19 iulie

Ziua de 19 iulie în istorie:
1333 – Are loc bătălia de la Halidon Hill, când trupele engleze obțin o victorie decisivă împotriva forțelor scoțiene, în cadrul celui de-la doilea război de independență al Scoției.
1374 – Moare Francesco Petrarca, poet italian (născut în 1304).
1544 – Trupele engleze încep asediul orașului Boulogne.
1553 – Lady Jane Grey este înlocuită ca regină a Angliei de Mary I, după doar nouă zile petrecute pe tron.
1692 – Cinci femei sunt spânzurate pentru vrăjitorie la Salem, Massachusetts.
1701 – Reprezentanții Confederației Iroquois semnează Tratatul Nanfan, prin care cedează un teritoriu vast aflat la nord de râul Ohio către Anglia.
1860 – Se naște Lizzie Borden, presupusă asasină (decedată în 1927).
1864 – Se încheie cea de-a treia bătălie de la Nanking, în care dinastia Qing înfrânge în cele din urmă Regatul Cerului din Taiping.
1870 – Franța declară război Prusiei.
1916 – Primul Război Mondial: Începe bătălia de la Fromelles, când trupele britanice și australiene atacă tranșeele germane, acțiunea fiind o diversiune a bătăliei de la râul Somme.
1940 – Al Doilea Război Mondial: Are loc bătălia navală de la Capul Spada, în care crucișătorul italian Bartolomeo Colleoni este scufundat de navele aliate, 121 de marinari italieni fiind uciși.
1947 – Primul-ministru al guvernului din Burma, Bogyoke (general) Aung San, și 6 din cei 12 membri ai cabinetului său sunt asasinați de Galon U Saw, haosul politic rezultat persistând până în zilele noastre.
1963 – Joe Walker zboară cu un avion american X-15 la o altitudine record de 106.010 metri.
1985 – Barajul Val di Stava din Italia cedează, ucigând 268 de oameni.
1989 – Zborul 232 al companiei United Airlines se prăbușește în Sioux City, Iowa, ucigând 112 din cei 296 de pasageri.
1992 – Judecătorul anti-mafia Paolo Borsellino este ucis, alături de cinci polițiști, de explozia unei bombe, amplasată în mașina cu care călătoreau aceștia.

Anunțuri
%d blogeri au apreciat asta: