• OPRIȚI RĂZBOIUL!
  • ATENȚIE!

    Acest blog este un pamflet. Personajele care apar în postări sunt absolut imaginare și orice asemănare cu persoane și întâmplări reale este accidentală și neintenționată.
  • Arhive

  • Top click-uri

    • Niciunul
  • Blog Stats

    • 90.422 hits
  • Quote:

    Be wiser than other people, if you can, but do not tell them so.
  • Spam blocat

Taiwanul anunță dezvoltarea unei nave anti-portavion


Taiwanul a dezvăluit primele imagini ale unei corvete purtătoare de rachete high-tech, proiectată special pentru a contracara amenințarea reprezentată de intenția Chinei de a construi un portavion.
O imagine computerizată a corvetei de 1.000 de tone, care a fost păstrată ferită de ochii publicului, a fost afișată la muzeul militar din Taipei, condus de ministerul apărării.
Vasul va fi capabil de o viteză de croazieră de până la 55 km/h și va deține tehnologii care-l vor ajuta să evite detectarea de către radar.
Marina speră să înarmeze corveta cu racheta de producție autohtonă Hsiungfeng III, o rachetă supersonică navă-navă. Muzeul militar nu a furnizat vreun detaliu, iar ministrul apărării a refuzat orice comentariu asupra subiectului.
Informațiile survin după ce șeful Biroului Național de Securitate a Taiwanului, Tsai Teh-sheng, a declarat în fața parlamentului în noiembrie 2009 că China a început construirea primului său portavion.
Analiștii militari din Taiwan se așteaptă ca China să aibă nevoie de cel puțin zece ani pentru a construi primul portavion complet operațional. Dar, aceștia avertizează că odată ce portavionul chinez va fi gata, va avea un impact strategic important în regiune.
Legăturile dintre China și Taiwan s-au îmbunătățit semnificativ după ce Ma Ying-jeou a devenit președintele insulei în 2008; acesta afirmând că dorește adoptarea unei politici non-agresive față de China.
Dar, China continuă să considere Taiwanul ca parte a teritoriului său în așteptarea reunificării, cu forța dacă este necesar, deși insula se auto-guvernează din 1949, după sfârșitul războiului civil. Citește în continuare

19 aprilie

Ziua de 19 aprilie în istorie:
1689 – Moare regina Christina a Suediei.
1692 – Bridget Bishop este judecată în Salem, Massachusetts, pentru vrăjitorie.
1775 – Are loc prima luptă a Războiului de Independență American la Lexington, Massachusetts.
1839 – Tratatul de la Londra stabilește ca Belgia să fie regat.
1848 – Se naște Calistrat Hogaş, scriitor român.
1893 – Charles Duryea testează un automobil cu motor propulsat de benzină în Springfield, Massachusetts. [Sursă nesigură]
1882 – Moare Charles Darwin, biolog englez care a emis teoria evoluționistă.
1904 – O mare parte din orașul Toronto, Ontario, Canada, este distrusă de un incendiu.
1909 – Ioana d’Arc este beatificată de Biserica Catolică.
1927Mae West este condamnată la zece zile de închisoare pentru obscenitate și „coruperea moralului tineretului” datorită piesei scrise, regizate și jucate de ea, intitulată ‘Sex.’.
1928 – Este publicată cea de-a 125-a și ultima fasciculă a Oxford English Dictionary.
1933 – Se naște Jayne Mansfield, actriță americană.
1943Bicycle Day – Chimistul elvețian Dr. Albert Hofmann își administrează intenționat LSD pentru prima oară.
1956 – Actrița americană Grace Kelly se căsătorește cu prințul Rainier III de Monaco.
1958 – Fotbalistul Bobby Charlton joacă prima sa partidă internațională pentru Anglia.
1960 – Se naște Nicoletta Braschi, actriță italiană.
1968 – Se naște Ashley Judd, actriță americană.
1971 – Charles Manson este condamnat la moarte pentru crimele de la reședința actriței Sharon Tate. Pedeapsa va fi ulterior comutată în închisoare pe viață. Charles Manson va fi eligibil pentru eliberare condiționată în 2012. Până acum, i s-a refuzat eliberarea condiționată de 11 ori.
1971 – URSS lansează stația spatială Saliut 1.
1972 – Bangladesh se alătură Commonwealth-ului.
1979 – Se naște Kate Hudson, actriță americană.
1991 – Evander Holyfield îl învinge pe George Foreman în 12 runde pentru titlul mondial la box al greilor.
1993 – În SUA, asediul FBI asupra sediului cultului Davidian în Waco, Texas, se încheie după 51 de zile, după ce complexul este mistuit de un incendiu; 76 de oameni alături de liderul cultului, David Koresh, pier în infern.
1995O bombă explodează într-o mașină parcată sub o clădire federală în Oklahoma City, Oklahoma, ucigând 168 de oameni și rănind peste 400; cel mai sângeros atac terorist din istoria SUA de până atunci. Atacul a fost efectuat de un extremist american pe nume Timothy McVeigh.
1997 – Partidul anti-comunist Forțele Democratice Unite câștigă alegerile parlamentare din Bulgaria, înlăturând de la putere Partidul Socialist (fost comunist).
1999 – Parlamentul german (Bundestag) revine la Berlin.
2005 – Joseph Ratzinger este ales Papă în a doua zi a conclavului Papal. Acesta va adopta numele de Benedict al XVI-lea.