• OPRIȚI RĂZBOIUL!
  • ATENȚIE!

    Acest blog este un pamflet. Personajele care apar în postări sunt absolut imaginare și orice asemănare cu persoane și întâmplări reale este accidentală și neintenționată.
  • Arhive

  • Top click-uri

    • Niciunul
  • Blog Stats

    • 90.319 hits
  • Quote:

    Be wiser than other people, if you can, but do not tell them so.
  • Spam blocat

Fidel Castro: Originile războiului 2/2

Conceptul Prompt Global Strike are scopul menținerii monopolului SUA în sfera militară și a adâncirii abisului dintre aceasta și restul lumii. Combinată cu desfășurarea scutului anti-rachetă, care se presupune că va menține SUA imună la lovituri punitive din parte Rusiei și Chinei, inițiativa Prompt Global Strike va transforma Washingtonul într-un dictator global al erei moderne.”
În esență, noua doctrină nucleară a SUA este un element al noii strategii de securitate americană, care poate fi descrisă mai adecvat drept o strategie a impunității totale. Statele Unite își măresc bugetul militar, utilizează NATO pe post de jandarm global și planifică exerciții real-life în Iran pentru a testa eficiența inițiativei Prompt Global Strike în practică. În același timp, Washingtonul vorbește despre o lume liberă de arme nucleare.”
În esență, Barack Obama încearcă să amăgească lumea vorbind despre o omenire liberă de arme nucleare, care vor fi înlocuite de alte arme extrem de distructive, ideale pentru a teroriza alte state și pentru atingerea obiectivului noii strategii a impunității totale.
Yankeii cred că atacul asupra Iranului este foarte aproape. Uniunea Europeană este așteptată să anunțe noi sancțiuni împotriva Iranului pe 26 iulie.[ Și a făcut-o: BBC – EU tightens sanctions over Iran nuclear programme – n.trad.]
Ultima întâlnire 5+1 a avut loc pe 2 iulie, după care președintele iranian Mahmoud Ahmadinejad a afirmat că țara sa „nu va reveni la negocierile de la sfârșitul lunii august cu participarea Braziliei și Turciei.”
Un oficial de rang înalt al UE a declarat că „nici Brazilia, nici Turcia nu vor fi invitate să ia parte la convorbiri, cel puțin nu la acest nivel.”
Ministrul de externe iranian Manouchehr Mottaki a declarat că el este în favoarea sfidării sancțiunilor internaționale și continuarea programului de îmbogățire a uraniului.”
De joi, 5 iulie, în fața reiterării europenilor că vor promova măsuri adiționale împotriva Iranului, această țară a răspuns că nu va mai negocia până în septembrie.
În fiecare zi, posibilitățile de depășire a obstacolelor insurmontabile se reduc și mai mult.
Ceea ce se va întâmpla este atât de evident încât poate fi prevăzut aproape exact. Citește în continuare

27 iulie

Ziua de 27 iulie în istorie:
1054 – Siward, contele de Northumbria invadează Scoția pentru a-l sprijini pe Malcolm Canmore împotriva lui Macbeth de Scoția, care uzurpase tronul scoțian de la tatăl lui Malcolm, regele Duncan. Macbeth este înfrânt la Dunsinane.
1214 – Are loc bătălia de la Bouvines, când regele Franței, Philippe al II-lea îl învinge pe regele englez John și alianța dintre acesta, Casa de Welf și Flandra.

Regele Philippe al II-lea la Bouvines, de Horace Vernet. Versailles

1302 – Are loc bătălia de la Bapheus, când trupele Emiratului Otoman obțin o victorie decisivă împotriva Imperiului Bizantin, deschizându-se astfel calea pentru cucerirea Bitiniei de către turci.
1549 – Nava preotului iezuit Francis Xavier ajunge în Japonia.
1663 – Parlamentul englez aprobă o lege care prevede ca toate bunurile destinate coloniilor americane să fie trimise cu nave englezești, din porturile engleze.
1720 – Are loc bătălia navală de la Grengam, între flota rusă și cea suedeză. După luptă, ambele părți au pretins victoria.
1778 – Războiul de independență american: Are loc prima bătălie de la Ushant, când flota britanică și cea franceză încheie o luptă indecisă.
1794 – Revoluția Franceză: Maximilien Robespierre este arestat, după ce încurajase executarea a mai mult de 17.000 de „dușmani ai revoluției.”
1809 – Începe bătălia de la Talavera, în cadrul războiului peninsular.
1824 – Se naște Alexandre Dumas, fils, scriitor francez (decedat în 1895).
1880 – Al doilea război anglo-afgan: Are loc bătălia de la Maiwand, în care forțele afgane, conduse de Ayub Khan, înfrâng armata britanică.
1914 – Felix Manalo fondează Iglesia ni Cristo.
1940 – Are loc premiera filmului „A Wild Hare„, cu Bugs Bunny în rolul pricipal.
1949 – Are loc primul zbor al avionului de Havilland Comet, primul avion de pasageri cu reacție.
1953 – Statele Unite, China și Coreea de Nord semnează un armistițiu, punând capăt războiului din Coreea. Syngman Rhee, președintele Coreei de Sud, refuză semnarea documentului, dar își ia angajamentul să respecte armistițiul.
1955 – Se încheie ocupația Austriei de către trupele aliate, care data de la sfârșitul celui de-al doilea război mondial.
1969 – Se naște Maria Grazia Cucinotta, actriță italiană.
1974 – Scandalul Watergate: Comisia judiciară a Camerei Reprezentanților votează cu 27 la 11 hotărârea de a recomanda punerea sub acuzare a președintelui Richard Nixon, conform articolului întâi al legii privind demiterea președintelui, respectiv, pentru obstrucționarea justiției.
1983 – 18 prizonieri politici tamili sunt masacrați de deținuți singalezi în închisoarea Welikada din Colombo, Sri Lanka.
1990 – Sovietul Suprem al Republicii Sovietice Bieloruse declară independența țării față de Uniunea Sovietică.
1997 – Aproximativ 50 de oameni sunt masacrați la Si Zerrouk, în Algeria, de către guerilele islamiste.
2002 – Un avion Suhoi Su-27 se prăbușește în timpul unui spectacol aerian la Lviv, Ucraina, ucigând 85 de persoane și rănind aproximativ 100.