Omul între animal și creație divină

Această dezbatere are loc mai mult în plan teoretic, dovezile în favoarea unei părți sau alteia fiind foarte subțiri. Curentul care consideră omul un animal, vârful evoluției și al lanțului trofic, dar totuși un animal, s-a intensificat în secolele XIX și XX. Alimentat de gânditori precum Nietzsche, Voltaire sau Darwin, ateismul s-a insinuat încet dar sigur în mentalul colectiv al civilizației occidentale. Științe precum arheologia, biologia, chimia sau geologia au fost puse în slujba promotorilor acestui curent. Uneori „dovezile” au fost fabricate („omul” din Nebraska, „omul” din Piltdown) chiar de acești promotori, care, în dorința lor de faimă și bogăție, au călcat în picioare orice principiu științific.
Ceea ce se poate afirma fără echivoc, este că până acum nu există NICIO DOVADĂ concludentă a evoluției, toate „dovezile” fiind, de fapt, teorii nedemonstrate. Problema evoluției pleacă tocmai de la apariția vieții pe Terra. Teoria științifico-ateistă spune că într-o zi anorganicul s-a transformat în organic. Altfel spus pietrele au început să gândească! Cu tot arsenalul său modern, știința nu a reușit să reproducă această reacție miraculoasă în laborator, deși afirmă că, în mare, știe cum a avut loc procesul.
Așadar, s-ar părea că rămâne varianta creaționistă. Dar și aici dovezile lipsesc sau nu sunt convingătoare. Creaționismul se bazează mai mult pe istorie, scrieri și tradiții orale antice, pline de superstiții. Singurul punct comun al evoluționismului și creaționismului este ÎNCEPUTUL. Universul a avut un început, fie că este numit Big Bang sau Dumnezeu, el a existat și nu poate fi negat.
Fiecare trebuie să cerceteze înăuntrul ființei sale și să decidă ce este. Un animal efemer sau creația nemuritoare a Atotputernicului (indiferent cum îl numește).

© 2009 Zalmoxys32

Reclame