) sărbătorește ziua tuturor sfinților în prima duminică după Rusalii.

All Souls’ Day ( sau the Day of the Dead) – Ziua Tuturor Sufletelor este de obicei sărbătorită pe 2 noiembrie. Atunci când 2 noiembrie cade într-o duminică, așa cum a fost cazul în 2003 și 2008, celebrarea are loc în ziua următoare, luni. Aceasta este o zi pentru rugăciune și pomeni în memoria înaintașilor care au murit. Credincioșii se roagă pentru sufletele morților, într-un efort de a le ușura tranziția din Purgatoriu către Rai. Este sărbătorită în principal de către romano-catolici. Se crede că ziua a fost aleasă de către St. Odilo, al cincilea stareț de la Cluny…Franța deoarece acesta dorea să aducă ofrande și să cânte slujba de pomenire a morților în ziua următoare după Ziua Tuturor Sfinților.

Unii protestanți sărbătoresc Ziua Reformării. Aceasta este aniversarea zilei de 31 octombrie 1517, când Martin Luther și-a publicat cele 95 de teze. Acestea criticau credințele și obiceiurile romano-catolice, în special cele legate de vânzarea de indulgențe. Se crede că Luther le-a publicat într-o manieră dramatică, bătându-le în cuie de ușa bisericii cetății Wittenberg, Germania. De fapt, acest lucru probabil nu s-a întâmplat niciodată. Dovezile istorice par să indice că Luther le-a trimis o scrisoare superiorilor săi atacând vânzarea indulgențelor; cele 95 de teze fiind atașate scrisorii. Acest lucru a declanșat Reforma Protestantă, ducând la decenii de războaie în Europa, ostilitate între catolici și protestanți și eventual la fracturarea creștinismului în numeroase grupări religioase individuale.

* O sărbătoare laică, Halloween în seara de 31 octombrie. În unele zone, dacă 31 octombrie cade duminica, Halloween-ul este sărbătorit în seara de 30 octombrie. Magazinele iubesc Halloween-ul. Este sărbătoarea când sunt vândute cele mai multe dulciuri. Se plasează pe locul doi, după Crăciun, în ceea ce privește vânzările comerciale. Vânzările totale de costume, dulciuri și alte materiale pentru Halloween au atins aproape $7 miliarde în 2003 (numai în SUA). Un studiu efectuat de National Federation în 2008 în SUA, a arătat că fiecare persoană cheltuiește în medie $66.54.

Informații via religioustolerance.org

Textul este disponibil sub licenţa GNU pentru documentaţie liberă.