• OPRIȚI RĂZBOIUL!
  • ATENȚIE!

    Acest blog este un pamflet. Personajele care apar în postări sunt absolut imaginare și orice asemănare cu persoane și întâmplări reale este accidentală și neintenționată.
  • Arhive

  • Top click-uri

    • Niciunul
  • Blog Stats

    • 90.319 hits
  • Quote:

    Be wiser than other people, if you can, but do not tell them so.
  • Spam blocat

Până și infractorii sunt dobitoci în România

Jaful de la Constanța constituie un nou episod din epopeea jafurilor de doi lei. Infractori înarmați, jefuiesc o bancă și fură…69.000 de lei (nici măcar 20.000 €). De ce să-ți riști libertatea și poate chiar viața pentru niște sume ridicole (ridicole din punct de vedere risc/beneficiu)? Dacă ești hotărât să faci asta, măcar dă un jaf care să merite riscul.
De exemplu precum cel din Franța, de la Chopard ( vezi aici). Adică ăia fură bijuterii de 6 milioane €, iar ai noștri sparg bănci și fură bani de o mașină…

© 2009 Zalmoxys32

Traian Băsescu, președintele României 2004-2014

Nu, nu este o greșeală în titlu. Traian Băsescu va fi reales președinte în toamnă și asta datorită faptului că nu are contracandidați. Dar să-i analizăm puțin pe principalii săi rivali:
Mircea Geoană nu poate deveni niciodată președintele României, din două motive: primul este eticheta de prostănac și al doilea asocierea cu Marean Vanghelie.
Crin Antonescu nu are forța lui Călin Popescu Tăriceanu și, în plus, este perceput de români ca un adolescent întârziat, care încă se mai ascunde în baie să fumeze niște iarbă.( Poate că i-ar prinde bine propunerea Elenei Băsescu, de legalizare a drogurilor ușoare.) Ceilalți candidați nici nu merită a fi consemnați, atât de slabi sunt.
Niciunul dintre cei doi nu poate rezista într-o confruntare verbală directă cu Traian Băsescu. Vom vedea asta în campania electorală.
Așadar se pare că ne-am procopsit cu „pleașca” de Traian Băsescu pentru încă cinci ani. Și cine știe, poate la cererea boborului, constituția va fi schimbată și Băse va mai sta un mandat. Pentru că, să fim serioși, cine dracu’ în țara asta are mai multă charismă ca el? Un popor care devine pe zi ce trece mai idiot(sic!), nu poate fi condus de un om cult, ci de un „om din popor”.

© 2009 Zalmoxys32

Interviu cu Dumnezeu

– Ai vrea să-mi iei un interviu, deci… zise Dumnezeu.
– Dacă ai timp… i-am răspuns. Dumnezeu a zâmbit.
– Timpul meu este eternitatea… Ce întrebări ai vrea să-mi pui?
– Ce te surprinde cel mai mult la oameni?
Dumnezeu mi-a răspuns:
– Faptul că se plictisesc de copilărie, se grăbesc să crească…, iar apoi tânjesc iar să fie copii; că își pierd sănătatea pentru a face bani…iar apoi își pierd banii pentru a-și recăpăta sănătatea. Faptul că se gândesc cu teamă la viitor și uită prezentul, iar astfel nu trăiesc nici prezentul, nici viitorul; că trăiesc ca și cum nu ar muri niciodată și mor ca și cum nu ar fi trăit.
Dumnezeu mi-a luat mâna și am stat tăcuți un timp.
Apoi am întrebat:
– Ca părinte, care ar fi câteva dintre lecțiile de viață pe care ai dori să le învețe copiii tăi?
– Să învețe că durează doar câteva secunde să deschidă răni profunde în inima celor pe care îi iubesc…și că durează mai mulți ani pentru ca acestea să se vindece; să învețe că un om bogat nu este acela care are cel mai mult, ci acela care are nevoie de cel mai puțin; să învețe că există oameni care îi iubesc, dar pur și simplu încă nu știu să-și exprime sentimentele; să învețe că doi oameni se pot uita la același lucru și că pot să-l vadă în mod diferit; să învețe că nu este suficient să-i ierte pe ceilalți și că, de asemenea, trebuie să se ierte pe ei înșiși.
– Mulțumesc pentru timpul acordat…am zis umil. Ar mai fi ceva ce ai dori ca oamenii să știe?
Dumnezeu m-a privit zâmbind și a spus:
– Doar faptul că sunt aici, întotdeauna.

* Acest text a fost atribuit inițial lui Octavian Paler, dar maestrul a negat paternitatea lui (vezi aici). A apărut în „Micromagazin, Romanian Meridian” la 17 decembrie 2005. Autorul va rămâne veșnic necunoscut, dar asta nu îl face mai puțin genial.

Orașul murdar

Am luat astăzi o înghețată la pahar de lângă stația de metrou Izvor. Îi scot chestia(căpăcelul) de deasupra, desfac ambalajul linguriței și ce să vezi? Niciun coș de gunoi !
Civilizat din fire, aștept răbdător întâlnirea cu un coș salvator, care era tocmai dincolo de podul către Cișmigiu -la semafor- și mai era și plin. Am îndesat și eu ambalajele cum am putut.
Zona respectivă se află în sectorul 5, sub oblăduirea primarului Vanghelie. Chiar așa, nici măcar niște coșuri pentru gunoi nu se pot monta, măcar lângă gura de metrou? Ne plângem că bucureștenii sunt necivilizați și aruncă gunoiul pe jos, dar nu le punem la dispoziție nici măcar pubele!
Oricum zona centrală este foarte murdară, mai ales zona fântânilor, de la Unirii spre Casa Poporului. Rușine primarului și dobitocilor care îl votează!

© 2009 Zalmoxys32

Primarul Oprescu și dezastrul din parcuri

O mare dezamăgire am avut zilele acestea, după ce am vizitat parcurile Carol și Tineretului. Deși primarul Sorin Oprescu este extrem de vocal pe la tv, se pare că a uitat de parcuri. Dacă anul trecut mai arătau cât de cât bine, acum sunt într-o stare greu de descris. În Carol, amenajările florale sunt la pământ, neîngrijite, iar gardurile vii sunt netăiate cu tot felul de buruieni crescute printre ele. Dar dezastrul este maxim în Tineretului. Nu numai florile și gardurile vii sunt varză, dar și lacul este murdar(pe jumătate, cealaltă jumătate era curățată, astăzi 22 Mai) . Și pe lângă asta nu este NICIO bancă pe aleile din jurul lacului. Înțeleg că parcul se numește „Tineretului”, dar asta nu înseamnă că toată lumea se duce acolo să alerge sau să stea în picioare. Puneți dracului niște bănci acolo, că în anii trecuți erau.
Dar ca să nu fiu complet răutăcios, trebuie să spun că, în aceste zile, angajații ALPAB lucrau la amenajarea parcurilor. Însă având în vedere că suntem deja la sfârșitul lunii Mai, mă întreb ce au făcut până acum?
Guralivului Oprescu îi sugerez să facă o vizită în parcul IOR, să vadă cum ar trebui să arate un parc(chiar și unul în curs de reamenajare).
ERATĂ: Dintr-o lipsă de informare am scris un articol similar îndreptat împotriva primarului Piedone, neștiind că parcurile respective sunt în administratrea PMB. Îmi cer scuze pe această cale față de domnul Cristian Popescu-Piedone.

© 2009 Zalmoxys32

Italienii spun că Lucescu e țigan, dar numai ei?

Observ că a sărit lumea din fotolii să comenteze că Mircea Lucescu a fost făcut țigan de către italieni. Dar, oare, numai italienii l-au făcut țigan pe Lucescu? Citiți mai jos articole pe această temă, unde veți descoperi că și personaje gen Ioan Becali, Marius Lăcătuș, Mădălin Voicu sau Rică Răducanu au spus despre Mircea Lucescu sau Răzvan Lucescu același lucru. Așa că nu mai fiți indignați de ceea ce au zis italienii, că n-au zis-o ei primii.
* http://www.hotnews.ro/stiri-arhiva-1264287-ioan-becali-facut-lucescu-tigan.htm
* http://www.evz.ro/articole/detalii-articol/815320/Madalin-Voicu-il-face-praf-pe-Marius-Lacatus/
* http://www.ziua.net/mail.php?id=206628&data=2006-09-05

© 2009 Zalmoxys32

Cele mai bune site-uri cu subtitrări

Nu credeți tot ce citiți despre asta pe internet. Din proprie experiență, nu din auzite, pot spune că printre cele mai bune site-uri cu subtitrări sunt acestea :
* http://subtitrari.regielive.ro/
* http://www.titrari.ro/
* http://www.allsubs.org/subtitrari
* http://subtitrari.alege.net/
Exact în această ordine.

© 2009 Zalmoxys32

Trei ani și apoi mori

Atât vor beneficia bărbații din România de pensie. După ce împlinesc vârsta de 65 de ani, conform speranței medii de viață din România (vezi aici), bărbații se vor mai bucura de retragerea din câmpul muncii, vreo trei ani și 5 luni.
Am ajuns aici datorită incompetenței dobitocilor care ne-au condus și încă ne conduc din 1990 încoace. Ce mai poți spune? Fără comentarii și vai de generațiile ce vor urma și care vor trebui să plătească greșelile și prostia înaintașilor.

© 2009 Zalmoxys32

Coplata serviciilor medicale sau marele jaf

De la 1 iulie, medicii vor ști ce pachete de analize și consultații vor fi decontate și ce vor suporta pacienții din propriile buzunare. Ministerul Sănătății a stabilit criteriile după care va funcționa sistemul de coplată a serviciilor medicale.
Măsura a fost luată în urma cererilor Comisiei Europene de a combate corupția din sistemul sanitar.
Astfel, va exista un pachet de analize și consultații ce vor fi acoperite de casa de asigurări, restul, însă va suportat de fiecare pacient.

Nu știu cât de des mergeți la doctor, dar eu nu îmi aduc aminte când am beneficiat ultima dată de „serviciile ” medicale gratuite. Însă în acest timp am continuat să plătesc în fiecare lună o sumă apreciabilă. În curând vom plăti vizita la medic și cine știe și ce alte servicii. Acesta se numește simplu FURT. Astfel spus vom da banii și nu vom beneficia de mare lucru. În timp ce în alte țări medicamentele, consultațiile, analizele și chiar și anumite operații sunt gratuite, noi vom plăti aproape totul.
De exemplu în Israel, salariul mediu brut este de 1700 USD/lună(7.908 shekeli-vezi aici). Contribuția către asigurările medicale obligatorii este de 3,1% pentru salariile până la 972 USD și de 5% pentru salariile între 972 și 7.690 USD(Vezi aici). Rezultă o contribuție minimă de 30,13 USD(91,95 RON, curs BNR 20 Mai 2009) și de 85 USD(259,43 RON) la nivelul salariului mediu. Pentru aceasta asiguratul beneficiază de medicamente GRATIS (nu compensate ci gratis, toate medicamentele), consultație, operație în caz de accident și cred că ajunge.
În România contribuția este de 5,5%, adică 33 RON pentru salariul minim(600 RON) și de 96,3 RON pentru salariul mediu brut(1.751 RON, martie 2009). Pentru asta „beneficiem„(sau vom „beneficia” în curând) de aproape nimic.
Măsura se vrea un fel de „legalizare” a șpăgii, dar adevărul este că vom plăti aceste servicii și vom continua să dăm și șpagă, pentru că vechile obiceiuri…

© 2009 Zalmoxys32

Cine este Papa?

Doctrina Bisericii Catolice ne spune că Papa este considerat capul suprem al Bisericii creștine, adică „locțiitorul lui Hristos„(Vicarius Filii Dei) pe pământ! Tot Biserica Catolică spune că Papa nu poate greși ca om, în materie de credință, când predică el, altfel spus Papa este „infailibil„!

Papa, oricare ar fi numele său, a ajuns un personaj foarte mediatizat în ultimii 30 de ani. Indiferent de motivele acestei mediatizări (că s-ar urmări refacerea Bisericii Apostolice etc), Papa a devenit un fel de sfânt modern, un om pur, dat ca exemplu de pioșenie. Prezența papei a devenit una mondenă, iar vizitele sale sunt prilej de reportaje de știri bombastice: „papa a zis, papa a făcut ș.a.„. Avem oare nevoie de lecții de evlavie de la un om care se auto-denumește „locțiitorul” lui Dumnezeu?!
Și să nu uităm că din punctul de vedere al sinodului ecumenic de la Niceea, papa este reprezentantul unei doctrine eretice, cu toate „inovațiile” ei, de la filioque, azimi, purgatoriu, statui etc.