• OPRIȚI RĂZBOIUL!
  • ATENȚIE!

    Acest blog este un pamflet. Personajele care apar în postări sunt absolut imaginare și orice asemănare cu persoane și întâmplări reale este accidentală și neintenționată.
  • Arhive

  • Top click-uri

  • Blog Stats

    • 90.385 hits
  • Quote:

    Be wiser than other people, if you can, but do not tell them so.
  • Spam blocat

Președintele și Armata celor 16 maimuțe

Mărturisesc că nu am urmărit televiziunile de știri în ultima săptămână, perioada marii remanieri guvernamentale. Totuși, mi-au trecut prin fața ochilor câteva idei regurgitate de către unii analiști și de o parte a presei. Cea mai cretină dintre toate mi s-a părut cea referitoare la răceala dintre Cotroceni și… Palatul Victoria. Ce? Preluând o idee clocită de fanii lui Super-Băse, se vehiculează teoria că domnul Boc nu mai ascultă de șeful său. Am anticipat o astfel de desfășurare încă de anul trecut, că admiratorii lui TB vor spune că Băse’ vrea, dar nu-l lasă Boc și baronii din partid. [Vezi aici] Asta este cea mai mare prostie pe care au auzit-o! EB nu a părăsit niciodată linia trasată de șeful său și nici n-o va face vreodată. Nu știu care este ascendentul moral al lui TB asupra lui Boc și nici nu vreau să știu. Ceea ce este indubitabil, este că relația dintre aceștia nu s-a schimbat deloc în decursul celor doi ani de guvernare. Și nu există indicii că acest lucru se va întâmpla în viitorul apropiat.
O altă teză vehiculată, printre alții, și de un individ care citește din ziare la un post de televiziune reacționar, este aceea că între TB și un grup format din trei miniștri (faimoșii „trei iezi„) ar exista disensiuni. O altă gogomănie, ușor de sesizat dacă privești în trecut și chiar în acțiunile din prezent. Retragerea strategică a doi dintre aceștia, precum și numirea recentă a Ancăi Boagiu (prietenii știu de ce!) la transporturi confirmă faptul că guvernul și acțiunile acestuia sunt coordonate de TB. Înțepăturile lui TB la adresa celor trei fac parte din aceeași campanie de delimitare a tătucului de guvern, de parcă nu l-ar fi pus dumnealui cu propriile mânuțe. Încă nu am deslușit sensul acestei campanii bizare orchestrate de TB. Nu sunt sigur nici dacă această strategie este rodul minții dumnealui sau a unui consilier vizibil sau din umbră. Probabil îi aparține. O explicație, pe care am folosit-o deseori în discuțiile cu cunoscuții, este aceea a unor probleme mentale ale lui TB. Această instabilitate, care lămurește și ieșirile emoționale destul de dese, clarifică toate acțiunile politice ilogice de până acum ale lui TB.
Totuși, nu înțeleg de ce preferă TB să susțină această mascaradă. De dragul aparențelor? Nu ar fi mai simplu să concedieze întregul guvern și să-l înlocuiască cu 16 maimuțe? Ar fi mai simplu pentru dânsul și mai ieftin pentru bugetul și așa sărac al țării. În plus, ar fi un subiect senzațional pentru presa mogulilor.

DECLARAȚIE: Această postare este un pamflet și trebuie tratată ca atare. Orice asemănare cu personaje și întâmplări reale este pur accidentală.

Congresul SUA încearcă reintroducerea serviciului militar obligatoriu

Pentru a patra oară în ultimii șapte ani, un reprezentant ales al poporului american, încearcă să reintroducă serviciul militar obligatoriu. Serviciul militar a fost obligatoriu în Statele Unite până în 1973, când s-a trecut la un sistem bazat pe voluntariat. În acest an, a venit rândul congressman-ului Charlie Rangel să propună reluarea obligativității serviciului militar, pentru persoanele cu vârstele cuprinse între 18 și 42 de ani.
Iată un extras din textul propunerii legislative:

HR 5741 IH

111th CONGRESS, 2d Session

To require all persons in the United States between the ages of 18 and 42 to perform national service, either as a member of the uniformed services or in civilian service in furtherance of the national defense and homeland security, to authorize the induction of persons in the uniformed services during wartime to meet end-strength requirements of the uniformed services, and for other purposes.

IN THE HOUSE OF REPRESENTATIVES

July 15, 2010

Mr. RANGEL introduced the following bill; which was referred to the Committee on Armed Services

A BILL

To require all persons in the United States between the ages of 18 and 42 to perform national service, either as a member of the uniformed services or in civilian service in furtherance of the national defense and homeland security, to authorize the induction of persons in the uniformed services during wartime to meet end-strength requirements of the uniformed services, and for other purposes.

Be it enacted by the Senate and House of Representatives of the United States of America in Congress assembled…” [Textul complet al propunerii aici: Govtrack.us]

Interesant, nu-i așa? Se pare că unii consideră că Statele Unite au nevoie de mai mulți militari. De ce? Se pregătesc oare pentru ceva anume?

Asigurarea obligatorie a locuinței – Numai în România?

Recent, în România, a intrat în vigoare legea privind asigurarea obligatorie a locuinței, după câțiva ani de tărăgănări și negocieri cu companiile de asigurări. Personal mi se pare o încălcare a drepturilor cetățenești, această obligativitate de asigurare a locuinței, mai ales dacă ai deja o asigurare. Adică, nu este precum în cazul autovehiculelor; faptul că nu ai asigurare nu dăunează cu nimic vecinilor. Atunci când vin inundațiile nu îți apa casa și o lovește de casa vecinului, provocându-i daune.
Curios, am căutat informații să văd dacă și alții au astfel de asigurări obligatorii. Marea Britanie, cea mai veche democrație, nu are așa ceva [Vedeți aici: ukqna.com] Nici Statele Unite nu își obligă cetățenii să-și asigure casele. [Vedeți aici: city-data.com] Totuși, recent – după dezastrul provocat de uraganul Katrina – legislativul american a promovat o lege care prevede obligativitatea asigurării locuințelor situate în zone inundabile. [Vedeți aici: dailyme.com și aici: www.thetelegraph.com] Desigur, locuințele aflate sub ipotecă sau achiziționate prin credit bancar pot avea, la cererea creditorului, prevăzută obligativitatea unei asigurări pentru anumite riscuri. [Vedeți aici: www.newsnet5.com]

Totuși, am găsit o țară în care asigurarea locuințelor este obligatorie, dar numai pentru dezvoltatorii imobiliari. Țara respectivă se numește India. [Vedeți aici: www.indianexpress.com]
Nu știu dacă și alte națiuni europene au o astfel de lege, dar faptul că Statele Unite și Marea Britanie nu au, este suficient pentru mine. Legea românească pare făcută cu scopul de a umple buzunarele unor firme private de asigurări, forțând contribuabilul român să plătească o nouă taxă.

Cu câțiva ani în urmă, iată ce scria într-un articol din Ziarul Financiar: „Senatorul PSD Antonie Iorgovan, avocat, specialist în drept constituțional, afirmă că obligativitatea persoanelor de a-și încheia o asigurare pentru locuință este neconstituțională. ‘Nu există obligația de a-ți asigura bunul printre obligațiile fundamentale ale cetățeanului. Dacă statul vrea să mă asigure, este treaba lui, dar nu pe banii mei. Eu nu o să plătesc această asigurare, o să contest în justiție decizia și o să ridic excepția de neconstituționalitate. Dar sunt sigur că alții înaintea mea o vor face,’ a spus Antonie Iorgovan.” [Aici: www.zf.ro]
Neconstituțională? Și, totuși, legea a intrat în vigoare, patru ani mai târziu.
Ce spun companiile de asigurări? Se plâng de faptul că prin aceste asigurări, nu vor face prea mulți bani. Radu Mircea Popescu, consilier la MIRA, declara în 2007 că valoarea totală pentru reasigurare va fi în jurul cifrei de €3 miliarde, pentru toate cele trei riscuri majore de dezastru. Asta, în timp ce companiile vor colecta doar €150 milioane pe an. [Vedeți aici: www.money.ro] Poate, dar important este cât vor plăti efectiv aceste companii.
De exemplu, inundațiile din Moldova din 2010, care au loc „o dată la 200 de ani” au afectat aproximativ 1.000 de gospodarii. [Vedeți aici: www.napocanews.ro] Presupunând, prin absurd, că toate erau case din pământ și au fost distruse complet, asta ar însemna că suma totală care ar fi plătit-o asiguratorii ar fi fost de €10 milioane sau de €20 milioane, dacă erau case de cărămidă. Și asta „o dată la 200 de ani.” Dar să spunem că nu este o dată la 200 sute de ani, ci o dată la cinci ani. Nu știu de metode de calcul folosesc companiile, dar mie, 20 de milioane mi se pare mai puțin decât 150 de milioane. Da, sigur, dar costul reasigurării, bla-bla-bla… La final, important este cât colectezi și cât plătești efectiv, punct. €150 milioane timp de 30 de ani=€4,5 miliarde. Așadar, ce aritmetică folosesc asiguratorii? A, nu se umplu de bani peste noapte, așa cum s-au învățat toți întreprinzătorii particulari în România, după 1990?
Scopul acestei legi este acela de a degreva statul de plata unor despăgubiri/ajutoare către sinistrați. Dar, de ce mă obligă pe mine statul să-mi fac asigurare, atâta vreme cât eu nu i-am cerut nimic acelui stat? Nu vor să mai plătească ajutoare către sinistrați? Foarte bine! Să n-o mai facă! Unde este problema? Se supără electoratul? Ei, asta chiar nu mai este problema mea.
Pe cât puneți pariu că, după ce companiile de asigurări se vor vedea cu buzunarele pline, vor face lobby pe lângă autorități să construiască noi diguri, să regularizeze cursurile râurilor etc., astfel încât să nu mai plătească nimic? Decât, eventual, vreunui ghinionist căruia i-a luat foc casa.

UPDATE: Riscul de incendiu nu este acoperit de această poliță. Numai dezastrele naturale, adică: cutremurul, alunecările de teren și inundațiile. Amenda pe care o vom plăti, dacă nu ne asigurăm, este de 100-500 lei. Mai multe detalii aici: Zf.ro

De ce tac sindicatele?

Marea grevă anunțată de sindicatele bugetarilor a eșuat lamentabil. Care să fie oare motivele? Nici măcar după legiferarea tăierilor salariale mișcarea sindicală nu a dat semne de trezire din letargie. Desigur, unul dintre motive a fost și separarea inteligentă [sau de nevoie – lipsa mijloacelor legale] a bugetarilor propriu-ziși de angajații companiilor și regiilor autonome de stat. Adică, ultimilor li s-a indus ideea că vor scăpa de diminuările salariale. Și este posibil să scape, dar nu vor scăpa în schimb de restructurări. Se pare că divide et impera a funcționat încă odată. Dar, oare există și un motiv ascuns de ochii publicului pentru această tăcere a sindicatelor? Cu puține excepții [Marius Nistor și poate Bogdan Hossu] sindicaliști – altădată extrem de guralivi – au dispărut brusc, sub o cortină a tăcerii. Unii dintre aceștia au fost atacați puternic de presa portocalie și chiar de cea a mogulului Dinu Patriciu [ambivalent ca întotdeauna], fiind acuzați că sindicatele sunt organizate pe legături de tip mafiot. Alții au fost acuzați de corupție și afaceri cu statul. Toți aceștia au tăcut pe neașteptate.
Recent, una dintre antenele mele mi-a dezvăluit un scenariu incredibil, în care instituții ale statului se comportă precum mafia siciliană. Și, odată cu aceasta, motivul ascuns al tăcerii unora dintre liderii de sindicat. [Ca o paranteză, precizez că pe respectivul l-am suspectat întotdeauna că ar fi membru sub acoperire al unui serviciu secret; multe din informațiile sale confirmându-se ulterior; informații de natură sensibilă]
Concret, individul mi-a spus că unii sindicaliști de frunte ai țării, unii extrem de apropiați de PSD, au fost vizitați de persoane care pretindeau că sunt membrii unui serviciu de informații autohton. La aceste întâlniri, sindicaliștii au fost amenințați cu dosare DNA, cu rezilierea unor contracte pe care sindicatele le au cu societățile respective sau – mult mai grav – cu dispariția subită a unor membri ai familiei. Mai precis, unora li s-au arătat imagini ale copiilor spunându-li-se că „Știm unde învață fiica/fiul tău. Nu cred că ai vrea să dispară într-o zi fără urmă de la școală sau de la joacă, nu-i așa?” Halucinant! Unde naiba trăim? Nivelul de încredere al sursei care mi-a dezvăluit aceste informații este undeva la 85-90%. Această informație, coroborată cu afacerile știute și neștiute ale liderilor de sindicat, completează imaginea unui tablou repugnant, al unei țări putrede, în care cei care dețin puterea pot să facă absolut orice și să scape nepedepsiți. Această țară seamănă tot mai mult cu o țărișoară de prin America Latină a anilor ’70-’80.
Sigur, dacă trăim într-un astfel de stat, cineva se poate întreba atunci cum de am curajul să dezvălui așa ceva. O fac deoarece nivelul scăzut de audiență al acestui blog nu reprezintă o amenințare pentru structurile mafiote care guvernează România. Totuși, dacă nu voi mai posta brusc sau blogul va fi șters, atunci m-am înșelat.
*

Avalanșa minciunilor puterii

În ultima săptămână, o serie de personaje au încercat să inducă ideea că aparatul de stat este supradimensionat, fiind necesare disponibilizări masive. Mai întâi Mugur Isărescu afirma că în 1990 România avea 800.000 de bugetari, iar acum are 1,4 milioane. La câteva zile și Silviu Prigoană afirma că Polonia are mai puțini bugetari (chiar numeric, nu numai procentual) decât România, oferind chiar date pe hârtie. Acesta să fie oare adevărul? Dacă încerci să cauți astfel de date pe internet, vei constata că nu sunt chiar așa de ușor de găsit. Nu există analize comparative, ci doar date separate, pe care va trebui să le compari personal. Dar, cifrele nu mint niciodată și, deși, se pare că în România nimănui nu-i place matematica, voi prezenta o serie de statistici detaliate, privind situația angajaților din sectorul public, în câteva țări europene. Am ales, pentru comparație, trei țări foste comuniste (Polonia, Ungaria și Bulgaria) și trei țări dezvoltate (Olanda, Italia și Danemarca).
Mai jos aveți un tabel cu numărul lucrătorilor din sectorul public în aceste țări. Datele provin de la Organizația Internațională a Muncii (ILO), prin Laborsta: http://laborsta.ilo.org/ Anul înregistrării datelor este 2008, mai puțin în cazurile Poloniei și Olandei, aici fiind 2007. Datele cuprind numărul lucrătorilor pe sectoare economice. Diferența între numărul total al angajaților din sectorul public și cei din domeniile prezentate este dată de angajații din cadrul companiilor de stat. Se poate observa că România nu este în niciun caz pe primul loc în Europa în ceea ce privește numărul lucrătorilor din sectorul public. Luați numai cazul Danemarcei, unde aproape 17% din populația totală lucra în sectorul public în anul 2008, față de mai puțin de 8% în cazul României. Pentru România, ILO primește aceste date de la INS. Din păcate site-ul Laborsta-ILO nu permite o legătură directă către aceste date, cei interesați trebuie să caute informațiile pentru fiecare țară personal, în tabelul principal. Citește în continuare

Răsturnarea ordinii constituționale

Cu toate că am încercat să evit în ultima vreme să mai comentez subiecte politice autohtone, iată că mă văd nevoit să revin cu o scurtă analiză a mocirlei din România. Motivul este constituit de recenta evoluție de pe scena politică românească, mai exact acordul cu FMI, acțiunile incoerente ale guvernului și aparenta ilegitimitate a acestuia și a întregii clase politice din România.
Mediul virtual abundă în ultimele zile de subiecte puerile și nedocumentate. Am găsit chiar un apel la referendum pentru demiterea președintelui (!). Se pare că blogosfera este la fel de nepregătită ca și membrii guvernului. Înainte de a face unele afirmații, ar trebui să-ți faci temele. Adică să știi, cât de cât, despre ce vorbești. Că doar de-asta îl avem pe nenea Goagăl.
Conform legii nr.3/2000 privind organizarea și desfășurarea referendumului, publicată în Monitorul Oficial nr. 84 din 24 februarie 2000, un referendum cu privire la probleme de interes național nu poate fi organizat decât de președinte sau de parlament. Cetățenii, chiar dacă strâng 10 milioane de semnături, nu pot face asta. Este corect așa? Sigur că nu, dar voi reveni asupra subiectului altădată.

Există unele opinii că acest guvern nu mai reprezintă voința majorității populației și că ar trebui înlocuit. Sunt doar trei posibilități pentru a face asta și anume:

1. Calea constituțională;
2. Revolta populară;
3. Lovitura de stat. Citește în continuare

Propunere

Partidul de guvernământ nu se dezminte. Recenta propunere a ilustrului domn Honorius pentru a candida pentru un loc în Parlamentul României este pereche cu desemnarea top-modelei EBa pentru Parlamentul European. Acum partidul de guvernământ poate afirma cu tărie că membrii săi nu vor face precum cei ai altor partide, care își puneau nepoatele să voteze în locul lor în parlament; aceștia își vor trimite nepoții și copiii să fie membri ai parlamentului cu drept de vot, să nu mai fie nevoie să subtilizeze cartela de vot a bunicului sau a tătucului (!).
Se pare că vechiul sistem P.C.R. (Pile – Cunostințe – Relații) s-a întors și este mai puternic ca niciodată. Criteriile de alegere a candidaților pentru Parlamentul României par să fie, mai nou, desprinse din paginile tabloidelor. Reforma clasei politice a început! Țineți-vă bine!
Președintele (și boborul!) își dorește un parlament unicameral cu maxim 300 de parlamentari. Se pare că dumnealui vrea ca viitorul parlament să fie populat cu personaje mondene. De fapt am uitat, dânsul nu mai are ambiții politice, răul de Emil Boc face ce face și cedează în fața baronilor din partid. Mea culpa.
Dar oare nu asta vrea și poporul? Tabloidele sunt vândute foarte bine pentru că oamenilor le place să citească despre Moni, Iri, Piticul porno etc (mă rog, asta sau faptul că au multe poze și puține cuvinte). Poate că în subconștientul său colectiv poporul își dorește să fie reprezentat în parlament de acești oameni pe care îi admiră sau măcar îi invidiază.
Propun pe această cale Biroului Permanent Național al PD-L să-i aibă în vedere pe următorii posibili recruți pentru parlamentul României: Ana Maria Prodan, Daniela Crudu,Sexy Brăileanca, Simona Sensual, Jean de la Craiova, Monica Columbeanu, Irinel Columbeanu, Nicolae Guţă, Laurette, Codin Maticiuc, Ramona Gabor, Oana Zăvoranu, Alex Erbașu, Cătălin Plăpcianu, Costeluș Cășuneanu, Gina Pistol etc. Mărturisesc că pentru a completa această listă am făcut un tur de forță prin tabloidele autohtone Libertatea, Click și Can-Can.
Îmi cer scuze dacă vreunul dintre cei menționați mai sus este deja membru al PD-L. Felicit pe această cale conducerea partidului pentru spiritul de observație, pentru că a reușit să racoleze un viitor parlamentar care nu va precupeți niciun efort pentru a asigura bunăstarea poporului.

Astfel de lucruri se întâmplă pentru că a fi parlamentar nu înseamnă a te afla în „serviciul public„, ci înseamnă a fi implicat în anumite jocuri ale unor grupuri de interese. Aici se dezvoltă relații de hoțiiafaceri” și se dau legi în folosul unor persoane imorale, totul învârtindu-se în jurul unor cumetrii. Parlamentul României este un fel de Cosa Nostra. Din acest motiv își doresc pramatiile și beizadelele să ajungă în parlament. Dacă ar fi fost vorba pentru măcar o clipă de a te afla în serviciul public, de a te „sacrifica” pentru țară pentru un salariu de 1500-2000 € , nici dracu’ nu ar fi vrut să devină parlamentar; ar fi trebuit să aducem parlamentari de pe alte meleaguri.

Divide et impera

Așa se poate defini, pe scurt, încercarea lui Traian Băsescu de cooptare a liderului PSD, Marian Sârbu în guvernul Boc. „Marian Sârbu a declarat că propunerea lui Traian Băsescu de a fi ministru al Muncii ‘este o formă de recunoaștere’ și îi mulțumește pentru aceasta.” [Sursa:Realitatea.net]
Este imposibil ca o asemenea propunere să nu îți gâdile orgoliul propriu. Teoretic, oferta reprezintă ideea că Marian Sârbu este cel mai capabil om din România, în domeniul respectiv. Practic este, însă, doar o altă încercare, extrem de transparentă, a domnului Traian Băsescu de a-și umili rivalii, racolându-le un membru important al partidului. S-a mai întâmplat odată, dar atunci alte rațiuni au dictat acest lucru. Domnul Cătălin Predoiu se dorea a fi un tampon între PSD și PD-L, în funcția de ministru al Justiției, post care născuse numeroase suspiciuni între cele două partide, care se acuzau reciproc că prin însușirea ministerului încercau să influențeze justiția. Era Cătălin Predoiu (sau este) omul cel mai potrivit pentru a fi ministrul Justiției? Eu mă îndoiesc și astăzi despre acest lucru. Să nu uităm codurile procedurale nășite de domnul Predoiu, adevărate catastrofe în materie. Dar aceasta a fost dorința domnului Traian Băsescu, care, astfel, a pedepsit și PNL-ul pentru trădare.
Acum însă, propunerea adresată lui Marian Sârbu nu este altceva decât rodul unei campanii vindicative a domnului Traian Băsescu împotriva PSD. Un om onorabil ar fi refuzat imediat propunerea, nu ar mai fi așteptat să audă și „părerea partidului.” Un om echilibrat ar fi întrezărit adevăratele obiective ale domnului Traian Băsescu. Dar oamenii sunt deseori orbiți de vanitate. Sau gândul „accesului la resurse publice” l-a făcut pe domnul Sârbu să mai mediteze puțin?

O clasă politică indecentă

* 7 decembrie 2009 Victor Ponta declara următoarele: „…sistemul lor (al PD-L)de fraudare și de furt a funcționat mai bine„.[Sursa: Adevărul]
* 16 decembrie 2009 Crin Antonescu, după întâlnirea cu Traian Băsescu: „Băsescu nu ne vrea în opoziție, nici la putere. Vrea să simulăm că suntem la putere. Crede că ne putem mulțumi sub presiunea și unei părți din partid cu accesul controlat la resurse publice și la niște funcții și se înșeală[Sursa: Mediafax]
* 16 decembrie 2009 Traian Băsescu în cadrul consultărilor de la Cotroceni cu liderii UDMR: „Obiectivul este un guvern. Un guvern cu care să pot lucra și care să poată prelua și din angajamentele electorale pe care eu le-am făcut, pentru că altfel n-ar avea sens ca președintele să se prezinte în campanie cu un program.”[Sursa:Realitatea.net]

Mai întâi domnul Victor Ponta ne informează, cu nonșalanță, că în România partidele fraudează masiv alegerile. Speculațiile ulterioare, precum a fost o exprimare eronată, sunt redundante. Acest aspect era știut sau bănuit, oricum, de majoritatea populației. Apoi domnul Crin Antonescu subliniază că guvernarea reprezintă „accesul la resurse publice.” În ce sens? Accesul, adică delapidarea resurselor publice? Din nou un lucru binecunoscut, nu trebuia să ne spună domnul Antonescu că guvernanții fură banul public.
În final, domnul Traian Băsescu declară, fără nicio reținere, că își dorește un guvern-marionetă, care să pună în practică ceea ce dumnealui a promis. Iar liderii UDMR îl aprobă în cor, gudurându-se pe lângă dânsul, dorind să facă parte din guvernul Boc, probabil tot pentru acel „acces la resurse publice.” Nu cred că liderii UDMR urmăresc binele public, nici măcar cel al conaționalilor lor, ci doar propriile interese meschine. Într-un limbaj mai puțin academic acești oameni se numesc fripturiști.
Știam că trăim într-o țară coruptă, că domnul Băsescu se crede un mic Ceaușescu, dar nu aveam nevoie să ni se expună în mod public, tocmai de către politicieni, aceste adevăruri. Pentru a păstra aparența unui stat normal, a unei democrații, clasa politică trebuia, cel puțin, să mimeze decența. Nici măcar acest lucru nu îl mai fac. Sfidarea proștilor contribuabililor este totală.
Somnul rațiunii naște monștri. Când se va trezi acest popor? Scurtul moment ce a părut a fi de trezire, din 1989, a fost – de fapt – o acțiune lunatică. Încă dormim și suntem prinși într-un coșmar afurisit care nu se mai termină.

T.Băsescu către PDL:„Voi sunteţi nebuni?! Cum să pun un premier demis de parlament?!”

„Voi sunteți nebuni?! Suntem țară europeană, cum aș putea să pun un premier care a fost demis de parlament?! Emil este creația mea, dar suntem țară europeană”,
a fost replica șefului statului, susțin surse din PDL. [Sursa: Evenimentul Zilei14 octombrie 2009]

Bănuiesc că nu mai suntem o țară europeană, din moment ce un premier demis de parlament este desemnat, din nou, de șeful statului. Cirque grotesque…
Nu cred că a mai existat un fapt similar într-o țară democratică și civilizată. Poate prin Belarus se mai întâmplă astfel de lucruri. Gestul se dorește a fi unul prin care domnul Traian Băsescu le dă peste bot celor care au votat moțiunea de cenzură. Dar mult mai eficientă ar fi fost numirea doamnei Elena Udrea ca prim-ministru. Părerea mea. Dacă tot dorește circ, trebuia să meargă până la capăt.

Ultimul să stingă lumina.