• OPRIȚI RĂZBOIUL!
  • ATENȚIE!

    Acest blog este un pamflet. Personajele care apar în postări sunt absolut imaginare și orice asemănare cu persoane și întâmplări reale este accidentală și neintenționată.
  • Arhive

  • Top click-uri

    • Niciunul
  • Blog Stats

    • 90.422 hits
  • Quote:

    Be wiser than other people, if you can, but do not tell them so.
  • Spam blocat

O soluție pentru puterea din România

România se îndreaptă încet, dar sigur, către un dezastru economic. Aparent, nu mai există nicio soluție, iar țara se va prăbuși în curând, cu toate eforturile combinate ale Uniunii Europene, Băncii Mondiale și FMI-ului.
În aceste vremuri tulburi, o soluție care ar putea să o aplice un guvern disperat și care nu găsește altă cale de scăpare pentru deturnarea țării de pe drumul către dezastru ar constitui-o… un război. O soluție crudă și care ar duce la pierderea multor vieți, dar care în final s-ar dovedi eficace. Desigur, există două riscuri majore: ca România să piardă războiul și ca guvernul să fie înlăturat de nemulțumirile populare și de eventuala ascensiune a forțelor extremiste.

Există doar trei variante credibile în care guvernul ar putea iniția un război, iar acestea sunt următoarele:
1. Varianta Transnistria-Moldova-Rusia-Ucraina;
2. Varianta Ucraina;
3. Varianta Ținutul Secuiesc-Ungaria.
Citește în continuare

Cekiști sovietici, pumnul slav și declarația comună Medvedev-Ianukovici asupra Transnistriei

Președintele Rusiei, Dmitri Medvedev, și omologul său ucrainean, Viktor Ianukovici, au emis o declarație comună asupra conflictului din Transnistria în timpul vizitei lui Medvedev de pe 17 mai la Kiev.(www.kremlin.ru).
Evenimentul a concis, accidental, cu celebrările prilejuite de aniversarea ministerului transnistrean de securitate (fosta filială a KGB) din Tiraspol [acum subordonat FSB-ului]. Propusă de partea rusă și acceptată, cu modificări minore, de partea ucraineană, declarația comună pare destinată menținerii impasului asupra negocierilor pentru o reglementare politică a conflictului din Transnistria.
Medvedev și Ianukovici “au subliniat rolul major stabilizator al trupelor de pace [rusești] existente.” Aceștia s-au declarat în favoarea “transformării acestora într-o operațiune de garantare a păcii sub egida OSCE, în contextul unei reglementări (politice) în Transnistria, la care suntem gata să participăm în mod activ.”

Inițial, Moscova ceruse ca reglementarea politică să fie sincronizată cu retragerea trupelor rusești; dar apoi și-a modificat cererile, pas cu pas. În loc ca trupele să fie retrase, Rusia vrea ca acestea să rămână, redenumite din trupe de menținere a păcii în trupe de garantare a păcii, până o reglementare politică va fi realizată. Moscova ar accepta o cosmetizare internațională a contingentului de trupe în schimbul legitimării acestora de către OSCE. Și va insista (cu Ucraina de mână) pe “participarea la aceasta în mod activ” astfel încât să minimalizeze participarea internațională într-un astfel de contingent. Citește în continuare

Moldova și Revoluția Twitter

Moldova este una dintre republicile cele mai slab dezvoltate din fost URSS. Datorită modificărilor teritoriale nășite de Stalin, Moldova este prinsă între România și Ucraina. Sovieticii plănuiseră ca Moldova să se specializeze în producția alimentară. Cu toate acestea, economia Moldovei nu este omogenă. Infrastructura industrială a republicii a fost construită în Transnistria, o regiune populată mai ales de etnici slavi (ruși și ucraineni). Această regiune era responsabilă pentru aproximativ 40% din PIB-ul Moldovei și a fost principalul contributor uman al elitelor conducătoare ale RSS Moldovenească. Către sfârșitul Războiului Rece, Nicolae Ceaușescu a afirmat public că URSS a anexat Basarabia, indicând faptul că aceasta este o parte din România. Era un semn că România nu uitase și nu avea de gând să renunțe la readucerea Moldovei în granițele sale.

Dezintegrarea Uniunii Sovietice nu a schimbat mare lucru. Economia Moldovei a rămas precară, exportând doar vinuri, fructe și alte produse agroalimentare. Moldova importă cantități mari de cărbune, gaze și petrol, deoarece nu deține depozite naturale majore de astfel de resurse. Potrivit CIA World Factbook, Moldova se află pe locul 138 într-o listă a țărilor lumii clasificate după PIB.

Transnistria și-a declarat independența față de Moldova după colapsul Uniunii Sovietice, în parte deoarece se temea că intensificarea sentimentului naționalist în Moldova va duce la unirea cu România. Secesiunea a declanșat un război între Chișinău și separatiștii transnistreni. Trupele ruse au fost desfășurate în regiune pentru a pune capăt ostilităților. De atunci, acel conflict a rămas înghețat. Cu toate acestea, prezența forțelor ruse (care se ridică la circa 3.000 de militari) a permis Transnistriei să-și păstreze independența de facto față de Moldova, chiar dacă din punct de vedere formal face parte încă din statul moldovean. Astfel, Transnistria are propriile autorități, armată, poliție, monedă, servicii publice, steag, imn național și constituție. Aproape jumătate din exporturile transnistrene sunt expediate către Rusia.

Rusia a susținut Transnistria, deoarece este locuită de un număr important de etnici ruși, loiali Moscovei. În plus, Transnistria este amplasată în estul extrem al Moldovei și, mai important, lângă granița cu Ucraina. În cele din urmă, dar nu în ultimul rând, micuța economie a Transnistriei este bazată pe industria grea, producția de textile și este un important coridor de tranzit al gazelor naturale și energiei electrice. Ca urmare a implicării Rusiei, Chișinăul a fost precaut pentru a nu atrage dezaprobarea Moscovei.

NATO și SUA au dorit răsturnarea regimului Voronin și înlocuirea acestuia cu unul potrivnic Moscovei. Scopul schimbării de regim era reprezentat de dorința SUA de expulzare a trupelor rusești din Transnistria, într-o încercare de a pune capăt prezenței militare ruse în Europa de Est și în spațiul ex-sovietic. Mai mult, ar fi fost un avertisment occidental pentru Rusia că orice neatenție va fi taxată în mod drastic. O Moldovă ipotetic pro-occidentală ar putea fi încorporată ulterior de către România, un membru al NATO, mutând frontiera alianței către est și evitând protocoalele ordinare de acceptare a noilor membri.

Rămâne de văzut dacă Kremlinul a fost luat prin surprindere și dacă va reacționa în vreun fel la schimbarea de regim de la Chișinău, mai ales în cazul în care noul guvern va încerca să preia Transnistria prin forță, așa cum a încercat Georgia cu Osetia de Sud în 2008. Ceea ce este clar însă, este faptul că Moscova nu dorește să fie prinsă într-un conflict care i-ar solicita resursele financiare, militare, diplomatice și politice la maximum. Totuși, factorilor de decizie ai Rusiei nu le place ce observă în Moldova, este un scenariu pe care l-au mai văzut jucându-se și altă dată. Prin urmare, presupunerea logică este că Rusia va recurge la armele specifice agențiilor de informații pentru a încerca să contracareze manevrele anti-rusești din Moldova, înainte de a lua în considerare o acțiune militară. Este prea devreme pentru a estima ce turnură vor lua acțiunile opoziției de la Chișinău. Dacă actualul guvern moldovean va supraviețui, atunci Revoluția Twitter va putea avea un efect neașteptat și nedorit. Dacă va fi așa, noii conducători ai Moldovei ar putea sfârși apropiindu-se de Rusia, subminând eforturile reale sau pretinse ale Vestului de sprijinire a forțelor anti-comuniste.

Acuzațiile Rusiei privind implicarea agențiilor occidentale și românești în evenimentele din aprilie 2009 de la Chișinău, nu au putut fi dovedite, deoarece toate operațiunile clandestine se desfășoară după principiul negării plauzibile („Dacă sunteți prinși, noi nu vă cunoaștem.”) Cu toate acestea, există fapte circumstanțiale care par să demonstreze intervenția străină. De pildă, unele instituții semi-oficiale occidentale și ONG-uri au activități la vedere în Moldova. De exemplu:

Website-ul USAID menționează că unele activități ale agenției în Moldova includ „Moldova Citizen Participation Program„, „Strengthening Democratic Political Activism in Moldova” și „Internet Access and Training Program„. Ultima este demnă de atenție, pentru că rețelele online de socializare au fost folosite pentru intensificarea activismului anti-guvernamental. Website-ul USAID precizează că „acestea [programele sale] furnizează comunităților locale accesul gratuit la internet și pregătire extinsă în toate aspectele tehnologiei informației,” precum și că „grupurile țintă includ oficialitățile locale, jurnaliștii, studenții, reprezentanții locali ai ONG-urilor, profesorii și angajații din sănătate…

Aceste exemple sunt edificatoare, dacă se ia în considerare faptul că aceste organizații au fost principalii actori în revoluțiile colorate anterioare. Asta însemnând că, atât participanții, cât și modus operandi, au rămas în mare parte neschimbate. Un participant și organizator cunoscut al Revoluției Twitter este ziarista Natalia Morar (Morari), care a lucrat la ziarul rusesc „The New Times” precum și ca secretar de presă pentru „Cealaltă Rusie,” o coaliție ciudată de grupări politice anti-Putin, care a strâns laolaltă extremiști naționaliști, comuniști și activiști pro-occidentali.

Pe scurt, luând în considerare faptele de mai sus, se pare că în Moldova a avut loc un nou episod al confruntării geopolitice dintre Rusia și Occident. Această luptă nu s-a încheiat încă, atâta vreme cât președintele Moldovei nu a fost ales de parlament, fiind numit interimar. Atunci când se va sfârși, implicațiile strategice ale rezultatului final vor trimite unde de șoc în întreaga Europă de Est și în spațiul ex-sovietic.

Pe 5 aprilie 2009, Partidul Comunist a anunțat că a câștigat mai mult de 50% din voturi și va avea din nou majoritatea în parlament cu 61 de locuri, suficiente încât să aleagă noul președinte. În ziua următoare, mii de demonstranți tineri au inundat străzile din Chișinău, pentru a protesta la rezultatul alegerilor. Mai mult de 10.000 de protestatari s-au adunat în fața parlamentului cerând repetarea alegerilor și strigând „jos comunismul” și „libertate.” Din nefericire, demonstrațiile au culminat cu atacarea biroului prezidențial și a clădirii parlamentului în ziua de 7 aprilie. Având în vedere precedentele revoluții colorate și strategia impusă de americani acestora, nu este exclus ca violențele să fi fost coordonate de agitatori și agenți aparținând FSB și guvernului comunist, pentru discreditarea demonstranților. În afara acestor manifestări violente, toate semnele unei revoluții colorate au fost prezente.

Similaritățile constau și în nemulțumirea publică în fața unei situații economice dificile, a inechității sociale și a lipsei de speranță într-un viitor mai bun, precum și într-un nivel ridicat de corupție în rândul oficialilor guvernului comunist, care s-au combinat cu concentrarea puterii în mâinile unui grup restrâns. Concentrarea celor mai multe activități economice în mâinile familiei și prietenilor președintelui Vladimir Voronin întregeau imaginea unui stat condus în stil mafiot. Factorii geopolitici – intimidarea din partea Rusiei și perspectiva asistenței din partea Vestului – au constituit presiuni adiționale pentru schimbare. În Moldova, la fel ca în Ucraina și în România, declanșatorul a fost organizarea alegerilor parlamentare/prezidențiale, alături de practicile frauduloase ale fostei conduceri.

Însă, există o serie de factori care diferențiază cazul Moldovei de celelalte. Mai întâi, dimensiunea fraudei electorale este neclară. Comuniștii au obținut 50 % din voturi, iar cele trei partide de opoziție au câștigat aproximativ 35% împreună.

Concurenți electorali Voturi % Mandate
Partidul Comuniștilor din Republica Moldova 760.551 49,48% 60
Partidul Liberal 201,879 13,13 % 15
Partidul Liberal Democrat din Moldova 191,113 12.43% 15
Alianța “Moldova Noastră” 150,155 9.77% 11

Aceste rezultate sunt însă conforme cu sondajele preelectorale organizate de agențiile internaționale. Mai mult, OSCE, prin Office for Democratic Institutions and Human Rights, nu a înregistrat incidente sau fraude majore în rapoartele preliminare întocmite.

O a doua diferență față de revoluțiile portocalii este absența unui lider puternic de opoziție cu un program clar de schimbare. Moldova nu are un Viktor Iușcenko sau Traian Băsescu, iar declarațiile celor trei partide de opoziție au fost unele standard, la fel ca și reacția complet nesatisfăcătoare la demonstrațiile violente de la Chișinău. Unii ar putea spune chiar că se poate vedea umbra Rusiei în spatele acestor partide de „opoziție.”

În al treilea rând, chestiunea naționalistă deosebește clar revoluția din Moldova de suratele sale portocalii. Unii demonstranți au fluturat steaguri românești în timpul protestelor, iar liderii opoziției și-au exprimat opinia că Moldovei i-ar fi mai bine reunită cu România. În acest timp, președintele român Traian Băsescu a plusat, anunțând că România va acorda cetățenia română tuturor cetățenilor moldoveni care doresc asta. Până acum, mai mult de un milion de cetățeni moldoveni au înaintat cereri pentru cetățenia română la consulatele românești din Moldova. Într-o țară de patru milioane de locuitori, moldovenii care primesc cetățenia română devin implicit cetățeni ai Uniunii Europene. Liderii comuniști din Moldova au învinuit autoritățile române pentru instigarea tineretului moldovean la revoltă. Vladimir Voronin l-a expulzat pe ambasadorul României la Chișinău, închizând granița peste Prut și reintroducând regimul vizelor pentru cetățenii români.

Curtea Constituțională a Moldovei a decis renumărarea voturilor, după care comuniștii au pierdut un loc în parlament, rămânând doar cu 60; insuficient pentru alegerea președintelui. Fraudele electorale nu au fost însă dovedite, iar alegerile au rămas valide. Imposibilitatea alegerii președintelui a dus însă la dizolvarea parlamentului și organizarea de alegeri pe 29 iulie 2009. Comuniștii au obținut doar 48 de mandate, pierzând astfel și guvernarea. Însă, opoziția nu poate să aleagă un nou președinte, având numai 53 de mandate din cele 61 necesare.

Între timp, Rusia a inversat efectele revoluției portocalii din Ucraina, fiind la un pas s-o facă și în România. Situația din Moldova este fragilă, președintele țării Mihai Ghimpu, în funcție din 11 septembrie 2009, fiind în continuare interimar. Comuniștii stau la pândă, așteptând doar o oportunitate pentru a reveni la putere.

Legături externe:
* http://www.eco.md/article/4759/
* http://www.e-democracy.md/comments/socioeconomic/200507292/
* http://www.cisr-md.org/ROM/Adept%20rom/note15.html
* http://www.e-democracy.md/elections/parliamentary/2009/electoral-news/20090407/#c1

România și Ucraina – similaritățile a două “revoluții colorate”

În noiembrie 2004, au avut loc alegeri prezidențiale atât în România cât și în Ucraina, iar învingătorii au fost candidații opoziției portocalii. Au fost câteva săptămâni de proteste stradale în iarna rece ucrainiană pentru Viktor Iușcenko, care în final au inversat rezultatul oficial al unui prim tur controversat care-l dădea învingător pe Viktor Ianukovici, protejatul Kremlinului. A fost o prezență masivă, informații în media despre fraude și exemplul Ucrainei vecine care l-au adus pe Traian Băsescu la putere, deși alegerile parlamentare au fost câștigate de PSD. La fel ca în Ucraina, alianța lui Băsescu a fost formată de două partide – Partidul Democrat (al lui Băsescu) și Partidul Național Liberal (partidul premierului Călin Popescu Tăriceanu). La fel ca în Ucraina, unde premierul Iulia Timoșenko nu a interpretat aceeași partitură ca președintele, prim-ministrul României l-a demonizat pe președinte și a preferat să coopereze cu opoziția de stânga, eliminându-și foștii aliați, Partidul Democrat, de la guvernare.

Deși după primul tur de scrutin, desfășurat pe 28 noiembrie 2004, candidatul partidului de guvernământ, Adrian Năstase, avea prima poziție cu peste 40% din voturi, două zile mai târziu, candidatul opoziției, Traian Băsescu pretindea că procesul electoral a fost falsificat, cerând anularea alegerilor parlamentare și prezidențiale. Astfel, al doilea tur de scrutin a avut loc în condiții tensionate, acuzațiile de fraudă fiind la ordinea zilei. Citește în continuare

Drumul către pierzanie – Revoluțiile colorate și originile celui de-al III-lea război mondial 4/5

*** Ucraina

În 2004, Ucraina a trecut prin “Revoluția Portocalie,” în care opoziția și liderul pro-occidental Viktor Iușcenko a devenit președinte, învingându-l pe Viktor Ianukovici. Așa cum dezvăluia The Guardian în 2004, aceasta a urmat unor alegeri contestate (asa cum se întâmplă în fiecare “revoluție colorată”), “guerilele democrației ucrainiene ale mișcării de tineri Pora au obținut deja o victorie notabilă – oricum s-ar încheia situația periculoasă de la Kiev,” totuși, “campania este o creație americană, un exercițiu sofisticat și genial conceput în laboratoarele occidentale de branding și marketing, care, în patru țări în patru ani, a fost utilizat pentru salvarea unor alegeri fraudate și la răsturnarea unor regimuri insipide.”

Autorul, Ian Traynor, explica faptul că, “Finanțată și organizată de guvernul SUA, beneficiind de consultanți și diplomați americani, de sprijinul celor două partide americane și a organizațiilor non-guvernamentale din SUA, campania a fost folosită prima oară în Europa, la Belgrad în 2000, pentru înfrângerea lui Slobodan Milosevic.” În plus, “National Democratic Institute, International Republican Institute, Departamentul de Stat al SUA și USAID sunt principalele agenții americane implicate în aceste campanii alături de ONG-ul Freedom House” și același finanțator implicat în Revoluția Trandafirilor din Georgia. În implementarea strategiei schimbărilor de regim, “opoziția, de regulă divizată, trebuie să fie unită în spatele unui singur candidat, dacă dorește să existe vreo șansă de răsturnare a regimului. Acel lider este selectat pe baza unor motive pragmatice și obiective, chiar dacă el sau ea este anti-american(ă).” Citește în continuare

Ucraina renunță la ultimele kilograme de plutoniu

Casa Albă a anunțat că este pe cale de a încheia un acord prin care Ucraina va ceda întreaga cantitate de materiale nucleare rămasă pe teritoriul său după căderea URSS.
Cantitatea de 90 de kilograme de uraniu îmbogățit va fi transferată către Rusia până în 2012.
Aceasta este ceva ce Statele Unite încearcă să facă de mai mult de zece ani,” a declarat purtătorul de cuvânt al Casei Albe luni 12 aprilie. “Materialul este suficient pentru construirea a cel puțin trei arme nucleare.”
Consilierul pe probleme de contra-terorism al Case Albe, John Brennan, a declarat că materialul ce urmează să fie depus într-un amplasament sigur este exact ceea ce grupări precum Al Qaeda au încercat să achiziționeze în ultimii ani.
Al Qaeda a încercat să cumpere aceste materiale de pe piața liberă și cu ajutorul grupărilor mafiote,” a declarat Brennan. “Dovezile sunt solide. Dosarul este demonstrat.”

Știrea constituie o veste bună și pentru România. De ani de zile tot ascultăm cum ni se spune că trebuie să fim precauți atunci când vorbim despre teritoriile românești dobândite de Ucraina de la fosta URSS. Că Ucraina este stat înarmat nuclear. Ei bine, acum nu mai este cazul! Ucraina este stat semnatar al Tratatului de Neproliferare Nucleară. Întreg arsenalul nuclear strategic și tactic, moștenit de la URSS, a fost transferat până în 1996 către Rusia. Acum, ultimele kilograme de plutoniu aflate în Ucraina, și odată cu ele și șansa de a fabrica arme nucleare, vor lua drumul Rusiei. Așadar, sperietoarea nucleară nu mai poate fi agitată atunci când vorbim de pământul românesc subtilizat de Rusia în 1940 și aflat acum în posesia Ucrainei. Rămâne de văzut dacă România va avea oameni puternici la conducere, care vor ști să profite atunci când Ucraina se va dezmembra; pentru că nu se pune întrebarea „dacăUcraina se va dezmembra, ci „cândo va face.
Dar, deocamdată, Ucraina se află din nou pe orbita Rusiei. Până când Kremlinul va considera de cuviință să tranșeze odată pentru totdeauna chestiunea Crimeei, mai avem de așteptat. Dar, dacă vom fi conduși tot de maimuțe și atunci, vom aștepta degeaba. Nu mai învie morții!

Sursa: Politico

Ciudățenii electorale de prin Ucraina


Imagine: Io

Ai naibii ăia 4,4%!
Nu cunosc sistemul electoral din Ucraina, dar de obicei în turul doi al alegerilor prezidențiale, când rămân doar doi candidați, unul ar trebui să aibă peste 50%. Ciudată țară…
Bănuiesc că pe buletinul de vot, sub numele celor doi candidați, este trecută o rubrică „niciunul dintre cei de mai sus.” Și așa apar cei 4,4% care nu sunt de acord cu niciunul dintre cei doi.

Gripa din Ucraina – A/H1N1 sau ciumă pulmonară?

Interviu cu profesorul Victor Bacinski, medic în regiunea Cernăuți, Ucraina. Publicat pe http://www.unian.net/rus/news/news-346721.html de Anna Iașcenko.

Pe baza autopsiilor am ajuns la următoarele concluzii: nu este vorba de pneumonie, ci de insuficiență cardio-pulmonara și șoc cardiogenic…Virusul intră direct în plămâni, apar sângerările…Antibioticele nu ar trebui folosite…

De ce avem o rată a mortalității atât de ridicată în țară?

Deoarece oamenii se duc la farmacii să-și cumpere medicamente în loc să se ducă la medici pentru a primi tratament…Nu este vorba de ciumă pulmonară. Asta e o prostie… antibioticele nu ajută… Cei cu sisteme imunitare puternice vor supraviețui. Oamenii cu sisteme imunitare slăbite vor ceda în fața bolii… Măștile faciale asigură o extra-protecție de circa 30%. Purtarea mănușilor adaugă aproximativ 10% în plus, ajungându-se astfel la 40%, deoarece virusul penetrează membrana mucoaselor.

Șeful Institutului de Medicină Legală din regiunea Cernăuți, profesorul Victor Bacinski face o declarație interesantă: toate victimele virusului din Bucovina (22 de persoane cu vârste cuprinse între 20 și 40 de ani) nu au decedat în urma unor pneumonii duble (bilaterale), cum s-a crezut inițial, dar ca urmare a rezultatului unui sindrom viral acut, însemnând distrugerea totală a plămânilor. Citește în continuare

Bruno interzis în Ucraina

Ministrul ucrainian al culturii a informat distribuitorul local al filmului Bruno (cu Sacha Baron Cohen în rolul principal), Sinergia, că a decis să „interzică difuzarea acestui film pe întreg teritoriul Ucrainei”.
Bruno, se spune, „conține expuneri nejustificate ale organelor genitale„.
În plus, filmul ilustrează ceea ce ministrul numește „perversiuni homosexuale” într-o „manieră explicită”.
Astfel, pentru a nu „dăuna moralității” cetățenilor ucrainieni, Bruno este interzis în cinematografele din această țară.
Înduioșătoare grija autorităților ucrainiene pentru moralitatea cetățenilor; asta într-o țară în care să ieși pe stradă după ora 22:00, în anumite orașe (Odessa, Sevastopol ș.a), poate fi extrem de periculos; într-o țară în care mafia terorizează contribuabilii, impunându-le taxe de protecție celor care dețin o afacere legală.
Vax!

Viktor Iușcenko: „am prădat în mod strălucit România”

Aceasta este afirmația președintelui ucrainian, făcută într-un context oficial, referitor la decizia de la Haga. De ce consideră Iușcenko că a prădat România? Indiferent de ceea ce spun „analiștii” de la televizor, decizia de la Haga nu a fost una favorabilă României. Nu contează cine a obținut o parte mai mare a zăcământului de hidrocarburi, ceea ce este important este că la Haga, Ucraina a obținut de facto niște teritorii care nu i-au aparținut NICIODATĂ. Acesta este marele succes cu care s-a lăudat Iușcenko. Acești „iluștri” conducători de după ’89, au reușit să facă un lucru pe care nici măcar comuniștii nu l-au făcut. Să cedeze niște teritorii fără luptă, dușmanului de la răsărit. Iliescu a semnat tratatul, Băsescu l-a prelungit pentru încă zece ani. România: o țară de lași, de curve și de fătălăi. Mi-e silă că m-am născut în această țară. Dacă aș avea mijloacele materiale aș pleca unde aș vedea cu ochii. Urmașii marelui popor războinic al geto-dacilor? VAX! Acest popor nu-și merită istoria; Burebista, Decebal, Vlad Tepeș etc au fost făcuți de rușine de urmașii lor tembeli.