• OPRIȚI RĂZBOIUL!
  • ATENȚIE!

    Acest blog este un pamflet. Personajele care apar în postări sunt absolut imaginare și orice asemănare cu persoane și întâmplări reale este accidentală și neintenționată.
  • Arhive

  • Top click-uri

    • Niciunul
  • Blog Stats

    • 90.319 hits
  • Quote:

    Be wiser than other people, if you can, but do not tell them so.
  • Spam blocat

Creștinii irakieni sunt bineveniți în nord, spune un lider kurd

Creștinii irakieni asediați de către militanții islamiști sunt bineveniți în nordul țării, a declarat un lider kurd joi, 11 noiembrie, agenției APA, după ce mai multe atacuri au ucis zeci de creștini.
Vreau să știe că regiunea Kurdistanului le este deschisă. Dacă doresc să vină, îi vom proteja și le vom asigura toate serviciile,” afirma Massoud Barzani, președintele guvernului regional din Kurdistan. „Regretăm crimele cărora le-au căzut victime și condamnăm aceste acte criminale, aceștia sunt oameni nevinovați și o parte prețioasă a acestei națiuni,” a adăugat acesta.
În trecut, guvernul regional al Kurdistanului și-a deschis ușile și altor minorități persecutate.
Multe familii creștine au declarat că se tem pentru propria siguranță și doresc să părăsească Irakul, dar nu dețin mijloacele materiale pentru asta.
Regiunea semi-autonomă a Kurdistanului a înregistrat un aflux de creștini în ultimele zile, dar a existat o migrație generală încă din 2003.
Afirmațiile lui Barzani vin după ce Statele Unite, Consiliul de Securitate al ONU și Arhiepiscopia Catolică Americană și-au exprimat îngrijorările legate de atacurile asupra creștinilor și a altor grupuri religioase din Irak. Arhiepiscopul de Chicago, Illinois, a făcut un apel la președintele american Barack Obama să ia măsuri pentru protejarea creștinilor din Irak.
După invadarea Irakului, națiunea noastră are obligația morală de a nu-i abandona pe acei irakieni care nu se pot apăra singuri,” spunea cardinalul Francis George.
După atacul sângeros de pe 31 octombrie asupra bisericii Sayida al-Najat, 35 de supraviețuitori ai masacrului au plecat în Franța, care le-a oferit posibilitatea obținerii dreptului de azil.
Alte 26 de persoane rănite în atac au fost transportate pe calea aerului la spitalul Gemelli din Roma, la inițiativa guvernului italian.

* Surse: Al Jazeera, Haaretz.

Creștinii din Irak sub asediu

Motto: ברוך אתה ה’ אלהינו מלך העולם, יוצר האדם
Preotul Wasseem Sabeeh se afla la jumătatea liturghiei duminicale, în biserica Sayida al-Najat din Bagdad, când o explozie a zguduit biserica. Apoi, câțiva bărbați înarmați au pătruns înăuntru urlând rugăciuni musulmane. Aceștia au deschis focul asupra preotului, credincioșilor și a frescelor cu Fecioara Maria și cu sfinții.
Unii credincioși au fugit afară. Sabeeh și un alt preot, Thaer Saadallah, i-au direcționat pe ceilalți într-o încăpere de lângă altar, apoi s-au întors să negocieze cu bărbații cu veste cu explozibili să oprească uciderile.
Aceștia l-au împușcat pe Sabeeh de aproape, apoi l-au împușcat pe Saddallah în față. Acesta a căzut pe treptele altarului, pătându-le de sânge.
Aceștia erau cei mai buni oameni,” spune Withaina Hadi, o femeie musulmană, în timp ce așteaptă la clinica de la biserica anglicană Sf. Gheorghe, aflată pe cealaltă parte a râului Tigru.

O grupare teroristă intitulată Statul Irak a pretins responsabilitatea pentru atac. Gruparea urmărește instaurarea legii islamice Șaria și spune că toți creștinii din Irak sunt ținte ale jihadului. Îngroziți de acest atac, mulți creștini se pregătesc deja să plece din Irak.
Vor pleca cu siguranță,” spune Faiz Bashir, ajutor de paroh la biserica Sf. Gheorghe. „Sperăm că asta nu va însemna sfârșitul creștinismului în Irak, dar dacă va fi mai rău, dacă vor fi atacate bisericile și vor fi uciși oameni pe străzi, asta se va întâmpla cu siguranță,” adaugă acesta.

Atacul de pe 31 octombrie de la biserica Sayida al-Najat, care a ucis 68 de oameni, a fost cel mai sângeros atac terorist împotriva comunităților creștine din Irak din ultimul an.
Miercuri, 10 noiembrie, 11 bombe au fost amplasate în trei zone predominant creștine din Bagdad. Alte patru atacuri au vizat case aparținând creștinilor, iar două salve de mortier au lovit enclavele creștine din cartierul predominant sunnit Dora. Două bombe au fost amplasate în două case părăsite, aparținând unor creștini.
Marți, 9 noiembrie, câteva bombe au fost detonate în trei case aparținând unor creștini din vestul Bagdadului.

Creștinii trăiesc în Irak cu mult timp înainte ca acest teritoriu să se numească astfel, cu câteva secole înainte de nașterea lui Muhammad. Vechii asirieni s-au convertit la creștinism în primul secol A.D.
Pe atunci, Irakul făcea parte din Mesopotamia, Islamul ajungând acolo abia în secolul VIII A.D. Mormântul profetului biblic Ezekiel se găsește în orașul irakian Al Kifl, iar cel al profetului Daniel se află în Susa.

Human Rights Watch apreciază că numărul creștinilor din Irak a scăzut de la un milion la momentul invaziei americane din 2003, la doar 675.000 în 2008. Biserica Catolică din Irak afirmă că astăzi sunt 1,5 milioane de creștini în Irak, cu un milion mai puțini decât în 2003.
Mulți creștini s-au refugiat în Siria, Iordania sau Egipt. Mulți dintre cei rămași în urmă își părăsesc casele pentru zone mai sigure, precum nordul deținut de către kurzi.

Marți, 9 noiembrie, primul-ministru irakian Nouri al-Maliki a vizitat biserica în care a avut loc masacrul și a promis că va proteja creștinii. Guvernul irakian afirmă că dorește să stopeze exodul.
Este foarte trist și regretabil faptul că creștinii irakieni pleacă,” declara Kamil Amin, purtător de cuvânt al Ministerului Drepturilor Omului. „Prezența acestora face parte din moștenirea istorică a Irakului.”

Câteodată, astfel de evenimente te fac să crezi că unele țări au nevoie să fie conduse de către un dictator brutal. Știu sigur că acei creștini irakieni, care și-au părăsit țara în care se află mormintele strămoșilor lor, îl regretă pe Saddam Hussein.

* Surse: USA Today, Al Jazeera, Haaretz.

Amurgul creștinismului

Creștinismul este pe moarte. A fost odinioară bastionul civilizației Occidentale. Acum, creștinismul este în plină retragere în Vest, un vestigiu umil al fostei sale măreții.

Scandalul cu abuzurile sexuale răvășește Biserica Catolică, stropindu-l cu noroi chiar pe Papa Benedict al XVI-lea. Biserica Anglicană a fost eviscerată, pierzându-și membrii pe măsură ce sucombă în fața curentelor liberale ale hirotonirii femeilor și drepturilor pentru homosexuali. Multe denominații protestante își abandonează credința și zelul misionar, îmbrățișând tendințele la modă precum ecologismul și socialismul ca înlocuitoare ieftine pentru Evanghelia tradițională. Europa, străvechea fortăreață a Creștinătății, a fost transformată într-o cultură seculară neo-păgână. Pentru europeni, Dumnezeu a murit; El a fost înlocuit de omul materialist.
Valul secular a lovit de asemenea și America. Începând cu anii ’60, Statele Unite au fost victima revoluției sexuale care glorifica hedonismul și libertatea individului. Pornografia, avortul, homosexualitatea, promiscuitatea, epidemia SIDA, nașterile de copii în afara căsătoriei, creșterea ratei divorțului și dezmembrarea familiei tradiționale – acestea sunt fructele otrăvite ale filosofiei Playboy. Moralitatea MTV este la modă, cea a lui Iisus nu. Citește în continuare

Țara unde intri ca turist și sfârșești prin a fi condamnat la moarte

Prima țară care vă vine în minte, atunci când citiți un astfel de titlu, este probabil Iranul. Dar, nu despre Iran este vorba aici. Nu de această dată.
Atunci când se pregătea să plece spre Arabia Saudită pentru un pelerinaj (‘umra) Ali Hussain Sibat nu cred că se gândea că va ajunge la un pas de moarte. Ali Hussain Sibat, care are 46 de ani și cinci copii, a fost arestat de Mutawa’een (poliția religioasă saudită) în Mai 2008, în camera sa de hotel din Medina. A fost condamnat la moarte de către un tribunal saudit pe 9 noiembrie 2009, fără a avea un reprezentant legal sau a beneficia de orice fel de asistență. Motivul pentru care a fost condamnat este acela de practicare a vrăjitoriei.
Ali Sibat era prezentator la TV la un post libanez transmis prin satelit, Sheherazade, unde oferea sfaturi și preziceri despre viitor. Avocatul său a precizat că Ali Sibat a fost arestat deoarece membrii Mutawa’een l-au recunoscut datorită emisiunii sale. Anchetatorii lui Ali Sibat i-au spus să menționeze în scris cu ce se ocupă, asigurându-l că dacă face asta, i se va permite să plece acasă după câteva săptămâni. Documentul a fost prezentat în tribunal drept „mărturisire” și folosit pentru a-l condamna.
Amnesty International a intervenit pentru eliberarea sa, dar deocamdată veștile nu sunt deloc încurajatoare. Citește în continuare

De ce feminismul occidental este incompatibil cu Islamul


Femeile din Vest au dus o luptă prea dură și prea lungă pentru a fi libere, pentru a arunca totul prin considerarea opresiunii și abuzului asupra a milioane de femei în numele religiei drept alegerea unui stil de viață diferit.

În 2004 Theo Van Gogh a fost asasinat pe o stradă din Amsterdam de către un musulman furios pe filmul „Submission” produs de Van Gogh în colaborare cu Ayaan Hirsi Ali, o femeie fostă musulmană din Somalia.
Filmul era despre sfidare, despre femeile musulmane și opresiunea și abuzurile pe care le suportă acestea în numele unor reguli din Coran. Muhammad Bouyeri l-a împușcat pe Theo, iar după acesta l-a implorat, „Nu putem să discutam despre asta?” Bouyeri l-a mai împușcat de patru ori și i-a tăiat gâtul cu un cuțit, înjunghiindu-l apoi în piept unde i-a prins o scrisoare de cinci pagini. Scrisoarea amenința guvernele occidentale, evreii și pe Ayaan, care era deja într-un amplasament secret. Van Gogh era strănepotul lui Theo Van Gogh, fratele lui Vincent.

Momentul a fost definitoriu pentru Olanda. Aceasta a realizat în sfârșit că valorile occidentale sunt incompatibile cu credința islamică practicată de mulți musulmani în Olanda. A declanșat o revoltă în întreaga țară. Așa cum spunea Ayaan Hirsi Ali, „Formatorii de opinie spun acum că a fost iresponsabil și greșit moral să se pretindă că liderii islamici împăciuitori vor duce prin magie la armonie socială. Societatea olandeză s-a agitat în jurul discuției despre modul cel mai potrivit de integrare a musulmanilor, iar musulmanii din Olanda au părut conștienți, în marea lor majoritate, că trebuie să aleagă între valorile occidentale și vechile obiceiuri.” Citește în continuare

Scurtă istorie a satanismului în muzica rock


Primul lucru pe care trebuie să-l știți este că un satanist adevărat vă va spune că orice grup care pune imagini satanice pe coperțile albumelor sau în muzica lor este fals. Absolut fiecare dintre ele.
Celalalt lucru pe care trebuie să-l știți este că un satanist adevărat vă va spune de asemenea că toată muzica este drăcească, absolut fiecare notă.
În consecință, un articol despre rock-ul satanist este o afirmație amăgitoare în măsura în care nimic nu este adevărat; mai precis rock-ul satanist gen Venom nu este mai satanist decât The Carpenters. Iar The Carpenters sunt la fel de sataniști ca și Venom.

Cu toate acestea, există o istorie a aparițiilor imaginilor și aluziilor sataniste în muzica rock. Așadar considerați aceasta o încercare de a organiza această istorie puțin.

Partea I: Muzica Blues

Muzica Blues a fost întotdeauna muzica Diavolului. Muzică ce glorifica băutul, alergatul după femei, jocurile de noroc, drogurile, violența și depravarea, blues-ul a fost o țintă ușoară pentru pastorii și preoții din Sudul american, care l-au contracarat cu predici care interziceau congregației ascultarea acestui gen. Mulți credincioși au ascultat acest mesaj, stabilind genul Gospel ca o alternativă mai sigură. Chiar și unii bluesmeni au fost convinși; legendarul Gary Davis de obicei refuza să mai cânte blues după ce a fost hirotonisit reverend în 1937. În cele din urmă, acesta s-a mai înmuiat chiar înainte să moară și a înregistrat un album istoric de blues (secular și gospel) în 1971. A murit la scurt timp după aceasta (mâna Satanei?). Citește în continuare

Ofensiva anti-islam

Elvețienii au votat duminică pentru interzicerea construirii de noi minarete (minaret=turn construit, de regulă, lângă o moschee, din care este făcută chemarea la rugăciune –adhan), dezamăgind musulmanii din această țară.
Un total de 57.5% din voturile exprimate și 22 dintre cele 26 de cantoane au sprijinit inițiativa, care se dorește să stopeze „islamizarea Elveției„, susținută de partidul de dreapta SVP-Partidul Popular Elvețian și pe care guvernul și parlamentul au respins-o. Opozanții inițiativei (Verzii) spun că s-ar putea adresa Curții Europene a Drepturilor Omului de la Strasbourg.
SVP, cel mai mare partid din țară, a strâns suficiente semnături pentru a organiza referendumul în conformitate cu legile elvețiene. Autoritățile declară că vor trebui să respecte decizia luată și că nu vor mai fi construite noi minarete.
Rezultatul votului arată că elvețienii nu doresc minarete sau legi ca Sharia în țara lor” a declarat liderul partidului SVP. Citește în continuare

Când guvernele decid dacă o religie este adevărată sau nu


Imagine: theraptureright.com
Un tribunal francez a amendat joi Biserica Scientologică cu $888,000 după ce un cuplu a pretins că au fost manipulați să cumpere produse religioase valorând între $30,000 și $73,000. Verdictul este „un punct de cotitură istoric în lupta împotriva abuzurilor sectelor,” a declarat șeful „departamentului guvernamental de luptă împotriva sectelor„. Întrebarea este cum anume distinge acest departament sectele de religiile bona fide?
Vag. Legile franceze nu definesc termenul de „sectă„. Mai degrabă folosesc expresia de „mișcări similare sectelor” pentru a descrie grupări care pretind contribuții financiare iraționale, încurajează boicotarea alegerilor, promovează un comportament anti-social sau despart membrii sectei de familiile lor. Guvernul francez a încercat, în trecut, să definească termenul de sectă. În 1995, o comisie parlamentară specială a alcătuit o listă cu zece caracteristici ale sectelor, incluzând indoctrinarea copiilor, acceptarea de membri instabili psihic și încercarea de infiltrare în instituțiile publice. Comisia a publicat de asemenea o listă cu 173 de grupări considerate secte – aceasta însemnând că îndeplinesc cel puțin unul din cele zece criterii – incluzând Martorii lui Iehova și Biserica Scientologică. (Una dintre grupări, Societatea Antroposofică, a acționat autorii raportului în judecată pentru defăimare și a câștigat.) Citește în continuare

Ateii – Ce anume îi mobilizează la luptă?

Ateismul este un concept care se referă la opinia despre existența divinității. În timp ce teismul se definește prin afirmarea acestei existențe, ateismul reprezintă fie absența credinței în existența divinității, fie negarea acestei existențe. Se disting două modele de ateism: ateismul pozitiv și ateismul negativ. În timp ce un ateu pozitiv afirmă inexistența divinității, un ateu negativ nu face decât să nu afirme existența sa. Absența credinței într-unul sau mai mulți zei rămâne principala definiție a ateismului, nefiind necesară negarea unei existențe care nu a fost dovedită.

Aceștia sunt ateii, pe scurt. Și totuși existența a numeroase site-uri, bloguri și literatură ateistă infirmă, parțial, cele spuse mai sus. Dan Barker, Theodore M. Drange, Richard Schoenig, Bertrand Russell și alte „icon”-uri ale curentului ateist se remarcă prin lucrări în care atacă, mai ales, creștinismul.
Unul dintre argumentele cele mai folosite, de către atei, este acela că Dumnezeu nu există și ei nu au astfel nevoie să aducă dovezi ale acestei inexistențe, dimpotrivă credincioșii trebuie să demonstreze această posibilă existență. Sunt atei care aduc argumente științifice, filosofice sau morale încercând să combată religia, dar mai există și unii atei fac și astfel de afirmații : „dacă Dumnezeu există, atunci să facă un pas în față și să spună răspicat ‘da, exist‘; și eventual să spună și ce număr de telefon am”. Acest pseudo-argument este însă pueril și duce dezbaterea creștinism-ateism la nivelul preșcolarilor. Un contraargument la același nivel ar putea fi următorul: să presupunem că eu sunt creștin și vorbesc în mintea mea foarte des cu Dumnezeu, iar El îmi răspunde. Dumnezeu îmi îndeplinește o parte dintre rugămințile mele, pe cele rezonabile. Cum poate dovedi un ateu că eu NU vorbesc cu Dumnezeu? Pentru asta, trebuie să dovedească ori că mint ori că sunt nebun. Ateul îmi va cere să-i demonstrez că Dumnezeu există, rugându-l să facă o minune. Dacă eu îl rog pe Dumnezeu să facă minunea respectivă iar El nu o face, ateul va spune „da, asta este dovada că nu există„. Dar dacă Dumnezeu nu dorește să se reveleze ateului, pentru că, fiind atotștiutor, El știe că ateul va ajunge în Iad, și chiar dacă El i s-ar revela asta nu ar schimba acest lucru? Ateul s-ar pocăi doar în aparență și ar continua, în mintea lui, să comită păcate, iar revelarea existenței lui Dumnezeu nu ar schimba nimic. Atunci, de ce să-i mai demonstreze Dumnezeu existența sa unui păcătos, condamnat de însăși sufletul său negru?
Dar întrebarea care se naște este: ce anume îi mână pe atei în demersurile lor? Unii răutăcioși ar spune că Satana, dar nu este cazul să fim răi. Pot să înțeleg ce îi determină pe credincioși să se manifeste așa cum o fac, dar nu și pe atei. Sunt pur și simplu un curent care reunește oameni cu scopuri asemănătoare? Ei se definesc astfel : „Ateismul nu este, în niciunul dintre sensurile posibile ale cuvântului, o religie. Dimpotrivă, el reprezintă libertatea față de orice religie…Ateismul nu este opusul creștinismului, ci absența teismului, a credinței în orice fel de zei.” Interesantă definire, dar extrem de departe de adevăr. Ateismul s-a remarcat prin atacurile sale consecvente la adresa creștinismului, a bisericii și în general asupra oricărei forme de religie organizată. Ce încearcă ateii să facă? Vor să trezească masele adormite de sub tirania religiei și să le ofere o viață mai ușoară? Constituie acțiunile ateilor un demers moralizator, o încercare de a face lumea un loc mai bun? Dacă oamenii își găsesc fericirea prin practicarea unei religii, de ce să încerci să le distrugi această fericire? Indiferent cât ar încerca ateii să se justifice, nu poate exista un argument moral pentru propaganda ateistă. Orice om are dreptul la opinie proprie, dar ateismul ar trebui să rămână la nivelul personal, nu să încerce să atragă prozeliți. Transformând curentul ateist într-o organizație al cărei scop devine promovarea unor idei și precepte morale, ateismul face tranziția către mișcările religioase sau mai bine zis non-religioase.

Paradoxul lui Epicur:
„(1)Vrea Dumnezeu să oprească răul, dar nu poate? Atunci nu este atotputernic. (2)Poate Dumnezeu să oprească răul, dar nu vrea? Atunci el însuși este rău. (3)Poate și vrea Dumnezeu să oprească răul? Atunci de ce mai există rău în lume?”

(1) și (2) nu necesită niciun fel de argumentație. Dar (3) este o întrebare interesantă. Într-adevăr, dacă Dumnezeu este atotputernic și poate și vrea să oprească răul, de ce mai există rău pe lume? Un răspuns din perspectiva teistă nu poate ajunge la un rezultat mulțumitor, din punct de vedere rațional. Ateismul, însă, răspunde simplu: pentru că nu există Dumnezeu. Să vedem, oare atât de simplu este?
De ce permite Dumnezeu existența răului în lume? Pentru a răspunde la această întrebare, trebuie să aflăm sursa răului. Este răul datorat oamenilor sau unor spirite malefice? Dacă răul este datorat oamenilor, atunci oamenii se nasc răi sau devin răi? De ce are omul această răutate prezentă în el? Această întrebare duce către o alta: de ce a creat Dumnezeu omul? Și o alta : de ce a creat Dumnezeu lumea sau Universul? Încercând să răspundem acestor întrebări, nu am face altceva decât să ne învârtim în jurul cozii. Poate că este un test din partea divinității. Astfel capătă înțeles interpretarea teistă. Răul există în lume pentru că unii oameni sunt răi, refuzând să accepte existența lui Dumnezeu. Argumentul că și unii oameni religioși comit acte de răutate nu este valid, respectivii fiind doar niște prefăcuți. Prezența răului în lume nu este opera lui Dumnezeu, ci a omului.

Și totuși nu am aflat răspunsul la întrebare: ce anume îi motivează pe atei în încercarea lor de a-i determina pe teiști să renunțe la religie?

© 2009 Zalmoxys32

Liniște apăsătoare pe blogurile ortodoxe

Niciunul dintre blogurile ortodoxe, pe care am intrat în ultimele zile, nu suflă o vorbă despre scandalul de la Căldărușani. Am putea crede că este o atitudine de apreciat, acesta fiind un subiect demn de tabloide și nu de niște bloguri axate pe credință. Însă eu consider că este vorba doar de o ușoară derută, cauzată de eveniment.
Preotul implicat în scandal avea o poziție bine-văzută în cadrul lumii ortodoxe, de aici rezultând și dezorientarea temporară a blogurilor sus-numite. Dar această tăcere nu este recomandată, după părerea mea, fiind necesară o reacție de condamnare vehementă a preotului respectiv. Tăcerea înseamnă acceptare și nu asta este ceea ce trebuie să perceapă publicul.
S-ar putea spune că așteaptă dovezi solide, dar ce anume mai vor? Nu le ajunge filmulețul cu pricina?
Există o vorbă românească : „faceți ce spune preotul, nu ce face el„. Da, dar totuși…

RECTIFICARE : Într-adevăr voceaortodoxiei.wordpress.com a reacționat vizavi de acțiunile preotului de la Căldărușani, dar a fost singura voce într-o blogosferă ortodoxă amuțită.