• OPRIȚI RĂZBOIUL!
  • ATENȚIE!

    Acest blog este un pamflet. Personajele care apar în postări sunt absolut imaginare și orice asemănare cu persoane și întâmplări reale este accidentală și neintenționată.
  • Arhive

  • Top click-uri

    • Niciunul
  • Blog Stats

    • 90.319 hits
  • Quote:

    Be wiser than other people, if you can, but do not tell them so.
  • Spam blocat

Guvernul ilegal

Premierul Emil Boc mai inventează un impozit. Așa numita „contribuție” sau „taxă de solidaritate”, aplicabilă bugetarilor care au salariul mai mare decât al președintelui Traian Băsescu. Recunosc nu am citit prea multe în presă sau pe internet, referitor la asta, dar din ce am văzut în cadrul emisiunilor de știri de la televiziune, nu am remarcat să se întrebe cineva despre legalitatea unei asemenea măsuri. Domnul Emil Boc este profesor de drept; cunoaște domnia sa faptul că nu poți impune un impozit pe salariu doar unei anumite categorii de oameni? Pentru că oricum i-ar spune, „contribuție, taxă, zeciuială, tribut de solidaritate” este un IMPOZIT pe salariu. Pentru a fi legală, „contribuția de solidaritate” trebuie să fie făcută cu acordul respectivilor contribuabili. Dacă nu, atunci este ilegală. De ce? Pentru că nu poți impozita venitul unui om doar pentru că lucrează la stat. Dacă vrei să impozitezi veniturile peste 8000 de lei, trebuie să le impozitezi la toată lumea, indiferent unde lucrează. Ca să înțeleagă și domnul Boc, asta este ca și cum ai propune să nu mai plătească impozit pe casă decât cei care au primit locuințe pe vremea lui Ceaușescu; iar cei care și le-au cumpărat singuri, fără ajutorul statului, după anul 1989, să fie scutiți. Sau, ca și cum ai hotărî să impozitezi cu 50% veniturile celor care s-au declarat homosexuali. Oricum ai da-o este DISCRIMINARE. Nu vreau să fiu înțeles greșit; nu îi apăr pe acei bugetari cu venituri mari și nici nu mă număr printre ei (aș fi vrut eu!). Pur și simplu sunt uimit de faptul că premierul României încearcă de o perioadă de vreme să calce în picioare toate legile acestui stat. Mai întâi cumulul salariului cu pensia (idee pe care nu a abandonat-o și încearcă din nou s-o pună în aplicare) și acum asta.
Dacă guvernul vrea într-adevăr să obțină mai multe venituri la buget din impozitele pe salarii e simplu de făcut: să modifice cota unică de 16%! În mod sigur se vor aduna mai mulți bani la buget, decât prin măsurile populiste propuse de domnul Boc. Îi fac și o propunere de grilă de impozitare: să rămână 16% până la suma de 4000 de lei; 18% între 4001-8000 de lei și 20% pentru salariile peste 8000 de lei. Și vă garantez eu domnule Boc, că va fi o măsură populară. Pentru că, după cum știți majoritatea populației are venituri sub 4000 de lei și va saluta impozitarea celor cu salarii mari, indiferent dacă lucrează la stat sau la privat.

Cel mai periculos om din România

L-ați văzut zilele trecute la televizor, săltat de mascați și mai târziu cu cătușe la mâini asemenea unui criminal înrăit. Cel mai periculos om din România este, în viziunea autorităților, Gigi Becali. Nu îl simpatizez pe Becali, ba chiar dimpotrivă, dar modul în care a fost tratat este jalnic pentru statul român. Arestat, fiind considerat un pericol public, în timp ce infractori deosebit de periculoși, membri ai diverselor clanuri mafiote, care au împușcat sau tăiat cu cuțitul oameni în plină stradă, sunt cercetați în stare de libertate.
Ceea ce mă neliniștește este însă, faptul că, în acest caz s-a acționat, în mod evident, la comandă politică. Dacă justiția, parchetul și politia se pot coordona și reacționa atât de eficient la ordinul unui politician, atunci de ce avem atât de multe clanuri și atâția interlopi care zburdă în libertate? Dacă s-au putut mobiliza pentru Becali, de ce nu se mobilizează și în celebrele cazuri cu interlopi, gen Craiova sau Urziceni? Are cineva interesul ca România să se afle sub teroarea clanurilor mafiote? Dacă actul de justiție ține de politic, de ce nu sunt curățate străzile de mizerie?
Întrebări fără răspuns, din păcate. Dovada faptului că trăim într-o țară periculoasă. Aveți grijă ce vorbiți și ce scrieți pe bloguri, să nu trezim în perioada următoare că suntem arestați, ca „dușmani ai poporului„.