• OPRIȚI RĂZBOIUL!
  • ATENȚIE!

    Acest blog este un pamflet. Personajele care apar în postări sunt absolut imaginare și orice asemănare cu persoane și întâmplări reale este accidentală și neintenționată.
  • Arhive

  • Top click-uri

    • Niciunul
  • Blog Stats

    • 90.319 hits
  • Quote:

    Be wiser than other people, if you can, but do not tell them so.
  • Spam blocat

America bate tobele războiului. Din nou

Șeful apărării americane, Robert Gates, a afirmat sâmbătă că este îngrijorat de progresele Chinei privind tehnologia stealth. Acesta s-a deplasat în acest week-end în China, pentru a discuta cu liderii militari chinezi. Gates spera ca aceste convorbiri vor duce către o mai mare deschidere și reducerea necesității dezvoltării unor sisteme secrete de armament. Gates considera că, deși există întrebări legate de capacitatea stealth a aparatului, chinezii au dezvoltat avionul mai repede decât au apreciat agențiile americane de informații.

Apariția informaților despre așa-zisul avion stealth chinez J-20 (foarte asemănător ca formă cu defunctul proiect sovietic YAK-141) a coincis cu declarația publică a amiralului Robert Willard, precum racheta anti-portavion chineză a ajuns în faza finală de dezvoltare. Iar cum China va începe (probabil) să-și construiască propriul portavion, acest lucru i-a determinat pe analiștii militari americani să ia foc.

Umbrele anului 1939 sunt aici din nou,” a scris generalul retras de aviație Thomas G. McInerney într-un eseu pentru Fox News, afirmând că viitorul avion american F-35 nu se va putea compara cu J-20 — care momentan există doar în niște fotografii neclare. Singurul răspuns la stoparea dominației aeriene chineze? “Suplimentarea fondurilor pentru 12 F-22 în bugetul pe 2011 […] și menținerea acestei atitudini pentru contracararea rapidei dezvoltări a amenințării chineze.” McInerney, care are 73 de ani, este ori senil ori prost informat ori rău-intenționat.

Viceamiralul Jack Dorsett a adăugat niscaiva paie pe foc, săptămâna trecută, adăugând că, deși dezvoltarea rachetei anti-navă chineze DF-21D (o modificare a rachetei balistice DF-21) este îngrijorătoare, tot așa sunt și progresele Chinei în domeniul laserelor, sistemelor de bruiaj electronic, a războiului cibernetic și a tehnologiilor spațiale.

Toate acestea au stârnit o replică îngâmfată din partea ziarului chinezesc de limbă engleză Global Times, care afirma într-un editorial că, “Este atât firesc, cât și nefiresc, ca SUA să fie îngrijorată de dezvoltarea de către China de noi arme. Majoritatea puterilor doresc ca superioritatea lor să dureze veșnic. China se dezvoltă rapid, iar avansul militar al SUA asupra Chinei se reduce inevitabil.” Aha! Se pare că le place mult chinezilor faptul că unii americani sunt pe cale să facă un atac de panică. Totuși, cam mulți cowboy înfierbântați de cealaltă parte a Atlanticului.

Uriașul cu picioare de lut

Acest articol a fost scris de către un american care trăiește acum în Europa. Așa că, nu este opinia unui neavizat. Prea mulți români care trăiesc în America prezintă situația doar din punctul de vedere al faimoaselor de acum Tea Parties. Și nu fac decât să îngurgiteze, fără a mesteca, varianta capitalismului de succes american, spunându-ne că, doar cei care nu muncesc sunt săraci. Poate că, America a ajuns în această situație și datorită numărului miliardarilor de acolo (403 în America și doar 179 în Europa – fără Rusia și Turcia – date valabile pentru anul 2010). Poate că și asta ar trebui să dea de gândit.

Fiind un american expatriat, care trăiește în Uniunea Europeană, am început să văd America dintr-o perspectivă diferită.
Uniunea Europeană are o economie mai mare și mulți locuitori decât America. Cu toate că cheltuiește mai puțin – aproximativ 9% din PIB pe serviciile medicale, în timp ce Statele Unite cheltuiesc aproximativ 15% din PIB – Uniunea Europeană reușește să-și asigure medical aproape întreaga sa populație.
În Statele Unite există 59 de milioane de oameni neasigurați medical; 132 de milioane fără asigurare dentală; 60 de milioane fără concediu medical plătit; 40 de milioane trăind cu bonuri de masă (nu în înțelesul celor folosite în România, ci niște bonuri valorice pentru săraci – food stamp). Toată lumea din Uniunea Europeană are, de la naștere până la moarte, acces la serviciile medicale universale, prin lege. Legile prevăd, de asemenea, concediu medical plătit, concediu de odihnă anual plătit și concediu de maternitate plătit. Atunci când realizezi toate acestea, devine ușor de înțeles de ce mulți europeni cred că America a înnebunit.

Der Spiegel a avut o serie interesantă de articole, printre care și „A Superpower in Decline,” care încearcă să explice publicului german fenomenul ciudat de ascensiune a așa-numitelor Tea Party, fără ambiguitatea prezentă în media mainstream din SUA. Despre Tea Parties:

Pline de ură: „Tea Party, acel grup de alegători albi, mai în vârstă, care afirmă că își doresc țara înapoi, este furios. Glenn Beck de la Fox News, un alcoolic în recuperare, care îl asemuiește pe Obama cu Hitler, este furios. Beck nu știe exact ce vrea să fie – poate un politician, poate președinte, poate un predicator – și nu știe ce vrea să facă, de asemenea, sau cel puțin nu a venit cu nici un plan sau o idee precise. Dar este plin de ură.”

Articolele continuă, cu aprecierea obiectivă că rata adevărată a șomajului din America nu este de 10%, ci mai apropiată de 20%, atunci când se ia în calcul numărul persoanelor care s-au oprit de la a mai căuta de lucru.

Unii sociologi consideră că asigurarea că fascismul sau criminalitatea ridicată nu vor mai prinde niciodată rădăcini în Europa, necesită o investiție a contribuabililor într-un sistem social puternic. Putem învăța de la Europa. Nu este mai bine să investești într-un sistem de securitate socială decât într-un sistem judiciar penal uriaș? (În America mai mult de două milioane de oameni se găsesc la închisoare.)

Ajutoare de șomaj care nu se termină niciodată

Spre deosebire de America, în Germania ajutoarele de șomaj nu se termină niciodată. Nu numai asta, dar, ca parte a sistemului lor de securitate socială, toți șomerii continuă să beneficieze de asigurare medicală, la fel ca și familiile acestora.

În sistemul ajutoarelor de șomaj din Germania, atunci când „ajutorul de șomaj 1” se termină, urmează „ajutorul de șomaj 2” (Arbeitslosengeld II), cunoscut popular sub numele de HartzIV. Acesta din urmă, nu este întrerupt niciodată. Șomerii continuă să beneficieze de contribuții pentru pensie. Primesc și alte tipuri de asigurare acoperite de către stat. Cum vă puteți imagina, numărul estimat de două milioane de americani, care nu au avut vreo primă de acest Crăciun, ar fi o chestiune de groază pentru europeni, pe lângă faptul că guvernul SUA nu furnizează niciun fel de asigurare medicală șomerilor americani. Europenii obișnuiți privesc asta cu neîncredere și dezgust.

Într-un alt articol, Spiegel se îndepărtează de statistici și povestește despre Pam Brown, care personifică ceea ce va fi de acum cunoscut drept noul sărac american (nouveau american poor). Pam Brown a fost asistent executiv pe Wall Street, iar declinul șocant al acesteia a devenit parte a poveștii americane:

Societatea americană se destramă. Milioane de oameni și-au pierdut slujbele și au alunecat în sărăcie. Printre aceștia, pentru prima oară, se găsesc multe familii din clasa de mijloc. Iat-o pe Pam Brown din New York, a cărei viață s-a schimbat peste noapte. Criza a prins-o nepregătită. ‘A fost îngrozitor,’ își aduce aminte Pam Brown. ‘Peste noapte m-am trezit de partea greșită a gardului. Nu mi-am imaginat niciodată că așa ceva mi s-ar putea întâmpla. Am devenit foarte deprimată.’ Brown stă într-un restaurant ieftin de pe West 14th Street în Manhattan, amestecându-și cafeaua de $1,35. Asta este tot ceea ce comandă, este prea târziu pentru mic dejun și prea devreme pentru prânz. Totodată, trebuie să-și economisească banii. Până la începutul anului 2009, Brown era asistent executiv pe Wall Street, câștigând mai mult de $80.000 pe an, trăind într-o casă cu șase dormitoare, cu cei trei fii ai săi. Astăzi, este șomeră pe termen lung și trebuie să se descurce într-o garsonieră micuță din Bronx.”

Este important de remarcat faptul că nicio țară din Uniunea Europeană nu utilizează bonurile de masă pentru a-și umili cetățenii dezavantajați, la coada de la casieria băcăniei. Chiar mai rău, este faptul că nici măcar alocația în bonuri de masă, nu furnizează suficientă mâncare pentru familiile fără serviciu din America. Așa că, destul de des, se întâmplă ca media europeană să informeze că unele dintre aceste familii mănâncă din tomberoanele de gunoi.

Pentru Pam Brown, iarna trecută a fost cea mai rea. Într-o zi a rămas fără mâncare și a trebuit să caute prin tomberoane. A căzut într-o depresie cumplită. […] Pentru mulți, ca Brown, căderea este o odisee kafkiană, o umilință greu de înțeles. Ajutorul nu se întrezărește: guvernul și societatea lor i-au abandonat.”

Pam Brown și copiii săi au fost lăsați, într-un mod tulburător și greu de priceput, să cadă până jos de tot. Cea mai bogată țară din lume devine imorală atunci când cineva precum Pam Brown și copiii acesteia trebuie să caute prin gunoi pentru a mânca, abandonați cu o indiferență crudă de către guvernul american. Oamenii, precum Pam Brown, s-au trezit deposedați de bunurile lor datorită acțiunilor banditești ale elitei baronilor acțiunilor de pe Wall Street.

Foamete în țara lui Big Mac

Un titlu șocant al unui ziar elvețian (Berner Zeitung) se intitulează “Hunger im Land des Big Mac.” Deși articolul este în limba germană, fotografiile fac cât o mie de cuvinte și nu au nevoie de traducere. Având în vedere faptul că Elveția a eliminat practic foametea, cum credem noi, ca americani, că vor privi aceștia aceste imagini, la care aparent populația Americii este insensibilă?

Poate că, singura cale de a ne aminti cum arată cu adevărat America, este să ne vedem prin ochii altora.

Războiul Rece și propaganda modernă

Majoritatea imaginilor propagandistice din timpul războiului rece arată demodate acum, dar ideea prezentării unui mesaj în stilul războiului rece ar putea fi mai relevantă ca niciodată, în cadrul propagandei moderne.
Cu puțină ură aici și puțină frică dincoace, pozițiile mass-media au rolul de a influența opinia publică într-o anumită direcție. Abordarea unui ton patriotic este extrem de utilă, pentru că, astfel, adversarii unor politici devin automat „trădători” de țară.
Dar ce pot avea în comun războiul rece și propaganda modernă? Cele două sunt conectate una cu cealaltă. Cea ce vedem astăzi este o continuare a propagandei din timpul războiului rece, dar în alte condiții.

Pe de o parte, avem Statele Unite, care sunt mereu implicate, într-o formă sau alta, într-un război de agresiune. Rareori trece un an întreg fără ca acest stat să invadeze o țară străină. Iar mass-media este mereu acolo, potrivindu-și pașii cu ritmul americanilor. Ceea ce era numit complexul militaro-industrial american, a devenit un complex militaro-industrial-media. Cea mai mare parte a mass-media este controlată ideologic, preluând doar ceea ce spune guvernul. Mass-media americană afirmă că Iranul deține un program de fabricare a armelor nucleare, deși dovezile concrete în acest sens sunt extrem de subțiri. Desigur, acest lucru poate fi adevărat, dar asta este o cu totul altă problemă. Ceea ce se afirmă la Washington, are ecou în media mainstream. Iar, în acest timp, lista antagoniștilor Americii se mărește.

Atunci când există o presă care nu face altceva decât să apere statul, apărând imperiul și încercând să-i justifice acțiunile, orice țară care stă în cale va fi văzută ca un adversar sau un inamic. Rezultatul este că, în media americană, multe țări sunt cel puțin suspecte, dacă nu cumva țări-inamice.
Având scopul unei a patra puteri, independentă, un câine de pază a celorlalte puteri, media americană a devenit în schimb un fel de minister al propagandei pentru guvern. Securitatea națională, complexul militaro-industrial sau structurile corporatiste nu vor fi niciodată criticate pe posturi tv precum CNN sau Fox News.
Aceste lucruri sunt, acum, subliniate tot mai mult de către internet, care a devenit un mijloc alternativ și, uneori, mai relevant de informații. Astfel, controlul asupra internetului a devenit o preocupare intensă a guvernului american și nu numai. În cadrul acestui efort, a apărut și inițiativa Wikileaks, pentru a evidenția faptul că internetul fără control este un lucru periculos. Un întreg arsenal de dezinformare a fost pus în funcțiune și nu este vorba doar despre guvern, ci și de așa-numitele think-tank-uri. Acestea inventează tot felul de povești, făcând astfel ca adevărul să devină tot mai dificil de deosebit de minciună.
Statele Unite este un stat condus de către o oligarhie, iar acest lucru explică de ce mass-media se află sub tutela câtorva corporații și de ce aceasta se situează mai mereu de partea guvernului.

Pe de altă parte, avem propaganda celorlalți. Iar când spun „celorlalți,” mă refer la adversarii ideologici ai Americii, cel puțin la nivel declarativ. Este vorba despre China comunistă și Rusia sau „statul mafiot.” Aici, avem o propaganda pură, mass-media fiind eminamente controlată de către stat, cu mici excepții în cazul Rusiei. Dacă în America mai există câte o voce, care mai critică mai mult sau mai puțin acțiunile guvernului, în cazul acestor țări există o silenzio stampa pe acest subiect. Guvernul are întotdeauna dreptate, iar acțiunile acestuia sunt unele juste. Desigur, nimeni cu crede ceea ce susține media rusă sau chineză, dar, uneori, anumite chestiuni sunt reflectate aproape corect; mai ales în ceea ce privește relațiile acestor țări cu Occidentul.

În acest context, omul de rând a căutat surse alternative de informare. Internetul a devenit o astfel de sursă, dar – din păcate – acesta este dominat recent de dezinformare. Orice sursă de informații trebuie analizată atent, pentru a depista dacă nu cumva este de fapt una dintre componentele rețelei de propagandă americană sau a „celorlalți.” Un astfel de portal este și cel numit Wikileaks, care, deși la prima vedere este unul anti-sistem, constituie vârful de lance al propagandei americane. Wikileaks se deconspiră însă în momentul în care nu „găsește” niciodată vreun document compromițător la adresa Israelului. Bizar, Israelul este țara care nu face niciodată nimic revoltător. Nici măcar chestii precum fabricarea vreunui virus pe nume Stuxnet, pe care să-l strecoare în rețelele de calculatoare ale instalațiilor nucleare ale Iranului.

Ceea ce ne rămâne de făcut este să urmăm îndemnul „Trust no one.” 😉

Myanmar intenționează să fabrice arme nucleare

Una dintre ultimele dezvăluiri din cadrul telegramelor ambasadelor americane, publicate de către WikiLeaks, este aceea că guvernul din Myanmar (fosta Birmanie) este implicat într-o posibilă demarare a unui program clandestin de construcție a rachetelor balistice și nucleare. Telegrama, publicată joi 9 decembrie, detaliază construirea unor amplasamente subterane în zonele de junglă, cu ajutorul unor specialiști nord-coreeni.

Mai precis, o telegramă descrie un amplasament la Minbu, un oraș din zona central-vestică a țării. Se afirmă că în zonă au fost instalate rachete sol-aer, pentru a apăra o amenajare subterană din beton armat, izolată de 152 de metri de pământ între tavanul instalației și vârful dealului de deasupra. Junta aflată la conducere a negat anterior că urmărește fabricarea de arme nucleare, precum și acuzațiile că ar face asta în cooperare cu Coreea de Nord.

O altă telegramă, publicată tot în ziua de joi, descrie frustrarea crescândă a aliatului cheie al Birmaniei, China, datorată ritmului prea lent al reformării statului de către guvernul militar. O telegramă, datând din 2008, detaliază comentariile unui oficial chinez care afirma că junta birmaneză trebuie să facă „pași curajoși” pentru reducerea sărăciei în Myanmar. Oficialul a părut să meargă chiar până la a sugera că este necesară reconcilierea națională între juntă și mișcările pro-democrație, conduse de către Aung Sang Suu Kyi.

Cu toate acestea, aceste materiale dezvăluite de către Wikileaks, nu aduc informații noi, cu privire la încercările Myanmar-ului de a obține arme nucleare cu ajutorul Coreei de Nord. Secretarul de stat american, Hilary Clinton, a avertizat despre existența unor astfel de legături în 2009, iar Democratic Voice of Burma (o organizație media cu sediul în Norvegia) afirmă de mai mulți ani că o astfel de relație a fost stabilită. Totuși, detaliile concrete oferite de telegrame, furnizează o nouă și o tulburătoare claritate imaginii de ansamblu.

Faptul că astfel de activități au loc nu constituie un lucru șocant. Lecția învățată din timpul războiului din Golf din 1991 a fost că, dacă deții arme nucleare, Statele Unite nu te vor invada. Invadarea Irakului în 2003 a subliniat acest lucru pentru multe regimuri din Orientul Mijlociu și Asia.

Această desfășurare recentă se datorează, în parte, eșecului politicii de neproliferare din anii 1990 și 2000, precum și direcției greșite a politicii externe a SUA. Dezvoltarea de noi arme nucleare de către actualele puteri nucleare, constituie un punct de nemulțumire continuă pentru puterile non-nucleare. O listă parțială a erorilor tactice ale Statelor Unite cuprinde retragerea din cadrul acordului cu Coreea de Nord, ignorarea ofertei Iranului de denuclearizare în schimbul accesului în cadrul Organizației Mondiale a Comerțului (vezi Iranul și WTO), acceptarea cooperării nucleare cu India (țară nesemnatară a Pactului de Neproliferare Nucleară) și retragerea din Tratatul ABM din 1972.

În schimb, s-ar putea ca Republica Populară Chineză să poată furniza suficientă stabilitate și, în caz de nevoie, presiune față de aliații săi, altfel state izolate pe plan internațional, pentru a inversa această tendință dezastruoasă. Dezvăluirea irităriii Chinei față de Myanmar reflectă dezvăluirile anterioare ale frustrării Beijing-ului în legătură cu regimul de la Pyongyang. China face presiuni asupra acestor state să renunțe la ambițiile lor belicoase, fiind motivată de nevoia de stabilitate internațională, care să acționeze ca un zid de protecție pentru eventualele conflicte interne. Pentru că dacă populația este nemulțumită, atunci China are probleme. Iar, atâta vreme cât China continuă să vândă și să-și mărească producția, chinezul de rând este (aproape) fericit.

Ahmadinejad și WikiLeaks

Mahmoud Ahmadinejad a declarat că postarea de către website-ul WikiLeaks a mii de documente diplomatice americane constituie pur și simplu un război psihologic împotriva Iranului.
Acesta a declarat că această scurgere de informații nu va afecta relațiile Iranului cu alte țări. Statele Unite considera că difuzarea documentelor a fost „nechibzuită” și pune în pericol viețile diplomaților săi.
Administrația Obama a asigurat că va lua măsuri ca astfel de scurgeri de informații să nu mai aibă loc. Agențiilor guvernamentale li s-a ordonat să își înăsprească procedurile de manipulare a informațiilor sensibile, asigurându-se că numai angajații lor au acces la astfel de documente.
Pentagonul a declarat că își va securiza mai bine sistemele informaționale pentru a preveni viitoare scurgeri de date. Procurorul general Eric Holder a spus că există o „anchetă penală în curs” pentru depistarea persoanei responsabile de dezvăluirea documentelor.

Printre dezvăluiri, a fost și aceea că regele Arabiei Saudite a cerut Statelor Unite să distrugă instalațiile nucleare ale Iranului. Ahmadinejad a declarat ieri într-o conferință de presă televizată că, „Nu credem că aceste informații s-au scurs. Credem că eliberarea acestora a fost organizată și urmărește un scop politic.”

Ceea ce este trist, este că probabil Ahmadinejad are dreptate iar WikiLeaks constituie o operațiune psihologică (PSYOP) organizată de către CIA. Acest lucru rezultă și din conținutul acestor noi „dezvăluiri;” care adâncesc starea de neîncredere între Iran și țările arabe, dezvăluie imaginea unei Chine care săvârșește infracțiuni cibernetice, în timp ce îl ridică în slăvi pe liderul rus Vladimir Putin, numit Batman. Se va dovedi, în cele din urmă, că aceste dezvăluiri – la fel ca precedentele, despre războiul din Afganistan – vor face mai mult bine decât rău americanilor. Asta în pofida ieșirilor emfatice ale unor politicieni americani, precum republicanul Peter King, care numește WikiLeaks o “organizație străină teroristă.”

De ce un război global nu ar fi… lucrativ

Imediat după izbucnirea crizei din peninsula coreeană, unii psihopați s-au grăbit să susțină necesitatea unui război global, care cică ar aduce sfârșitul crizei. Depinde de ce înțeleg dobitocii prin război global. Dacă se referă la faptul că niște țări mai mici și mai multe se războiesc între ele, convențional și eventual cu niscaiva arme nucleare tactice, atunci da, asta generează profit. Pentru țările puternice însă, nu pentru fraieri. Dacă însă se referă la un conflict care implică două sau mai multe puteri nucleare, atunci psihopații se înșeală amarnic; războiul nu va aduce profit nimănui. Am văzut chiar și argumente aduse pentru susținerea nevoii unui război global. Care erau ceva de genul acesta:
1. Reducerea mișcărilor sociale provocate de criza economică globală;
2. Reducerea suprapopularii și a fenomenului de îmbătrânire a populației;
3. Realizarea unui avans tehnologic deosebit, datorat războiului.

Eventualitatea declanșării unui război global, ca efect direct al conflictului coreean, nu poate implica decât Statele Unite, Coreea de Sud, Japonia și, eventual NATO, împotriva Coreei de Nord și a Chinei. Atenție mare însă! Nu este exclusă realizarea unei mari coaliții musulmane, care să se alăture războiului de partea comuniștilor. Pentru că implicarea Chinei, cu ogivele sale nucleare, poate semnaliza pentru musulmani un lucru care nu putea fi imaginat până atunci: posibilitatea de a-l înfrânge pe Marele Satan (SUA). Nu este foarte clar de care parte s-ar situa Rusia. După ultimele tendințe manifestate de către gigantul de la răsărit, s-ar părea că de partea occidentalilor. Dar, să revin. Un astfel de război ar avea loc inițial doar în cadrul peninsulei coreene, desfășurându-se doar cu arme convenționale. Nu este exclus totuși ca nord-coreenii să utilizeze arme nucleare tactice, de mici dimensiuni. China nu va accepta însă niciodată pierderea războiului și va folosi arme nucleare, chimice și bacteriologice, în cazul în care nu mai există alte alternative. Să nu uităm că această țară are aproximativ 200 de focoase nucleare (numărul maxim fiind estimat la 400), la care se adaugă aproximativ 10 bucăți ale Coreei de Nord. Rachetele balistice intercontinentale chinezești, precum DongFeng 5 și DongFeng 31A, au o rază de acțiune între 10.700 și 13.000 km. Adică, pot lovi ținte aflate în Statele Unite și în Europa Occidentală, inclusiv Marea Britanie. Sistemul anti-rachetă american nu și-a demonstrat eficacitatea în luptă până acum. Și, atenție!, nu a funcționat de fiecare dată nici în cadrul testelor. Este greu de crezut că va funcționa în condițiile în care se va confrunta cu o lansare neprevăzută, adică cu una diferită total de cele din teste, când se știe exact când și de unde va fi lansată racheta ‘inamică’. China mai deține și o flotă impresionantă de submarine, 58 la număr, care pot lansa de oriunde în lume arme nucleare. Despre unele submarine se zvonește chiar că ar fi complet nedetectabile, precum cele din clasa Song (Tip 039). Să ne amintim incidentul din 2006. Aceste submarine pot lansa inclusiv rachete de croazieră cu focos nuclear, care sunt aproape imposibil de doborât, având o traiectorie extrem de joasă.

Să analizăm însă acele trei variante emise de către o minte extrem de bolnavă, care chipurile ar aduce beneficii pentru omenire.
1. Reducerea mișcărilor sociale este posibilă doar în capul unor tâmpiți, care presupun că un război global ar însemna automat și instalarea unor dictaturi în statele occidentale implicate. Nu este cazul astăzi, pentru că un război cu China ar fi total diferit de unul purtat în Europa (precum primele două războaie mondiale). Dimpotrivă, un război global ar însemna uriașe mișcări de protest anti-război în majoritatea statelor vestice. Pe lângă asta, mișcarea socialistă și cea anarhistă ar primi apă la moară [ar înregistra un boom, pe înțelesul generației Twitter], iar numărul adepților ar crește în mod spectaculos. De unde ar putea rezulta și posibila amplificare a mișcărilor sociale și implicita răsturnare a regimurilor aflate la putere, chiar cu metode foarte violente.
2. Reducerea suprapopularii și a fenomenului de îmbătrânire a populației. Aici, are ceva dreptate individul. Într-adevăr, populația planetei s-ar reduce, dar fenomenul de îmbătrânire nu. Pentru că, de obicei, în războaie mor mai întâi cei tineri. Aduceți-vă aminte de Berlinul acelor zile de la sfârșitul lui aprilie 1945, când majoritatea soldaților germani erau prea bătrâni, deoarece tinerii fuseseră uciși pe front. De ce am crede că acum ar fi altfel?
3. Realizarea unui avans tehnologic de pe urma războiului este posibilă NUMAI în cazul unui conflict convențional. Odată ce sunt implicate arme nucleare, chimice sau bacteriologice, acest progres nu va avea loc, ci dimpotrivă. Ne-am putea trezi cu toții în epoca de piatră.
Au mai avut loc două războaie globale care, aparent, au adus un avans tehnologic. Dar, dacă privim cu mai multă atenție, acest așa-zis avans tehnologic este unul infim, față de mijloacele tehnologice existente înaintea războiului. CELE MAI MARI PROGRESE TEHNOLOGICE AU FOST ÎNREGISTRATE PE TIMP DE PACE. Voi enumera doar câteva: clonarea (1996), inteligența artificială (1956), acceleratorul liniar de particule (1928), organele umane artificiale (inima-1969), roboții (1921), celulele solare (1955), kevlar (1965), microprocesorul (1971), internetul (1969), descoperirea fisiunii nucleare (1930), satelitul artificial (1957), și lista poate continua.
MARE ATENȚIE! China nu are niciun interes să declanșeze un conflict, nici măcar unul regional. Această criză economică globală este mană cereasca pentru chinezi, care vând mai bine ca niciodată. Deoarece criza le-a golit buzunarele occidentalilor, aceștia cumpără masiv produse ieftine chinezești. Conflictul global, dacă va izbucni, va fi declanșat de către occidentali. Aceștia vor orchestra un incident de genul celui fabricat de sovietici în 1940, pentru a avea un pretext să atace Finlanda (Vezi atacul asupra Mainila).
Cretinii care nu învață lecțiile istoriei vor sfârși tragic, precum Mussolini.

Tariq Aziz – Un nevinovat condamnat la moarte

Suntem cu toții victimele Americii și Marii Britanii. Ne-au ucis țara.”

– Tariq Aziz, fost vicepremier al Irakului

Aceste sunt cuvintele lui Tariq Aziz, fostul ministru de externe și vicepremier al Irakului, care a fost condamnat la moarte de către un tribunal rușinos dintr-o țară aflată sub ocupația SUA. Nu este pentru prima oară când liderii SUA se folosesc de marionete irakiene pentru a-și masca asasinatele. Președintele irakian Saddam Hussein și alți membri ai guvernului său au fost asasinați de către aceiași călăi. Condamnarea lui Tariq Aziz – ordonată și coordonată de către ocupanții americani – a constituit o încălcare flagrantă a drepturilor omului.

Tariq Aziz a fost condamnat de către un tribunal ilegitim instalat și controlat de către o forță străină de ocupație, sub o fațadă irakiană. Potrivit lui Cherif Bassiouni, profesor de drept la DePaul University College of Law din Chicago, expert în dreptul penal internațional și legislația privind drepturile omului: „Au fost făcute toate eforturile pentru crearea lui tribunal ai cărui magistrați nu sunt independenți, ci controlați, iar prin controlați însemnând că manipulatorii politici ai tribunalului au trebuit să se asigure că Statele Unite sau alte puteri occidentale să pară că nu nicio legătură cu asta.” (Le Monde Diplomatique, noiembrie 2004).

Traiq Aziz s-a aflat în custodia forțelor americane încă din 2003, după ce s-a predat trupelor de ocupație. În iulie 2010, Tariq Aziz a fost predat de către forțele de ocupație reprezentanților regimului marionetă irakian pentru a fi executat. “Sunt sigur că mă vor ucide,” a declarat Aziz. La fel ca în cazul execuțiilor altor lideri ai fostului regim irakian, americanii spun că: “Nu am făcut-o noi. Irakul este o țară suverană,” sub ocupație militară americană.

Tariq Aziz s-a născut cu numele de Mihail Yuhanna într-o familie creștină asiriană, în orașul Tell Keif, în apropiere de Mosul, în nordul provinciei Nineveh, în 1936. Tatăl acestuia a murit pe vremea când Aziz era doar un adolescent. Apoi s-a mutat împreună cu mama sa la Bagdad, pentru a locui și studia acolo. Aziz a absolvit universitatea din Bagdad la începutul anilor 1950 cu o diplomă în literatura engleză. Aziz s-a alăturat partidului socialist Baath în 1957, pe când lucra ca profesor de engleză, cooperând îndeaproape cu Saddam Hussein pentru eliberarea Irakului de sub ocupația colonială britanică. În 1963, Aziz a început să lucreze în presa de stat irakiană, iar în această perioadă și-a schimbat numele în Tariq Aziz, ca o expresie anti-imperialistă împotriva ideologiei britanice de „dezbinare și stăpânire,” ca un semn de solidaritate cu frații săi musulmani. În aprilie 1980, cu puțin timp înainte de începerea războiului cu Iranul, Aziz a fost ținta unui atac terorist, atunci când vizita universitatea Al-Mustansiriya din Bagdad. Partidul aflat în Iran și finanțat de către Iran, Al-Da’awa, a pretins responsabilitatea pentru atac. Citește în continuare

Statele Unite intensifică operațiunile clandestine împotriva Venezuelei

Milioane de dolari sunt direcționate către grupările de opoziție din Venezuela prin intermediul USAID, în timp ce Pentagonul a înființat un nou program PSYOP îndreptat către Venezuela, inclusiv un program de televiziune în spaniolă de cinci zile pe săptămână pentru Venezuela în 2011.

Raportul anual pe 2010 al Office of Transition Initiatives (OTI), o divizie a US Agency for International Development (USAID), referitor la operațiunile acesteia în Venezuela, evidențiază faptul că cel puțin $9,29 milioane au fost investite în acest an în eforturi de a „sprijini obiectivele de politică externă ale SUA… și de a promova democrația” în această țară sud-americană. Această sumă reprezintă o creștere de aproximativ $2 milioane față de anul trecut ($7,45 milioane), bani distribuiți prin această organizație pentru finanțarea activităților politice anti-Chávez din Venezuela.

OTI este un departament al USAID dedicat “sprijinirii obiectivelor de politică externă ale SUA prin ajutorarea partenerilor locali să promoveze democrația, cu prioritate în țările aflate în criză.”
Deși în mod tradițional OTI este utilizată ca o strategie „pe termen-scurt” pentru a filtra milioanele de dolari în fonduri lichide, destinate grupărilor politice și activităților care promovează interesele SUA în națiuni importante din punct de vedere strategic, cazul Venezuelei a fost diferit. OTI și-a deschis biroul în anul 2002 [vezi imagine], imediat după tentativa de lovitură de stat împotriva lui Hugo Chavez – susținută de Washington – acesta rămânând deschis de atunci. Biroul OTI din Venezuela este cel care este deschis de cel mai mult timp de către USAID, în istoria acestei agenții.

* Operațiunile clandestine ale OTI

Într-un document confidențial datat 22 ianuarie 2002, Russell Porter, șeful OTI, a dezvăluit cum și de ce și-a deschis USAID biroul în Venezuela. “OTI i-a fost cerut să-și reconsidere programul din Venezuela de către Biroul Departamentului de Stat pentru Afaceri Andine pe 4 ianuarie… OTI a fost întrebată dacă poate oferi programe și asistență pentru întărirea elementelor democratice, care se află sub o puternică presiune din partea guvernului Chavez.” Citește în continuare

11 septembrie a schimbat totul. Oare?

O sintagmă des rostită de către oficialitățile americane după 11 septembrie 2001: „9/11 changed everything.”
Este adevărat? Să vedem:

* Războiul din Afganistan a fost plănuit înainte de 11 septembrie (Aici și aici);

* Decizia de a lansa războiul din Irak a fost luată înainte de 11 septembrie. Într-adevăr, fostul director al CIA, George Tenet, spunea că Casa Albă dorea să invadeze Irakul cu mult înainte de 11 septembrie și a introdus „porcarii” în cadrul justificărilor pentru invadarea Irakului. Fostul secretar al Trezoreriei, Paul O’Neill – care s-a aflat în cadrul National Security Council – spunea de asemenea că administrația Bush a plănuit războiul din Irak înainte de 11 septembrie. Înalți oficiali britanici au declarat că Statele Unite au discutat schimbarea regimului din Irak la numai o lună după preluarea funcției de președinte de către George W. Bush.

* Se pare că Dick Cheney considera câmpurile petrolifere din Irak drept o prioritate pentru securitatea națională înainte de 11 septembrie;

* Documentul Patriot Act a fost plănuit înainte de 11 septembrie;

* Dick Cheney visa să ofere Casei Albe puterile unui monarh autoritar cu mult înainte de 11 septembrie;

* Dick Cheney și Donald Rumsfeld au elaborat rapoarte false care au exagerat amenințările la adresa SUA pentru a justifica cheltuielile militare uriașe cu mult înainte de 11 septembrie. Și aici.

* Dick Cheney și restul neo-conservatorilor se lamentau – înainte de 11 septembrie – că America nu va putea cu adevărat să-și proiecteze puterea la nivel global fără justificarea unui “nou Pearl Harbor.”

* Spionarea cetățenilor americani de către guvern a început înainte de 11 septembrie (confirmarea aici și aici. Și vedeți și asta.);

* Decizia de a amenința Iranul cu un atac a fost luată înainte de 11 septembrie;

* Guvernul SUA știa despre faptul că teroriștii ar putea utiliza avioane drept arme – și chiar a efectuat exerciții în care avioanele erau folosite drept arme într-un atac împotriva World Trade Center și alte ținte americane importante, utilizând avioane reale – toate înainte de 11 septembrie;

* Guvernul american a aflat despre planurile teroriștilor chiar de la aceștia înainte de 11 septembrie;

* Se știa foarte bine înainte de 11 septembrie că tortura nu este un mijloc eficient de a obține informații, ci reprezintă o metodă eficientă de terorizare a oamenilor.

Așadar, 11 septembrie „a schimbat tot” sau a fost doar un pretext pentru implementarea unor planuri deja existente?

Când diferența între America și naziști era imperceptibilă

Hillary Cinton și secretarul pentru sănătate Kathleen Sebelius și-au cerut scuze pentru experimentele medicale îngrozitoare efectuate în Guatemala în anii ’40. Nu însă și pentru lovitura de stat organizată de către CIA în aceeași țară câțiva ani mai târziu, când a fost răsturnat guvernul ales în mod democratic.
Cercetătorii americani au infectat intenționat sute de oameni în Guatemala, inclusiv pacienți cu probleme mentale, cu gonoree și sifilis, fără știința sau consimțământul acestora, cu mai mult de 60 de ani în urmă. Muli dintre cei infectați erau încurajați să transmită infecția altora, ca parte a studiului. Aproximativ o treime dintre cei infectați nu au primit tratament adecvat.
Vineri, secretarul de stat american Hillary Clinton și secretarul pentru sănătate Kathleen Sebelius și-au oferit scuzele pentru acțiunile efectuate de catre U.S. Public Health Service.

Studiul privind inocularea bolilor cu transmitere sexuală efectuat între 1946-1948 în Guatemala a fost în mod evident imoral [unethical],” se spune în declarația comună Clinton-Sebelius. “Deși aceste evenimente au avut loc cu mai bine de 64 de ani în urmă, suntem revoltați că o astfel de cercetare reprobabilă a putut avea loc sub pretextul sănătății publice. Regretăm profund cele întâmplate și ne cerem scuze față de toate persoanele care au fost afectate de aceste practici oribile [abhorrent] de cercetare.”

Doar o singură întrebare mai rămâne de pus: În câte experimente de cercetare imorale este implicat guvernul american în acest moment?