America bate tobele războiului. Din nou

Șeful apărării americane, Robert Gates, a afirmat sâmbătă că este îngrijorat de progresele Chinei privind tehnologia stealth. Acesta s-a deplasat în acest week-end în China, pentru a discuta cu liderii militari chinezi. Gates spera ca aceste convorbiri vor duce către o mai mare deschidere și reducerea necesității dezvoltării unor sisteme secrete de armament. Gates considera că, deși există întrebări legate de capacitatea stealth a aparatului, chinezii au dezvoltat avionul mai repede decât au apreciat agențiile americane de informații.

Apariția informaților despre așa-zisul avion stealth chinez J-20 (foarte asemănător ca formă cu defunctul proiect sovietic YAK-141) a coincis cu declarația publică a amiralului Robert Willard, precum racheta anti-portavion chineză a ajuns în faza finală de dezvoltare. Iar cum China va începe (probabil) să-și construiască propriul portavion, acest lucru i-a determinat pe analiștii militari americani să ia foc.

Umbrele anului 1939 sunt aici din nou,” a scris generalul retras de aviație Thomas G. McInerney într-un eseu pentru Fox News, afirmând că viitorul avion american F-35 nu se va putea compara cu J-20 — care momentan există doar în niște fotografii neclare. Singurul răspuns la stoparea dominației aeriene chineze? “Suplimentarea fondurilor pentru 12 F-22 în bugetul pe 2011 […] și menținerea acestei atitudini pentru contracararea rapidei dezvoltări a amenințării chineze.” McInerney, care are 73 de ani, este ori senil ori prost informat ori rău-intenționat.

Viceamiralul Jack Dorsett a adăugat niscaiva paie pe foc, săptămâna trecută, adăugând că, deși dezvoltarea rachetei anti-navă chineze DF-21D (o modificare a rachetei balistice DF-21) este îngrijorătoare, tot așa sunt și progresele Chinei în domeniul laserelor, sistemelor de bruiaj electronic, a războiului cibernetic și a tehnologiilor spațiale.

Toate acestea au stârnit o replică îngâmfată din partea ziarului chinezesc de limbă engleză Global Times, care afirma într-un editorial că, “Este atât firesc, cât și nefiresc, ca SUA să fie îngrijorată de dezvoltarea de către China de noi arme. Majoritatea puterilor doresc ca superioritatea lor să dureze veșnic. China se dezvoltă rapid, iar avansul militar al SUA asupra Chinei se reduce inevitabil.” Aha! Se pare că le place mult chinezilor faptul că unii americani sunt pe cale să facă un atac de panică. Totuși, cam mulți cowboy înfierbântați de cealaltă parte a Atlanticului.

Myanmar intenționează să fabrice arme nucleare

Una dintre ultimele dezvăluiri din cadrul telegramelor ambasadelor americane, publicate de către WikiLeaks, este aceea că guvernul din Myanmar (fosta Birmanie) este implicat într-o posibilă demarare a unui program clandestin de construcție a rachetelor balistice și nucleare. Telegrama, publicată joi 9 decembrie, detaliază construirea unor amplasamente subterane în zonele de junglă, cu ajutorul unor specialiști nord-coreeni.

Mai precis, o telegramă descrie un amplasament la Minbu, un oraș din zona central-vestică a țării. Se afirmă că în zonă au fost instalate rachete sol-aer, pentru a apăra o amenajare subterană din beton armat, izolată de 152 de metri de pământ între tavanul instalației și vârful dealului de deasupra. Junta aflată la conducere a negat anterior că urmărește fabricarea de arme nucleare, precum și acuzațiile că ar face asta în cooperare cu Coreea de Nord.

O altă telegramă, publicată tot în ziua de joi, descrie frustrarea crescândă a aliatului cheie al Birmaniei, China, datorată ritmului prea lent al reformării statului de către guvernul militar. O telegramă, datând din 2008, detaliază comentariile unui oficial chinez care afirma că junta birmaneză trebuie să facă „pași curajoși” pentru reducerea sărăciei în Myanmar. Oficialul a părut să meargă chiar până la a sugera că este necesară reconcilierea națională între juntă și mișcările pro-democrație, conduse de către Aung Sang Suu Kyi.

Cu toate acestea, aceste materiale dezvăluite de către Wikileaks, nu aduc informații noi, cu privire la încercările Myanmar-ului de a obține arme nucleare cu ajutorul Coreei de Nord. Secretarul de stat american, Hilary Clinton, a avertizat despre existența unor astfel de legături în 2009, iar Democratic Voice of Burma (o organizație media cu sediul în Norvegia) afirmă de mai mulți ani că o astfel de relație a fost stabilită. Totuși, detaliile concrete oferite de telegrame, furnizează o nouă și o tulburătoare claritate imaginii de ansamblu.

Faptul că astfel de activități au loc nu constituie un lucru șocant. Lecția învățată din timpul războiului din Golf din 1991 a fost că, dacă deții arme nucleare, Statele Unite nu te vor invada. Invadarea Irakului în 2003 a subliniat acest lucru pentru multe regimuri din Orientul Mijlociu și Asia.

Această desfășurare recentă se datorează, în parte, eșecului politicii de neproliferare din anii 1990 și 2000, precum și direcției greșite a politicii externe a SUA. Dezvoltarea de noi arme nucleare de către actualele puteri nucleare, constituie un punct de nemulțumire continuă pentru puterile non-nucleare. O listă parțială a erorilor tactice ale Statelor Unite cuprinde retragerea din cadrul acordului cu Coreea de Nord, ignorarea ofertei Iranului de denuclearizare în schimbul accesului în cadrul Organizației Mondiale a Comerțului (vezi Iranul și WTO), acceptarea cooperării nucleare cu India (țară nesemnatară a Pactului de Neproliferare Nucleară) și retragerea din Tratatul ABM din 1972.

În schimb, s-ar putea ca Republica Populară Chineză să poată furniza suficientă stabilitate și, în caz de nevoie, presiune față de aliații săi, altfel state izolate pe plan internațional, pentru a inversa această tendință dezastruoasă. Dezvăluirea irităriii Chinei față de Myanmar reflectă dezvăluirile anterioare ale frustrării Beijing-ului în legătură cu regimul de la Pyongyang. China face presiuni asupra acestor state să renunțe la ambițiile lor belicoase, fiind motivată de nevoia de stabilitate internațională, care să acționeze ca un zid de protecție pentru eventualele conflicte interne. Pentru că dacă populația este nemulțumită, atunci China are probleme. Iar, atâta vreme cât China continuă să vândă și să-și mărească producția, chinezul de rând este (aproape) fericit.

Iranul se află în continuare sub atacul Stuxnet

Programul nuclear iranian este în continuare în haos, în pofida declarațiilor liderilor iranieni, care au afirmat că au oprit virusul Stuxnet care a atacat instalațiile nucleare ale Iranului.
Experți americani și europeni din cadrul unor companii de securitate cibernetică, care se ocupă de combaterea virusului Stuxnet, afirmă că traficul dinspre Iran este în continuare ridicat, indicând faptul că viermele continuă să infecteze calculatoarele de la cele două amplasamente nucleare iraniene, Natanz și Bushehr.

Viermele Stuxnet, numit astfel după inițialele găsite în codul său, este cea mai sofisticată armă cibernetică creată vreodată. Examinarea viermelui arată că acesta este o rachetă cibernetică, având scopul de a penetra cele mai avansate sisteme de securitate. A fost echipat cu un focos care a luat în vizor și a preluat controlul asupra sistemelor centrifugelor iraniene de la uzina de procesare a uraniului de la Natanz, și cu un al doilea focos care a luat în vizor masiva turbină a reactorului nuclear de la Bushehr.

Stuxnet a fost proiectat pentru a prelua controlul asupra sistemelor și a evita detectarea și, aparent, a reușit asta foarte bine. Săptămâna trecută, Mahmoud Ahmadinejad, după câteva luni de negare, a recunoscut faptul că viermele a penetrat instalațiile nucleare iraniene, dar a adăugat că acesta a fost detectat și controlat.
Această a doua parte, susțin experții, nu este adevărată.
Eric Byres, un expert în informatică și care a studiat viermele, spune că site-ul său este ținta unui trafic uriaș dinspre Iran, asta însemnând că eforturile de a normaliza funcționarea instalațiilor nucleare au eșuat. Traficul de pe web, spune acesta, arată că Iranul nu a reușit încă să stăpânească viermele, care pare să infecteze în continuare sistemele de la Bushehr și Natanz.

Rezultatul a fost uluitor,” spune Byres. “Cu doi ani în urmă, utilizatorii americani îi depășeau pe cei iranieni cu 100 la 1. Astăzi suntem aproape de o majoritate a utilizatorilor iranieni.” Citește în continuare

O țară și o conductă

Astăzi, președintele Turkmenistanului, Kurbanguly Berdimuhamedov, se va întâlni cu președintele pakistanez Asif Ali Zardari, președintele afgan Hamid Karzai și cu ministrul petrolului și gazelor naturale din India, Murli Deora, pentru a se pune de acord cu privire la construcția unei noi conducte uriașe de transport a gazelor naturale. Conducta ar urma să aprovizioneze cu gaze naturale Pakistanul și India. Principalul obstacol în calea acestei încercări îl constituie securitatea acesteia: conducta va parcurge 735 de kilometri pe teritoriul Afganistanului, inclusiv provinciile paștune Helmand și Kandahar, considerate drept fortărețele talibanilor.

Cu toate că au existat discuții cu privire la îngroparea unor secțiuni ale conductei și la angajarea localnicilor să o păzească, chestiunea esențială rămasă nerezolvată este modul în care o posibilă pace cu talibanii ar afecta această înțelegere. Un astfel de acord de pace se află în curs de negociere de mai multe luni, folosindu-se metode indirecte de a stabili un dialog cu Quetta Shura, înaltul comandant taliban.

Această mișcare reprezintă o dezvoltare semnificativă pe tabla de șah din Asia Centrală, cu fosta republică sovietică a Turkmenistanului în prim plan; aceasta dând impresia că dorește să se îndepărteze de Moscova, în căutarea unor noi piețe pentru desfacerea energiei în Asia de Sud. Șansele acestei tentative depind însă de rezultatul final din războiul din Afganistan.

Ahmadinejad și WikiLeaks

Mahmoud Ahmadinejad a declarat că postarea de către website-ul WikiLeaks a mii de documente diplomatice americane constituie pur și simplu un război psihologic împotriva Iranului.
Acesta a declarat că această scurgere de informații nu va afecta relațiile Iranului cu alte țări. Statele Unite considera că difuzarea documentelor a fost „nechibzuită” și pune în pericol viețile diplomaților săi.
Administrația Obama a asigurat că va lua măsuri ca astfel de scurgeri de informații să nu mai aibă loc. Agențiilor guvernamentale li s-a ordonat să își înăsprească procedurile de manipulare a informațiilor sensibile, asigurându-se că numai angajații lor au acces la astfel de documente.
Pentagonul a declarat că își va securiza mai bine sistemele informaționale pentru a preveni viitoare scurgeri de date. Procurorul general Eric Holder a spus că există o „anchetă penală în curs” pentru depistarea persoanei responsabile de dezvăluirea documentelor.

Printre dezvăluiri, a fost și aceea că regele Arabiei Saudite a cerut Statelor Unite să distrugă instalațiile nucleare ale Iranului. Ahmadinejad a declarat ieri într-o conferință de presă televizată că, „Nu credem că aceste informații s-au scurs. Credem că eliberarea acestora a fost organizată și urmărește un scop politic.”

Ceea ce este trist, este că probabil Ahmadinejad are dreptate iar WikiLeaks constituie o operațiune psihologică (PSYOP) organizată de către CIA. Acest lucru rezultă și din conținutul acestor noi „dezvăluiri;” care adâncesc starea de neîncredere între Iran și țările arabe, dezvăluie imaginea unei Chine care săvârșește infracțiuni cibernetice, în timp ce îl ridică în slăvi pe liderul rus Vladimir Putin, numit Batman. Se va dovedi, în cele din urmă, că aceste dezvăluiri – la fel ca precedentele, despre războiul din Afganistan – vor face mai mult bine decât rău americanilor. Asta în pofida ieșirilor emfatice ale unor politicieni americani, precum republicanul Peter King, care numește WikiLeaks o “organizație străină teroristă.”

De ce un război global nu ar fi… lucrativ

Imediat după izbucnirea crizei din peninsula coreeană, unii psihopați s-au grăbit să susțină necesitatea unui război global, care cică ar aduce sfârșitul crizei. Depinde de ce înțeleg dobitocii prin război global. Dacă se referă la faptul că niște țări mai mici și mai multe se războiesc între ele, convențional și eventual cu niscaiva arme nucleare tactice, atunci da, asta generează profit. Pentru țările puternice însă, nu pentru fraieri. Dacă însă se referă la un conflict care implică două sau mai multe puteri nucleare, atunci psihopații se înșeală amarnic; războiul nu va aduce profit nimănui. Am văzut chiar și argumente aduse pentru susținerea nevoii unui război global. Care erau ceva de genul acesta:
1. Reducerea mișcărilor sociale provocate de criza economică globală;
2. Reducerea suprapopularii și a fenomenului de îmbătrânire a populației;
3. Realizarea unui avans tehnologic deosebit, datorat războiului.

Eventualitatea declanșării unui război global, ca efect direct al conflictului coreean, nu poate implica decât Statele Unite, Coreea de Sud, Japonia și, eventual NATO, împotriva Coreei de Nord și a Chinei. Atenție mare însă! Nu este exclusă realizarea unei mari coaliții musulmane, care să se alăture războiului de partea comuniștilor. Pentru că implicarea Chinei, cu ogivele sale nucleare, poate semnaliza pentru musulmani un lucru care nu putea fi imaginat până atunci: posibilitatea de a-l înfrânge pe Marele Satan (SUA). Nu este foarte clar de care parte s-ar situa Rusia. După ultimele tendințe manifestate de către gigantul de la răsărit, s-ar părea că de partea occidentalilor. Dar, să revin. Un astfel de război ar avea loc inițial doar în cadrul peninsulei coreene, desfășurându-se doar cu arme convenționale. Nu este exclus totuși ca nord-coreenii să utilizeze arme nucleare tactice, de mici dimensiuni. China nu va accepta însă niciodată pierderea războiului și va folosi arme nucleare, chimice și bacteriologice, în cazul în care nu mai există alte alternative. Să nu uităm că această țară are aproximativ 200 de focoase nucleare (numărul maxim fiind estimat la 400), la care se adaugă aproximativ 10 bucăți ale Coreei de Nord. Rachetele balistice intercontinentale chinezești, precum DongFeng 5 și DongFeng 31A, au o rază de acțiune între 10.700 și 13.000 km. Adică, pot lovi ținte aflate în Statele Unite și în Europa Occidentală, inclusiv Marea Britanie. Sistemul anti-rachetă american nu și-a demonstrat eficacitatea în luptă până acum. Și, atenție!, nu a funcționat de fiecare dată nici în cadrul testelor. Este greu de crezut că va funcționa în condițiile în care se va confrunta cu o lansare neprevăzută, adică cu una diferită total de cele din teste, când se știe exact când și de unde va fi lansată racheta ‘inamică’. China mai deține și o flotă impresionantă de submarine, 58 la număr, care pot lansa de oriunde în lume arme nucleare. Despre unele submarine se zvonește chiar că ar fi complet nedetectabile, precum cele din clasa Song (Tip 039). Să ne amintim incidentul din 2006. Aceste submarine pot lansa inclusiv rachete de croazieră cu focos nuclear, care sunt aproape imposibil de doborât, având o traiectorie extrem de joasă.

Să analizăm însă acele trei variante emise de către o minte extrem de bolnavă, care chipurile ar aduce beneficii pentru omenire.
1. Reducerea mișcărilor sociale este posibilă doar în capul unor tâmpiți, care presupun că un război global ar însemna automat și instalarea unor dictaturi în statele occidentale implicate. Nu este cazul astăzi, pentru că un război cu China ar fi total diferit de unul purtat în Europa (precum primele două războaie mondiale). Dimpotrivă, un război global ar însemna uriașe mișcări de protest anti-război în majoritatea statelor vestice. Pe lângă asta, mișcarea socialistă și cea anarhistă ar primi apă la moară [ar înregistra un boom, pe înțelesul generației Twitter], iar numărul adepților ar crește în mod spectaculos. De unde ar putea rezulta și posibila amplificare a mișcărilor sociale și implicita răsturnare a regimurilor aflate la putere, chiar cu metode foarte violente.
2. Reducerea suprapopularii și a fenomenului de îmbătrânire a populației. Aici, are ceva dreptate individul. Într-adevăr, populația planetei s-ar reduce, dar fenomenul de îmbătrânire nu. Pentru că, de obicei, în războaie mor mai întâi cei tineri. Aduceți-vă aminte de Berlinul acelor zile de la sfârșitul lui aprilie 1945, când majoritatea soldaților germani erau prea bătrâni, deoarece tinerii fuseseră uciși pe front. De ce am crede că acum ar fi altfel?
3. Realizarea unui avans tehnologic de pe urma războiului este posibilă NUMAI în cazul unui conflict convențional. Odată ce sunt implicate arme nucleare, chimice sau bacteriologice, acest progres nu va avea loc, ci dimpotrivă. Ne-am putea trezi cu toții în epoca de piatră.
Au mai avut loc două războaie globale care, aparent, au adus un avans tehnologic. Dar, dacă privim cu mai multă atenție, acest așa-zis avans tehnologic este unul infim, față de mijloacele tehnologice existente înaintea războiului. CELE MAI MARI PROGRESE TEHNOLOGICE AU FOST ÎNREGISTRATE PE TIMP DE PACE. Voi enumera doar câteva: clonarea (1996), inteligența artificială (1956), acceleratorul liniar de particule (1928), organele umane artificiale (inima-1969), roboții (1921), celulele solare (1955), kevlar (1965), microprocesorul (1971), internetul (1969), descoperirea fisiunii nucleare (1930), satelitul artificial (1957), și lista poate continua.
MARE ATENȚIE! China nu are niciun interes să declanșeze un conflict, nici măcar unul regional. Această criză economică globală este mană cereasca pentru chinezi, care vând mai bine ca niciodată. Deoarece criza le-a golit buzunarele occidentalilor, aceștia cumpără masiv produse ieftine chinezești. Conflictul global, dacă va izbucni, va fi declanșat de către occidentali. Aceștia vor orchestra un incident de genul celui fabricat de sovietici în 1940, pentru a avea un pretext să atace Finlanda (Vezi atacul asupra Mainila).
Cretinii care nu învață lecțiile istoriei vor sfârși tragic, precum Mussolini.

Coreea de Nord își încordează mușchii

Tensiune maximă în peninsula coreeană, după un schimb de focuri între Coreea de Nord și Coreea de Sud. Nord-coreenii au bombardat insula Yeonpyeong, în timpul unor manevre militare ale celor din Sud, efectuate în apropiere de o zonă disputată a Mării Galbene. Insula se găsește la doar 12 kilometri de coastele nord-coreene și a mai fost scena unor confruntări violente în 1999 și 2002. În schimbul de focuri din 2002, 13 marinari din Nord și 5 din Sud au fost uciși. În atacul de astăzi, început ora locală 14:34 (05:34 GMT), se pare că au fost uciși doi pușcași marini sud-coreeni, iar alți 16 au fost răniți. Coreea d Sud a răspuns cu „un foc intens de represalii,” care – pretind aceștia – a provocat victime „considerabile” în Nord. Totuși, Coreea de Nord nu a confirmat vreo victimă de partea sa, până acum.

Statele Unite au promis că vor apăra Coreea de Sud cu orice preț, 24.800 [globalsecurity.org] de militari americani fiind prezenți în acest moment în Coreea de Sud.
Conflictul a izbucnit cu puțin timp înainte ca ministrul sud-coreean al apărării, Kim Tae-young, să anunțe faptul că țara sa ia în considerare posibilitatea de a cere Statelor Unite desfășurarea de arme nucleare pe solul sud-coreean. Toate armele nucleare americane au fost retrase în 1991. Cum Coreea de Nord și-a sporit arsenalul nuclear în ultimii ani, iar cele două părți se găsesc într-o stare aproape permanentă de conflict, armele nucleare vor amplifica tensiunile.
Iată o comparație a celor două forțe aflate în conflict, via globalsecurity.org, cu precizarea că, pentru Coreea de Nord, cifrele sunt estimate:

Țara Coreea de Nord Coreea de Sud
Nr. total militari 1.106.000 687.000
Trupe terestre 950.000 560.000
Marina 46.000 68.000
Forțe aeriene 110.000 64.000
Nr. tancuri 3.500 2.750
Nr. submarine 63 13
Avioane de luptă 388 467
Piese de artilerie 17.900 10.774

Riscul izbucnirii unui război global, în cazul declanșării unui conflict regional, rămâne însă moderat.