24 iulie

Ziua de 24 iulie în istorie:
1148 – Louis al VII-lea al Franței începe asedierea orașului Damasc, în timpul celei de-a doua cruciade.
1411 – Are loc bătălia de la Harlaw, una dintre cele mai violente din istoria luptelor între clanurile scoțiene.
1487 – Cetățenii orașului Leeuwarden, Olanda, intră în grevă împotriva interdicției asupra berii străine.
1567 – Mary, regina Scoției, este forțată să abdice și este înlocuită de fiul său, în vârstă de un an, James al VI-lea.
1715 – Zece galioane spaniole, încărcate cu o comoară imensă, pleacă din Havana, Cuba, către Spania, sub conducerea amiralului Ubilla. Șapte zile mai târziu, nouă dintre acestea se scufundă în largul Floridei, în urma unei furtuni.
1783 – Se naște Simón Bolívar, revoluționar sud-american (decedat în 1830).
1802 – Se naște Alexandre Dumas, père, scriitor francez (decedat în 1870).
1823 – Sclavia este abolită în Chile.
1864 – Războiul Civil American: Are loc bătălia de la Kernstown, când trupele confederate, conduse de generalul Jubal Anderson Early, înfrâng trupele unioniste, aflate sub comanda generalului George Crook.
1866 – Tennessee devine primul stat confederat care este readmis în Uniune după Războiul Civil American.
1897 – Se naște Amelia Earhart, aviator american (dispărută în 1937).
1901 – O. Henry este eliberat din închisoarea din Austin, Texas, după trei ani de detenție pentru delapidarea unei sume de bani de la o bancă.
1911 – Hiram Bingham III redescoperă Machu Picchu, „orașul pierdut al incașilor„.
1923 – Este semnat Tratatul de la Lausanne, care stabilește granițele Turciei moderne. Printre țările semnatare s-au numărat Grecia, România, Bulgaria și Iugoslavia.
1943 – Al Doilea Război Mondial: Începe Operațiunea Gomorrah, când avioanele britanice și canadiene bombardează orașul Hamburg noaptea, iar cele americane pe timp de zi.
1967 – În timpul unei vizite oficiale în Canada, președintele Franței, Charles de Gaulle, declară în fața unei mulțimi extaziate de 100.000 de oameni la Montreal: „Vive le Québec libre!
1968 – Se naște Laura Leighton, actriță americană.
1969 – Se naște Jennifer Lopez, cântăreață și actriță americană.
1972 – Grupul Bugojno este reținut de fortele de securitate iugoslave. Grupul Bugojno era o grupare paramilitară croată, care s-a infiltrat în Iugoslavia pe 20 iunie 1972, având scopul de a stârni o revoltă împotriva conducerii Iugoslaviei. Grupul Bugojno a fost organizat de Frăția Revoluționară Croată (Hrvatsko revolucionarno bratstvo sau HRB). HRB s-a format în Australia în 1961 și a fost activă în Europa și Statele Unite. Principiul fondatorilor HRB era eliberarea Croației de sub Iugoslavia și restaurarea statului independent croat. Majoritatea luptătorilor și a banilor au provenit din Australia, timp ce pregătirea militară a fost efectuată în Germania. După o scurtă pregătire în Austria, grupul s-a infiltrat în Iugoslavia pe la Dravograd pe 20 iunie 1972. Pe 25 iunie, grupul a avut prima confruntare cu poliția iugoslavă, iar în zilele următoare au avut loc ciocniri cu unitățile de apărare teritorială. Grupul a fost capturat pe 24 iulie 1972 cu ajutorul unui informator.
1974 – După invazia turcă în insula Cipru, junta militară greacă se prăbușește și democrația este restaurată.
1977 – Se încheie războiul de patru zile dintre Libia și Egipt.
1980 – Moare Peter Sellers, actor britanic (născut în 1925).
1990 – Irakul începe să concentreze trupe la granița cu Kuweitul.
2001 – Simeon de Saxa-Coburg-Gotha, ultimul țar al Bulgariei pe când era doar un copil, depune jurământul ca prim-ministru al Bulgariei, devenind primul monarh din istorie care recâștigă puterea politică prin mijloace democratice într-o altă funcție.
2005 – Lance Armstrong câștigă pentru a șaptea oară consecutiv Turul Franței.

Anunțuri
%d blogeri au apreciat asta: