• OPRIȚI RĂZBOIUL!
  • ATENȚIE!

    Acest blog este un pamflet. Personajele care apar în postări sunt absolut imaginare și orice asemănare cu persoane și întâmplări reale este accidentală și neintenționată.
  • Arhive

  • Top click-uri

    • Niciunul
  • Blog Stats

    • 90.586 hits
  • Quote:

    Be wiser than other people, if you can, but do not tell them so.
  • Spam blocat

Drumul către pierzanie – Originile celui de-al III-lea război mondial 2/5

NATO și Iugoslavia

Războaiele din Iugoslavia pe parcursul anilor ’90 au servit drept justificare pentru continuarea existenței NATO și pentru expansiunea intereselor imperialiste americane în Europa Răsăriteană.
Banca Mondială și FMI au asigurat scenariul prin destabilizarea Iugoslaviei. După moartea dictatorului iugoslav Josip Tito din 1980, a apărut o criză de conducere. În 1982, oficialii aflați la conducerea politicii externe americane au orchestrat acordarea unei serii de împrumuturi de la FMI și Banca Mondială, sub umbrela nou-createi Structural Adjustment Programs (SAPs), pentru a debloca criza celor 20 de miliarde $ datorate SUA. Efectele împrumuturilor au fost acelea că au „declanșat un haos politic și economic… Criza economică a amenințat stabilitatea politică… și de asemenea a amenințat agravarea tensiunilor etnice mocnite.”[2]

În 1989, Slobodan Milosevic a devenit președintele Serbiei, cea mai mare și mai puternică republică a Iugoslaviei. Tot în 1989, premierul iugoslav a călătorit în USA pentru a se întâlni cu președintele George H.W. Bush pentru a negocia un alt pachet de ajutor financiar. În 1990, a demarat un program comun Banca Mondială/FMI, iar cheltuielile Iugoslaviei au fost monitorizate pentru plata datoriilor. Ca rezultat, programele sociale au fost demolate, moneda s-a devalorizat, salariile au înghețat, iar prețurile au crescut. Reformele au alimentat tendințele secesioniste care s-au hrănit atât cu factorii economici cât și cu diviziunile etnice, asigurând în cele din urmă secesiunea de facto a republicilor Croația și Slovenia în 1991.[3]

În 1990, serviciile americane de informații au dezvăluit o estimare (National Intelligence Estimate), prevestind că Iugoslavia s-ar putea fragmenta, izbucnind un război civil, raportul considerându-l vinovat pe președintele sârb Slobodan Milosevic pentru destabilizarea ce urma să vină.[4]

În 1991, a izbucnit un conflict între Iugoslavia și Croația, când aceasta și-a declarat independența. Un armistițiu a fost încheiat în 1992. Totuși, croații au continuat ofensive de mici dimensiuni până în 1995, alături de participarea la războiul din Bosnia. În 1995, operațiunea „Furtuna” a fost demarată de Croația într-o încercare de reocupare a regiunii Krajina. Un general croat (Ante Gotovina) a fost recent inculpat pentru crime de război, de către tribunalul de la Haga, comise în timpul acestor lupte, care au fost vitale pentru alungarea sârbilor din Croația și au „cimentat independența Croației.” Statele Unite au sprijinit operațiunea, iar CIA a oferit informații forțelor croate, acțiunile ducând la strămutarea unui număr de 150.000-200.000 de sârbi, în principal prin mijloace ca asasinate, jafuri, incendierea satelor și purificare etnică.[5] Armata croată a fost pregătită de consilieri americani, iar generalul judecat la Haga a fost sprijinit personal de către CIA.[6]

Administrația Clinton a acordat „undă verde” Iranului pentru înarmarea musulmanilor bosniaci, iar „din 1992 până în ianuarie 1996 a existat un flux de armament iranian și consilieri militari în Bosnia.” Mai mult, „Iranul și alte state musulmane au ajutat la aducerea de luptători mujahedini în Bosnia pentru a lupta alături de musulmani împotriva sârbilor, ‘luptători sfinți’ din Afganistan, Cecenia, Yemen și Algeria, dintre care unii aveau legături suspecte cu taberele de antrenament ale lui Osama bin Laden din Afganistan.”

A fost „intervenția occidentală în Balcani cea care a exacerbat tensiunile și a ajutat la menținerea ostilităților. Prin recunoașterea cererilor separatiștilor în 1990/1991, elitele occidentale – americanii, britanicii, francezii și germanii – au subminat structurile guvernamentale din Iugoslavia, au crescut insecuritatea și au inflamat și amplificat conflictele interetnice. Iar prin oferirea de sprijin logistic diverselor părți implicate în război, intervenția occidentală a susținut conflictul de la începutul și mijlocul anilor ’90. Alegerea administrației Clinton de sprijinire a bosniacilor musulmani și a cauzei acestora în arena internațională și cererea sa de ridicare a embargoului ONU asupra armelor, astfel încât croații și musulmanii să poată fi înarmați împotriva sârbilor, trebuie văzută în această lumină.”[7]

În timpul războiului din Bosnia, a existat „o rețea secretă vastă de contrabandă de arme prin Croația. Acest lucru a fost aranjat cu ajutorul unor agenții clandestine din SUA, Turcia și Iran, alături de o serie de grupuri islamiste radicale, incluzând aici mujahedinii afgani și gruparea pro-iraniană Hizbullah.” Mai mult, “serviciile secrete din Ucraina, Grecia și Israel s-au ocupat de înarmarea sârbilor bosniaci.”[8] Agenția de informații germană, BND, a aranjat la rândul ei transporturi de armament către musulmanii bosniaci și Croația pentru lupta împotriva sârbilor.[9]

Statele Unite au influențat războiul din regiune în mai multe feluri. Așa cum nota Observer în 1995, un aspect important al implicării americane a fost prin “Military Professional Resources Inc (MPRI), o companie privată din Virginia formată din generali în retragere și foști ofițeri de informații. Ambasada americană din Zagreb a recunoscut că MPRI antrenează forțele croate cu acordul guvernului SUA.” În plus, olandezii “erau convinși că trupele speciale americane sunt implicate în pregătirea armatei bosniace și a armatei croate din Bosnia (HVO).”[10]

Încă din 1988, liderul Croației s-a întâlnit cu cancelarul german Helmut Kohl pentru a crea “o politică comună pentru desprinderea de Iugoslavia,” și aducerea Sloveniei și Croației în “zona economică germană.” Așadar, ofițeri ai armatei SUA au fost trimiși în Croația, Bosnia, Albania și Macedonia drept “consilieri” alături de membri ai US Special Forces.[11] În timpul armistițiului de nouă luni din războiul din Bosnia-Herțegovina, șase generali americani s-au întâlnit cu liderii armatei bosniace pentru a plănui ofensiva care a rupt acel armistițiu.[12]

În 1996, mafia albaneză, în cooperare cu Armata de Eliberare din Kosovo (UÇK), o organizație militantă de guerilă, a preluat controlul asupra rutelor de trafic cu heroină din Balcani. UÇK se afla în legătură cu foști combatanți mujahedini din Afganistan, inclusiv Osama bin Laden.[13]

În 1997, UÇK a început lupta împotriva fortelor sârbe,[14] iar în 1998, Departamentul de Stat al SUA a înlăturat UÇK de pe lista organizațiilor teroriste.[15] Înainte și după 1998, UÇK a primit arme, sprijin și pregătire din partea SUA și NATO, iar secretarul de stat al administrației Clinton, Madeleine Albright, a avut o relație politică apropiată cu liderul UÇK Hashim Thaci.[16]

Atât CIA cât și serviciul de informații german, BND, au sprijinit teroriștii UÇK în Iugoslavia înainte și după bombardamentele NATO din 1999 asupra Iugoslaviei. BND avea contacte cu UÇK încă de la începutul anilor ’90, aceeași perioadă în care UÇK stabilea legături cu Al-Qaeda.[17] Membrii UÇK s-au antrenat în taberele lui Osama bin Laden din Afganistan. Până și ONU a subliniat că multe dintre violențele care au avut loc au fost cauzate de membrii UÇK, “în special a celor aliați cu Hashim Thaci.”[18]

Bombardamentele NATO din martie 1999 din Kosovo au fost justificate sub pretextul punerii capăt a opresiunii sârbe a albanezilor kosovari, care a fost considerată genocid. Administrația Clinton a afirmat că cel puțin 100.000 de albanezi kosovari lipseau și fuseseră „probabil uciși” de către sârbi. Bill Clinton însuși a comparat evenimentele din Kosovo cu Holocaustul. Departamentul de Stat al SUA a estimat că până la 500.000 de albanezi erau probabil morți. Eventual, estimarea oficială a fost redusă la 10.000. Cu toate acestea, după investigații amănunțite, s-a dezvăluit că doar moartea a cel mult 2.500 de albanezi putea fi atribuită sârbilor. În timpul campaniei NATO de bombardament, între 400 și 1.500 de civili sârbi au fost uciși, NATO comițând crime de război prin bombardarea unui spital și a unei stații de televiziune sârbe.[19]

În 2000, Departamentul de Stat al SUA, în cooperare cu American Enterprise Institute, AEI, a ținut o conferință asupra integrării euro-atlantice, în Slovacia. Printre participanți s-au aflat numeroși șefi de stat, miniștri de externe și ambasadori ai statelor europene precum și oficiali ai ONU și NATO.[20] O scrisoare de corespondență între un politician german prezent la reuniune și cancelarul Germaniei, a dezvăluit adevărata natură a campaniei NATO în Kosovo. Conferința era organizată în scopul emiterii unei declarații de independență pentru Kosovo, războiul din Iugoslavia fusese provocat pentru extinderea NATO, Serbia urma să fie exclusă permanent din proiectele europene pentru a se justifica prezența militară a SUA în regiune, iar expansiunea avea drept scop final contracararea Rusiei. [21]

De o mare importanță era faptul că, “războiul a creat un raison d’être pentru continuarea existenței NATO în lumea post-Război Rece, așa cum organizația încercase cu disperare să-și justifice continuarea existenței și dorința de expansiune.” Mai mult, “Rusia a presupus că NATO se va dizolva la sfârșitul Războiului Rece. În schimb, nu numai că NATO s-a extins, ba chiar a pornit la război în cazul unei dispute interne într-o țară slavă est-europeană.” Acest lucru a fost văzut ca o amenințare teribilă. Astfel, “o mare parte din relațiile tensionate dintre Statele Unite și Rusia din ultimul deceniu își au descendența din războiul din 1999 din Iugoslavia.”[22]

Note:

[2] Louis Sell, Slobodan Milosevic and the Destruction of Yugoslavia. Duke University Press, 2002: Page 28

[3] Michel Chossudovsky, Dismantling Former Yugoslavia, Recolonizing Bosnia-Herzegovina. Global Research: February 19, 2002: http://globalresearch.ca/index.php?context=va&aid=370

[4] David Binder, Yugoslavia Seen Breaking Up Soon. The New York Times: November 28, 1990

[5] Ian Traynor, Croat general on trial for war crimes. The Guardian: March 12, 2008: http://www.guardian.co.uk/world/2008/mar/12/warcrimes.balkans

[6] Adam LeBor, Croat general Ante Gotovina stands trial for war crimes. The Times Online: March 11, 2008: http://www.timesonline.co.uk/tol/news/world/europe/article3522828.ece

[7] Brendan O’Neill, ‘You are only allowed to see Bosnia in black and white’. Spiked: January 23, 2004: http://www.spiked-online.com/Articles/0000000CA374.htm

[8] Richard J. Aldrich, America used Islamists to arm the Bosnian Muslims. The Guardian: April 22, 2002: http://www.guardian.co.uk/world/2002/apr/22/warcrimes.comment/print

[9] Tim Judah, German spies accused of arming Bosnian Muslims. The Telegraph: April 20, 1997: http://www.serbianlinks.freehosting.net/german.htm

[10] Charlotte Eagar, Invisible US Army defeats Serbs. The Observer: November 5, 1995: http://charlotte-eagar.com/stories/balkans110595.shtml

[11] Gary Wilson, New reports show secret U.S. role in Balkan war. Workers World News Service: 1996: http://www.workers.org/ww/1997/bosnia.html

[12] IAC, The CIA Role in Bosnia. International Action Center: http://www.iacenter.org/bosnia/ciarole.htm

[13] History Commons, Serbia and Montenegro: 1996-1999: Albanian Mafia and KLA Take Control of Balkan Heroin Trafficking Route. The Center for Cooperative Research: http://www.historycommons.org/topic.jsp?topic=country_serbia_and_montenegro

[14] History Commons, Serbia and Montenegro: 1997: KLA Surfaces to Resist Serbian Persecution of Albanians. The Center for Cooperative Research: http://www.historycommons.org/topic.jsp?topic=country_serbia_and_montenegro

[15] History Commons, Serbia and Montenegro: February 1998: State Department Removes KLA from Terrorism List. The Center for Cooperative Research: http://www.historycommons.org/topic.jsp?topic=country_serbia_and_montenegro

[16] Marcia Christoff Kurop, Al Qaeda’s Balkan Links. The Wall Street Journal: November 1, 2001: http://www.freerepublic.com/focus/fr/561291/posts

[17] Global Research, German Intelligence and the CIA supported Al Qaeda sponsored Terrorists in Yugoslavia. Global Research: February 20, 2005: http://globalresearch.ca/index.php?context=va&aid=431

[18] Michel Chossudovsky, Kosovo: The US and the EU support a Political Process linked to Organized Crime. Global Research: February 12, 2008: http://globalresearch.ca/index.php?context=va&aid=8055

[19] Andrew Gavin Marshall, Breaking Yugoslavia. Geopolitical Monitor: July 21, 2008: http://www.geopoliticalmonitor.com/content/backgrounders/2008-07-21/breaking-yugoslavia/

[20] AEI, Is Euro-Atlantic Integration Still on Track? Participant List. American Enterprise Institute: April 28-30, 2000: http://www.aei.org/research/nai/events/pageID.440,projectID.11/default.asp

[21] Aleksandar Pavi, Correspondence between German Politicians Reveals the Hidden Agenda behind Kosovo’s „Independence”. Global Research: March 12, 2008: http://www.globalresearch.ca/index.php?context=va&aid=8304

[22] Stephen Zunes, The War on Yugoslavia, 10 Years Later. Foreign Policy in Focus: April 6, 2009: http://www.fpif.org/fpiftxt/6017

VA URMA


* Sursa: Global Research

2 răspunsuri

  1. Se gasesc argumente pentru orice punct de vedere; romanii nu trebuie sa judece ca sarbii, ci ca polonezii…

  2. Care polonezi? Cei morți?

Comentariile sunt închise.

%d blogeri au apreciat: