• OPRIȚI RĂZBOIUL!
  • ATENȚIE!

    Acest blog este un pamflet. Personajele care apar în postări sunt absolut imaginare și orice asemănare cu persoane și întâmplări reale este accidentală și neintenționată.
  • Arhive

  • Top click-uri

    • Niciunul
  • Blog Stats

    • 90.422 hits
  • Quote:

    Be wiser than other people, if you can, but do not tell them so.
  • Spam blocat

Uriașul cu picioare de lut

Acest articol a fost scris de către un american care trăiește acum în Europa. Așa că, nu este opinia unui neavizat. Prea mulți români care trăiesc în America prezintă situația doar din punctul de vedere al faimoaselor de acum Tea Parties. Și nu fac decât să îngurgiteze, fără a mesteca, varianta capitalismului de succes american, spunându-ne că, doar cei care nu muncesc sunt săraci. Poate că, America a ajuns în această situație și datorită numărului miliardarilor de acolo (403 în America și doar 179 în Europa – fără Rusia și Turcia – date valabile pentru anul 2010). Poate că și asta ar trebui să dea de gândit.

Fiind un american expatriat, care trăiește în Uniunea Europeană, am început să văd America dintr-o perspectivă diferită.
Uniunea Europeană are o economie mai mare și mulți locuitori decât America. Cu toate că cheltuiește mai puțin – aproximativ 9% din PIB pe serviciile medicale, în timp ce Statele Unite cheltuiesc aproximativ 15% din PIB – Uniunea Europeană reușește să-și asigure medical aproape întreaga sa populație.
În Statele Unite există 59 de milioane de oameni neasigurați medical; 132 de milioane fără asigurare dentală; 60 de milioane fără concediu medical plătit; 40 de milioane trăind cu bonuri de masă (nu în înțelesul celor folosite în România, ci niște bonuri valorice pentru săraci – food stamp). Toată lumea din Uniunea Europeană are, de la naștere până la moarte, acces la serviciile medicale universale, prin lege. Legile prevăd, de asemenea, concediu medical plătit, concediu de odihnă anual plătit și concediu de maternitate plătit. Atunci când realizezi toate acestea, devine ușor de înțeles de ce mulți europeni cred că America a înnebunit.

Der Spiegel a avut o serie interesantă de articole, printre care și „A Superpower in Decline,” care încearcă să explice publicului german fenomenul ciudat de ascensiune a așa-numitelor Tea Party, fără ambiguitatea prezentă în media mainstream din SUA. Despre Tea Parties:

Pline de ură: „Tea Party, acel grup de alegători albi, mai în vârstă, care afirmă că își doresc țara înapoi, este furios. Glenn Beck de la Fox News, un alcoolic în recuperare, care îl asemuiește pe Obama cu Hitler, este furios. Beck nu știe exact ce vrea să fie – poate un politician, poate președinte, poate un predicator – și nu știe ce vrea să facă, de asemenea, sau cel puțin nu a venit cu nici un plan sau o idee precise. Dar este plin de ură.”

Articolele continuă, cu aprecierea obiectivă că rata adevărată a șomajului din America nu este de 10%, ci mai apropiată de 20%, atunci când se ia în calcul numărul persoanelor care s-au oprit de la a mai căuta de lucru.

Unii sociologi consideră că asigurarea că fascismul sau criminalitatea ridicată nu vor mai prinde niciodată rădăcini în Europa, necesită o investiție a contribuabililor într-un sistem social puternic. Putem învăța de la Europa. Nu este mai bine să investești într-un sistem de securitate socială decât într-un sistem judiciar penal uriaș? (În America mai mult de două milioane de oameni se găsesc la închisoare.)

Ajutoare de șomaj care nu se termină niciodată

Spre deosebire de America, în Germania ajutoarele de șomaj nu se termină niciodată. Nu numai asta, dar, ca parte a sistemului lor de securitate socială, toți șomerii continuă să beneficieze de asigurare medicală, la fel ca și familiile acestora.

În sistemul ajutoarelor de șomaj din Germania, atunci când „ajutorul de șomaj 1” se termină, urmează „ajutorul de șomaj 2” (Arbeitslosengeld II), cunoscut popular sub numele de HartzIV. Acesta din urmă, nu este întrerupt niciodată. Șomerii continuă să beneficieze de contribuții pentru pensie. Primesc și alte tipuri de asigurare acoperite de către stat. Cum vă puteți imagina, numărul estimat de două milioane de americani, care nu au avut vreo primă de acest Crăciun, ar fi o chestiune de groază pentru europeni, pe lângă faptul că guvernul SUA nu furnizează niciun fel de asigurare medicală șomerilor americani. Europenii obișnuiți privesc asta cu neîncredere și dezgust.

Într-un alt articol, Spiegel se îndepărtează de statistici și povestește despre Pam Brown, care personifică ceea ce va fi de acum cunoscut drept noul sărac american (nouveau american poor). Pam Brown a fost asistent executiv pe Wall Street, iar declinul șocant al acesteia a devenit parte a poveștii americane:

Societatea americană se destramă. Milioane de oameni și-au pierdut slujbele și au alunecat în sărăcie. Printre aceștia, pentru prima oară, se găsesc multe familii din clasa de mijloc. Iat-o pe Pam Brown din New York, a cărei viață s-a schimbat peste noapte. Criza a prins-o nepregătită. ‘A fost îngrozitor,’ își aduce aminte Pam Brown. ‘Peste noapte m-am trezit de partea greșită a gardului. Nu mi-am imaginat niciodată că așa ceva mi s-ar putea întâmpla. Am devenit foarte deprimată.’ Brown stă într-un restaurant ieftin de pe West 14th Street în Manhattan, amestecându-și cafeaua de $1,35. Asta este tot ceea ce comandă, este prea târziu pentru mic dejun și prea devreme pentru prânz. Totodată, trebuie să-și economisească banii. Până la începutul anului 2009, Brown era asistent executiv pe Wall Street, câștigând mai mult de $80.000 pe an, trăind într-o casă cu șase dormitoare, cu cei trei fii ai săi. Astăzi, este șomeră pe termen lung și trebuie să se descurce într-o garsonieră micuță din Bronx.”

Este important de remarcat faptul că nicio țară din Uniunea Europeană nu utilizează bonurile de masă pentru a-și umili cetățenii dezavantajați, la coada de la casieria băcăniei. Chiar mai rău, este faptul că nici măcar alocația în bonuri de masă, nu furnizează suficientă mâncare pentru familiile fără serviciu din America. Așa că, destul de des, se întâmplă ca media europeană să informeze că unele dintre aceste familii mănâncă din tomberoanele de gunoi.

Pentru Pam Brown, iarna trecută a fost cea mai rea. Într-o zi a rămas fără mâncare și a trebuit să caute prin tomberoane. A căzut într-o depresie cumplită. […] Pentru mulți, ca Brown, căderea este o odisee kafkiană, o umilință greu de înțeles. Ajutorul nu se întrezărește: guvernul și societatea lor i-au abandonat.”

Pam Brown și copiii săi au fost lăsați, într-un mod tulburător și greu de priceput, să cadă până jos de tot. Cea mai bogată țară din lume devine imorală atunci când cineva precum Pam Brown și copiii acesteia trebuie să caute prin gunoi pentru a mânca, abandonați cu o indiferență crudă de către guvernul american. Oamenii, precum Pam Brown, s-au trezit deposedați de bunurile lor datorită acțiunilor banditești ale elitei baronilor acțiunilor de pe Wall Street.

Foamete în țara lui Big Mac

Un titlu șocant al unui ziar elvețian (Berner Zeitung) se intitulează “Hunger im Land des Big Mac.” Deși articolul este în limba germană, fotografiile fac cât o mie de cuvinte și nu au nevoie de traducere. Având în vedere faptul că Elveția a eliminat practic foametea, cum credem noi, ca americani, că vor privi aceștia aceste imagini, la care aparent populația Americii este insensibilă?

Poate că, singura cale de a ne aminti cum arată cu adevărat America, este să ne vedem prin ochii altora.

Psihopații printre noi

ATENȚIE! ACEASTĂ POSTARE ESTE UN ATAC LA PERSOANĂ. DACĂ NU SUNTEȚI DE ACORD CU ASTFEL DE MÂRȘĂVII, NU CONTINUAȚI MAI DEPARTE.
Nu îmi stă în fire să lansez atacuri la persoană, dar rar îmi este dat să găsesc un psihopat clinic în toată splendoarea sa. Și încă unul care nu se ascunde deloc în spatele unei măști, încercând să pară sănătos. Acest lucru este surprinzător, având în vedere că teama de a fi descoperit este cea mai mare temere a unui psihopat, Dar, cum trăim în România, poate că psihopatii au renunțat la mască, văzând că totul este posibil. Poate că aceste „calități” psihopatice, precum lipsa conștiinței, sunt considerate de către români drept lucruri bune, drept o cale neonorabilă, dar practică și eficientă, de a avansa în societate. Sigur, individul disimulează boala sub pretextul stimulării „capitalismului sălbatic.” Doar nu credeați că va spune direct: „Da, sunt un psihopat,” nu-i așa? Are și un blog, numit ironic „Capitalism pe pâine.” Acolo este susținut în delirul său de către o serie de scelerați, probabil psihopați sau pur și simplu niște tâmpiți, așa cum, din păcate, întâlnim foarte des în România. Numitului Mihai Giurgea îi recomand un consult psihiatric. Asta în cazul în care vorbele sale sunt sincere, pentru că înșiruirea unor cuvinte grele pe hârtie, care să prezinte simptomele unei psihopatii, caracterizată de lipsa oricărei empatii și compasiuni față de ființele umane, nu este un lucru imposibil de făcut; fără să fii un psihopat clinic, ci manifestându-ți doar trăirile personale cinice. Problema apare atunci când respectiva persoană pune în practică aceste vorbe în viața reală. Numai atunci putem vorbi despre un psihopat veritabil.

Iată câteva citate aleatorii din cadrul articolelor și – mai important – al comentariilor acestuia pe blogul Capitalism pe pâine: „Rolul lor (al maselor n.a.) e să fie călcați în picioare. […] Dacă această criză se va prelungi, iar violențele de stradă vor continua și chiar se vor accentua, cu siguranță se va declara starea de urgență și Constituția va fi suspendată. Pur și simplu nu există altă soluție de a pune capăt haosului. Deci dispariția democrației și apariția unui regim de dreapta autoritar este chiar foarte probabilă.[…] Banii sunt mai importanți decât oamenii. […] Proprietatea trebuie să redevină mai importantă decât omul. Iar asta trebuie declarat clar în Constituție. Dacă cineva iți încalcă proprietatea, trebuie să ai dreptul să îl omori pe loc, ca și când te-ar fi atacat pe tine.”

Edificator, nu-i așa? Și omul își dorește sincer o dictatură de dreapta în România. Ca și cum așa ceva ar fi posibil. Desigur, avem acum o dictatură de catifea, dar de aici până la o dictatură de facto este cale lungă. Atâta vreme cât părintii noștri, cei care au ieșit pe străzi în 1989, vor mai fi în putere (în cazul alor mei încă vreo zece ani), aceștia nu vor sta și vor privi de pe margine la instalarea unei noi dictaturi sângeroase. Vor ieși în stradă și eventual vor muri în numele libertății. Până și chiriașul de la Cotroceni știe asta, și tocmai din acest motiv nu încearcă să meargă mai departe. Pentru că știe că o dictatură fățișă va sfârși înecată în sânge, ca multe alte dictaturi ale secolului trecut. Masele dețin puterea pentru scurt timp, dar în această perioadă otrepele psihopate sfârșesc precum niște câini turbați.
Cât despre „banii sunt mai importanți decât oamenii,” omul se referă la faptul că nu ar plăti vreun șfanț în cazul în care cineva i-ar răpi copiii sau soția. Comportament tipic al unui individ psihopat, care nu pune preț pe nimic decât pe persoana sa și pe bunăstarea personală.
Dar, repet, totul este valabil atâta vreme cât afirmațiile sale sunt adevărate și nu constituie un fel de pamflet.

Blogul individului: http://capitalismpepaine.wordpress.com/

* Disclaimer: Citatele sunt preluate de pe blogul capitalismpepaine.wordpress.com, care nu conține nicio referire la eventuale restricții privind utilizarea conținutului blogului de către terți. Dacă autorul se simte lezat în vreun fel de aceste preluări, este rugat să își exprime această nemulțumire printr-un comentariu pe acest blog sau prin e-mail și materialele vor fi îndepărtate.

Coduri de bare

Răul provocat de caritate

Un filmuleț foarte interesant de la RSAnimate

Clasa conducătoare globală: miliardarii 3/3

Cum să devii miliardar

Cunoștințele, competențele tehnice și antreprenoriale și cunoașterea mecanismelor piețelor de capital au jucat un rol aproape inexistent în evoluția miliardarilor din China, Rusia sau America Latină, mult mai importante fiind legăturile dintre politic și economic în fiecare etapă de acumulare a averii.

În cele mai multe cazuri au existat trei etape:

1. În timpul etapei inițiale „dirijată” de dezvoltare, actualii miliardari au organizat activități de „lobby” și au mituit oficialii pentru contracte guvernamentale, excepții de la plata taxelor, subvenții și protecție față de competitorii străini. Pomenile statului au fost capetele de pod sau punctul de decolare pentru statutul de miliardar în timpul fazei subsecvente neo-liberale.

2. Perioada neo-liberală a furnizat ce mai bună oportunitate pentru obținerea de active ale statului la prețuri mult sub valoarea lor reală. Privatizările, deși, descrise ca ‘tranzacții de piață‘, au fost de fapt vânzări politice în mai multe sensuri: referitor la preț, la selectarea cumpărătorilor, la mita oferită vânzătorilor și la promovarea unei agende ideologice. Acumularea averilor a rezultat din vânzarea băncilor, companiilor din domeniile resurselor energetice și minerale, telecomunicațiilor și transporturilor și din asumarea de către stat a datoriilor private. Aceasta a reprezentat faza de avânt de la statutul de milionar către cel de miliardar. Acest lucru s-a întâmplat în America Latină și în Europa de Est, mai ales în Rusia, cu ajutorul corupției.

3. În timpul celei de-a treia faze (cea actuală) miliardarii și-au consolidat și și-au extins imperiile prin intermediul fuziunilor, achizițiilor, a altor privatizări și a extinderii către piețele externe. Monopolurile private asupra telefoniei mobile, telecomunicații și a altor utilități ‘publice‘ au adăugat miliarde la concentrările inițiale. Unii milionari au devenit miliardari prin vânzarea întreprinderilor profitabile recent achiziționate către capitalul străin. Citește în continuare

Clasa conducătoare globală: miliardarii 2/3

America Latină

Dacă sângele și armele au fost instrumentele ascensiunii oligarhiei ruse, în alte regiuni ale pieței globale, consensul FMI-Banca Mondială, orchestrat de Washington, a fost forța motrice din spatele parvenirii miliardarilor din America Latină. Cele două țări cu cea mai mare concentrare de avere și cei mai mulți miliardari din America Latina sunt Mexic și Brazilia (79%), care sunt țările ce au privatizat cele mai profitabile și eficiente monopoluri publice. Din cele $216,6 miliarde deținute de cei 34 de miliardari din America Latină, $180,6 miliarde sunt deținute de cei 27 de miliardari brazilieni și mexicani. Averea celor 34 de familii și indivizi o depășește pe cea deținută de aproximativ 250 de milioane de latino-americani; 0,000001% din populație deține mai mult decât 50%. În Mexic, venitul a 0,000001% din populație depășește veniturile combinate a 40 de milioane de mexicani. Expansiunea miliardarilor din America Latină coincide cu scăderea salariilor minime, a cheltuielilor publice cu serviciile sociale, a creșterii represiunii statului prin înăsprirea legislației muncii împotriva angajaților și a slăbirii sindicatelor și a organizațiilor fermierilor. Implementarea unui sistem regresiv de taxe a împovărat muncitorii și țăranii, iar scutirile de taxe și subvențiile pentru exportatorii de produse agro-minerale au contribuit la fabricarea miliardarilor. Rezultatul a fost o scădere a mobilității angajaților din sectorul public și privat, deplasarea forței de muncă urbane către sectorul muncii la negru, falimentul micilor fermieri și în general al zonelor rurale și migrația din aceste zone către periferiile mizerabile urbane. Citește în continuare

Clasa conducătoare globală: miliardarii 1/3

Numărul miliardarilor a crescut de la 793 în 2006 la 946 în 2007 și la 1011 în 2010 (în scădere, totuși, de la 1125 în 2008), cele mai spectaculoase evoluții având loc în China și India. În China, care are cel mai mare număr de miliardari din Asia, depășind India, se înregistrează 64 de miliardari, față de doar 20 în 2007, cu o avere cumulată de $133,2 miliarde, față de $29,4 miliarde în 2007. Dacă îi adăugăm și pe cei 25 de miliardari din Hong Kong, cu o avere totală de $115,6 miliarde, avem imaginea unei țări în plină expansiune la acest capitol. Pentru a încerca prevenirea unei revolte, într-o țară în care există inechități monstruoase, autoritățile chineze au crescut sumele alocate zonelor rurale. În India, care a înregistrat și ea o creștere a numărului de miliardari (49, față de 36 în 2007), clasa conducătoare deține o avere cumulată de $222,1 miliarde, față de numai $191 miliarde în 2007. Nu demult, prim-ministrul indian, Manmohan Singh, declara că amenințarea cea mai mare la adresa securității țării o constituie trupele de guerilă maoiste și mișcările de protest din zonele cele mai sărace ale Indiei.
România este prezentă în topul Forbes cu trei miliardari. Primul este Dinu Patriciu (locul 437 la general), cu o avere de $2,2 miliarde, urmat de Ioan Niculae cu $1,1 miliarde (locul 880) și de Ion Tiriac, cu $1,0 miliarde (locul 937-1011). Averile acestora au fost constituite, în general, după modelul rus.

Averea totală a clasei conducătoare globale s-a menținut la peste $3,5 trilioane, fiind practic la același nivel din 2007. Altfel spus, 0,00000001% din omenire, deține mai mult decât 3 miliarde de oameni. Mai mult de jumătate dintre actualii miliardari provin din doar trei țări: SUA (403, față de 415 în 2007), Germania (53, față de 55 în 2007) și Rusia (62, față de 53 în 2007).

Printre cele mai noi, tinere și expansioniste grupuri de miliardari, oligarhia rusă se remarcă prin începuturile sale rapace. Mai mult de două treimi dintre actualii miliardari ruși au început să-și adune averile în jurul vârstei de 25 de ani. În timpul infamei decade a anilor ’90, sub conducerea autoritară a lui Boris Elțîn și a consilierilor săi economici, Anatoly Chubais și Yegor Gaidar, întreaga economie rusă a fost scoasă la vânzare pentru un ‘preț politic‘, care era mult sub valoarea reală. Fără excepții, transferurile de proprietate au fost realizate prin tactici gangsterești și asasinate, furturi uriașe, acapararea resurselor statului și manipulări ilegale ale acțiunilor. Viitorii miliardari au deposedat statul rus de fabrici, companii de transport, companii din domeniile cărbunelui, gazelor, petrolului, oțelului și din alte domenii valorând peste un trilion de dolari. Citește în continuare

O afacere care tulbură prietenia giganților din Orient

Guvernul Indiei a hotărât să recomande oficial operatorilor de telefonie mobilă indieni să nu importe echipamente fabricate de producătorii chinezi, precum Huawei sau ZTE Corporation. Interdicția survine după ce rapoarte ale serviciilor de informații indiene au indicat faptul că echipamentele de telecomunicații din anumite țări ar putea conține spyware sau malware, ce ar putea oferi agențiilor de spionaj străine accesul la rețeaua de telecomunicații a Indiei.

Anul trecut, într-un reportaj publicat în ‘The Australian‘, jurnalistul de investigații Cameron Stewart scria că ASIO (agenția de informații australiană) ” investiga afirmații precum gigantul chinez în domeniul telecomunicațiilor Huawei angajează tehnicieni în Australia care au legături directe cu Armata Populară de Eliberare. Se pare că afirmațiile au fost făcute de către angajații Huawei din Sydney și Melbourne, care au contactat ASIO, exprimându-și îngrijorarea. Huawei a fost subiectul unor cercetări atente din partea agențiilor de informații din SUA și Marea Britanie, datorită legăturilor suspecte cu aparatul militar și de informații chinez.”
Huawei a fost fondată de un fost ofițer al armatei chineze, Ren Zhengfei, dar neagă vehement faptul că face treburile guvernului chinez sau că are legături cu Armata Populară. Dar, potrivit lui Cameron Stewart, ofițerii ASIO au intervievat foști și actuali angajați ai Huawei – toți cetățeni australieni – în Melbourne și Sydney pentru a investiga următoarele afirmații: Citește în continuare

UBS și JP Morgan implicate într-o schemă de înșelare a contribuabililor

Mai multe firme de pe Wall Street, inclusiv Bank of America Corp., JP Morgan Chase & Co., UBS AG și serviciul financiar al General Electric Co. sunt implicate într-o conspirație de înșelare a contribuabililor.

Acuzațiile fac parte din cazul împotriva CDR Financial Products Inc. Directorii CDR au fost acuzați în octombrie 2009 pentru aranjarea unor licitații în schimbul unor recompense din partea unor firme care nu fuseseră numite anterior în documentele prezentate în tribunal.

Completările au fost făcute însă recent, dezvăluindu-se faptul că firmele în cauză sunt unele dintre cele mai puternice companii de pe Wall Street. CDR se pare că a aranjat ratele dobânzilor ale unor contracte de investiții garantate – investiții asemănătoare cu certificatele de depozit. Aceste contracte sunt de regulă vândute de către orașe și state folosindu-se fondurile strânse prin vânzarea de obligațiuni municipale. Obligațiunile municipale generează capital necesar pentru finanțarea proiectelor de infrastructură și construcții.

Dacă însă astfel de proiecte nu sunt gata de începerea lucrărilor, guvernele plasează deseori o parte din banii respectivi în contracte de investiții garantate cu scopul de a obține dobândă. Prin aranjarea ratei dobânzilor sub cele ale pieței, CDR a înșelat contribuabilii, lipsind comunitățile respective de fonduri importante pentru proiecte civice. Bloomberg informează că mita primită de la firmele care beneficiau de contractele cu dobânzi reduse era ascunsă în alte tranzacții pe care CDR le avea cu companiile respective.

Nu este prima dată când CDR se scaldă în ape tulburi – Reuters amintind că CDR a donat 100.000$ comitetului de acțiune politică al guvernatorului statului New Mexico, Bill Richardson, în 2008; cam în aceeași perioadă în care a beneficiat de un contract extrem de generos cu statul. Richarson s-a retras de pe lista scurtă a președintelui Barack Obama pentru postul de secretar pentru comerț ca urmare a acestor dezvăluiri.

Sunt absolut surprins! Capitalismul se dovedește a fi exact mocirla pe care am descris-o eu întotdeauna.

Amurgul creștinismului

Creștinismul este pe moarte. A fost odinioară bastionul civilizației Occidentale. Acum, creștinismul este în plină retragere în Vest, un vestigiu umil al fostei sale măreții.

Scandalul cu abuzurile sexuale răvășește Biserica Catolică, stropindu-l cu noroi chiar pe Papa Benedict al XVI-lea. Biserica Anglicană a fost eviscerată, pierzându-și membrii pe măsură ce sucombă în fața curentelor liberale ale hirotonirii femeilor și drepturilor pentru homosexuali. Multe denominații protestante își abandonează credința și zelul misionar, îmbrățișând tendințele la modă precum ecologismul și socialismul ca înlocuitoare ieftine pentru Evanghelia tradițională. Europa, străvechea fortăreață a Creștinătății, a fost transformată într-o cultură seculară neo-păgână. Pentru europeni, Dumnezeu a murit; El a fost înlocuit de omul materialist.
Valul secular a lovit de asemenea și America. Începând cu anii ’60, Statele Unite au fost victima revoluției sexuale care glorifica hedonismul și libertatea individului. Pornografia, avortul, homosexualitatea, promiscuitatea, epidemia SIDA, nașterile de copii în afara căsătoriei, creșterea ratei divorțului și dezmembrarea familiei tradiționale – acestea sunt fructele otrăvite ale filosofiei Playboy. Moralitatea MTV este la modă, cea a lui Iisus nu. Citește în continuare

De ce crește prețul petrolului?

Consumul de petrol a scăzut, cererea fiind în stagnare în cel mai bun caz, iar rafinăriile operează mult sub capacitate. Și totuși, prețul mondial la petrol urcă încet către 90$ per baril, făcându-ne să ne întrebăm ce se întâmplă.
Vina le aparține acelorași indivizi care au dus prețul petrolului la 140$ per baril în 2008: speculatorii de pe Wall Street.
Experții atribuie o mare parte din creșterea recentă a prețurilor afluxului de capital speculativ de pe piețele petroliere. Aceste pariuri sunt alimentate de așteptările investitorilor ca economia SUA și economiile globale să revină pe creștere și astfel să întrețină creșterea nevoii de petrol. Creșterea economică puternică din China susține ideea sporirii consumului de petrol, în paralel cu reducerea rezervelor.

Pe 31 iulie 2010 petrolul se tranzacționa cu 67,50$ per baril. Joi, prețul de închidere la New York Mercantile Exchange era de 84,87$ per baril.

Eterna poveste de succes a capitalismului: unii se îmbogățesc, iar alții supraviețuiesc cu greu, deoarece nu sunt viabili din punct de vedere economic; nu reușesc să se adapteze competiției acerbe de pe piețele libere capitaliste.

Un mic îndrumar, în domeniul petrolului.