Moartea unui blog

Blogosfera românească rămâne mai săracă, după ce Paul Gabor a hotărât să pună capăt activității sale de blogger. Păcat…
Uneori câte unblogbine închegat sclipește din mijlocul mării moarte ablogurilorîngânate, ca o dâră de argint în plumbul topit.” (Am adaptat aici un citat „Uneori câte un vers bine închegat sclipește din mijlocul mării moarte a stihurilor îngânate, ca o dâră de argint în plumbul topit.” Nu căutați pe google cine a scris asta, că nu veți găsi. Pentru a afla mai trebuie să puneți mâna și pe o carte.) Aceasta a fost impresia pe care mi-au creat-o scriiturile lui Paul Gabor. Vizitați-i blogul cât mai puteți, pentru că – mai mult ca sigur – în curând îl va șterge.
Drum bun Paul Gabor, și fie ca viitorul să te poarte către tărâmuri fermecate, care să-ți aducă liniștea pe care o cauți. Și poate că vei descoperi și oameni mai buni.

Scurtă istorie a satanismului în muzica rock


Primul lucru pe care trebuie să-l știți este că un satanist adevărat vă va spune că orice grup care pune imagini satanice pe coperțile albumelor sau în muzica lor este fals. Absolut fiecare dintre ele.
Celalalt lucru pe care trebuie să-l știți este că un satanist adevărat vă va spune de asemenea că toată muzica este drăcească, absolut fiecare notă.
În consecință, un articol despre rock-ul satanist este o afirmație amăgitoare în măsura în care nimic nu este adevărat; mai precis rock-ul satanist gen Venom nu este mai satanist decât The Carpenters. Iar The Carpenters sunt la fel de sataniști ca și Venom.

Cu toate acestea, există o istorie a aparițiilor imaginilor și aluziilor sataniste în muzica rock. Așadar considerați aceasta o încercare de a organiza această istorie puțin.

Partea I: Muzica Blues

Muzica Blues a fost întotdeauna muzica Diavolului. Muzică ce glorifica băutul, alergatul după femei, jocurile de noroc, drogurile, violența și depravarea, blues-ul a fost o țintă ușoară pentru pastorii și preoții din Sudul american, care l-au contracarat cu predici care interziceau congregației ascultarea acestui gen. Mulți credincioși au ascultat acest mesaj, stabilind genul Gospel ca o alternativă mai sigură. Chiar și unii bluesmeni au fost convinși; legendarul Gary Davis de obicei refuza să mai cânte blues după ce a fost hirotonisit reverend în 1937. În cele din urmă, acesta s-a mai înmuiat chiar înainte să moară și a înregistrat un album istoric de blues (secular și gospel) în 1971. A murit la scurt timp după aceasta (mâna Satanei?). Citește în continuare

Politrucii

Un blog „civic,” care a fost unul dintre cele mai virale dintre blogurile portocalii în timpul campaniei electorale, nu acceptă comentariile care îl atacă pe tătucul lor, Traian Băsescu. Un astfel de comentariu, în care spuneam că Traian Băsescu nu este chiar luptătorul anti-corupție, care nu are nicio legătură cu baronii PD-L, am făcut și eu pe acel blog. Nu a fost aprobat, pentru că – nu-i așa ? – acel blog este unul „civic„, deschis oricărei dezbateri, dar nu și atacurilor la adresa tătucului.
Blogul respectiv a publicat recent o așa-numită „listă a indecenței„, mirându-se de numele miniștrilor propuși de PD-L pentru noul guvern. „Domnule Băsescu, dacă ai onoarea pe care noi am crezut că o ai, nu gira această mizerie de guvern alcătuită de Emil Boc, care nu a putut face față presiunilor baronilor din partid,” zice autorul blogului. „Alcătuită” de Emil Boc? Unde a trăit acest trist personaj până acum? Dumnealui are impresia că Traian Băsescu este complet străin de baronii din PD-L. Jalnic. Dacă ar privi cu mai multă atenție, ar observa că idolul său nu este atât de diferit de ceilalți politicieni. Scopul acestuia a fost întotdeauna devalizarea resurselor publice și atât. Cei care au crezut în campania lui Traian Băsescu de asanare a societății românești se numesc, într-un limbaj mai puțin academic, „botaniști„. Aceasta este noua strategie a fanilor domnului Traian Băsescu, care astfel încearcă să își justifice opțiunea personală, de a da vina pe Emil Boc? Adică Traian Băsescu vrea, dar nu îl lasă Emil Boc…
Nu ar fi mai simplu să admită că s-au înșelat în privința domnului Traian Băsescu? Atât de mult îi orbește propria prostie?

Despre furt în blogosferă

Unii bloggeri consideră că – în lipsa de idei – pot prelua (prin copy-paste) postările altora, adăugându-le pe propriul blog ca și cum ar fi fost secretate de creierele lor insipide. Nu mă așteptam să nu existe și astfel de indivizi, dar parcă, totuși…
Recent, pe un blog -pe care nu-l voi menționa, pentru a nu-i face reclamă-, a apărut o postare identică cu una de-a mea. Nicio supărare, dacă se preciza că este preluată de pe zalmoxys32.wordpress.com. Dar dobitocul respectiv nu face asta.
De ce simt unii oameni nevoia să copieze ideile altora și să le prezinte ca fiind ale lor? Dacă nu sunt capabili să aștearnă trei cuvinte pe hârtie, de ce p….a mă-sii și-au mai făcut blog? Asa, doar ca să se afle în treabă? Și mai are și o grămadă de fraieri care au link către blogul lui !(?!).

P.S.: Astăzi, 27 august, ora 19:27 articolul era șters, semn că omul a regretat fapta. Oricum nu mă mai supăr, copiați-mă, înseamnă că sunt genial.

Ateii – Ce anume îi mobilizează la luptă?

Ateismul este un concept care se referă la opinia despre existența divinității. În timp ce teismul se definește prin afirmarea acestei existențe, ateismul reprezintă fie absența credinței în existența divinității, fie negarea acestei existențe. Se disting două modele de ateism: ateismul pozitiv și ateismul negativ. În timp ce un ateu pozitiv afirmă inexistența divinității, un ateu negativ nu face decât să nu afirme existența sa. Absența credinței într-unul sau mai mulți zei rămâne principala definiție a ateismului, nefiind necesară negarea unei existențe care nu a fost dovedită.

Aceștia sunt ateii, pe scurt. Și totuși existența a numeroase site-uri, bloguri și literatură ateistă infirmă, parțial, cele spuse mai sus. Dan Barker, Theodore M. Drange, Richard Schoenig, Bertrand Russell și alte „icon”-uri ale curentului ateist se remarcă prin lucrări în care atacă, mai ales, creștinismul.
Unul dintre argumentele cele mai folosite, de către atei, este acela că Dumnezeu nu există și ei nu au astfel nevoie să aducă dovezi ale acestei inexistențe, dimpotrivă credincioșii trebuie să demonstreze această posibilă existență. Sunt atei care aduc argumente științifice, filosofice sau morale încercând să combată religia, dar mai există și unii atei fac și astfel de afirmații : „dacă Dumnezeu există, atunci să facă un pas în față și să spună răspicat ‘da, exist‘; și eventual să spună și ce număr de telefon am”. Acest pseudo-argument este însă pueril și duce dezbaterea creștinism-ateism la nivelul preșcolarilor. Un contraargument la același nivel ar putea fi următorul: să presupunem că eu sunt creștin și vorbesc în mintea mea foarte des cu Dumnezeu, iar El îmi răspunde. Dumnezeu îmi îndeplinește o parte dintre rugămințile mele, pe cele rezonabile. Cum poate dovedi un ateu că eu NU vorbesc cu Dumnezeu? Pentru asta, trebuie să dovedească ori că mint ori că sunt nebun. Ateul îmi va cere să-i demonstrez că Dumnezeu există, rugându-l să facă o minune. Dacă eu îl rog pe Dumnezeu să facă minunea respectivă iar El nu o face, ateul va spune „da, asta este dovada că nu există„. Dar dacă Dumnezeu nu dorește să se reveleze ateului, pentru că, fiind atotștiutor, El știe că ateul va ajunge în Iad, și chiar dacă El i s-ar revela asta nu ar schimba acest lucru? Ateul s-ar pocăi doar în aparență și ar continua, în mintea lui, să comită păcate, iar revelarea existenței lui Dumnezeu nu ar schimba nimic. Atunci, de ce să-i mai demonstreze Dumnezeu existența sa unui păcătos, condamnat de însăși sufletul său negru?
Dar întrebarea care se naște este: ce anume îi mână pe atei în demersurile lor? Unii răutăcioși ar spune că Satana, dar nu este cazul să fim răi. Pot să înțeleg ce îi determină pe credincioși să se manifeste așa cum o fac, dar nu și pe atei. Sunt pur și simplu un curent care reunește oameni cu scopuri asemănătoare? Ei se definesc astfel : „Ateismul nu este, în niciunul dintre sensurile posibile ale cuvântului, o religie. Dimpotrivă, el reprezintă libertatea față de orice religie…Ateismul nu este opusul creștinismului, ci absența teismului, a credinței în orice fel de zei.” Interesantă definire, dar extrem de departe de adevăr. Ateismul s-a remarcat prin atacurile sale consecvente la adresa creștinismului, a bisericii și în general asupra oricărei forme de religie organizată. Ce încearcă ateii să facă? Vor să trezească masele adormite de sub tirania religiei și să le ofere o viață mai ușoară? Constituie acțiunile ateilor un demers moralizator, o încercare de a face lumea un loc mai bun? Dacă oamenii își găsesc fericirea prin practicarea unei religii, de ce să încerci să le distrugi această fericire? Indiferent cât ar încerca ateii să se justifice, nu poate exista un argument moral pentru propaganda ateistă. Orice om are dreptul la opinie proprie, dar ateismul ar trebui să rămână la nivelul personal, nu să încerce să atragă prozeliți. Transformând curentul ateist într-o organizație al cărei scop devine promovarea unor idei și precepte morale, ateismul face tranziția către mișcările religioase sau mai bine zis non-religioase.

Paradoxul lui Epicur:
„(1)Vrea Dumnezeu să oprească răul, dar nu poate? Atunci nu este atotputernic. (2)Poate Dumnezeu să oprească răul, dar nu vrea? Atunci el însuși este rău. (3)Poate și vrea Dumnezeu să oprească răul? Atunci de ce mai există rău în lume?”

(1) și (2) nu necesită niciun fel de argumentație. Dar (3) este o întrebare interesantă. Într-adevăr, dacă Dumnezeu este atotputernic și poate și vrea să oprească răul, de ce mai există rău pe lume? Un răspuns din perspectiva teistă nu poate ajunge la un rezultat mulțumitor, din punct de vedere rațional. Ateismul, însă, răspunde simplu: pentru că nu există Dumnezeu. Să vedem, oare atât de simplu este?
De ce permite Dumnezeu existența răului în lume? Pentru a răspunde la această întrebare, trebuie să aflăm sursa răului. Este răul datorat oamenilor sau unor spirite malefice? Dacă răul este datorat oamenilor, atunci oamenii se nasc răi sau devin răi? De ce are omul această răutate prezentă în el? Această întrebare duce către o alta: de ce a creat Dumnezeu omul? Și o alta : de ce a creat Dumnezeu lumea sau Universul? Încercând să răspundem acestor întrebări, nu am face altceva decât să ne învârtim în jurul cozii. Poate că este un test din partea divinității. Astfel capătă înțeles interpretarea teistă. Răul există în lume pentru că unii oameni sunt răi, refuzând să accepte existența lui Dumnezeu. Argumentul că și unii oameni religioși comit acte de răutate nu este valid, respectivii fiind doar niște prefăcuți. Prezența răului în lume nu este opera lui Dumnezeu, ci a omului.

Și totuși nu am aflat răspunsul la întrebare: ce anume îi motivează pe atei în încercarea lor de a-i determina pe teiști să renunțe la religie?

© 2009 Zalmoxys32

Liniște apăsătoare pe blogurile ortodoxe

Niciunul dintre blogurile ortodoxe, pe care am intrat în ultimele zile, nu suflă o vorbă despre scandalul de la Căldărușani. Am putea crede că este o atitudine de apreciat, acesta fiind un subiect demn de tabloide și nu de niște bloguri axate pe credință. Însă eu consider că este vorba doar de o ușoară derută, cauzată de eveniment.
Preotul implicat în scandal avea o poziție bine-văzută în cadrul lumii ortodoxe, de aici rezultând și dezorientarea temporară a blogurilor sus-numite. Dar această tăcere nu este recomandată, după părerea mea, fiind necesară o reacție de condamnare vehementă a preotului respectiv. Tăcerea înseamnă acceptare și nu asta este ceea ce trebuie să perceapă publicul.
S-ar putea spune că așteaptă dovezi solide, dar ce anume mai vor? Nu le ajunge filmulețul cu pricina?
Există o vorbă românească : „faceți ce spune preotul, nu ce face el„. Da, dar totuși…

RECTIFICARE : Într-adevăr voceaortodoxiei.wordpress.com a reacționat vizavi de acțiunile preotului de la Căldărușani, dar a fost singura voce într-o blogosferă ortodoxă amuțită.

Michael Jackson, satanismul și mesajele subliminale

Da, ați citit corect titlul. Dar nu despre asta e vorba aici. După decesul lui Michael Jackson, în dorința de a exploata acest moment, o serie de adepți ai teoriei conspirației (cărora nu le voi da numele, pentru a nu le face publicitate) au lansat niște atacuri abjecte la adresa artistului. Au ajuns până la a-l considera satanist, pion aflat în slujba elitelor, având scopul de îndobitocire a maselor.
Așa că, dacă se întâmplă să ascultați cu plăcere „Billie Jean” sau „Dirty Diana” este ori datorită faptului că vă șoptește Satana la ureche „ascultă asta !” ori pentru că Michael a făcut un pact cu diavolul pentru a deveni genial. În plus, melodiile sale conțin mesaje subliminale perverse, de genul „supuneți-vă elitelor” sau „faceți sex în grup„. Dovada „clară” a satanismului nu este altceva decât videoclipul „Thriller” ! Dacă nu e satanism, atunci ce poate fi ?! Așadar, dacă ascultați muzica lui Michael Jackson, opriți-vă până nu e prea târziu!
Putem scrie orice pe bloguri, dar parcă a lovi mârșav un om care a murit este ceva subuman. Mai ales că atacatorii memoriei starului se declară „creștini ortodocși” ! Asta vă învață ortodoxia ? Să loviți în amintirea unui om mort? Întrebați-vă duhovnicul ce părere are despre vorbirea de rău a morților. Rușine să vă fie !

© 2009 Zalmoxys32