Clasa conducătoare globală: miliardarii 1/3

Numărul miliardarilor a crescut de la 793 în 2006 la 946 în 2007 și la 1011 în 2010 (în scădere, totuși, de la 1125 în 2008), cele mai spectaculoase evoluții având loc în China și India. În China, care are cel mai mare număr de miliardari din Asia, depășind India, se înregistrează 64 de miliardari, față de doar 20 în 2007, cu o avere cumulată de $133,2 miliarde, față de $29,4 miliarde în 2007. Dacă îi adăugăm și pe cei 25 de miliardari din Hong Kong, cu o avere totală de $115,6 miliarde, avem imaginea unei țări în plină expansiune la acest capitol. Pentru a încerca prevenirea unei revolte, într-o țară în care există inechități monstruoase, autoritățile chineze au crescut sumele alocate zonelor rurale. În India, care a înregistrat și ea o creștere a numărului de miliardari (49, față de 36 în 2007), clasa conducătoare deține o avere cumulată de $222,1 miliarde, față de numai $191 miliarde în 2007. Nu demult, prim-ministrul indian, Manmohan Singh, declara că amenințarea cea mai mare la adresa securității țării o constituie trupele de guerilă maoiste și mișcările de protest din zonele cele mai sărace ale Indiei.
România este prezentă în topul Forbes cu trei miliardari. Primul este Dinu Patriciu (locul 437 la general), cu o avere de $2,2 miliarde, urmat de Ioan Niculae cu $1,1 miliarde (locul 880) și de Ion Tiriac, cu $1,0 miliarde (locul 937-1011). Averile acestora au fost constituite, în general, după modelul rus.

Averea totală a clasei conducătoare globale s-a menținut la peste $3,5 trilioane, fiind practic la același nivel din 2007. Altfel spus, 0,00000001% din omenire, deține mai mult decât 3 miliarde de oameni. Mai mult de jumătate dintre actualii miliardari provin din doar trei țări: SUA (403, față de 415 în 2007), Germania (53, față de 55 în 2007) și Rusia (62, față de 53 în 2007).

Printre cele mai noi, tinere și expansioniste grupuri de miliardari, oligarhia rusă se remarcă prin începuturile sale rapace. Mai mult de două treimi dintre actualii miliardari ruși au început să-și adune averile în jurul vârstei de 25 de ani. În timpul infamei decade a anilor ’90, sub conducerea autoritară a lui Boris Elțîn și a consilierilor săi economici, Anatoly Chubais și Yegor Gaidar, întreaga economie rusă a fost scoasă la vânzare pentru un ‘preț politic‘, care era mult sub valoarea reală. Fără excepții, transferurile de proprietate au fost realizate prin tactici gangsterești și asasinate, furturi uriașe, acapararea resurselor statului și manipulări ilegale ale acțiunilor. Viitorii miliardari au deposedat statul rus de fabrici, companii de transport, companii din domeniile cărbunelui, gazelor, petrolului, oțelului și din alte domenii valorând peste un trilion de dolari.

Contrar opiniei presei europene și americane, foarte puțini foști lideri comuniști se găsesc printre actualii miliardari ruși. În al doilea rând, contrar opiniei teoreticienilor capitaliști cu privire la ‘ineficiența comunismului‘, fosta Uniune Sovietică a construit mine, fabrici și intreprinderi energetice foarte profitabile și competitive, înainte ca acestea să ajungă pe mâinile oligarhilor. Acest lucru este evident, datorită averilor imense acumulate în mai puțin de un deceniu de acești afaceriști-gangsteri.

Practic, toate sursele de avere inițiale ale miliardarilor nu au avut nimic de-a face cu construirea, dezvoltarea sau plănuirea de noi afaceri eficiente. Bogăția nu a fost transferată înalților comisari ai Partidului Comunist, ci a fost confiscată de mafii private înarmate conduse de proaspeți absolvenți de facultate, care au valorificat rapid corupția, intimidând sau asasinând înalți oficiali ai statului și beneficiind de sfaturile pentru o ‘piață liberă‘ oferite lui Boris Elțîn de consultanții săi pro-occidentali.

Revista Forbes alcătuiește o lista anuală a celor mai bogați indivizi și familii din lume. Ceea ce este amuzant cu privire la notele biografice oferite de Forbes în ceea ce-i privește pe oligarhii ruși este referirea constantă la sursa averii acestora, ca fiind realizată prin propriile mijloace („self-made„), ca și cum furtul proprietății create și apărate timp de 70 de ani cu sângele și sudoarea poporului rus ar fi fost rezultatul calităților antreprenoriale a acestor infractori. Toți cei opt miliardari ruși de top au început prin a-și jefui rivalii, înființând ‘bănci de carton‘ și preluând producția de aluminiu, petrol, gaze naturale, nichel și oțel, precum și exportul de bauxită, fier și alte minerale. Fiecare sector al economiei comuniste a fost jefuit de noii miliardari: construcțiile, telecomunicațiile, industria chimică, agricultura, media, producția de vodka, automobile, avioane sau alimente.

Cu rare excepții, după privatizările lui Elțîn toți oligarhii au ajuns în top sau în apropierea acestuia, efectiv omorând-și competiția sau oponenții din interiorul fostei nomenclaturi sovietice.

Măsurile politice cheie, care au facilitat jaful inițial și preluările viitorilor miliardari, au fost privatizările în serie și rapide ale aproape tuturor întreprinderilor publice de către echipa Gaidar/Chubais. Această ‘terapie de șoc‘ a fost încurajată de o echipă de consilieri economici absolvenți de Harvard și de către Statele Unite, cu scopul de a face transformările capitaliste ireversibile. Privatizările au dus la lupte ale gangsterilor capitaliști și la dezmembrarea economiei Rusiei. Ca rezultat, a avut loc o scădere cu 80% a nivelului de trai, o devalorizare a rublei și o vânzare la preț redus a resurselor strategice de petrol și gaze naturale către o nouă clasă de prădători și către corporații multinaționale europene și americane. Peste 100 de miliarde de dolari pe an au fost spălați de mafia oligarhilor, în principal prin bănci din New York, Londra, Elveția și Israel. Banii au fost ulterior reciclați prin cumpărarea de proprietăți în SUA, Anglia, Spania sau Franța sau prin investiții în cluburi britanice de fotbal, bănci din Israel sau societăți mixte miniere.

În administrația lui Vladimir Putin, gangsterii-oligarhi au devenit din multi-milionari miliardari. De la niște tineri hoți și contrabandiști locali, aceștia au devenit parteneri ‘respectabili‘ ai corporațiilor americane și europene. Noii miliardari ruși au apărut pe scena financiară mondială.

Totuși, așa cum sublinia recent președintele Putin, noii miliardari nu au reușit să creeze întreprinderi competitive, în pofida condițiilor optime. În afară de exporturile de materii prime, beneficiind de prețurile internaționale ridicate, puține companii deținute de oligarhii ruși acționează pe piețele externe, deoarece puține pot concura pe acestea. Motivul este acela că oligarhii și-au ‘diversificat‘ afacerile prin implicarea în speculațiile cu acțiuni (Suleiman Kerimov $5,5 miliarde în 2010 – în scădere față de $14,4 miliarde în 2007), (Mihail Prohorov $13,4 miliarde), bănci (Mihail Fridman $12,7 miliarde) și achiziții de mine și fabrici de procesare a minereurilor. Cel mai bogat rus în 2010 este Vladimir Lisin cu $15,8 miliarde, făcute din afacerile cu oțel și aluminiu.

Media occidentală s-a concentrat pe căderea oligarhilor din era Elțîn și ascensiunea miliardarilor în era Putin. În realitate, dovezile biografice demonstrează că nu există o ruptură între miliardarii din era Elțîn și consolidarea și expansiunea acestora sub conducerea lui Putin. Declinul privind ordinea mutuală și schimbarea către o competiție regularizată de stat sunt rezultatul atât al consolidării marilor averi cât și a noilor reguli ale jocului impuse de Putin. În secolul al XIX-lea, Honoré de Balzac, observând ascensiunea noilor burghezi din Franța, sublinia originile lor dubioase: „În spatele fiecărei mari averi se află o crimă.” Escrocheriile burgheziei franceze din secolul al XIX-lea pălesc, însă, prin comparație cu jaful organizat și crimele care au creat miliardarii secolului XXI din Rusia.

VA URMA

Partea a II-a
Partea a III-a

* Statisticile provin de la Forbes.com

Anunțuri

3 răspunsuri

  1. […] Articol publicat în trei părți, la datele de 29 iunie, 3 iulie și 7 iulie, pe Vox Clamantis in […]

Comentariile sunt închise.

%d blogeri au apreciat asta: