Un război asimetric

O creștere a violențelor paramilitare evidențiază dificultățile întâmpinate de statele lumii în controlarea mișcărilor insurgente. Incidentele au loc de la zone de conflict familiare (Bagdad și Yemen), până la zone neașteptate (Kampala) și rute comerciale (atacul asupra petrolierului M. Star). Acest lucru survine într-un moment în care Statele Unite întâmpină probleme serioase în Afganistan și se retrag treptat din Irak – ambele situații fiind însă umbrite de calendarul electoral intern, în care se apropie alegerile din 2010 (mid-term) și 2012 (prezidențiale).

O parte importantă a calculelor Washingtonului o constituie faptul că sentimentele populare și constrângerile economice fac ca implicările militare în străinătate, noi sau upgradate, să fie greu de realizat prin voință politică – chiar în aceste momente în care există un buget militar uriaș și un apetit inepuizabil de a-l folosi. Un rezultat al acestei combinații între prudența politică și continuarea acțiunilor militare este escaladarea căutării de noi metode de a purta războiul cu „telecomanda.”

Acest lucru poate însemna unități ale forțelor speciale operând în spatele scenei și o intensificare a utilizării dronelor înarmate. Rezultatul per ansamblu este o deplasare către „războiul din umbră,” în care Statele Unite efectuează operațiuni în mai multe țări din Asia și Africa.

Noua generație de drone

Dezvoltarea dronelor avansate constituie una dintre cele mai active zone ale cercetării și dezvoltării de armament, cu accentul pus acum pe drone stealth care să poată zbura nedetectate deasupra țărilor cu apărare antiaeriană relativ avansată. Un astfel de sistem este RQ-170, desfășurat în acest moment într-o formă mai degrabă pentru misiuni de recunoaștere decât pentru operațiuni de atac, fiind folosit în Afganistan. Această dronă, sugerează un raport recent dintr-o publicație militară americană, ar putea fi capabilă să acționeze neobservată în zona frontierei iraniene și pakistaneze cu Afganistanul.

Această dezvoltare a dronelor stealth constituie o nouă fază în cadrul războiului automatizat. Pentagonul și CIA au folosit drone înarmate împotriva grupărilor paramilitare în câteva țări – de obicei în state care nu au apărare antiaeriană sau în state (Pakistan) unde guvernul își dă aprobarea tacită pentru atacuri. Acum, scopul este de a aplica tehnologiile dezvoltate pentru F-117A Nighthawk și B-2 la drone, făcându-le astfel capabile să zboare peste țări ca Iranul – cu riscuri minime de a fi interceptate.

În paralel, Defense Advanced Research Projects Agency (Darpa) plănuiește o nouă generație de drone rapide și masiv înarmate. Un proiect în dezvoltare este adaptarea avionului Fairchild A-10 pentru operațiuni autonome. Warthog, cum este denumit, este echipat cu numeroase arme – inclusiv un tun de 30 mm, rachete ghidate prin laser, rachete AGM-56E Maverick și bombe de 125 kg ghidate prin GPS. [Vezi „Darpa To Demonstrate Unmanned CAS” de Graham Warwick, Aviation Week, 12 august 2010]

Acest “laborator zburător” este menit ca un pas înainte către o nouă generație de drone înarmate, din care se distinge programul MQ-X. Cea mai puternic înarmată dronă în acest a Statelor Unite, MQ-9 Reaper, este deja capabilă să transporte mai multe arme și să petreacă mai mult timp în patrulare decât orice avion cu echipaj uman; MQ-9 planificată să fie desfășurată în luptă în 2020 va fi și mai sofisticată, combinând o putere ridicată de foc cu un zbor subsonic și capacitatea de a zbura non-stop aproximativ 18 ore.

Statele Unite este liderul mondial în domeniul dronelor înarmate. Aliatul său, Israel, se află aproape însă. Forțele de apărare israeliene dețin mai multe astfel de sisteme, unele fiind dezvoltate în cooperare cu Pentagonul. Israelul a folosit drone pentru misiuni de recunoaștere și atac în Liban și Gaza; există informații că a trimis drone și în Iran.

În plus, activitățile Israelului s-au extins la utilizarea dronelor cu rază lungă de acțiune pentru detectarea și supravegherea navelor din Marea Roșie, în căutarea vaselor presupuse că transportă armament pentru Hizbollah și Hamas. Un raport neconfirmat afirmă că Israelul a folosit drone înarmate pentru un atac asupra a două convoaie de camioane în Sudan, despre care credea că transportă rachete iraniene Fajr-5 către Egipt, în drum spre Hizbollah (Vezi „Israel used unmanned drones to attack Sudan convoys„, Ha’aretz, 29 Martie 2009).

Israelul consideră dronele ca fiind o componentă esențială a apărării sale, într-o perioadă în care grupările paramilitare acționează la granițele sale.

Noua balanță de putere

Statele Unite și Israelul sunt liderii acestei expansiuni în tehnologia dronelor, dar și alții – câteva state occidentale, Rusia și China – sunt în această cursă. Dar, există un ghimpe în piciorul acestor state puternice: acela că tehnologia dronelor este supusă proliferării, numeroase componente fiind disponibile pentru cumpărare și având funcții non-militare perfect legitime.

Hizbollah a lansat încă din 2004 drona de recunoaștere Mirsad-1 (Vezi „Hezbollah drone flies over Israel„, BBC News, 7 Noiembrie 2004). Acest lucru confirmă faptul că drone iraniene au zburat cu siguranță peste Israel, spre iritarea armatei israeliene.

Mirsad-1 este un sistem din prima generație cu o rază limitată de acțiune, care trebuie lansat din apropiere de Israel. Mult mai important este faptul că Iranul este gata de a lansa o dronă de atac cu rază lungă de acțiune – Karar – care va fi prezentată la o demonstrație militară pe 22 august 2010 (Vezi “Iran To Unveil Array of Weapons Next Week”, Defense News, 17 August 2010). Karar este produsă mai mult ca sigur cu intenția de a zbura în misiuni de recunoaștere peste țări îndepărtate, precum Israelul.

Karar poate fi chiar și neînarmată și cu capacități tehnologice limitate, dar însăși existența sa va avea consecințe. O comparație poate fi făcută prin prisma începutului războiului împotriva Irakului de pe 16 ianuarie 1991, când o coaliție condusă de Statele Unite a lansat un atac aerian masiv într-o încercare de a forța trupele lui Saddam Hussein să părăsească Kuweitul. În a doua noapte, rachete irakiene Scud au lovit Israelul. Pagubele au fost reduse, victimele puține, dar impactul psihologic – în Israel și în statele occidentale în general – extrem de mare; coaliția a cheltuit resurse imense în săptămânile următoare, într-o serie (în mare parte inutile) de vânători de Scud.

Dacă iranienii sunt capabili să construiască drone cu rază lungă de acțiune, atunci este mai mult ca sigur că vor încerca să lanseze misiuni de recunoaștere pe teritoriul Israelului – atunci când doresc. Efectul militar va fi redus, dar impactul politic va fi imens. Pentagonul, Israelul și statele occidentale consideră dronele ca o întărire valoroasă a tehnologiei lor militare, dar și adversarii acestora se afla în cursă. Rolul dronelor în cadrul războiului asimetric va fi dezvăluit mai repede decât se credea.

Anunțuri
%d blogeri au apreciat asta: