O relație bizară

Statele Unite au ajuns într-un punct în care fie trebuie să accepte faptul că Iranul va dezvolta arme nucleare la un moment dat, dacă va dori asta, fie să ia măsuri militare pentru a preveni acest lucru. O a treia cale ar însemna o redefinire a necunoscutei iraniene.
Cum nimeni n-are idee ce gândesc liderii celor două țări, analiza acestui lucru reprezintă un exercițiu de teorie geopolitică.
Abordarea diplomatică ar consta în crearea unei largi coaliții pregătite să impună o serie de sancțiuni dure asupra Iranului. Acestea trebuie să fie atât de dure încât să oblige Iranul să-și schimbe atitudinea. În cazul Teheranului, sancțiunile ar consta în blocarea importurilor iraniene de benzină. Iranul importă 35% din benzina pe care o consumă. Nu este clar dacă un embargo asupra benzinei ar fi determinant, dar este singurul embargo ce ar putea funcționa. Toate celelalte forme de sancțiuni asupra Iranului ar fi doar gesturi redundante făcute doar pentru a da impresia că se iau niște măsuri.

China nu va participa la vreun embargo asupra benzinei. Beijingul importă 11% din petrolul necesar din Iran, și a arătat cât se poate de clar că va continua să livreze benzină Iranului. Poziția Moscovei este aceea că Rusia ar putea lua în considerare unele sancțiuni, dar nu a specificat când anume sau ce fel de măsuri va sprijini. Rusia este mai mult decât mulțumită să vadă Statele Unite în impas în Orientul Mijlociu și în consecință nu este dispusă să rezolve problemele Americii în regiune. Cum chinezii și rușii nu vor sprijini mai mult ca sigur un embargo asupra benzinei, aceste sancțiuni nu vor crea mari pagube Iranului. Întrucât orice alte sancțiuni ar fi ineficace, abordarea diplomatică are în consecință puține șanse de reușită. Citește în continuare

Anunțuri

11 martie

Ziua de 11 martie în istorie:
1425 I.Ch – Moare Thutmose al III-lea, Faraonul Egiptului (conform cronologiei celei de-a 18-a dinastii).
843 – Venerarea icoanelor este reinstituită oficial în Hagia Sofia (Ἁγία Σοφία), Constantinopol.
1669 – Vulcanul Etna din Italia erupe ucigând aproximativ 15.000 de oameni. [Sursă nesigură]
1851 – Are loc, la Veneția, premiera operei „Rigoletto” de Giuseppe Verdi.
1917 – Primul Război Mondial: Trupele anglo-indiene comandate de generalul Stanley Maude ocupă Bagdadul.
1941 – Congresul SUA aprobă actul „Lend-Lease Bill„, prin care se autoriza acordarea de împrumuturi uriașe Marii Britanii pentru finanțarea războiului.
1945 – 1.000 de bombardiere aliate atacă orașul Essen, aruncând peste 4.500 de tone de bombe.
1955 – Moare Alexander Fleming, bacteriologul scoțian care a descoperit penicilina.
1971 – Se naște Johnny Knoxville.
1982 – Se naște Thora Birch, actriță americană.
1985 – Mihail Gorbaciov devine liderul URSS.
1991 – Monica Seles pune capăt seriei de 186 de săptămâni petrecute de Steffi Graf pe primul loc în ierarhia tenisului feminin.