Drumul către pierzanie – Revoluțiile colorate și originile celui de-al III-lea război mondial 5/5

*** “Revoluția Lalelelor” din Kîrghîzstan

În 2005, Kîrghîzstan a trecut prin “Revoluția Lalelelor” în care fostul președinte a fost înlocuit de candidatul pro-occidental prin intermediul altei “revoluții populare.” Așa cum informa New York Times în martie 2005, cu puțin timp înaintea alegerilor din Kîrghîzstan, “un ziar al opoziției a publicat fotografii ale palatului prezidențial aflat în construcție pentru nepopularul președinte Askar Akayev, ajutând la răspândirea nemulțumirilor și revoltei populației.” Însă, acest “ziar era beneficiarul unor fonduri în partea guvernului SUA și era tipărit de o tipografie finanțată și operată de Freedom House, o organizație americană care se descrie singură ca fiind ‘o voce clară pentru democrație și libertate în lume’.”

Mai mult, alte țări care au “ajutat la garantarea unor programe pentru dezvoltarea democrației și societății civile” în Kîrghîzstan au fost Marea Britanie, Olanda și Norvegia. Aceste țări au “jucat un rol crucial în pregătirea terenului pentru revolta populară care a propulsat opoziția la putere.” Banii au venit în general dinspre Statele Unite, mai ales prin intermediul National Endowment for Democracy (NED), precum și prin “tipografia Freedom House sau serviciul de limbă kîrghîză Radio Free Europe/Radio Liberty, un radio pro-democrație.” National Democratic Institute a jucat de asemenea un rol financiar major, despre care unul dintre beneficiarii ajutorului financiar a declarat, “Ar fi fost absolut imposibil să se întâmple acest lucru fără acel ajutor.”

The Times informa în continuare că:

Banii americani au ajutat la finanțarea centrelor societății civile din țară, unde activiștii se pot întâlni cu cetățenii, primesc pregătire, citesc ziare independente și chiar pot urmări CNN sau naviga pe internet. Numai N.D.I. [National Democratic Institute] operează 20 de centre care furnizează știri în limbile rusă, kîrghîză și uzbekă.
Statele Unite sponsorizează Universitatea Americană din Kîrghîzstan, a cărei misiune declarată este, în parte, promovarea dezvoltării societății civile și plătește pentru programe de schimb care trimit studenți și lideri ai organizațiilor non-guvernamentale în Statele Unite. Noul președinte al Kîrghîzstanului, Kurmanbek Bakiyev, a fost unul dintre aceștia.
Toți acești bani și efectivele umane concentrate au oferit opoziției kîrghîze sprijinul financiar și moral necesar în ultimii ani, precum și infrastructura care i-a permis să-și comunice ideile sale poporului kîrghîz
.”

Cât despre cei “care nu înțeleg limba rusă sau nu au acces la ziare pot să asculte programele în limba kîrghîză de la Radio Azattyk, postul finanțat de Statele Unite prin franciza Radio Free Europe/Radio Liberty.” Alte medii “independente” erau plătite prin intermediul Departamentului de Stat al SUA.[12]

Așa cum dezvăluia Wall Street Journal înaintea alegerilor, grupări de opoziție, ONG-uri și grupuri media „independente” din Kîrghîzstan primeau ajutor financiar de la Freedom House, precum și de la US Agency for International Development (USAID). Ziarul informa că, “Pentru a evita provocarea Rusiei și violarea normelor diplomatice, Statele Unite nu pot sprijini direct partidele de opoziție. Dar, susțin o rețea de ONG-uri a căror sprijin pentru libertatea presei, domnia legii și alegeri libere le coalizează automat împotriva intereselor vechiului regim autocratic.”

Ziarul detaliază, afirmând că Kîrghîzstanul “ocupă o poziție strategică. SUA și Rusia au ambele baze militare acolo. Cele cinci milioane de cetățeni ai țării, majoritatea musulmani, sunt prinși la mijloc într vecini tumultuoși bogați în resurse petroliere precum Kazahstan, a cărui regim politic nu tolerează opoziția politică; dictatura din Uzbekistan și problematicul Tadjikistan.”

În țară, principalul ONG al opoziției, Coaliția pentru Democrație și Drepturi Civile, își primește fondurile “de la National Democratic Institute for International Affairs, o fundație americană non-profit, finanțată de guvernul SUA și de USAID.” Sunt implicate și alte agenții, fie prin intermediul finanțării directe fie prin promovarea ideologică (propaganda), precum National Endowment for Democracy (NED), Albert Einstein Institute, Freedom House, și US State Department.[13]

Președintele Kîrghîzstanului, Askar Akayev, se referea la o a “treia forță” care câștigă putere în țara sa. Termenul a fost împrumutat de la unul dintre strategii americani, a “treia forță” fiind:

„… care detaliază cum ONG-urile sprijinite de Occident pot promova schimbările de regim și de politică în întreaga lume. Repetarea formulei a unei a treia ‘puteri populare’ revoluționare în fosta Uniune Sovietică pe parcursul unui singur an – după evenimentele similare din Georgia din noiembrie 2003 și din Ucraina în decembrie 2004 – înseamnă că spațiul post-sovietic seamănă acum cu America Centrală a anilor ’70-’80, când o serie de lovituri de stat, sprijinite de SUA, au consolidat controlul american asupra emisferei vestice.”

Așa cum afirma The Guardian:

Mulți dintre aceiași agenți americani care au lucrat în America Latină și-au oferit experiența în Europa Răsăriteană în timpul mandatului lui George Bush, mai ales Michael Kozak, fostul ambasador american în Belarus, care a mărturisit în acest ziar în 2001 că făcea în Belarus exact ceea ce făcea în Nicaragua: ‘sprijinea democrația’.”

Mai mult:

Cazul Freedom House atrage în special atenția. Condusă de fostul director al CIA, James Woolsey, Freedom House a fost un sponsor major al revoluției portocalii din Ucraina. A pus pe picioare o tipografie în Bișkek în noiembrie 2003, care tipărește 60 de ziare ale opoziției. Cu toate că a fost descrisă ca un grup de presă ‘independent,’ agenția care o deține în mod oficial este condusă de belicosul senator republican John McCain, în vreme ce fostul consilier național pentru securitate Anthony Lake se află în consiliul de conducere. SUA sprijină și mijloacele mass-media audio-vizuale ale opoziției.”[14]

Așadar, din nou aceeași formulă a fost urmată în republicile din Asia Centrală ale fostei URSS. Această strategie de politică externă a SUA de promovare a “revoluțiilor de catifea” este pusă în practică printr-o rețea de ONG-uri americane și internaționale și penetrează interesele SUA și NATO în regiunea respectivă.

*** Concluzii

Revoluțiile de catifea sau “revoluțiile colorate” sunt o stratagemă esențială în Noua Ordine Mondială; promovând prin minciună și manipulare strategia cheie de înfrânare a Rusiei și de controlare a resurselor vitale. Această strategie este critică pentru înțelegerea naturii imperialiste a Noii Ordini Mondiale, mai ales atunci când este vorba de identificarea momentelor când strategia este repetată, în special în legătură cu alegerile din Iran din 2009.

Prima parte a cestui eseu evidențiază strategia imperialistă SUA-NATO de aplicare a Noii Ordini Mondiale, ca urmare a dezmembrării Uniunii Sovietice din 1991. Scopul principal a fost încercuirea Rusiei și Chinei și prevenirea apariției unei noi superputeri. Statele Unite urmau să se comporte ca un hegemon imperialist, servind interesele financiare internaționale pentru impunerea Noii Ordini Mondiale. Partea a doua subliniază strategia imperialistă a SUA prin utilizarea “revoluțiilor colorate” pentru promovarea intereselor sale în Asia Centrală și Europa Răsăriteană, urmând politica evidențiată în prima parte, de împiedicare a Rusiei și Chinei să-și extindă influența și de a obține accesul la resursele naturale vitale.

A treia și ultima parte a acestui eseu analizează natura strategiei imperialiste de construire a Noii Ordini Mondiale, concentrându-se pe escaladarea conflictelor din Afganistan, Pakistan, Iran, America Latină, Europa Răsăriteană și Africa; și pe potențialul pe care aceste conflicte îl au pentru declanșarea unui nou război mondial cu Rusia și China. Partea a treia analizează potențialul pentru “Un nou război pentru o nouă ordine mondială.”

* Note:

[12] Craig S. Smith, U.S. Helped to Prepare the Way for Kyrgyzstan’s Uprising. The New York Times: March 30, 2005: http://query.nytimes.com/gst/fullpage.html?res=9806E4D9123FF933A05750C0A9639C8B63&sec=&spon=&pagewanted=all

[13] Philip Shishkin, In Putin’s Backyard, Democracy Stirs – With U.S. Help. The Wall Street Journal: February 25, 2005: http://www.iri.org/newsarchive/2005/2005-02-25-News-WSJ.asp

[14] John Laughland, The mythology of people power. The Guardian: April 1, 2005: http://www.guardian.co.uk/world/2005/apr/01/usa.russia


* Sursa: Global Research

Anunțuri
%d blogeri au apreciat asta: