Interviu cu Dumnezeu

– Ai vrea să-mi iei un interviu, deci… zise Dumnezeu.
– Dacă ai timp… i-am răspuns. Dumnezeu a zâmbit.
– Timpul meu este eternitatea… Ce întrebări ai vrea să-mi pui?
– Ce te surprinde cel mai mult la oameni?
Dumnezeu mi-a răspuns:
– Faptul că se plictisesc de copilărie, se grăbesc să crească…, iar apoi tânjesc iar să fie copii; că își pierd sănătatea pentru a face bani…iar apoi își pierd banii pentru a-și recăpăta sănătatea. Faptul că se gândesc cu teamă la viitor și uită prezentul, iar astfel nu trăiesc nici prezentul, nici viitorul; că trăiesc ca și cum nu ar muri niciodată și mor ca și cum nu ar fi trăit.
Dumnezeu mi-a luat mâna și am stat tăcuți un timp.
Apoi am întrebat:
– Ca părinte, care ar fi câteva dintre lecțiile de viață pe care ai dori să le învețe copiii tăi?
– Să învețe că durează doar câteva secunde să deschidă răni profunde în inima celor pe care îi iubesc…și că durează mai mulți ani pentru ca acestea să se vindece; să învețe că un om bogat nu este acela care are cel mai mult, ci acela care are nevoie de cel mai puțin; să învețe că există oameni care îi iubesc, dar pur și simplu încă nu știu să-și exprime sentimentele; să învețe că doi oameni se pot uita la același lucru și că pot să-l vadă în mod diferit; să învețe că nu este suficient să-i ierte pe ceilalți și că, de asemenea, trebuie să se ierte pe ei înșiși.
– Mulțumesc pentru timpul acordat…am zis umil. Ar mai fi ceva ce ai dori ca oamenii să știe?
Dumnezeu m-a privit zâmbind și a spus:
– Doar faptul că sunt aici, întotdeauna.

* Acest text a fost atribuit inițial lui Octavian Paler, dar maestrul a negat paternitatea lui (vezi aici). A apărut în „Micromagazin, Romanian Meridian” la 17 decembrie 2005. Autorul va rămâne veșnic necunoscut, dar asta nu îl face mai puțin genial.