Petrolul, mereu în top

Revista Fortune 500 a publicat topul companiilor americane pe anul 2010, în funcție de veniturile obținute. Wal-Mart a preluat prima poziție, detronându-i pe cei de la Exxon. Dar Exxon recuperează atunci când vine vorba de profiturile obținute. O cifră amețitoare, de peste $40 miliarde, care depășește cu mult procentajul profit vs. venituri obținut de către Walmart.
Petrolul rămâne cea mai profitabilă afacere de pe planetă, generând în continuare venituri uriașe. În top zece se situează trei companii, alături de Exxon fiind Chevron și ConocoPhillips. Profiturile cumulate ale acestora depășesc cifra de $70 miliarde. Să ne mai mirăm atunci de conflictele permanente din Orientul Mijlociu? Aurul negru pare mai prețios ca niciodată, mai ales că este pe terminate.

Poziția      Compania                Venituri (mil.$)    Profit (mil.$)
1               Wal-Mart Stores        378.799             12.731
2               Exxon Mobil               372.824               40.610
3               Chevron                      210.783              18.688
4               General Motors         182.347               -38.732
5               ConocoPhillips          178.558              11.891
6               General Electric         176.656              11.891
7               Ford Motor                  172.468                -2.723
8               Citigroup                     159.229                 3.617
9               Bank of America        119.190               14.982
10               AT&T                          118.928               11.951

Ping.

Studiu: Culturile modificate genetic sunt mai puțin profitabile decât cele normale

Studiile anterioare privind rentabilitatea cultivării plantelor modificate genetic s-au concentrat doar asupra fermelor care au aplicat tehnologia OMG (Organisme Modificate Genetic), dar ultimele cercetări au analizat o arie mai extinsă, inclusiv cea a câmpurilor cu culturi normale, aflate în apropiere de culturi cu OMG și care ar fi putut beneficia de această vecinătate. Porumbul modificat genetic conține o genă bacteriană, numită “Bt,” adăugată acestuia pentru ca planta să secrete o proteină, care are efect toxic asupra Ostrinia nubilalis (Sfredelitorul-porumbului), o insectă ale cărei larve provoacă daune serioase culturilor de porumb.
Aproape două treimi din porumbul cultivat în SUA este de tipul celui „Bt„, acest lucru având un impact dramatic asupra declinului Ostrinia nubilalis, care nu poate face diferența între OMG și porumbul obișnuit. Atunci când femela de Ostrinia nubilalis depune ouă pe porumbul Bt, larvele mor la două zile după eclozare.

Paul Mitchell, profesor la Universitatea Wisconsin-Madison, unde a fost efectuat studiul, spune că statele cultivatoare de porumb, ca Wisconsin, Minnesota, Illinois, Iowa și Nebraska, au înregistrat un beneficiu economic total de $6,9 miliarde în perioada 1996-2009, ca rezultat al scăderii cantității de porumb afectate de Ostrinia nubilalis.

Dar, terenurile cu culturi non-OMG au adus 62% din acest beneficiu, deoarece, pe lângă prevenirea pierderilor rezultate dintr-un număr mai mic de dăunători, aceste ferme nu au trebuit să cheltuiască în plus pentru tehnologia plantelor modificate genetic.

Analizele anterioare costuri-beneficii au fost direcționate strict pe terenurile cu culturi transgenice. Acest studiu este primul care include valoarea lichidării dăunătorilor pe arii vaste și beneficiile subsecvente pentru cultivatorii de plante non-OMG,” adaugă dr Mitchell. „În acest caz, valoarea beneficiilor indirecte pentru culturile non-Bt a depășit valoarea netă a beneficiilor directe pentru culturile Bt.”

Studiul, publicat în revista Science, a descoperit că fermierii din Wisconsin au avut un beneficiu total de $325 milioane, ca rezultat al suprimării dăunătorilor între 1996-2009. Aproximativ 75% din această sumă a mers către fermierii care au cultivat plante non-OMG.

William Hutchinson de la Universitatea din Minnesota, principalul autor al studiului, spune că o analiză a arătat că numărul insectelor Ostrinia nubilalis a scăzut pe câmpurile aflate în vecinătatea culturilor cu OMG, cu 28 până la 73%, în funcție de nivelul inițial de infestare. Aceste estimări au fost posibile datorită existenței unor înregistrări privind populația de Ostrinia nubilalis încă de acum 45 de ani.

Fermierii americani care cultivă porumb modificat genetic sunt încurajați să aibă în apropiere de aceste culturi terenuri cultivate cu porumb normal. Această tactică ajută la prevenirea apariției rezistenței insectelor la porumbul Bt, care ar apărea mai mult ca sigur dacă întreaga cultură ar fi cu plante modificate genetic.

* Sursa: The Independent. Imagini: Wikipedia. Copyright imagine Ostrinia nubilalis: Entomart.ins

Asigurarea obligatorie a locuinței – Numai în România?

Recent, în România, a intrat în vigoare legea privind asigurarea obligatorie a locuinței, după câțiva ani de tărăgănări și negocieri cu companiile de asigurări. Personal mi se pare o încălcare a drepturilor cetățenești, această obligativitate de asigurare a locuinței, mai ales dacă ai deja o asigurare. Adică, nu este precum în cazul autovehiculelor; faptul că nu ai asigurare nu dăunează cu nimic vecinilor. Atunci când vin inundațiile nu îți apa casa și o lovește de casa vecinului, provocându-i daune.
Curios, am căutat informații să văd dacă și alții au astfel de asigurări obligatorii. Marea Britanie, cea mai veche democrație, nu are așa ceva [Vedeți aici: ukqna.com] Nici Statele Unite nu își obligă cetățenii să-și asigure casele. [Vedeți aici: city-data.com] Totuși, recent – după dezastrul provocat de uraganul Katrina – legislativul american a promovat o lege care prevede obligativitatea asigurării locuințelor situate în zone inundabile. [Vedeți aici: dailyme.com și aici: www.thetelegraph.com] Desigur, locuințele aflate sub ipotecă sau achiziționate prin credit bancar pot avea, la cererea creditorului, prevăzută obligativitatea unei asigurări pentru anumite riscuri. [Vedeți aici: www.newsnet5.com]

Totuși, am găsit o țară în care asigurarea locuințelor este obligatorie, dar numai pentru dezvoltatorii imobiliari. Țara respectivă se numește India. [Vedeți aici: www.indianexpress.com]
Nu știu dacă și alte națiuni europene au o astfel de lege, dar faptul că Statele Unite și Marea Britanie nu au, este suficient pentru mine. Legea românească pare făcută cu scopul de a umple buzunarele unor firme private de asigurări, forțând contribuabilul român să plătească o nouă taxă.

Cu câțiva ani în urmă, iată ce scria într-un articol din Ziarul Financiar: „Senatorul PSD Antonie Iorgovan, avocat, specialist în drept constituțional, afirmă că obligativitatea persoanelor de a-și încheia o asigurare pentru locuință este neconstituțională. ‘Nu există obligația de a-ți asigura bunul printre obligațiile fundamentale ale cetățeanului. Dacă statul vrea să mă asigure, este treaba lui, dar nu pe banii mei. Eu nu o să plătesc această asigurare, o să contest în justiție decizia și o să ridic excepția de neconstituționalitate. Dar sunt sigur că alții înaintea mea o vor face,’ a spus Antonie Iorgovan.” [Aici: www.zf.ro]
Neconstituțională? Și, totuși, legea a intrat în vigoare, patru ani mai târziu.
Ce spun companiile de asigurări? Se plâng de faptul că prin aceste asigurări, nu vor face prea mulți bani. Radu Mircea Popescu, consilier la MIRA, declara în 2007 că valoarea totală pentru reasigurare va fi în jurul cifrei de €3 miliarde, pentru toate cele trei riscuri majore de dezastru. Asta, în timp ce companiile vor colecta doar €150 milioane pe an. [Vedeți aici: www.money.ro] Poate, dar important este cât vor plăti efectiv aceste companii.
De exemplu, inundațiile din Moldova din 2010, care au loc „o dată la 200 de ani” au afectat aproximativ 1.000 de gospodarii. [Vedeți aici: www.napocanews.ro] Presupunând, prin absurd, că toate erau case din pământ și au fost distruse complet, asta ar însemna că suma totală care ar fi plătit-o asiguratorii ar fi fost de €10 milioane sau de €20 milioane, dacă erau case de cărămidă. Și asta „o dată la 200 de ani.” Dar să spunem că nu este o dată la 200 sute de ani, ci o dată la cinci ani. Nu știu de metode de calcul folosesc companiile, dar mie, 20 de milioane mi se pare mai puțin decât 150 de milioane. Da, sigur, dar costul reasigurării, bla-bla-bla… La final, important este cât colectezi și cât plătești efectiv, punct. €150 milioane timp de 30 de ani=€4,5 miliarde. Așadar, ce aritmetică folosesc asiguratorii? A, nu se umplu de bani peste noapte, așa cum s-au învățat toți întreprinzătorii particulari în România, după 1990?
Scopul acestei legi este acela de a degreva statul de plata unor despăgubiri/ajutoare către sinistrați. Dar, de ce mă obligă pe mine statul să-mi fac asigurare, atâta vreme cât eu nu i-am cerut nimic acelui stat? Nu vor să mai plătească ajutoare către sinistrați? Foarte bine! Să n-o mai facă! Unde este problema? Se supără electoratul? Ei, asta chiar nu mai este problema mea.
Pe cât puneți pariu că, după ce companiile de asigurări se vor vedea cu buzunarele pline, vor face lobby pe lângă autorități să construiască noi diguri, să regularizeze cursurile râurilor etc., astfel încât să nu mai plătească nimic? Decât, eventual, vreunui ghinionist căruia i-a luat foc casa.

UPDATE: Riscul de incendiu nu este acoperit de această poliță. Numai dezastrele naturale, adică: cutremurul, alunecările de teren și inundațiile. Amenda pe care o vom plăti, dacă nu ne asigurăm, este de 100-500 lei. Mai multe detalii aici: Zf.ro

De ce tac sindicatele?

Marea grevă anunțată de sindicatele bugetarilor a eșuat lamentabil. Care să fie oare motivele? Nici măcar după legiferarea tăierilor salariale mișcarea sindicală nu a dat semne de trezire din letargie. Desigur, unul dintre motive a fost și separarea inteligentă [sau de nevoie – lipsa mijloacelor legale] a bugetarilor propriu-ziși de angajații companiilor și regiilor autonome de stat. Adică, ultimilor li s-a indus ideea că vor scăpa de diminuările salariale. Și este posibil să scape, dar nu vor scăpa în schimb de restructurări. Se pare că divide et impera a funcționat încă odată. Dar, oare există și un motiv ascuns de ochii publicului pentru această tăcere a sindicatelor? Cu puține excepții [Marius Nistor și poate Bogdan Hossu] sindicaliști – altădată extrem de guralivi – au dispărut brusc, sub o cortină a tăcerii. Unii dintre aceștia au fost atacați puternic de presa portocalie și chiar de cea a mogulului Dinu Patriciu [ambivalent ca întotdeauna], fiind acuzați că sindicatele sunt organizate pe legături de tip mafiot. Alții au fost acuzați de corupție și afaceri cu statul. Toți aceștia au tăcut pe neașteptate.
Recent, una dintre antenele mele mi-a dezvăluit un scenariu incredibil, în care instituții ale statului se comportă precum mafia siciliană. Și, odată cu aceasta, motivul ascuns al tăcerii unora dintre liderii de sindicat. [Ca o paranteză, precizez că pe respectivul l-am suspectat întotdeauna că ar fi membru sub acoperire al unui serviciu secret; multe din informațiile sale confirmându-se ulterior; informații de natură sensibilă]
Concret, individul mi-a spus că unii sindicaliști de frunte ai țării, unii extrem de apropiați de PSD, au fost vizitați de persoane care pretindeau că sunt membrii unui serviciu de informații autohton. La aceste întâlniri, sindicaliștii au fost amenințați cu dosare DNA, cu rezilierea unor contracte pe care sindicatele le au cu societățile respective sau – mult mai grav – cu dispariția subită a unor membri ai familiei. Mai precis, unora li s-au arătat imagini ale copiilor spunându-li-se că „Știm unde învață fiica/fiul tău. Nu cred că ai vrea să dispară într-o zi fără urmă de la școală sau de la joacă, nu-i așa?” Halucinant! Unde naiba trăim? Nivelul de încredere al sursei care mi-a dezvăluit aceste informații este undeva la 85-90%. Această informație, coroborată cu afacerile știute și neștiute ale liderilor de sindicat, completează imaginea unui tablou repugnant, al unei țări putrede, în care cei care dețin puterea pot să facă absolut orice și să scape nepedepsiți. Această țară seamănă tot mai mult cu o țărișoară de prin America Latină a anilor ’70-’80.
Sigur, dacă trăim într-un astfel de stat, cineva se poate întreba atunci cum de am curajul să dezvălui așa ceva. O fac deoarece nivelul scăzut de audiență al acestui blog nu reprezintă o amenințare pentru structurile mafiote care guvernează România. Totuși, dacă nu voi mai posta brusc sau blogul va fi șters, atunci m-am înșelat.
*

Clasa conducătoare globală: miliardarii 3/3

Cum să devii miliardar

Cunoștințele, competențele tehnice și antreprenoriale și cunoașterea mecanismelor piețelor de capital au jucat un rol aproape inexistent în evoluția miliardarilor din China, Rusia sau America Latină, mult mai importante fiind legăturile dintre politic și economic în fiecare etapă de acumulare a averii.

În cele mai multe cazuri au existat trei etape:

1. În timpul etapei inițiale „dirijată” de dezvoltare, actualii miliardari au organizat activități de „lobby” și au mituit oficialii pentru contracte guvernamentale, excepții de la plata taxelor, subvenții și protecție față de competitorii străini. Pomenile statului au fost capetele de pod sau punctul de decolare pentru statutul de miliardar în timpul fazei subsecvente neo-liberale.

2. Perioada neo-liberală a furnizat ce mai bună oportunitate pentru obținerea de active ale statului la prețuri mult sub valoarea lor reală. Privatizările, deși, descrise ca ‘tranzacții de piață‘, au fost de fapt vânzări politice în mai multe sensuri: referitor la preț, la selectarea cumpărătorilor, la mita oferită vânzătorilor și la promovarea unei agende ideologice. Acumularea averilor a rezultat din vânzarea băncilor, companiilor din domeniile resurselor energetice și minerale, telecomunicațiilor și transporturilor și din asumarea de către stat a datoriilor private. Aceasta a reprezentat faza de avânt de la statutul de milionar către cel de miliardar. Acest lucru s-a întâmplat în America Latină și în Europa de Est, mai ales în Rusia, cu ajutorul corupției.

3. În timpul celei de-a treia faze (cea actuală) miliardarii și-au consolidat și și-au extins imperiile prin intermediul fuziunilor, achizițiilor, a altor privatizări și a extinderii către piețele externe. Monopolurile private asupra telefoniei mobile, telecomunicații și a altor utilități ‘publice‘ au adăugat miliarde la concentrările inițiale. Unii milionari au devenit miliardari prin vânzarea întreprinderilor profitabile recent achiziționate către capitalul străin. Citește în continuare

Clasa conducătoare globală: miliardarii 2/3

America Latină

Dacă sângele și armele au fost instrumentele ascensiunii oligarhiei ruse, în alte regiuni ale pieței globale, consensul FMI-Banca Mondială, orchestrat de Washington, a fost forța motrice din spatele parvenirii miliardarilor din America Latină. Cele două țări cu cea mai mare concentrare de avere și cei mai mulți miliardari din America Latina sunt Mexic și Brazilia (79%), care sunt țările ce au privatizat cele mai profitabile și eficiente monopoluri publice. Din cele $216,6 miliarde deținute de cei 34 de miliardari din America Latină, $180,6 miliarde sunt deținute de cei 27 de miliardari brazilieni și mexicani. Averea celor 34 de familii și indivizi o depășește pe cea deținută de aproximativ 250 de milioane de latino-americani; 0,000001% din populație deține mai mult decât 50%. În Mexic, venitul a 0,000001% din populație depășește veniturile combinate a 40 de milioane de mexicani. Expansiunea miliardarilor din America Latină coincide cu scăderea salariilor minime, a cheltuielilor publice cu serviciile sociale, a creșterii represiunii statului prin înăsprirea legislației muncii împotriva angajaților și a slăbirii sindicatelor și a organizațiilor fermierilor. Implementarea unui sistem regresiv de taxe a împovărat muncitorii și țăranii, iar scutirile de taxe și subvențiile pentru exportatorii de produse agro-minerale au contribuit la fabricarea miliardarilor. Rezultatul a fost o scădere a mobilității angajaților din sectorul public și privat, deplasarea forței de muncă urbane către sectorul muncii la negru, falimentul micilor fermieri și în general al zonelor rurale și migrația din aceste zone către periferiile mizerabile urbane. Citește în continuare

Clasa conducătoare globală: miliardarii 1/3

Numărul miliardarilor a crescut de la 793 în 2006 la 946 în 2007 și la 1011 în 2010 (în scădere, totuși, de la 1125 în 2008), cele mai spectaculoase evoluții având loc în China și India. În China, care are cel mai mare număr de miliardari din Asia, depășind India, se înregistrează 64 de miliardari, față de doar 20 în 2007, cu o avere cumulată de $133,2 miliarde, față de $29,4 miliarde în 2007. Dacă îi adăugăm și pe cei 25 de miliardari din Hong Kong, cu o avere totală de $115,6 miliarde, avem imaginea unei țări în plină expansiune la acest capitol. Pentru a încerca prevenirea unei revolte, într-o țară în care există inechități monstruoase, autoritățile chineze au crescut sumele alocate zonelor rurale. În India, care a înregistrat și ea o creștere a numărului de miliardari (49, față de 36 în 2007), clasa conducătoare deține o avere cumulată de $222,1 miliarde, față de numai $191 miliarde în 2007. Nu demult, prim-ministrul indian, Manmohan Singh, declara că amenințarea cea mai mare la adresa securității țării o constituie trupele de guerilă maoiste și mișcările de protest din zonele cele mai sărace ale Indiei.
România este prezentă în topul Forbes cu trei miliardari. Primul este Dinu Patriciu (locul 437 la general), cu o avere de $2,2 miliarde, urmat de Ioan Niculae cu $1,1 miliarde (locul 880) și de Ion Tiriac, cu $1,0 miliarde (locul 937-1011). Averile acestora au fost constituite, în general, după modelul rus.

Averea totală a clasei conducătoare globale s-a menținut la peste $3,5 trilioane, fiind practic la același nivel din 2007. Altfel spus, 0,00000001% din omenire, deține mai mult decât 3 miliarde de oameni. Mai mult de jumătate dintre actualii miliardari provin din doar trei țări: SUA (403, față de 415 în 2007), Germania (53, față de 55 în 2007) și Rusia (62, față de 53 în 2007).

Printre cele mai noi, tinere și expansioniste grupuri de miliardari, oligarhia rusă se remarcă prin începuturile sale rapace. Mai mult de două treimi dintre actualii miliardari ruși au început să-și adune averile în jurul vârstei de 25 de ani. În timpul infamei decade a anilor ’90, sub conducerea autoritară a lui Boris Elțîn și a consilierilor săi economici, Anatoly Chubais și Yegor Gaidar, întreaga economie rusă a fost scoasă la vânzare pentru un ‘preț politic‘, care era mult sub valoarea reală. Fără excepții, transferurile de proprietate au fost realizate prin tactici gangsterești și asasinate, furturi uriașe, acapararea resurselor statului și manipulări ilegale ale acțiunilor. Viitorii miliardari au deposedat statul rus de fabrici, companii de transport, companii din domeniile cărbunelui, gazelor, petrolului, oțelului și din alte domenii valorând peste un trilion de dolari. Citește în continuare