O soluție pentru puterea din România

România se îndreaptă încet, dar sigur, către un dezastru economic. Aparent, nu mai există nicio soluție, iar țara se va prăbuși în curând, cu toate eforturile combinate ale Uniunii Europene, Băncii Mondiale și FMI-ului.
În aceste vremuri tulburi, o soluție care ar putea să o aplice un guvern disperat și care nu găsește altă cale de scăpare pentru deturnarea țării de pe drumul către dezastru ar constitui-o… un război. O soluție crudă și care ar duce la pierderea multor vieți, dar care în final s-ar dovedi eficace. Desigur, există două riscuri majore: ca România să piardă războiul și ca guvernul să fie înlăturat de nemulțumirile populare și de eventuala ascensiune a forțelor extremiste.

Există doar trei variante credibile în care guvernul ar putea iniția un război, iar acestea sunt următoarele:
1. Varianta Transnistria-Moldova-Rusia-Ucraina;
2. Varianta Ucraina;
3. Varianta Ținutul Secuiesc-Ungaria.

* Prima variantă, ar însemna escaladarea conflictului înghețat din Transnistria, fie după modelul georgian, fie prin intermediul unei provocări din partea transnistreană. Prima opțiune se referă la un atac neprovocat al Moldovei împotriva Transnistriei, cu scopul readucerii acesteia în granițele sale. Această variantă ar trebui să aibă evident acordul Statelor Unite (la fel ca în Georgia), iar implicarea României este una problematică. Ar însemna ca Moldova să piardă lupta, iar forțele rusești staționate în Transnistria să se implice direct în conflict. Moment în care Moldova ar cere ajutorul UE, SUA și… României. Sensibilă la rugămintea fraților de peste Prut, România ar trimite trupe în conflict, poate chiar împotriva sfaturilor venite dinspre UE și SUA. Asta ar putea duce la un conflict cu Rusia. De asemenea, Ucraina ar putea să se implice și ea în conflict. Războiul, însă, s-ar desfășura numai pe teritoriul Moldovei, iar România l-ar pierde sigur, dacă nu va exista o terță parte care să sprijine Moldova (UE sau SUA). Atât Rusia, cât și Ucraina, nu ar face greșeala de a ataca direct teritoriul românesc, datorită doctrinei NATO („un atac împotriva unui stat membru este un atac împotriva tuturor statelor NATO„). O astfel de eroare a Rusiei sau Ucrainei ar duce la Al III-lea Război Mondial.
A doua opțiune, include orchestrarea unui atac, chipurile, venit din partea transnistreană. Această operațiune necesită însă o pregătire impecabilă și comportă numeroase riscuri. Un eventual eșec (adică o deconspirare) ar duce la condamnarea la nivel global a României. Însă, în cazul unui succes, implicarea României este mai ușor de digerat de populație, fiind vorba de apărarea Moldovei, atacată de vrăjmașii de la răsărit. Scenariul, însă, s-ar derula la fel, România și Moldova ar pierde lupta, fără implicarea statelor occidentale. Ambele variante sunt greu de îndeplinit, având în vedere circumstanțele. O astfel de variantă ar putea fi realizată doar cu sprijinul Statelor Unite, care, printr-un astfel de joc, ar încerca să atragă Rusia într-un conflict global. România nu poate orchestra de una singură o astfel de operațiune complicată.

* A doua variantă poate fi realizată după modelul coreean. Un vas de război românesc atacă și scufundă un vas similar ucrainean. România pretinde că a fost o greșeală. Ucraina însă se răzbună, scufundând intenționat o navă românească. Act de război, atac împotriva unui stat NATO=război România+NATO vs. Ucraina. Rusia intervine în apărarea Ucrainei=Al III-lea Război Mondial. O variantă greu probabilă, totul depinzând de reacția Ucrainei. Având în vedere situația politică de la Kiev, este greu de crezut că Ucraina ar risca să atace un stat NATO, fără acordul Rusiei. Iar acesta nu va veni niciodată. Desigur, există și varianta în care România nu primește undă verde din partea SUA să atace Ucraina, totul rezumându-se la o serie de sancțiuni UE și NATO împotriva Ucrainei.
Varianta inversă, ca Ucraina să scufunde „din greșeală” o navă românească, este aproape imposibilă, din cauza aceleiași situații politice de la Kiev. Și nu ar putea duce la un conflict legitim, atâta vreme cât Ucraina ar nega vehement orice intenție. România nu ar avea motive rezonabile pentru un atac și ar fi singură, NATO dezavuând orice acțiune de răzbunare.

* A treia variantă este cea mai la îndemâna guvernului român. Presupune o acțiune pe propriul său teritoriu și nu există riscuri majore de deconspirare, atâta timp cât operațiunea este bine plănuită și executată. Un serviciu român de informații, cu acordul guvernului sau al președenției, pregătește și înarmează, sub acoperire, trupe paramilitare secuiești. Reprezentanții săi, etnici maghiari recrutați, pretind că sunt agenții unuia dintre serviciile secrete maghiare (KBH, NBH, NBSZ sau IH). Aceștia vor promite membrilor trupelor paramilitare sprijinul necondiționat al Ungariei, odată declanșată acțiunea de insurecție armată. În acest scop, vor fi pregătiți între 100 și 150 de luptători pentru fiecare unitate militară aflată pe teritoriul Ținutului Secuiesc. La momentul ales, aceștia vor lua cu asalt, simultan, toate unitățile respective. Scopul va fi capturarea tehnicii de luptă și dezarmarea militarilor aflați în aceste unități, cu cât mai puține victime posibile. Odată îndeplinită acțiunea, membrii grupărilor, cărora li se vor alătura în scurt timp civili, conspiratori și inocenți, vor declara independența Ținutului Secuiesc. Armata română va pătrunde în regiune și se va declanșa un război civil. Probabil, în acest punct, singura reacție a Ungariei va consta în proteste vehemente, aducerea situației în atenția Consiliului de Securitate al ONU etc. Pentru a atrage o participare legitimă a Ungariei la conflict, membri ai grupărilor secesioniste vor trebui să orchestreze unul sau două atacuri brutale cu mortiere asupra unor zone ale unui oraș cu populație predominant maghiară (Sf. Gheorghe, Târgu Secuiesc șamd), ucigând un număr cât mai ridicat de civili (după modelul Sarajevo-atac asupra unei piețe aglomerate) și atribuind atacul armatei române. Partea română va nega, desigur, dar va avea grijă să nu fie prea convingătoare, în acest punct al conflictului. Declanșarea atacului ungar va părea astfel un act legitim pentru autoritățile maghiare, pentru oprirea barbariilor românilor. Ulterior, România va dovedi că atacurile au provenit de la grupările secesioniste, disculpându-se.
Conform statisticilor oficiale Ungaria deține 14 avioane SAAB JAS-39 Gripen, 5 MIG-29, 17 de elicoptere de atac MIL MI-24 și 23 de elicoptere de luptă MIL MI-17. Numărul tancurilor în serviciu este de aproximativ 700, cel al vehiculelor blindate de luptă de aproximativ 1400, iar cel al pieselor de artilerie de aproape 500. De cealaltă parte, România are 48 de avioane operaționale MIG-21 LanceR în diverse variante, 23 de elicoptere IAR-330 SOCAT, aproximativ 1.000 de tancuri și 2.000 de vehicule blindate, precum și aproximativ 1.000 de piese de artilerie (dintre care 200 auto-propulsate). Este dificil de estimat rezultatul luptei aeriene între cele 14 SAAB JAS-39 Gripen și bătrânele MIG-21 LanceR. Cu toate că, la prima vedere, Gripen se află în avantaj, vechea poveste cu cantitatea ce bate calitatea ar putea fi adevărată, iar bateriile de rachete MIM-23 Hawk ar putea constitui o problemă pentru Gripen. Este posibil ca bătălia aeriană să nu aibă un rezultat decisiv, iar apărarea antiaeriană a celor țări să distrugă majoritatea aparatelor de zbor.
Va rămâne lupta terestră cea care va decide rezultatul. Inițial, armata maghiară va reuși o avansare rapidă, atacul desfășurându-se probabil pe trei direcții: Satu Mare-Baia Mare-Bistrița; Zalău-Cluj Napoca-Tg.Mureș; Arad-Hunedoara-Sibiu. Însă, la scurt timp înaintarea maghiară va fi blocată de trupele române, iar frontul se va stabiliza, începând o luptă dură în genul celei din Iugoslavia anilor ’90. NATO nu va interveni prea repede, limitându-se doar la apeluri la pace, având în vedere că ambele țări sunt membre ale organizației. Mai important, luând în considerare orientarea puterii de la București, o astfel de acțiune nu ar putea fi declanșată decât cu acordul Statelor Unite. Acordul tacit al Americii pentru o astfel de acțiune nu înseamnă însă și garanția succesului. Duplicitatea americanilor a mai fost dovedită de numeroase ori, în trecut. Dar, cu o activitate diplomatică reușită, România poate convinge cancelariile occidentale că Ungaria este agresorul, astfel, existând șanse ca marile puteri să nu intervină în conflict, lăsându-l să se rezolve de la sine. Dacă nu există nicio intervenție străină, România poate câștiga acest conflict. Războiul poate salva actuala putere și poate asigura continuitatea regimului.

AVERTISMENT: Acest articol reprezintă doar un exercițiu de strategie geopolitică.

© 2010 Zalmoxys32

Reclame

9 răspunsuri

  1. ingrozitoare perspective, pe cuvant … chiar si in eventualitatea castigarii unui astfel de conflict …

    • Mă rog, acesta este doar un scenariu posibil, nu este neapărat un lucru care se poate întâmpla în realitate. Mă îndoiesc că SUA va aproba un astfel de plan al guvernului, iar o acțiune fără aprobarea stăpânului este riscantă pentru guvernarea portocalie. Dar nu și imposibilă. Uneori, disperarea poate avea efecte ciudate.

  2. Wow… interesant punct de vedere 🙂

  3. O alta solutie ar fi o binevenita lovitura de stat. Militara.
    Au jurat credinta Patriei, nu politicienilor.

    Si, in mod sigur nu sunt toti aidoma ministrului lor.

    Ar putea incepe de Ziua Marinei, sau de 1 Decembrie.

    P.S. -Astora chiar nu le-o fi frica de o asemenea actiune?

    • Nu mă pot pronunța, deoarece nu cunosc orientarea generalilor armatei române. De obicei, însă, un conducător precaut are grijă să-i atragă pe aceștia de partea sa, mai ales unul care se teme de popor.
      Sincer, nu văd vreun personaj capabil să dea o lovitură de stat în România,așa cum se prezintă ea astăzi.
      Și asta nu ar fi o soluție pentru puterea din România. Decât pentru ceilalți, nu pentru actualii.

  4. In afara de salvarea regimului, noi astia normali cu ce ne-am putea alege?

    • Cu iluzia unei vieți mai bune. Față de perioada războiului.
      Să ne înțelegem însă clar: eu nu susțin așa ceva (un război), doar expun o posibilitate.

      • Este o posibilitate de a distrage mai mult atentia de la ce ni se intampla in realitate. Diversiunea suprema.

Comentariile sunt închise.

%d blogeri au apreciat asta: