1 aprilie

Ziua de 1 aprilie în istorie:
1732 – Se naște Franz Josef Haydn, compozitor austriac.
1815 – Se naște Otto Von Bismarck, om de stat prusac/german.
1826 – Samuel Morey breveteaza motorul cu combustie internă.
1881 – Se naște Octavian Goga, poet, publicist, om politic român.
1910 – Buzoianul Dumitru Dan a participat împreună cu alți trei români, Paul Pârvu, Ghoerghe Negreanu și Alexandru Pascu – toți studenți la Universitatea Sorbona – la concursul organizat de Touring Clubul Francez în 1910, care prevedea efectuarea înconjurului lumii, pe jos, pe 5 continente (cu excepția Antarctidei). Premiul pus la bătaie a fost de 100.000 franci francezi. Au participat alți 200 de concurenți din 25 de țări. Dumitru Dan a reușit performanța de a termina primul cei circa 100.000 km, pe care i-a parcurs în 6 ani de zile, între 1910 – 1916. El a fost singurul român care a terminat competiția, ceilalți trei tineri au decedat în timpul călătoriei.
Tinerii au plecat la drum pe data de 1/14 aprilie 1910, pornind din București pe jos spre Brașov, apoi spre Budapesta și mai departe până la Paris, locul de unde s-a dat startul cursei. Dumitru Dan a fost singurul român care a terminat. Performanța sa a rămas neegalată, fiind înscris în Cartea Recordurilor. Călătoria l-a purtat pe 5 continente, peste 3 oceane, prin 76 de țări și prin peste 1.500 de orașe. A rupt 497 perechi de opinci și 28 de costume naționale. [Sursa: Enciclopedia României]
1919 – România trece la calendarul gregorian (calendarul pe stil nou), adoptat prin Decretul-lege din 5 martie 1919. Ziua de 1 aprilie (stil vechi) devenea 14 aprilie (stil nou).
1921 – Este înființată Opera Română din București.
1929 – Se naște Milan Kundera, scriitor ceh care trăiește în Franța.
1933 – Germania începe persecutarea evreilor boicotând afacerile evreiești.
1938 – Se naște Ali MacGraw, actriță americană.
1941 – Masacrul de la Fântâna-Albă. La începutul anului 1941, NKVD a lansat zvonuri potrivit cărora sovieticii ar fi permis trecerea graniței în România. Drept urmare, la 1 aprilie, 1941 un grup mare de oameni din mai multe sate de pe valea Siretului (Pătrăuţii-de-Sus, Pătrăuţii-de-Jos, Cupca, Corceşti, Suceveni), purtând în față un steag alb și însemne religioase (icoane, prapuri și cruci din cetină), a format o coloană pașnică de peste 3.000 de persoane, și s-a îndreptat spre noua graniță sovieto-română. În poiana Varniţa, la circa 3 km de granița română, grănicerii sovietici îi așteptau ascunși în pădure; au tras din plin cu mitraliere, încontinuu, secerându-i. Supraviețuitorii au fost urmăriți de cavaleriști și spintecați cu sabia.
După masacru răniții au fost legați de cozile cailor și târâți până la 5 gropi comune săpate dinainte, unde au fost îngropați, unii fiind în viață încă: bătrâni, femei, copii, sugari – vii, morți sau muribunzi. Două zile și două nopți s-a mișcat pământul în acele gropi, până toți și-au dat duhul.
Câțiva, „mai norocoși”, au fost arestați de NKVD din Hliboca (Adâncata) și după torturi înfiorătoare, au fost duși în cimitirul evreiesc din acel orășel și aruncați de vii într-o groapă comună, peste care s-a turnat și s-a stins var.Numărul exact al victimelor nu s-a aflat și probabil nu se va mai afla vreodată. Conform datelor arhivate de autoritățile sovietice, 20 de persoane au fost ucise în încercarea de a trece granița, printre care bătrâni, femei și copii. Conform listelor realizate mai târziu, numărul victimelor din doar șase sate bucovinene era de 44 de persoane (17 din Pătrăuţii-de-Jos, 12 din Trestiana, 5 din Cupca și 5 din Suceveni, 3 din Pătrăuţii-de-Sus, 2 din Oprişeni). Alte estimări ale martorilor locali dau un număr între 200 și peste 2000 de victime, ucise direct de mitraliere, altele rănite și ucise apoi cu lovituri de sabie și hârleț sau îngropate de vii. [Sursa: Wikipedia]
1948 – Uniunea Sovietică începe blocada Berlinului.
1948 – Se naște Jimmy Cliff, cântăreț reggae.
1952 – Se naște Annette O’Toole, actriță americană.
1960 – Statele Unite lansează primul satelit meteorologic, Tiros I.
1962 – Moare Camil Ressu, pictor român.
1976 – Moare Max Ernst, pictor/sculptor german.
1976 – Stephen Wozniak și Steven Jobs fondează compania Apple Computer.
1979 – Ayatolahul Khomeini declară Iranul republică islamică.
1986 – Este lansat albumul de debut al solistei Mylène Farmer, intitulat Cendres de Lune.

1986 – Prețul mondial la petrol coboară sub 10$ per baril.
1992 – Cele mai bogate șapte națiuni ale lumii ajung la un acord pentru acordarea unui ajutor fostei URSS, în valoare de 24 miliarde $.
2001 – Căsătoriile între persoane de același sex devin legale în Olanda, prima țară care permite acest lucru.
2002 – Olanda legalizează eutanasia, devenind singura națiune din lume care face asta.
2009 – Croația și Albania se alătură NATO.

Anunțuri
%d blogeri au apreciat asta: