26 octombrie

Ziua de 26 octombrie în istorie:
306 – Martiriul sfântului Dimitrios din Salonic.
1440 – Moare Gilles de Rais, aristocrat și criminal în serie francez (născut în 1404).
1597 – Amiralul coreean Yi Sun-sin înfrânge o flotă japoneză de 300 de nave, având de partea sa doar 13 vase, în bătălia de la Myeongnyang.
1640 – Este semnat tratatul de la Ripon, restabilind pacea între Scoția și regele englez Charles I.
1673 – Se naște Dimitrie Cantemir, domnitor al Moldovei, istoric și scriitor roman (decedat în 1723).
1689 – Generalul austriac Piccolomini incendiază orașul Skopje, pentru a preveni răspândirea holerei. Acesta va muri la scurt timp după acest eveniment, de holeră.
1764 – Moare William Hogarth, pictor britanic (născut în 1697).
1774 – Se încheie primul Congres Continental la Philadelphia, Pennsylvania.
1775 – Regele George al III-lea vine în fața parlamentului britanic, pentru a declara coloniile americane ca fiind rebele și autorizând o operațiune militară pentru a reprima revoluția americană.
1776 – Benjamin Franklin pleacă din America, în direcția Franța, pentru a obține sprijin pentru revoluția americană.
1795 – Este creat Directoratul Francez, un guvern revoluționar format din cinci persoane.
1859 – Nava Royal Charter eșuează lângă coastele Anglesey, în nordul Țării Galilor, provocând moartea a 459 de oameni.
1860 – Întâlnirea de la Teano: Giuseppe Garibaldi, cuceritorul regatului celor două Sicilii, oferă acest regat regelui Italiei, Victor Emmanuel al II-lea.
1881 – Are loc lupta de la O.K. Corral în orașul Tombstone, Arizona.
1905 – Norvegia devine independentă față de Suedia.
1906 – Se naște Primo Carnera, boxer italian (decedat în 1967).
1909 – Prințul Itō Hirobumi, guvernatorul japonez al Coreei, este împușcat mortal de către un susținător al independenței Coreei, Ahn Jung-geun, în stația de tren Harbin din Manciuria.
1912 – Primul război balcanic: Capitala Macedoniei, Thessaloniki, revine în cadrul Greciei. În aceeași zi, trupele sârbe capturează orașul Skopje.
1916 – Se naște François Mitterrand, președinte al Franței (decedat în 1996).
1917 – Primul Război Mondial: Brazilia declară război Puterilor Centrale.
1918 – Generalul Erich Ludendorff este demis de către împăratul german Wilhelm al II-lea, pentru refuzul său de a coopera în cadrul negocierilor pentru pace.
1940 – Primul zbor al avionului P-51 Mustang.
1942 – Se naște Bob Hoskins, actor britanic.
1942 – Al Doilea Război Mondial: În bătălia din Insulele Santa Cruz în cadrul campaniei pentru Guadalcanal, portavionul american Hornet este scufundat, iar un alt portavion, Enterprise, este grav avariat.
1943 – Primul zbor al avionului Dornier Do 335 Pfeil.
1944 – Al Doilea Război Mondial: Se încheie bătălia din golful Leyte cu o victorie copleșitoare a americanilor.
1947 – Se naște Jaclyn Smith, actriță americană.
1947 – Maharajahul Cașmirului accepta ca regatul său să se alăture Indiei.
1955 – După ce ultimele trupe Aliate au părăsit țara și urmând clauzele din tratatul de independență a Austriei, Austria își declară neutralitatea perpetuă.
1955 – Ngô Đình Diệm se declară președintele Vietnamului de Sud.
1956 – Se naște Rita Wilson, actriță americană.
1964 – Eric Edgar Cooke devine ultima persoană din Western Australia care este executată.
1967 – Mohammad Reza Pahlavi este încoronat șahul Iranului.
1970 – Se naște Lisa Ryder, actriță canadiană.
1979 – Președintele Coreei de Sud, Park Chung-hee, este asasinat de către Kim Jae-kyu.
1984 – „Baby Fae” primește inima unui babuin, în cadrul unui prim xenotransplant la copii.
1985 – Guvernul australian înapoiază proprietatea asupra Uluru către aborigenii Pitjantjatjara.
1994 – Iordania și Israelul semnează un acord de pace.
1995 – Agenți ai Mossad îl asasinează pe liderul Jihadului Islamic, Fathi Shikaki, într-un hotel din Malta.
2000 – Laurent Gbagbo preia prezidenția Coastei de Fildes, după o revoltă populară împotriva președintelui Robert Guéï.
2001 – Intră în vigoare, în Statele Unite, legea USA PATRIOT Act.
2002 – Aproximativ 50 de teroriști ceceni și 150 de ostateci sunt uciși, după ce forțele speciale ruse pătrund în teatrul moscovit ocupat de către teroriști cu trei zile mai devreme.

Anunțuri
%d blogeri au apreciat asta: