Ateii – Ce anume îi mobilizează la luptă?

Ateismul este un concept care se referă la opinia despre existența divinității. În timp ce teismul se definește prin afirmarea acestei existențe, ateismul reprezintă fie absența credinței în existența divinității, fie negarea acestei existențe. Se disting două modele de ateism: ateismul pozitiv și ateismul negativ. În timp ce un ateu pozitiv afirmă inexistența divinității, un ateu negativ nu face decât să nu afirme existența sa. Absența credinței într-unul sau mai mulți zei rămâne principala definiție a ateismului, nefiind necesară negarea unei existențe care nu a fost dovedită.

Aceștia sunt ateii, pe scurt. Și totuși existența a numeroase site-uri, bloguri și literatură ateistă infirmă, parțial, cele spuse mai sus. Dan Barker, Theodore M. Drange, Richard Schoenig, Bertrand Russell și alte „icon”-uri ale curentului ateist se remarcă prin lucrări în care atacă, mai ales, creștinismul.
Unul dintre argumentele cele mai folosite, de către atei, este acela că Dumnezeu nu există și ei nu au astfel nevoie să aducă dovezi ale acestei inexistențe, dimpotrivă credincioșii trebuie să demonstreze această posibilă existență. Sunt atei care aduc argumente științifice, filosofice sau morale încercând să combată religia, dar mai există și unii atei fac și astfel de afirmații : „dacă Dumnezeu există, atunci să facă un pas în față și să spună răspicat ‘da, exist‘; și eventual să spună și ce număr de telefon am”. Acest pseudo-argument este însă pueril și duce dezbaterea creștinism-ateism la nivelul preșcolarilor. Un contraargument la același nivel ar putea fi următorul: să presupunem că eu sunt creștin și vorbesc în mintea mea foarte des cu Dumnezeu, iar El îmi răspunde. Dumnezeu îmi îndeplinește o parte dintre rugămințile mele, pe cele rezonabile. Cum poate dovedi un ateu că eu NU vorbesc cu Dumnezeu? Pentru asta, trebuie să dovedească ori că mint ori că sunt nebun. Ateul îmi va cere să-i demonstrez că Dumnezeu există, rugându-l să facă o minune. Dacă eu îl rog pe Dumnezeu să facă minunea respectivă iar El nu o face, ateul va spune „da, asta este dovada că nu există„. Dar dacă Dumnezeu nu dorește să se reveleze ateului, pentru că, fiind atotștiutor, El știe că ateul va ajunge în Iad, și chiar dacă El i s-ar revela asta nu ar schimba acest lucru? Ateul s-ar pocăi doar în aparență și ar continua, în mintea lui, să comită păcate, iar revelarea existenței lui Dumnezeu nu ar schimba nimic. Atunci, de ce să-i mai demonstreze Dumnezeu existența sa unui păcătos, condamnat de însăși sufletul său negru?
Dar întrebarea care se naște este: ce anume îi mână pe atei în demersurile lor? Unii răutăcioși ar spune că Satana, dar nu este cazul să fim răi. Pot să înțeleg ce îi determină pe credincioși să se manifeste așa cum o fac, dar nu și pe atei. Sunt pur și simplu un curent care reunește oameni cu scopuri asemănătoare? Ei se definesc astfel : „Ateismul nu este, în niciunul dintre sensurile posibile ale cuvântului, o religie. Dimpotrivă, el reprezintă libertatea față de orice religie…Ateismul nu este opusul creștinismului, ci absența teismului, a credinței în orice fel de zei.” Interesantă definire, dar extrem de departe de adevăr. Ateismul s-a remarcat prin atacurile sale consecvente la adresa creștinismului, a bisericii și în general asupra oricărei forme de religie organizată. Ce încearcă ateii să facă? Vor să trezească masele adormite de sub tirania religiei și să le ofere o viață mai ușoară? Constituie acțiunile ateilor un demers moralizator, o încercare de a face lumea un loc mai bun? Dacă oamenii își găsesc fericirea prin practicarea unei religii, de ce să încerci să le distrugi această fericire? Indiferent cât ar încerca ateii să se justifice, nu poate exista un argument moral pentru propaganda ateistă. Orice om are dreptul la opinie proprie, dar ateismul ar trebui să rămână la nivelul personal, nu să încerce să atragă prozeliți. Transformând curentul ateist într-o organizație al cărei scop devine promovarea unor idei și precepte morale, ateismul face tranziția către mișcările religioase sau mai bine zis non-religioase.

Paradoxul lui Epicur:
„(1)Vrea Dumnezeu să oprească răul, dar nu poate? Atunci nu este atotputernic. (2)Poate Dumnezeu să oprească răul, dar nu vrea? Atunci el însuși este rău. (3)Poate și vrea Dumnezeu să oprească răul? Atunci de ce mai există rău în lume?”

(1) și (2) nu necesită niciun fel de argumentație. Dar (3) este o întrebare interesantă. Într-adevăr, dacă Dumnezeu este atotputernic și poate și vrea să oprească răul, de ce mai există rău pe lume? Un răspuns din perspectiva teistă nu poate ajunge la un rezultat mulțumitor, din punct de vedere rațional. Ateismul, însă, răspunde simplu: pentru că nu există Dumnezeu. Să vedem, oare atât de simplu este?
De ce permite Dumnezeu existența răului în lume? Pentru a răspunde la această întrebare, trebuie să aflăm sursa răului. Este răul datorat oamenilor sau unor spirite malefice? Dacă răul este datorat oamenilor, atunci oamenii se nasc răi sau devin răi? De ce are omul această răutate prezentă în el? Această întrebare duce către o alta: de ce a creat Dumnezeu omul? Și o alta : de ce a creat Dumnezeu lumea sau Universul? Încercând să răspundem acestor întrebări, nu am face altceva decât să ne învârtim în jurul cozii. Poate că este un test din partea divinității. Astfel capătă înțeles interpretarea teistă. Răul există în lume pentru că unii oameni sunt răi, refuzând să accepte existența lui Dumnezeu. Argumentul că și unii oameni religioși comit acte de răutate nu este valid, respectivii fiind doar niște prefăcuți. Prezența răului în lume nu este opera lui Dumnezeu, ci a omului.

Și totuși nu am aflat răspunsul la întrebare: ce anume îi motivează pe atei în încercarea lor de a-i determina pe teiști să renunțe la religie?

© 2009 Zalmoxys32

Miracolul Focului Sfânt de la Ierusalim

Secțiunea „Creștinism și știință” a întâlnirii educaționale desfășurată pe 17 februarie 2009, la Moscova, s-a pronunțat în privința rezultatelor experimentului științific efectuat de savanți ruși în duminica Paștilor în anul 2008, în Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim. Șeful ramurii Institutului pentru Energie Atomică Kurchatov, doctorul în fizică și matematică Andrei Volkov, a vorbit despre încercarea sa de a măsura undele radio lungi de joasă frecvență în biserica din Ierusalim, în timpul coborârii anuale a Focului Sfânt.
Savantul rus a folosit echipamente speciale pentru a face măsurători în biserică timp de șase ore și jumătate, în așteptarea focului, luându-i apoi câteva luni pentru descifrarea datelor obținute.
Volkov consideră „miracol absolut” diferența între indicii înregistrați în ziua coborârii focului și cei din ziua anterioară. Pe lângă asta, potrivit acestuia, analiza crăpăturilor din coloanele aflate la intrarea în biserică, l-au făcut să creadă cu adevărat că acestea nu puteau să apară, decât în urma unor descărcări electrice.
Potrivit lui Volkov, colegul său, expert în mecanica dezintegrării, Evgheni Morozov, crede același lucru. Deși consideră că „măsurătorile efectuate o singură dată, nu sunt evidente din punct de vedere științific,” Volkov a declarat că își asumă întreaga responsabilitate în privința rezultatelor și este gata să-și prezinte concluziile.
Cu toate acestea, dacă mă veți întreba ca om de știință, dacă a fost ceva acolo (un miracol) sau nu, vă voi spune că nu știu,” a mai spus Volkov.
Focul Sfânt apare la mormântul Lui Isus de multe secole, cu puțin timp înaintea Paștilor ortodoxe. Creștinii ortodocși sunt convinși că miracolul Focului Sfânt dovedește adevărul credinței ortodoxe. Credincioșii cred că apariția focului dezaprobă orice viziune ateistă. [Tradus și adaptat de aici]
Cu toate acestea, suspiciunile vor continua, atâta vreme cât Patriarhia Ierusalimului nu va permite montarea unei camere de luat vederi, care să surprindă momentul coborârii focului, în interiorul mormântului.
Astfel acuzațiile cu privire la utilizarea fosforului alb (care, într-o anumită concentrație,se auto-aprinde în contact cu oxigenul din aer), nu pot fi combătute doar prin vorbe.

Omul între animal și creație divină

Această dezbatere are loc mai mult în plan teoretic, dovezile în favoarea unei părți sau alteia fiind foarte subțiri. Curentul care consideră omul un animal, vârful evoluției și al lanțului trofic, dar totuși un animal, s-a intensificat în secolele XIX și XX. Alimentat de gânditori precum Nietzsche, Voltaire sau Darwin, ateismul s-a insinuat încet dar sigur în mentalul colectiv al civilizației occidentale. Științe precum arheologia, biologia, chimia sau geologia au fost puse în slujba promotorilor acestui curent. Uneori „dovezile” au fost fabricate („omul” din Nebraska, „omul” din Piltdown) chiar de acești promotori, care, în dorința lor de faimă și bogăție, au călcat în picioare orice principiu științific.
Ceea ce se poate afirma fără echivoc, este că până acum nu există NICIO DOVADĂ concludentă a evoluției, toate „dovezile” fiind, de fapt, teorii nedemonstrate. Problema evoluției pleacă tocmai de la apariția vieții pe Terra. Teoria științifico-ateistă spune că într-o zi anorganicul s-a transformat în organic. Altfel spus pietrele au început să gândească! Cu tot arsenalul său modern, știința nu a reușit să reproducă această reacție miraculoasă în laborator, deși afirmă că, în mare, știe cum a avut loc procesul.
Așadar, s-ar părea că rămâne varianta creaționistă. Dar și aici dovezile lipsesc sau nu sunt convingătoare. Creaționismul se bazează mai mult pe istorie, scrieri și tradiții orale antice, pline de superstiții. Singurul punct comun al evoluționismului și creaționismului este ÎNCEPUTUL. Universul a avut un început, fie că este numit Big Bang sau Dumnezeu, el a existat și nu poate fi negat.
Fiecare trebuie să cerceteze înăuntrul ființei sale și să decidă ce este. Un animal efemer sau creația nemuritoare a Atotputernicului (indiferent cum îl numește).

© 2009 Zalmoxys32