• OPRIȚI RĂZBOIUL!
  • ATENȚIE!

    Acest blog este un pamflet. Personajele care apar în postări sunt absolut imaginare și orice asemănare cu persoane și întâmplări reale este accidentală și neintenționată.
  • Arhive

  • Top click-uri

    • Niciunul
  • Blog Stats

    • 90.423 hits
  • Quote:

    Be wiser than other people, if you can, but do not tell them so.
  • Spam blocat

Asigurarea obligatorie a locuinței – Numai în România?

Recent, în România, a intrat în vigoare legea privind asigurarea obligatorie a locuinței, după câțiva ani de tărăgănări și negocieri cu companiile de asigurări. Personal mi se pare o încălcare a drepturilor cetățenești, această obligativitate de asigurare a locuinței, mai ales dacă ai deja o asigurare. Adică, nu este precum în cazul autovehiculelor; faptul că nu ai asigurare nu dăunează cu nimic vecinilor. Atunci când vin inundațiile nu îți apa casa și o lovește de casa vecinului, provocându-i daune.
Curios, am căutat informații să văd dacă și alții au astfel de asigurări obligatorii. Marea Britanie, cea mai veche democrație, nu are așa ceva [Vedeți aici: ukqna.com] Nici Statele Unite nu își obligă cetățenii să-și asigure casele. [Vedeți aici: city-data.com] Totuși, recent – după dezastrul provocat de uraganul Katrina – legislativul american a promovat o lege care prevede obligativitatea asigurării locuințelor situate în zone inundabile. [Vedeți aici: dailyme.com și aici: www.thetelegraph.com] Desigur, locuințele aflate sub ipotecă sau achiziționate prin credit bancar pot avea, la cererea creditorului, prevăzută obligativitatea unei asigurări pentru anumite riscuri. [Vedeți aici: www.newsnet5.com]

Totuși, am găsit o țară în care asigurarea locuințelor este obligatorie, dar numai pentru dezvoltatorii imobiliari. Țara respectivă se numește India. [Vedeți aici: www.indianexpress.com]
Nu știu dacă și alte națiuni europene au o astfel de lege, dar faptul că Statele Unite și Marea Britanie nu au, este suficient pentru mine. Legea românească pare făcută cu scopul de a umple buzunarele unor firme private de asigurări, forțând contribuabilul român să plătească o nouă taxă.

Cu câțiva ani în urmă, iată ce scria într-un articol din Ziarul Financiar: „Senatorul PSD Antonie Iorgovan, avocat, specialist în drept constituțional, afirmă că obligativitatea persoanelor de a-și încheia o asigurare pentru locuință este neconstituțională. ‘Nu există obligația de a-ți asigura bunul printre obligațiile fundamentale ale cetățeanului. Dacă statul vrea să mă asigure, este treaba lui, dar nu pe banii mei. Eu nu o să plătesc această asigurare, o să contest în justiție decizia și o să ridic excepția de neconstituționalitate. Dar sunt sigur că alții înaintea mea o vor face,’ a spus Antonie Iorgovan.” [Aici: www.zf.ro]
Neconstituțională? Și, totuși, legea a intrat în vigoare, patru ani mai târziu.
Ce spun companiile de asigurări? Se plâng de faptul că prin aceste asigurări, nu vor face prea mulți bani. Radu Mircea Popescu, consilier la MIRA, declara în 2007 că valoarea totală pentru reasigurare va fi în jurul cifrei de €3 miliarde, pentru toate cele trei riscuri majore de dezastru. Asta, în timp ce companiile vor colecta doar €150 milioane pe an. [Vedeți aici: www.money.ro] Poate, dar important este cât vor plăti efectiv aceste companii.
De exemplu, inundațiile din Moldova din 2010, care au loc „o dată la 200 de ani” au afectat aproximativ 1.000 de gospodarii. [Vedeți aici: www.napocanews.ro] Presupunând, prin absurd, că toate erau case din pământ și au fost distruse complet, asta ar însemna că suma totală care ar fi plătit-o asiguratorii ar fi fost de €10 milioane sau de €20 milioane, dacă erau case de cărămidă. Și asta „o dată la 200 de ani.” Dar să spunem că nu este o dată la 200 sute de ani, ci o dată la cinci ani. Nu știu de metode de calcul folosesc companiile, dar mie, 20 de milioane mi se pare mai puțin decât 150 de milioane. Da, sigur, dar costul reasigurării, bla-bla-bla… La final, important este cât colectezi și cât plătești efectiv, punct. €150 milioane timp de 30 de ani=€4,5 miliarde. Așadar, ce aritmetică folosesc asiguratorii? A, nu se umplu de bani peste noapte, așa cum s-au învățat toți întreprinzătorii particulari în România, după 1990?
Scopul acestei legi este acela de a degreva statul de plata unor despăgubiri/ajutoare către sinistrați. Dar, de ce mă obligă pe mine statul să-mi fac asigurare, atâta vreme cât eu nu i-am cerut nimic acelui stat? Nu vor să mai plătească ajutoare către sinistrați? Foarte bine! Să n-o mai facă! Unde este problema? Se supără electoratul? Ei, asta chiar nu mai este problema mea.
Pe cât puneți pariu că, după ce companiile de asigurări se vor vedea cu buzunarele pline, vor face lobby pe lângă autorități să construiască noi diguri, să regularizeze cursurile râurilor etc., astfel încât să nu mai plătească nimic? Decât, eventual, vreunui ghinionist căruia i-a luat foc casa.

UPDATE: Riscul de incendiu nu este acoperit de această poliță. Numai dezastrele naturale, adică: cutremurul, alunecările de teren și inundațiile. Amenda pe care o vom plăti, dacă nu ne asigurăm, este de 100-500 lei. Mai multe detalii aici: Zf.ro

De ce tac sindicatele?

Marea grevă anunțată de sindicatele bugetarilor a eșuat lamentabil. Care să fie oare motivele? Nici măcar după legiferarea tăierilor salariale mișcarea sindicală nu a dat semne de trezire din letargie. Desigur, unul dintre motive a fost și separarea inteligentă [sau de nevoie – lipsa mijloacelor legale] a bugetarilor propriu-ziși de angajații companiilor și regiilor autonome de stat. Adică, ultimilor li s-a indus ideea că vor scăpa de diminuările salariale. Și este posibil să scape, dar nu vor scăpa în schimb de restructurări. Se pare că divide et impera a funcționat încă odată. Dar, oare există și un motiv ascuns de ochii publicului pentru această tăcere a sindicatelor? Cu puține excepții [Marius Nistor și poate Bogdan Hossu] sindicaliști – altădată extrem de guralivi – au dispărut brusc, sub o cortină a tăcerii. Unii dintre aceștia au fost atacați puternic de presa portocalie și chiar de cea a mogulului Dinu Patriciu [ambivalent ca întotdeauna], fiind acuzați că sindicatele sunt organizate pe legături de tip mafiot. Alții au fost acuzați de corupție și afaceri cu statul. Toți aceștia au tăcut pe neașteptate.
Recent, una dintre antenele mele mi-a dezvăluit un scenariu incredibil, în care instituții ale statului se comportă precum mafia siciliană. Și, odată cu aceasta, motivul ascuns al tăcerii unora dintre liderii de sindicat. [Ca o paranteză, precizez că pe respectivul l-am suspectat întotdeauna că ar fi membru sub acoperire al unui serviciu secret; multe din informațiile sale confirmându-se ulterior; informații de natură sensibilă]
Concret, individul mi-a spus că unii sindicaliști de frunte ai țării, unii extrem de apropiați de PSD, au fost vizitați de persoane care pretindeau că sunt membrii unui serviciu de informații autohton. La aceste întâlniri, sindicaliștii au fost amenințați cu dosare DNA, cu rezilierea unor contracte pe care sindicatele le au cu societățile respective sau – mult mai grav – cu dispariția subită a unor membri ai familiei. Mai precis, unora li s-au arătat imagini ale copiilor spunându-li-se că „Știm unde învață fiica/fiul tău. Nu cred că ai vrea să dispară într-o zi fără urmă de la școală sau de la joacă, nu-i așa?” Halucinant! Unde naiba trăim? Nivelul de încredere al sursei care mi-a dezvăluit aceste informații este undeva la 85-90%. Această informație, coroborată cu afacerile știute și neștiute ale liderilor de sindicat, completează imaginea unui tablou repugnant, al unei țări putrede, în care cei care dețin puterea pot să facă absolut orice și să scape nepedepsiți. Această țară seamănă tot mai mult cu o țărișoară de prin America Latină a anilor ’70-’80.
Sigur, dacă trăim într-un astfel de stat, cineva se poate întreba atunci cum de am curajul să dezvălui așa ceva. O fac deoarece nivelul scăzut de audiență al acestui blog nu reprezintă o amenințare pentru structurile mafiote care guvernează România. Totuși, dacă nu voi mai posta brusc sau blogul va fi șters, atunci m-am înșelat.
*

O clasă politică indecentă

* 7 decembrie 2009 Victor Ponta declara următoarele: „…sistemul lor (al PD-L)de fraudare și de furt a funcționat mai bine„.[Sursa: Adevărul]
* 16 decembrie 2009 Crin Antonescu, după întâlnirea cu Traian Băsescu: „Băsescu nu ne vrea în opoziție, nici la putere. Vrea să simulăm că suntem la putere. Crede că ne putem mulțumi sub presiunea și unei părți din partid cu accesul controlat la resurse publice și la niște funcții și se înșeală[Sursa: Mediafax]
* 16 decembrie 2009 Traian Băsescu în cadrul consultărilor de la Cotroceni cu liderii UDMR: „Obiectivul este un guvern. Un guvern cu care să pot lucra și care să poată prelua și din angajamentele electorale pe care eu le-am făcut, pentru că altfel n-ar avea sens ca președintele să se prezinte în campanie cu un program.”[Sursa:Realitatea.net]

Mai întâi domnul Victor Ponta ne informează, cu nonșalanță, că în România partidele fraudează masiv alegerile. Speculațiile ulterioare, precum a fost o exprimare eronată, sunt redundante. Acest aspect era știut sau bănuit, oricum, de majoritatea populației. Apoi domnul Crin Antonescu subliniază că guvernarea reprezintă „accesul la resurse publice.” În ce sens? Accesul, adică delapidarea resurselor publice? Din nou un lucru binecunoscut, nu trebuia să ne spună domnul Antonescu că guvernanții fură banul public.
În final, domnul Traian Băsescu declară, fără nicio reținere, că își dorește un guvern-marionetă, care să pună în practică ceea ce dumnealui a promis. Iar liderii UDMR îl aprobă în cor, gudurându-se pe lângă dânsul, dorind să facă parte din guvernul Boc, probabil tot pentru acel „acces la resurse publice.” Nu cred că liderii UDMR urmăresc binele public, nici măcar cel al conaționalilor lor, ci doar propriile interese meschine. Într-un limbaj mai puțin academic acești oameni se numesc fripturiști.
Știam că trăim într-o țară coruptă, că domnul Băsescu se crede un mic Ceaușescu, dar nu aveam nevoie să ni se expună în mod public, tocmai de către politicieni, aceste adevăruri. Pentru a păstra aparența unui stat normal, a unei democrații, clasa politică trebuia, cel puțin, să mimeze decența. Nici măcar acest lucru nu îl mai fac. Sfidarea proștilor contribuabililor este totală.
Somnul rațiunii naște monștri. Când se va trezi acest popor? Scurtul moment ce a părut a fi de trezire, din 1989, a fost – de fapt – o acțiune lunatică. Încă dormim și suntem prinși într-un coșmar afurisit care nu se mai termină.

Cine conduce România?

Dacă mai era vreun dubiu cumva, aseară s-a risipit complet: România este condusă de Vântu’. Cu „V” mare sau „v” mic, după cum dorește fiecare.
Catindatu’ cunoscut sub apelativul drăgăstos de Prostănacu’ a dat-o rău în bară la confruntarea cu Super-Băse. Cu o zi înainte de marea dezbatere, Prostănacu’ a fost să se relaxeze acasă la… Vântu’. Ce naiba este la Vântu’ acasă, centru de relaxare, spa, wellness?
La dezbatere Super-Băse l-a prins cu pantalonii în vine. Amuțise! Staff-ul de campanie al Prostănacului de ce nu l-a pus în gardă, pregătindu-i o poveste veridică? Că doar pozele cu Prostănacu’ acasă la Vântu’ apăruseră cu câteva ore înainte. Probabil, după dezbatere, Bătrânu’ Conspirator l-a bătut cu cureaua pe Prostănac. Cred că dacă Prostănacu’ va pierde alegerile, de aici i se va trage. Sau poate mă înșel și efectul nu a fost atât de puternic pe cât mi s-a părut mie. Poate mai are de doi bani speranță.

Există doar două variante care pot fi luate în calcul și anume:
1. Prostănacu’ este chiar tâmpit de-a binelea, ducându-se la un „mogul” cu o seară înainte de confruntare, crezând că ălalalt n-o să afle;[Câtă dreptate avea Bătrânu’ Conspirator!]
2. Vântu’ a încercat intenționat să-l compromită, chemându-l la el și spunându-i celuilalt :”vezi că vine ăsta la mine”; deoarece a încheiat un târg mai bun cu Super-Băse.

Se pare că Super-Băse câștigă din nou, așa cum am anticipat în articolul „Traian Băsescu președintele României 2004-2014„.

Așadar, Vântu’ pune mâna pe telefon și un președinte de partid, posibil președinte al României, dă fuguța să-i pupe tălpile! În ce hal am ajuns! Ce țară de rahat!
Un veritabil coșmar se profilează la orizont: încă cinci ani cu Super-Băse. Nu am nimic cu personajul, dar unul dintre acoliții dumnealui îmi displace profund. Așa că faptul că îl voi suporta până cel puțin în 2012, dacă nu cumva chiar până în 2014 mi se pare de… nesuportat. În plus, a trecut vremea când mai credeam gargara anti-corupție a lui Super-Băse. Să i-o spună altcuiva, că eu nu-l mai cred.
Indiferent însă, cât mi-ar displace Super-Băse și gașca dumnealui, nu pot să mă duc să-l votez pe Prostănac și să trăiesc apoi cu conștiința împăcată. Mai bine nu mă duc la vot și las boborul să decidă. Boborul și navetiștii cu autobuzele și cei cu 30 de lei votul și cei cu trei sticle de ulei și un kil’ de zahar etc.
România ești varză!

PS: Chiar dacă mă înșel și iese Prostănacu’, we’re f*cked anyway!

Comunismul…20 de ani după

Puține ocazii sunt mai propice pentru uitarea trecutului decât momentele aniversărilor istorice. Printre amintirile căderii zidului Berlinului și, cel puțin temporar, a îmbunătățirii relațiilor dintre Occident și Rusia, puțini se mai gândesc la ceea ce s-a încheiat în urmă cu două decenii. Asupra a două chestiuni istoria și-a dat verdictul final: Războiul Rece nu se va mai întoarce; Uniunea Sovietică (URSS), ca un stat multinațional și ca o ideologie globală și provocare strategică pentru Occident, este într-adevăr dispărută. Cu toate acestea, asupra unei componente a acestei povești – mișcarea comunistă globală – verdictul nu este, până acum, clar.

Evenimentele din decembrie 1989 din România sunt parte integrantă a acestei povești. Ele nu pot fi privite separat de celelalte „revoluții” din țările comuniste. Numai naivii pot considera că mișcarea care a cuprins Europa Centrală și de Est a fost o coincidență fericită. În spatele cortinei s-au aflat, ca întotdeauna, puternicii planetei, eternii păpușari, care au decis că experimentul a eșuat și trebuie încheiat. Dar, încercând să ignorăm aceste lucruri evidente, vom analiza structura comunismului fără să apelăm la teoria conspirației.
Privind lucrurile mai de aproape, comunismul în înțelesul strict al cuvântului nu a existat. A fost însă dezideratul bolșevicilor de a implementa comunismul. Dar au eșuat în acest demers. A urmat apoi pentru Rusia o așa-zisă tranziție, sub forma unui jaf neoliberal, cu vânzarea resurselor țării către oligarhi, iar încercarea de a îndrepta țara către un model suedez de melanj între capitalism și socialism – așa cum voise Gorbaciov – a fost complet ignorată. Citește în continuare

1989

Se împlinesc, în curând, douăzeci de ani de la căderea lui Ceaușescu din decembrie 1989.
Cum arată acele evenimente acum? Multe întrebări înconjoară, încă, acea perioadă tulbure a României, când „poporul” fost în prim-planul istoriei. Cum se integrează revoluția din 1989 în peisajul Europei Răsăritene, alături de căderea zidului Berlinului, dezintegrarea regimurilor comuniste din regiune și încheierea Războiului Rece?
Ce și-au dorit oamenii și ce au obținut? Cine și ce anume a făcut posibilă schimbarea? Cine a beneficiat, cine a pierdut? A fost o revoluție „adevărată„? Este prea devreme să fim dezamăgiți sau prea târziu să mai sperăm?
1989 a fost și anul masacrului din piața Tiananmen, al retragerii sovietice din Afghanistan sau al întoarcerii Braziliei la democrație.

Ce a urmat? Douăzeci de ani dominați de un așa-zis proces de „tranziție.”
A existat într-adevăr o tranziție, dar nu către democrația liberală ci mai degrabă către un sistem politic bazat pe corupție și deturnare de fonduri – adică o „cleptocrație.” Acesta nu este rezultatul unor noi politici în Europa Răsăriteană ci al unui autoritarism post-ideologic și post-comunist, în care vechile elite au păstrat puterea, doar în aparență transformate.

Continuarea o voi face într-un articol mai stufos, intitulat „Comunismul…după 20 de ani”.

Fără cuvinte


Imagine:

© 2009 Zalmoxys32

Păcat…Erai o țară frumoasă. Odihnește-te în pace.

Prostănacu’, Chiulangiu’ și Independentu’

Pe 22 noiembrie 2009 vom alege un nou președinte. Din păcate nu prea avem pe cine să alegem. În cele ce urmează voi încerca să creionez câte un scurt portret al principalilor actori implicați.
Primul rival, conform majorității sondajelor, al lui Super-Băse este cunoscut sub numele de alint Prostănacu’. Prostănacu’ și-a căpătat porecla de la Bătrânul Conspirator, unul dintre autorii loviturii de stat din 1989. Prostănacu’ vorbește mult, mai ales atunci când este singur. În discursurile sale interminabile are obiceiul de a spune tot felul de tâmpenii. Recent a declarat că dacă va fi ales președinte va crea noi locuri de muncă. Sunt foarte curios care vor fi mijloacele prin care va realiza acest lucru. Poate că va înființa, cu ajutorul unor donații de la baronii partidului, câte o fabrică de înghețată în fiecare județ.
Mai demult, Prostănacu’ promitea mii de Euro românilor care se vor întoarce acasă sau visa într-o Românie implicată în cursa spațială! O posibilă explicație a enormităților debitate de Prostănac ar fi aceea că are consilieri idioți. Sau cel care-i scrie discursurile mai trage, din când în când, cu ochiul pe diverse publicații colorate strecurând, fără să vrea, câte un rând de pe-acolo. Sau poate pur și simplu chiar este un prostănac. Poate că Bătrânul Conspirator nu s-a înșelat, la urma urmei.
Un alt candidat este Chiulangiu’. Citește în continuare

„Frăția romilor” proferează amenințări cu moartea

Posturile de televiziune, așa-zise de știri, difuzează de câteva zile amenințările unui cetățean țigan la adresa rudelor unor presupuși criminali (oricine este nevinovat până la pronunțarea unei sentințe, nu-i așa?). „Dacă justiția nu va face cum trebuie dreptate, putem fi și noi chinezi, mai au și ei rude, putem să-i băgăm și noi în plase și-n valize”.
Articolul 193 Cod Penal : – Amenințarea
Fapta de a amenința o persoană cu săvârșirea unei infracțiuni sau a unei fapte păgubitoare îndreptate împotriva ei, a soțului ori a unei rude apropiate, dacă este de natură să o alarmeze, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă, fără ca pedeapsa aplicată să poată depăși sancțiunea prevăzută de lege pentru infracțiunea care a format obiectul amenințării.
Acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.
Împăcarea părților înlătură răspunderea penală.

Televiziunile iresponsabile încurajează comportamentul antisocial al unor indivizi cu preocupări dubioase. Titluri de genul „frăția romilor”, „romii jură răzbunare” etc, nu fac altceva decât să portretizeze o țară fără legi și fără autorități. Poliția nu ar trebui să se autosesizeze în cazul țiganului care amenință cu moartea oameni nevinovați? CNA-ul nu ar trebui să amendeze televiziunile pentru difuzarea de materiale care incită la violență?
Trăim într-o țară din ce în ce mai nesigură și mai dezgustătoare.

Apel către cei 72%

Fac parte, ca și dumneavoastră, dintre cei care nu au votat la europarlamentarele din iunie. Nu am fost la vot, pentru că am considerat că nu am pe cine să votez. Nu cunosc motivele pentru care nu ați votat, dar bănuiesc că sunt asemănătoare cu al meu; sau pur și simplu nu vă mai pasă cine reprezintă sau conduce această țară.
Votul reprezintă un minunat exercițiu democratic; asta, însă, dacă te afli într-o țară ca Germania sau Franța. În România ai de ales între hoții ăștia și hoții ăialalți. Cu asta ne-am ales după 20 de ani de democrație. Partidele aflate în actualul parlament sunt formate din oameni care s-au aflat, prin rotație, la guvernare; rezultatele fiind cele cunoscute. Așadar, pe cine naiba să votezi?
Totuși mai există o opțiune. Una nu prea grozavă, dar este singura pe care o mai avem. Se apropie alegerile prezidențiale, la toamnă. Candidații sunt, deocamdată, următorii: Traian Băsescu, Mircea Geoană, Crin Antonescu, Corneliu Vadim Tudor și Radu Duda (Principele Radu) cărora, probabil, li se vor alătura și alții.
Primii patru sunt compromiși, fiind legați într-un fel sau altul de „oamenii de afaceri” care jefuiesc banul public de douăzeci de ani. Despre Radu Duda se poate spune orice, numai că a fost la guvernare nu.
De ce să nu-i pedepsim pe acești oameni corupți până în măduva oaselor alegând un om care- cel puțin momentan- nu se află în sfera de influență a vreunui „om de afaceri„? Veți spune că nu contează pe cine alegem, afaceriștii vor găsi, oricum, pârghiile pentru a-l corupe și pe acesta. Poate, dar cel puțin îi vom pedepsi pe acești indivizi aroganți care ne iau de proști și consideră că nu pot păți nimic. Imaginați-vă momentul anunțării exit-poll-ului, cu Radu Duda învingător. Imaginați-vă fețele lui Băsescu, Geoană sau Antonescu. Nu vă pufnește râsul? Pe mine da.
Dar poate că sunt eu un om rău, care se bucură de răul altuia. Dar nici nu văd vreo altă modalitate de a-i face pe acești nesimțiți să sufere și ei puțin; să vadă că nu sunt intangibili.
Această metodă ar putea fi aplicată și la alegerile parlamentare din 2012 (sau când vor fi). Votând niște partide care nu au fost la guvernare, reprezintă singura modalitate prin care putem scăpa de „parlamentarii permanenți” de după 1989. Într-adevăr, nu există nicio garanție că aceștia nu o vor lua pe același drum ca și predecesorii lor. Într-adevăr, „oamenii de afaceri” dețin mijloacele de a-i atrage și pe aceștia de partea lor. Dar poate, și zic poate, vor fi și unii care vor spune NU. Poate, printre acești oameni, se vor găsi și oameni incoruptibili care vor spune „ajunge!„. Poate, repetând metoda și în 2016, politicienii vor înțelege mesajul și nu vor mai alerga după căpătuială în cei patru ani de mandat și vor decide să mai facă și ceva pentru oameni, pentru societate.
Ori asta ori nu avem decât să așteptăm ca actuala clasă politică să își umple sacii. Dar, din câte văd eu, sacii aceștia par să fie fără fund. Votându-i mereu și mereu pe Berceanu, Vanghelie, Hrebenciuc, Videanu, Tăriceanu, Antonescu șamd nu vom scăpa niciodată din acest cerc vicios. Nu spun că alegând niște iluștri necunoscuți se va schimba ceva în bine; dar măcar există o șansă. Pe când așa…
Depinde doar de dumneavoastră, de cei 72% care ați stat acasă pe 7 iunie. Aveți de ales între a sta pe margine și a privi cum societatea românească se scufundă într-un abis fără fund al corupției și între a acționa și a încerca, măcar, să faceți ceva.

© 2009 Zalmoxys32