Despre criză, pe înțelesul tuturor

Am citit recent o povestioară -sau pseudo-fabulă, nu știu cum să-i spun- pe un blog. Era vorba despre un lustragiu care lucra pe lângă o clădire de birouri, având drept clienți (majoritatea) „businessmani„. Într-o zi, unul dintre acești clienți îl întreabă cum s-a pregătit pentru criză, la care lustragiul, mirat, îi răspunde că n-a auzit de criză. Clientul îi spune că e timpul să ia măsuri, să nu fie surprins de criză.
Și lustragiul ia măsuri: începe să folosească o cremă de proastă calitate, mai ieftină, reduce timpul acordat fiecărui client, ba chiar, nici nu mai face conversație cu aceștia. Evident, după un timp, numărul clienților se rărește. Lustragiul se gândește atunci: „bine că m-a avertizat domnul acela despre criză, că altfel mă prindea nepregătit„. Morala fiind că lustragiul și-a produs singur „criza„, intrând în panică.
Într-adevăr criza este amplificată de oamenii care, panicați, își retrag banii din diversele instituții financiare provocându-le colapsul (acelora care nu s-au prăbușit deja). Dar nu acesta este motivul apariției crizei. Deși nu sunt economist, cred că am identificat patru motive importante care au determinat această criză:
1. După cum spunea Karl Marx, societatea capitalistă îi va determina pe oameni să cumpere tot mai multe produse, majoritatea inutile, forțându-i să se împrumute la bănci. Așa s-a și întâmplat. Aceștia au luat credite, îndatorându-se peste măsură și intrând în incapacitate de plată, lăsând băncile fără lichidități;
2. Instituțiile financiare, gen bănci de investiții sau societăți financiare și de plasament au investit banii clienților în instrumente cu grad de risc ridicat (acțiuni, speculații imobiliare etc) și i-au pierdut;
3. Ingineriile financiare (a se citi jocuri de tip piramidal-cazul Madoff), care au lăsat găuri în buzunarele naivilor cetățenilor de rând, aceștia ajungând în imposibilitatea de a-și plăti creditele către bănci;
4. Dimensiunile instituțiilor afectate (Lehman Brothers, Merrill Lynch, AIG, Citigroup etc), care fiind foarte mari au tras după ele și pe ceilalți jucători de pe piețele financiare
.
Dar, ca să rezum, singura cauză a acestei crize este de fapt LĂCOMIA.
Cu riscul de a fi considerat comunist, voi spune că, poate, a sosit timpul să fie reformat capitalismul. Capitalismul este un sistem perimat. Societatea capitalistă este astfel construită astfel încât încurajează „concurența” între oameni pentru resurse. Evident cei care reușesc să se îmbogățească, ajung acolo datorită educației primite (eventual MBA-ul la Harvard) și geniului lor. Și nu datorită lipsei de scrupule, voracității și imoralității lor. Singura diferență dintre capitalism și junglă, este că, în capitalism, cel care se află în vârful piramidei trofice, nu este cel mai puternic din punct de vedere fizic, ci acela care este mai abil din punct de vedere mental; care nu cunoaște sentimente precum mila, modestia sau recunoștința și este dispus să facă orice pentru a-și atinge scopul (BOGĂȚIA).
Singurul mod în care omenirea ar putea scăpa de aceste „crize” ale capitalismului ar fi naționalizarea TUTUROR instituțiilor financiare. Sună comunist, nu? Nu chiar…
Atunci când au fost lovite de criză (după ce au pierdut banii fraierilor- a se citi contribuabili) marile companii financiare au cerut ajutorul statului, adică tot de naționalizare fiind vorba. Bineînțeles, după ce își revin, acestea își vor răscumpăra acțiunile și vor redeveni private, reîncepând jocul de-a „unde să mai plasăm banii proștilor; și să facem profit chiar cu riscul de a-i pierde pe toți„.
De ce să nu rămână aceste companii ale statului? Sigur, asta ar descuraja „concurența” pentru o viață de huzur și i-ar împiedica pe „specialiștii” financiari să-și demonstreze „geniul” făcând plasamente speculative.
Însă marea masă a oamenilor nu ar mai risca să-și piardă economiile sau chiar pensia. Acestea ar fi garantate de stat; statul deținând băncile, societățile financiare și de plasament sau de asigurări.

Anunțuri
%d blogeri au apreciat asta: