Comuniștii pierd majoritatea în Moldova

Partidul Comunist de guvernământ din Moldova a pierdut majoritatea în parlament, după rezultatele preliminare ale alegerilor, desfășurate miercuri. Dacă rezultatele preliminare se confirmă, comuniștii vor deține 48 din cele 101 de locuri ale parlamentului, în timp ce opozanții lor vor avea 53 de locuri.
Această „schimbare” de opțiune a electoratului moldovean, demonstrează faptul că alegerile din aprilie au fost fraudate masiv. Nu este posibilă o schimbare atât de bruscă a opțiunilor de vot, în doar trei luni.
Dar, în pofida optimismului opoziției de la Chișinău, aceasta are un obstacol major de depășit. Cele patru partide de opoziție dețin suficiente mandate pentru a forma guvernul, dar nu au cele 61 de voturi necesare pentru alegerea unui nou președinte. Dacă partidele de opoziție nu vor ajunge la un acord cu comuniștii, parlamentul va fi din nou în impas.
Există voci care spun că un eventual blocaj parlamentar ar pune în pericol creditarea promisă de Rusia și China. Moscova a promis un împrumut de 500 de milioane $, pentru a ajuta Moldova să depășească efectele crizei, în timp ce China a aprobat acordarea unui împrumut de un miliard $, pe o perioadă de 15 ani.
Totuși, important rămâne faptul că, în sfârșit, comuniștii nu mai dețin majoritatea în preferințele de vot ale moldovenilor. Un pas către desprinderea de trecutul sovietic, unul mic, dar hotărât.

Anunțuri
%d blogeri au apreciat asta: