Drumul către pierzanie – Un nou război pentru o nouă ordine mondială 10/10

*** Somalia

În mai 2006, Washington Post informa că Statele Unite au “sprijinit în secret lorzii războiului seculari care au purtat lupte aprige împotriva grupărilor islamiste pentru controlul capitalei somaleze, Mogadishu.”[127]

În decembrie 2006, Etiopia, sprijinită masiv de SUA, a invadat și ocupat Somalia, îndepărtând guvernul islamist. Sprijinul american pentru operațiuni s-a bazat pe afirmațiile că Somalia era un sanctuar pentru teroriștii aparținând Al-Qaeda. Însă, acest lucru s-a transformat într-o insurecție. Wired Magazine informa în decembrie 2008 că, “De mai mulți ani, armata SUA a dus un război acoperit în Somalia, folosind nave, drone și trupe speciale pentru destrămarea grupărilor suspectate de terorism și apelând la ajutorul Etiopiei pentru propulsarea la putere a unui guvern ‘de tranziție’ pro-american.”[128]

Cu toate acestea, există mai mult în această poveste decât lupta împotriva “teroriștilor.” Războiul civil făcea ravagii în Somalia încă din 1991, creând destabilizare și instabilitate politică. ONU a intervenit între 1992 și 1995, iar Statele Unite au trimis Forțele Speciale în 1993. Așa cum dezvăluia Los Angeles Times în 1993, “patru companii petroliere americane majore stau în umbră pe o avere în perspectivă, prin concesiunile exclusive ce vor fi exploatate și zecile de milioane de acri de teren în Somalia.” Potrivit articolului, “aproape două treimi din Somalia fusese alocată giganților petrolieri americani Conoco, Amoco, Chevron și Phillips în anii dinainte ca președintele pro-american al Somaliei Mohamed Siad Barre să fie răsturnat și națiunea să se scufunde în haos, în ianuarie 1991.”

Mai mult:

Conoco Inc., singura corporație multinațională care a mai avut un sediu funcțional în Mogadishu, în ultimii doi ani de anarhie națională, a fost direct implicată în cadrul rolului pe care l-a avut guvernul SUA în cadrul efortului umanitar condus de ONU.

Conoco, a cărui efort neobosit de explorare în zona de nord și centrală a Somaliei a obținut unele dintre cele mai încurajatoare prospecțiuni înaintea căderii lui Siad Barre, a permis ca sediul său din Mogadishu să fie transformat de facto într-o ambasadă americană cu câteva zile înainte ca pușcașii marini să debarce în capitală, trimișii speciali ai președintelui Bush folosindu-l ca sediu temporar. Pe lângă asta, președintele reprezentanței companiei din Somalia a primit mulțumiri oficiale pentru ajutarea voluntară a guvernului în perioada de dinainte și de după intervenția americană.”[129]

Trupele etiopiene au ocupat Somalia câțiva ani, iar în ianuarie 2009, ultimele trupe etiopiene au părăsit capitala Mogadishu. În 2007, ONU a autorizat o misiune de menținere a păcii în Somalia a Uniunii Africane. În martie 2007, oficiali militari ugandezi au sosit în Somalia. Practic, ce s-a întâmplat a fost că ocupația deschisă etiopiană a țării a fost înlocuită cu ocupația Uniunii Africane mandatată de ONU, în care trupele ugandeze alcătuiesc majoritatea. Întrucât Uganda este un reprezentat militar al SUA în regiune, trupele etiopiene susținute în mod deschis de SUA au fost înlocuite de un contingent ugandez sprijinit ceva mai ascuns vederii de SUA.

Africom

În 2007, Newsweek informa că, “America își extinde în tăcere lupta împotriva terorii pe frontul african. Cu doi ani în urmă Statele Unite au creat un Parteneriat Trans-Saharian pentru Contra-terorism cu nouă țări din Africa centrală și de vest. Nu există o prezență permanentă, dar se speră generarea sprijinului pentru suprimarea radicalismului, atât prin aportul de arme și tactici americane pentru guvernele prietene, cât și prin câștigarea de noi prieteni printr-un program umanitar vast alcătuit de USAID, incluzând construirea de puțuri și pregătire tehnică.” Pentagonul a anunțat formarea unui nou comandament militar strategic numit “Africom” (Africa Command), care “va integra programele diplomatice, economice și umanitare într-o singură viziune strategică pentru Africa, aducând mai multă atenție continentului, ignorat de prea multă vreme de agențiile de informații americane și ridicând interesele africane la același nivel de importanță precum cele din Asia și Orientul Mijlociu.”

Articolul se referea pe scurt și la o serie de critici, spunând că, “Deloc surprinzător, stabilirea unei baze americane majore în Africa inspiră noi critici din partea criticilor europeni și africani ai expansiunii imperialiste americane.” Unii afirmă că reprezintă o “militarizare a politicii SUA în Africa,” care nu este doar rodul imaginației, așa cum sublinia articolul, “Statele Unite au identificat Sahel, o regiune care se întinde de la vest de Eritrea până în vestul extrem al Africii, ca fiind o zonă critică în cadrul războiului împotriva terorii și au început să coopereze cu guvernele represive din Ciad și Algeria, printre altele, pentru a promova interesele americane acolo.”

Newsweek informa în continuare:

Problema este că, din ce în ce mai mulți lideri africani par să nu dorească Africom. Aceștia consideră Africom ca fiind următoarea fază a War on Terror – o cale de a urmări jihadiștii în interiorul statelor africane slăbite sau eșuate, pe care mulți oficiali americani le descriu drept pepiniere ale terorismului. Liderii africani se tem că fluxul de arme va depăși fluxul de ajutoare, iar contra-terorismul american va destabiliza și mai mult o regiune expusă războaielor civile.”[130]

Africom este noul comandament american destinat să controleze Africa, aflată în acest moment în postura de câmp de bătălie neo-colonialist între SUA și China. Africa rămâne în continuare un front major al aventurii imperialiste a puterilor dominante ale Noii Ordini Mondiale. Bogăția sa în resurse o face o zonă strategică pentru care se luptă puterile mondiale.

*** Concluzii

Politica din vremea Războiului Rece, Vest versus Est, este continuată și exacerbată în ceea ce se poate numi “Noul Război Rece.” În același timp, conflictele regionale continuă să apară și sunt extinse, fie că sunt în Orientul Mijlociu, Africa Centrală sau Asia Centrală, cu lovituri de stat și schimbări de regim în Europa de Est, America de Sud și în alte zone ale globului. Însă, aceste două chestiuni globale majore: conflictele regionale și Noul Război Rece, nu sunt lucruri separate, ci sunt aflate într-o strânsă legătură. O agravare a conflictului, în orice regiune, va servi numai la întărirea conflictului politico-strategic între alianța SUA-NATO și alianța Rusia-China.

Tot ce trebuie pentru izbucnirea unui nou conflict mondial este o scânteie: fie că vine dintr-un posibil conflict între Pakistan și India sau un atac militar asupra Iranului, caz în care China și Rusia nu vor sta deoparte așa cum au făcut în cazul Irakului. Un atac asupra Iranului, mai ales unul nuclear, așa cum s-a propus, va duce la al Treilea Război Mondial. Întrebarea este, de ce strategia din partea SUA și NATO continuă să împingă lucrurile în această direcție?

Așa cum scria George Orwell:

Fiecare grup conducător poartă războiul împotriva propriilor săi supuși, iar scopul războiului nu este acela de a face sau de a împiedica anexiunile teritoriale, ci de a menține intactă structura societății[…] Dar, deși este nereal, războiul nu este și lipsit de sens: el consumă surplusul de bunuri de larg consum și ajută la menținerea acelui climat psihologic de care are nevoie o societate ierarhizată pentru a supraviețui[…] Atmosfera socială este aceea a unui oraș asediat, în care faptul de a avea sau de a nu avea o halcă de carne de cal face diferența între bogăție și sărăcie. Și, totodată, conștiința de a fi în stare de război și, deci, în continuu pericol, face ca încredințarea întregii puteri unei mici caste să pară condiția firească și inevitabilă a supraviețuirii. Războiul, așa cum se va vedea în continuare, nu numai că săvârșește distrugerea necesară, dar o săvârșește într-o manieră acceptabilă din punct de vedere psihologic. Desigur, în principiu ar fi foarte simplu să se cheltuiască surplusul de forță de muncă al omenirii construind temple și piramide, săpând găuri în pământ și astupându-le apoi la loc, sau chiar producând mari cantități de bunuri și dându-le apoi foc. Dar o asemenea abordare a problemei ar asigura numai latura economică, nu și pe cea emoțională necesară unei societăți ierarhizate.”[131]

Un nou război mondial va fi un război purtat de clasa conducătoare globală împotriva tuturor cetățenilor lumii, cu scopul menținerii și remodelării societății ierarhizate pentru a servi interesele proprii. Va simboliza într-adevăr un Nou Război Mondial pentru o Nouă Ordine Mondială. Într-o lume globalizată, orice conflict are implicații globale; rămâne de văzut dacă oamenii vor realiza că războiul nu va fi purtat împotriva unui inamic extern, ci împotriva lor înseși.

Hermann Göring, adjunctul lui Hitler, a explicat conceptul de război atunci când s-a aflat în fața tribunalului de la Nürnberg, declarând că, “Bineînțeles, oamenii nu-și doresc război,” și că, “Natural, oamenii de rând nu vor război; nici în Rusia, nici în Anglia sau în America, ca să nu mai spun de Germania. Asta se înțelege. Dar la urma urmei, liderii țării sunt cei care determină politica și este întotdeauna simplu să-i faci pe oameni să te urmeze, fie că este vorba de o democrație sau o dictatură fascistă sau un parlament sau o dictatură comunistă.” Când Göring a fost corectat că într-o democrație, “oamenii au un cuvânt de spus asupra chestiunii prin reprezentanții lor aleși,” Göring a răspuns:

Oh, asta e bine, dar, cu voce sau fără voce, oamenii pot fi întotdeauna aduși la ordinele conducătorilor. Asta este ușor. Tot ceea ce trebuie să faci este să le spui că sunt atacați și să-i denunți pe pacifiști pentru lipsă de patriotism și expunerea țării la pericol. Funcționează la fel în orice țară.”[132]

* Note:

[127] Emily Wax and Karen DeYoung, U.S. Secretly Backing Warlords in Somalia. The Washington Post: May 17, 2006: http://www.washingtonpost.com/wp-dyn/content/article/2006/05/16/AR2006051601625.html

[128] David Axe, U.S. Losing ‘Secret’ War in Somalia. Wired, December 30, 2008: http://www.wired.com/dangerroom/2008/12/us-losing-sec-1/

[129] Mark Fineman, The Oil Factor in Somalia – Four American petroleum giants had agreements with the African nation before its civil war began. They could reap big rewards if peace is restored. Los Angeles Times: January 18, 1993: http://articles.latimes.com/1993-01-18/news/mn-1337_1_oil-reserves

[130] Scott Johnson, The Next Battlefront. Newsweek: September 17, 2007: http://www.newsweek.com/id/40797

[131] George Orwell – „1984”

[132] Nuremberg Diary. (New York: Signet, 1961), pages 255-256


* Sursa: Global Research

Anunțuri

2 răspunsuri

  1. Omenirea este oarba si neputincioasa in fata acestor dezvaluiri? Nu se mai gasesc forte, inteligente, partide care sa opreasca ofensiva diavolului pe pamant? Cine este in spatele acestor forte? Si pe Iisus l-au rastignit, nu se lasa si nu s-au invatat minte?!!!!!!!Biserica ar trebui sa se implice extrem de activ in aceasta lupta pentru apararea creatiei lui DUMNEZEU!
    ACUM este vremea inchizitiei!!!

    • Nu domnule Titi, se pare ca fortele care ar putea stavili aceste actiuni complet nebunesti, nu sunt suficient de bine organizate. Din pacate, in ultimele decenii, ignoranta si dezinteresul pentru binele general al oamenilor au putut fi observate foarte usor.

Comentariile sunt închise.

%d blogeri au apreciat asta: