Ce este WikiLeaks?

Atunci când website-ul suedez WikiLeaks a dat publicității mult căutata înregistrare a incidentului de la Bagdad din 2007, care a provocat moartea câtorva civili irakieni și a doi jurnaliști de la Reuters, a cauzat o adevărată furtună media. Dar, dincolo de analizarea acțiunilor controversate ale armatei americane, multă atenție a fost concentrată pe grupul care a pornit acest lucru în primul rând. Ce este WikiLeaks, mai exact? Cum au intrat în posesia înregistrării, ce speră să obțină și ce rol joacă în cadrul discuției globale în care s-au introdus singuri?

* Cum publică WikiLeaks?
BBC informează că, „Oricine poate trimite documente anonim către WikiLeaks, dar o echipă de voluntari de la presa mainstream și personalul WikiLeaks decide ce este publicat.” WikiLeaks afirmă că găzduiește peste un milion de documente. Directorul WikiLeaks Julian Assange a declarat că, „Folosim tehnici avansate criptografice și măsuri legale pentru a ne proteja sursele.” BBC informează ca WikiLeaks se bazează pe legile permisive privind web hosting-ul din Suedia și Islanda pentru a funcționa.

* WikiLeaks este jurnalism independent sau „sursă deschisă” de spionaj?
Noam Cohen și Brian Stelter scriau în New York Times că, „Odată cu înregistrarea atacului din Irak, organizațiile care oferă documente sensibile se îndreaptă către o formă apropiată de jurnalismul de investigații.” Totuși, șeful WikiLeaks, Assange, a declarat pentru New York Times că, „Este aproximativ ceea ce fac agențiile de informații – jurnalism de investigații high-tech. … Este timpul ca media să își actualizeze capacitățile conform acestor metode.” Cât despre mărimea grupului, „Astăzi există un nucleu de cinci voluntari full-time, potrivit lui Daniel Schmitt, purtător de cuvânt al site-ului, și între 800 și 1.000 de oameni la care grupul apelează pentru experiența în domenii precum criptare, programare și scrierea știrilor.”

* WikiLeaks – O combinație puternică
Nathan Hodge consideră căwebsite-ul dedicat scurgerilor de informații anonime a devenit un loc de întâlnire pentru modelul tradițional al reportajelor de investigații. ‘În termeni de eficiență jurnalistică, cred că am descoperit o mulțime cu o cantitate redusă de resurse,’ spunea Assange. Combinația dintre scurgerile de informații cu trimiterea de reporteri pe teren, a adăugat acesta, a fost o ‘combinație puternică.'”

* Viitorul jurnalismului
Jonathan Stray de la Foreign Policy explică de ce: „Nicio organizație tradițională de jurnalism nu a reușit să aducă această înregistrare către public, deoarece aceste casete sunt în mod normal strict secrete; Reuters a înaintat o cerere FOIA [Freedom of Information Act], dar nu a primit niciun răspuns.” Dar WikiLeaks nu este doar un depozit „pasiv” al acestor documente. „Aceștia cultivă și protejează anonimitatea surselor, verifică materialele primite, adaugă context și promovează informațiile importante. … Nu tipărește vreun ziar, ci în schimb stochează aceste articole online în Suedia, unde jurnaliștilor le este cerut prin lege să nu-și dezvăluie sursele. … Totuși, Wikileaks, nu și-a ascuns dorința de a promova un mesaj politic, promițându-le surselor că materialul oferit de acestea va fi utilizat pentru un ‘impact politic maxim.'”

* WikiLeaks poate contesta guverne pe care media mainstream nu le poate contesta
Nancy Scola observă faptul că, „Silința Wikileaks și dorința de a-și proteja sursele a provocat mânia anumitor guverne; s-a dezvăluit recent – pe WikiLeaks, natural – faptul că guvernul Australiei a inclus organizația pe o listă neagră a website-urilor și că se ia în considerare blocarea site-ului în această țară.

* Demonstrează faptul că ziarele sunt irelevante
Mike Masnick afirmă că, „nu există niciun dubiu asupra faptului că publicarea înregistrării este o știre senzațională. Și, totuși, ni se spune că dacă ziarele dau faliment, nu va mai rămâne nimeni să se ocupe de jurnalismul de investigații? Ce anume au făcut jurnaliștii tradiționali ca să obțină această poveste?

Personal, consider că WikiLeaks reprezintă o operațiune psihologică secretă (PSYOP) a CIA, dar asta este o altă chestiune, pe care nu pot s-o dovedesc.

Anunțuri
%d blogeri au apreciat asta: