Clasa conducătoare globală: miliardarii 1/3

Numărul miliardarilor a crescut de la 793 în 2006 la 946 în 2007 și la 1011 în 2010 (în scădere, totuși, de la 1125 în 2008), cele mai spectaculoase evoluții având loc în China și India. În China, care are cel mai mare număr de miliardari din Asia, depășind India, se înregistrează 64 de miliardari, față de doar 20 în 2007, cu o avere cumulată de $133,2 miliarde, față de $29,4 miliarde în 2007. Dacă îi adăugăm și pe cei 25 de miliardari din Hong Kong, cu o avere totală de $115,6 miliarde, avem imaginea unei țări în plină expansiune la acest capitol. Pentru a încerca prevenirea unei revolte, într-o țară în care există inechități monstruoase, autoritățile chineze au crescut sumele alocate zonelor rurale. În India, care a înregistrat și ea o creștere a numărului de miliardari (49, față de 36 în 2007), clasa conducătoare deține o avere cumulată de $222,1 miliarde, față de numai $191 miliarde în 2007. Nu demult, prim-ministrul indian, Manmohan Singh, declara că amenințarea cea mai mare la adresa securității țării o constituie trupele de guerilă maoiste și mișcările de protest din zonele cele mai sărace ale Indiei.
România este prezentă în topul Forbes cu trei miliardari. Primul este Dinu Patriciu (locul 437 la general), cu o avere de $2,2 miliarde, urmat de Ioan Niculae cu $1,1 miliarde (locul 880) și de Ion Tiriac, cu $1,0 miliarde (locul 937-1011). Averile acestora au fost constituite, în general, după modelul rus.

Averea totală a clasei conducătoare globale s-a menținut la peste $3,5 trilioane, fiind practic la același nivel din 2007. Altfel spus, 0,00000001% din omenire, deține mai mult decât 3 miliarde de oameni. Mai mult de jumătate dintre actualii miliardari provin din doar trei țări: SUA (403, față de 415 în 2007), Germania (53, față de 55 în 2007) și Rusia (62, față de 53 în 2007).

Printre cele mai noi, tinere și expansioniste grupuri de miliardari, oligarhia rusă se remarcă prin începuturile sale rapace. Mai mult de două treimi dintre actualii miliardari ruși au început să-și adune averile în jurul vârstei de 25 de ani. În timpul infamei decade a anilor ’90, sub conducerea autoritară a lui Boris Elțîn și a consilierilor săi economici, Anatoly Chubais și Yegor Gaidar, întreaga economie rusă a fost scoasă la vânzare pentru un ‘preț politic‘, care era mult sub valoarea reală. Fără excepții, transferurile de proprietate au fost realizate prin tactici gangsterești și asasinate, furturi uriașe, acapararea resurselor statului și manipulări ilegale ale acțiunilor. Viitorii miliardari au deposedat statul rus de fabrici, companii de transport, companii din domeniile cărbunelui, gazelor, petrolului, oțelului și din alte domenii valorând peste un trilion de dolari. Citește în continuare

Reclame

29 iunie

Ziua de 29 iunie în istorie:
1149 – Raymond de Antiohia este înfrânt și ucis în bătălia de la Inab de o armată siriană, condusă de Nur ad-Din Zangi.
1194 – Sverre este încoronat regele Norvegiei.
1444 – Skanderbeg învinge o armată invadatoare otomană la Torvioll.
1644 – Charles I al Angliei înfrânge un detașament parlamentar în bătălia de la Cropredy Bridge, ultima bătălie purtată de un rege englez pe teritoriul Angliei.
1659 – Are loc bătălia de la Konotop, când armatele ucrainene ale lui Ivan Vîșovsky înfrâng armatele ruse, conduse de Prințul Trubețkoy.
1850 – Biserica Ortodoxă Greacă obține oficial autocefalia față de Patriarhatul Ecumenic al Constantinopolului.
1874 – Politicianul grec Charilaos Trikoupis publică un manifest la Atena în ziarul Kairoi, intitulat „Cine-i vinovat?„, în care își declară nemulțumirile față de regele George. Va fi ales prim-ministru al țării în anul următor.
1880 – Franța anexează Tahiti.
1895Duhoborii își distrug armele în semn de protest față de încorporarea în armata țaristă.
1914 – Hionia Guseva încearcă să-l asasineze pe Grigori Rasputin în orașul său natal din Siberia.
1915 – Se naște Ruth Warwick, actriță americană (decedată în 2005).
1916 – Sir Roger Casement, naționalist irlandez și diplomat britanic este condamnat la moarte pentru rolul avut în revoltele de Paști.
1922 – Franța acordă o suprafață de un km² pe Dealul Vimy „liberă, pentru totdeauna, guvernului Canadei, pentru utilizarea liberă a terenului lipsit de orice taxe.”
1945 – Transcarpatia este anexată de Uniunea Sovietică.
1967 – Moare Jayne Mansfield, actriță americană (născută în 1933).
1974 – Isabel Perón depune jurământul în calitate de președinte al Argentinei, fiind prima femeie care ocupă această funcție. Soțul acesteia, președintele Juan Peron, i-a delegat responsabilitățile datorită sănătății sale șubrede, murind două zile mai târziu.
1976 – Seychelles își declară independența față de Marea Britanie.
1977 – Moare Elena Lupescu (Magda Lupescu), amanta și apoi soția regelui Carol al II-lea (născută în 1895).
1991 – Războiul de Zece Zile: Izbucnirea războiului a însuflețit eforturile diplomatice ale Comunității Europene pentru a pune capăt crizei. Trei miniștri de externe ai CE s-au întâlnit cu reprezentanți ai guvernelor din Iugoslavia și Slovenia la Zagreb în noaptea de 28/29 iunie și au căzut de acord asupra unui plan pentru un armistițiu, dar acesta nu a fost pus în practică. Dimineața, trupele slovene au realizat o serie de succese militare importante. Trupele JNA de pe aeroportul Brnik de lângă Ljubljana s-au predat forțelor STO, care înconjuraseră zona peste noapte. În nord, mai multe tancuri JNA au fost capturate lângă Strihovec și apoi reorganizate într-o companie de tancuri a STO. Forțele Speciale JNA su încercat o debarcare navală la Hrvatini, dar au intrat într-o ambuscadă și au fost respinse de trupele slovene. Punctele de frontieră deținute de JNA de la Vrtojba și Šentilj au căzut și ele în mâinile STO, care au confiscat armele și tancurile federale, întărindu-și arsenalul.
JNA a emis un ultimatum către Slovenia, cerând încetarea imediată a ostilităților până la ora 09:00 pe 30 iunie. În răspuns, Adunarea Sloveniei a adoptat o rezoluție cerând o soluționare pașnică a crizei, care să nu pericliteze independența Sloveniei, și a respins ultimatumul JNA.
1995 – Moare Lana Turner, actriță americană (născută în 1921).
1995 – Magazinul Sampoong Department Store din Seul, Coreea de Sud, se prăbușește, ucigând 501 oameni și rănind alți 937.
2002 – Confruntările navale între Coreea de Sud și Coreea de Nord duc la moartea șase marinari sud-coreeni și la scufundarea unui vas nord-coreean.
2003 – Moare Katharine Hepburn, actriță americană (născută în 1907).
2006 – Cazul Hamdan vs. Rumsfeld: Curtea Supremă a SUA decide că planul președintelui american George W. Bush de a judeca deținuții de la Guantanamo Bay în tribunale militare violează legile SUA, precum și legislația internațională.
2009 – Trupele coaliției internaționale din Irak părăsesc Bagdadul.