Cauza homosexualității nu este o genă a homosexualității?

A devenit un leit-motiv al timpurilor noastre: genele tale (ADN-ul) reprezintă destinul tău! Teoria nedemonstrată a unei gene a homosexualității este larg acceptată ca o realitate în psihologie, biologie sau teologie. Afirmația că homosexualitatea este naturală, o orientare moștenită genetic, este promovată într-un mod agresiv astăzi. Totuși, până acum, nicio dovadă a existenței unei gene a homosexualității nu a fost oferită.

* La niciunul dintre bărbații sau femeile homosexuali nu a fost relevată vreo anomalie a cromozomilor sexuali sau a sistemului endocrin;
* Nu există nicio dovadă, care să susțină faptul că homosexualii sau bisexualii sunt diferiți cromozomial de heterosexuali;
* Nu există nicio dovadă că administrarea de hormoni masculini bărbaților homosexuali ar modifica semnificativ preferințele sexuale ale acestora. Implicația evidentă a acestor rezultate este aceea că preferința sexuală este în mod predominant un răspuns învățat social, nu o orientare stabilită de factorii genetici sau hormonali;
* Existența a numeroși gemeni identici, dintre care unul este homosexual. Aceasta însemnând că geamănul homosexual nu-și poate atribui homosexualitatea factorilor genetici.

Atribuirea orientării sexuale genelor interesează comunitatea homosexuală, deoarece contracarează argumentul grupurilor religioase care susțin că homosexualitatea este nenaturală. Un alt motiv este acela că mulți homosexuali se simt vinovați în privința orientării lor sexuale și dacă este găsită o fundamentare biologică, atunci nu ar fi vina lor. În al treilea rând, avansând o explicație biologică, avocații grupărilor pentru drepturile gay vor ca astfel să obțină mai multă protecție legală împotriva discriminărilor homosexualilor. În al patrulea rând, așa-zișii „homosexuali creștini” vor putea spune bisericii: Dumnezeu ne-a făcut astfel. Homosexualii, prin urmare, cred că dacă o genă contribuie la orientarea lor sexuală, homosexualitatea este normală și deci merită să fie păstrată.
Dar există studii științifice care să susțină existența unei gene a homosexualității?
Pe 14 Aprilie 2003 International Human Genom Consortium a anunțat încheierea cu succes a Proiectului Genomului Uman (Human Genom Project) – cu doi ani înainte de termen. Declarația de presă spunea:”Genomul uman este complet, iar Proiectul Genomului Uman încheiat„. Majoritatea publicațiilor științifice au raportat progresul realizat în genetică, dar au și speculat asupra modului în care informațiile urmau să fie folosite. Singurul fragment de informație care nu s-a materializat niciodată din partea Proiectului Genomului Uman a fost identificarea așa-zisei gene a homosexualității.
Singurul studiu care susține existența acestei gene îi aparține dr. Dean Hamer, un cunoscut activist pentru drepturile gay. De altfel acest studiu se află sub investigarea Federal Office of Research Integrity (SUA) pentru o posibilă fraudă științifică. Descoperirile sale au fost întâmpinate cu severe critici din partea comunității științifice. Hamer și-a început studiul privind contribuția geneticii asupra comportamentului sexual în 1993, studiind rata homosexualității între bărbații înrudiți cu 76 de bărbați homosexuali declarați. Rezultatele lui Hamer rămân controversate până în ziua de astăzi. Un studiu independent asupra unor frați homosexuali nu a reprodus rezultatele sale. Niciunul dintre rezultate însă nu susține afirmația că o singură genă determină sau poate determina orientarea sexuală. Hamer a concluzionat: „Nu am găsit gena- care nu credem că există -responsabilă de orientarea sexuală. Nu va exista un test care să determine dacă un copil va fi homosexual. Știm asta cu certitudine.
Un al doilea studiu care susține existența unei conexiuni între homosexualitate și biologie (genetică) a fost efectuat în 1991 de neurofiziologul Simon LeVay. El a afirmat că o structură specifică a creierului este mai mică la bărbații homosexuali decât la cei heterosexuali (deși, nu avea nicio dovadă asupra orientării sexuale a femeilor ale căror creiere le-a examinat). Întreaga sa cercetare a fost efectuată pe creierele unor persoane decedate. Multe dovezi circumstanțiale ale orientării sexuale a persoanelor decedate sunt inerente rezultatelor studiului său. Mai mult decât atât, toți bărbații homosexuali muriseră de SIDA, care se știe că afectează structura creierului. Cartea sa din 1993 „The Sexual Brain” reprezinta un efort de a-și populariza teoria conform căreia, sexualitatea în toate formele ei este atribuită structurilor fizice ale creierului. În pofida fisurilor din teoria lui LeVay, aceasta a fost receptată ca fiind prima dovadă a unei fundamentări biologice a orientării sexuale. Legând homosexualitatea de știință, se promovează ideea că în curând știința va descoperi diferența (genetică?) fundamentală între homosexuali și heterosexuali. Despre munca sa LeVay spunea:„Este important să evidențiez ce nu am găsit. Nu am găsit dovada că homosexualitatea este moștenită genetic sau vreo cauză genetică pentru a fi homosexual. Nu am arătat că bărbații homosexuali se nasc astfel, cea mai comună greșeală pe care oamenii o fac interpretându-mi studiul. Nici nu am localizat vreun centru al homosexualității în creier.”
Un alt studiu al lui J.M. Bailey și R.C. Pillard, de asemenea nu a găsit nicio dovadă că homosexualitatea masculină este influențată de o genă transmisă de la mamă la fiu. Născut homosexual? Ceea ce mai toate studiile sugerează de fapt este aceea că persoanele care experimentează sentimente și atracție homoerotice nu sunt prizonierii propriei biologii. Argumentul științific pentru o bază biologică (născut homosexual) în privința orientării sexuale, rămâne slab. LeVay însuși spunea:”De multe ori am fost descris ca fiind cineva care a dovedit că homosexualitatea este genetică… Nu am făcut asta!
În general, nu există dovezi convingătoare în sprijinul acestei teorii și anume aceea că orientarea homosexuală ar fi legată de biologie. Nu există niciun studiu științific, care să ofere un sprijin categoric unei fundamentări biologice (genetice) pentru homosexualitate. Nu pot exista apeluri valide pentru recunoașterea unui al treilea sex natural sau a unei orientări sexuale alternative în cadrul speciei umane.
Homosexualitatea ar trebui respinsă ca fiind o expresie anormală (perversiune) a sexualității.

* Bibliografie:
1.Whitehead,NE;Whitehead,BK(1999):My Genes Made Me Do It!
2.Bailey,JM;Pillard,RC(1991):A genetic study of male sexual orientation
3.Horgan,John(1995):Gay Genes Revisited
4.“Human Genome Report Press Release” (2003), International Consortium Completes Human Genome Project.
* Legături externe:
1.http://www.narth.com/docs/whitehead2.html
2.http://www.trueorigin.org/gaygene01.asp
3.http://books.google.ro/books?id=i5l11mSKWH0C&dq=Simon+Le+Vay+the+sexual+brain&printsec=frontcover&source=bn&hl=ro&ei=Luy3SZTLD5PU-Qb4t5iGCw&sa=X&oi=book_result&resnum=4&ct=result#PPR7,M1
4.http://www.bio.davidson.edu/Courses/genomics/2002/Pierce/gaygene.htm

© 2009 Zalmoxys32

Anunțuri

3 răspunsuri

  1. […] Posted on aprilie 12, 2009 de zalmoxys32 Sunt acuzat de homofobie. Din articolul “Cauza homosexualității nu este o genă a homosexualității?” unii asta au înțeles. Am vrut doar să punctez faptul că ni se servește în mass-media […]

  2. […] * Articol publicat pe 10 martie 2009, pe Vox Clamantis in Deserto. […]

  3. da o banalitate si o ipocretie cumplita,sati pierzi viata in studii care cica,,sa demonstreze ca homosexualitatea este un caracter genetic ,,,timpeniimai mari nu am vazut,dar fiecare cu gusturile sale, cum spunea Darvin,,,Religia ne uneste..,, dar sa nu uitam ca religa e aspectul psihologic fiecaruia individual ,,si sa nu uitam de rivna !!deci ..cred ca un adevarat crestin nu-si va permite sa faca astfel de timpenii,ci numai imbecilii care cred in tot felul de fleacuri isi permit cum soun ei..sa traim la maxim,,pina mor de infectii ca hiv sida,,Baeti iubiti fetele!

Comentariile sunt închise.

%d blogeri au apreciat asta: