Șovinismul în secolul XXI

Campania șovinistă direcționată împotriva Greciei de către o parte a publicațiilor europene, în special de media germană, a căpătat tonuri stridente după ce sindicatele grecești au ieșit pe străzi pentru a protesta la programul de austeritate dictat de către Uniunea Europeană și instituțiile financiare internaționale.
Tendința comentariilor a fost mereu aceeași: vina pentru criza financiară din Grecia este în primul rând a populației acestei țări, care este leneșă și egoistă. Ani de zile au trăit cu mult peste mijloacele lor, sprijinind proastele obiceiuri ale statului și căutând să se retragă din câmpul muncii cu prima ocazie ivită.
Vârful de lance al acestei campanii, așa cum se întâmplă des în cazul unor astfel de mizerii jurnalistice, este tabloidul german Bild, deținut de către grupul editorial Springer. Atunci când premierul grec Georgios Papandreou a sosit în Berlin pe 5 martie, Bild a publicat o scrisoare deschisă arogantă și malițioasă. Sub titlul „Domnule Prim Ministru,” ziarul a scris „Atunci când veți citi aceste cuvinte ați pășit într-o țară care este foarte diferită de a dumneavoastră. Sunteți în Germania.”
Editorialul sublinia că, spre deosebire de Grecia, în Germania majoritatea oamenilor nu trândăvesc și muncesc până la vârsta de 67 de ani. Printre alte calomnii din ziar era și faptul că în Grecia oamenii trebuie să plătească o mită de 1.000 € pentru a obține un pat de spital, iar statul grec furnizează pensii pentru „fiicele generalilor care nu reușesc să-și găsească un soț.”
Germania are și ea un grad ridicat de îndatorare, dar este capabilă să plătească această datorie, scrie Bild „deoarece noi ne trezim devreme dimineața și muncim întreaga zi.”

Atunci când vine vorba de pensii, poate că Germania nu plătește pentru fiicele generalilor, dar statul german a făcut numeroase eforturi pentru a asigura mijloacele de trai criminalilor de război și susținătorilor naziștilor. Văduva lui Roland Freisler, președintele Tribunalului Poporului (Volksgerichtshof), instituție aflată în afara autorității constituției germane și care a organizat o serie de procese de fațadă, a primit o pensie generoasă de la stat până la moartea sa în 1997. Multe alte exemple similare ar putea fi date.

Campania mediatică împotriva Greciei are scopul divizării popoarelor Europei, asmuțindu-le unul contra celuilalt spre a preveni unirea sindicatelor europene împotriva dictaturii Uniunii Europene, a guvernelor membre ale UE și a băncilor. Această coalizare a sclavilor este factorul de care se tem cel mai mult elitele financiare europene și internaționale și acoliții lor din media.
Cauza actualei crize din Grecia nu se găsește în această țară (deși clasa conducătoare greacă împărtășește pe deplin responsabilitatea), ci mai degrabă în centrele financiare europene și internaționale. Cei responsabili pentru dezastrul economic din Grecia nu sunt angajații greci sau de altundeva, ci elita prosperă de profitori care au făcut averi datorită unor speculații riscante și deseori ilegale.
Atunci când a izbucnit criza, acum un an și jumătate, iar sistemul financiar international s-a aflat în pragul colapsului, bancherii au cerut guvernelor să intervină și să le preia pierderile. Pe tot globul, bancherii au primit sute de miliarde de euro pentru a-și acoperi greșelile și să își poată continua practicile speculative. Alte miliarde de euro au mers către companiile industriale majore.
De la început a fost evident că programele de salvare a băncilor și a industriei va duce la o creștere dramatică a datorie publice. Era de asemenea evident că această datorie va putea fi plătită doar prin impunerea unor măsuri de austeritate draconice care vor stoarce la limită contribuabilul obișnuit. Germani a mers până colo încât a introdus o „frână de datorie,” stabilind o limită constituțională a gradului de îndatorare pe care statul îl poate acumula.

Criza nu își are rădăcinile într-o țară anume, ci mai degrabă în diviziunile de clasă care încă domină Europa și lumea. Clasa conducătoare din Grecia face parte din elita corporatist-financiară europeană și internațională. Aceasta este adânc implicată în speculațiile internaționale și susține guvernul Papandreou, furnizându-i sprijin total pentru atacurile împotriva clasei muncitoare.
Un bun exemplu este familia Latsis. Pe baza profiturilor obținute din activitatea de transport maritim, familia a fondat banca Eurobank acum 25 de ani, primind acum cinci ani 10,3 milioane € de la statul grec pentru activitățile sale bancare, într-o afacere aprobată de Comisia Europeană. Actualul președinte al Comisiei Europene, José Manuel Barroso, este un prietene apropiat al clanului Latsis. Averea estimată a șefului companiei Spiros Latsis se ridică la 6,7 miliarde €.

Media a criticat des nivelul scăzut de productivitate din economia Greciei (sună cunoscut?). Ce nu s-a spus este că băncile și corporațiile europene au dat tonul în economia greacă, de la introducerea monedei euro în 2001. Prețul alimentelor în Grecia este dictat de concernele germane și franceze (sună cunoscut?) și este semnificativ mai ridicat decât prețurile medii din Europa (sună cunoscut?), deși salariile din Grecia sunt mult sub standardul european (sună cunoscut?).
Denunțarea corupției din Grecia de către liderii și media Germaniei este ipocrită. Compania germană Siemens are nu mai puțin de șapte fabrici în Grecia. În cursul unei investigații recente, a ieșit la iveală că Siemens a oferit în 1999 partidului lui Papandreou, PASOK, suma de un milion DM pentru campania electorală. Făcând asta Siemens a alimentat politica PASOK de privatizări frauduloase și distrugere a industriei (sună cunoscut?).

Atunci când vad astfel de manipulări media parcă îmi vine să mă alătur teoreticienilor conspirației care văd în criza din Grecia un experiment occidental, o manevră a protestanților și catolicilor împotriva ortodoxiei. Totuși, asemănările dintre Grecia și România sunt absolut frapante. Întrebarea care apare este de ce nu am ajuns încă la pământ, ca ei? Desigur, noi fiind de mult în mocirlă s-ar putea să fim deja falimentari, dar să nu observăm diferența. Sau poate că partea cea mai rea urmează, așa cum trâmbița președintele Traian Băsescu din Japonia (alături de corul de lingăi din blogosferă și media), și „datorită sindicatelor” riscăm să ajungem ca Grecia.
Nu înțeleg ce vor acești nesimțiți care ne guvernează; pentru că este criză economică trebuie să acceptăm orice măsură așa-zis anti-criză (concedieri, măriri de taxe și impozite, diminuarea veniturilor etc) în timp ce clasa conductoare coruptă continuă să sifoneze banii publici și să sfideze opinia publică cu luxul lor opulent? Dacă am fi trăit într-o țară unde politicienii nu erau niște bande organizate de infractori, poate am fi tăcut și am fi strâns cureaua. Până când se va întâmpla acest lucru (!), să ne lase cu gargara lor de doi lei aceste personaje dubioase care s-au insinuat în fruntea țării.

Sistemul capitalist continuă, totuși, să supraviețuiască. Într-o lume profund imorală, sclavii dormitează, uitând că ei constituie 95% din populația lumii.

Anunțuri
%d blogeri au apreciat asta: