Crime oribile uitate

Imagine: Spiegel
La mai mult de șase decenii după încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, o informație mult timp ascunsă privind masacrarea a 2.000 de etnici germani sudeți în iunie 1945, divide orășelul ceh Postoloprty. Susținătorii unui monument memorial al incidentului se confruntă cu cei care doresc să facă uitate crimele.

Sute de germani au fost forțați să ia parte la o paradă, în orașul ceh Postoloprty (cunoscut în germană ca Postelberg) pe 6 iunie 1945, la doar o lună de la încheierea celui de-al Doilea Război Mondial în Europa. Cinci băieți descoperiți printre bărbați au fost trimiși acasă. Nimeni nu știe ce căutau acei băieți la acea reuniune, în acea zi fatidică de vară. Unii au considerat că le era foame, alții au spus că, probabil, încercau să fugă de furia armatei cehoslovace.
„Dl Marek a vrut ca băieții să fie biciuiți,” își amintește Peter Klepsch, acum în vârstă de 81 de ani, un martor ocular. „Dar căpitanul Cerny, comandantul trupelor cehe, a spus ca băieții să fie împușcați.”

Imagine: Spiegel

Numele băieților erau Horst, Eduard, Hans, Walter și Heinz. Cel mai tânăr avea 12 ani iar cel mai mare 15. Au fost biciuiți și apoi împușcați, câte unul, în fața celorlalți. Cehii nu au folosit mitraliere, ci carabine, așa că a durat ceva timp să-i ucidă pe toți cinci. „Unul dintre băieți, care nu fusese ucis din primul foc, a fugit către trăgători, implorându-i să-l lase să se ducă la mama sa,” își amintește Heinrich Giebitz, acum în vârstă de 80 de ani. „Au continuat să tragă.”

64 de ani mai târziu, procurorii cehi i-au acuzat de această atrocitate pe polițistul Bohuslav Marek și pe Vojtech Cerny, căpitan în armată. Cei doi sunt însă morți demult, așa că uciderea băieților va rămâne nepedepsită. Dar acesta a fost doar un capitol din masacrarea a aproximativ 2.000 de germani sudeți în câteva zile, în 1945 în Postoloprty și Zatec, la circa 60 de kilometri de Praga.
Supraviețuitorii și rudele celor uciși vor acum să ridice un monument în memoria victimelor – dar întâmpină împotrivirea multora dintre cei 5.000 de locuitori ai orășelului Postoloprty. „Majoritatea localnicilor se opun acestui fapt,” spune istoricul Michal Pehr, un membru al comitetului care se ocupă de proiect. „Întreaga istorie a fost tabu pentru mulți oameni, timp de decenii,” adaugă Pehr.

„Să nu supraviețuiască nimeni”

Totul a început în săptămânile și lunile de după încheierea războiului. Era momentul așa-ziselor „expulzări,” când etnicii germani erau vânați în diverse părți ale Cehoslovaciei. Fasciștii fuseseră învinși. Acum cehii voiau să scape de cetățenii lor de origine germană, cât mai repede posibil.
Etnicii germani au trăit la granițele Cehiei de secole, așa că atunci când Hitler a anexat zona sudetă în 1938, s-au adunat pe străzi pentru a aclama soldații. Restul Bohemiei și Moraviei a devenit curând un protectorat nazist, iar în anii ce au urmat peste 300.000 de cehi au murit uciși de mâinile stăpânirii germane. Lagărul de concentrare Theresienstadt și satul Lidice, ars din temelii de trupele SS, vor servi întotdeauna ca simboluri ale barbariei naziste.

La conferința de la Potsdam din august 1945, aliații au autorizat expulzarea a mai mult de trei milioane de etnici germani din Cehoslovacia, precizând totuși că „orice transfer care va fi efectuat, va avea loc într-o manieră ordonată și umană„. Dar la acea vreme oamenii, deja, luaseră lucrurile în propriile mâini, în multe zone.
Încă din octombrie 1943, Edvard Benes, care va deveni președintele Cehoslovaciei după război, amenințase din exilul de la Londra „ceea ce au făcut germanii pe pământurile noastre din 1938 încoace se va întoarce împotriva lor, însutit și fără milă„. Vorbind în timpul unei transmisiuni radio în noiembrie 1944, Sergej Ingr, comandantul suprem al forțelor cehe din Anglia, a emis următorul ordin către compatrioții săi: „Loviți-i, omorâți-i, să nu supraviețuiască nimeni.”

Forțați să mărșăluiască și să cânte

Astfel de îndemnuri au fost receptate cu înflăcărare în zone precum Postoloprty și Zatec. Dupa retragerea Armatei Roșii din zonele recent eliberate, soldații Corpului I Cehoslovac au pătruns imediat în regiune, cu scopul „concentrării” populației de etnie germană.
Într-o duminică, pe 3 iunie 1945, armata a ordonat unui număr de 5.000 de etnici germani din Zatec să se adune în piața orașului, de unde urmau să mărșăluiască 15 kilometri spre Postoloprty, acompaniați de amenințări, lovituri și focuri de armă.
„Luni seara am fost cu toții forțați să mărșăluim prin piață și să cântăm cântece naziste,” își amintește Peter Klepsch. „Toți cei care nu mărșăluiau sau nu cântau erau biciuiți.”

În seara următoare un grup a fost condus către execuție. Nu avea să fie ultima.
Lui Klepsch, care s-a opus naziștilor și a sfârșit războiul în închisoare pentru că a încercat să ajute trei francezi să fugă, i s-a permis – în cele din urmă – să părăsească scena atrocităților, în cea de-a cincea zi. Un număr necunoscut de oameni au rămas în urmă. Majoritatea au fost executați.
Cea mai mare groapă comună, conținând aproape 500 de cadavre, a fost apoi descoperită lângă o fermă, în afara orașului.

Puși să își sape propriile morminte

„250 de oameni au fost duși în prima zi, alți 250 în următoarea, și un strat de pământ a fost așezat între ei,” a declarat un polițist la ancheta parlamentară din 1947. „Nu au fost executați toți într-o singură noapte, ci în etape„. Adeseori condamnaților li se dădea câte un târnăcop și o lopată și erau siliți să-și sape propriile morminte.
Asasinii nu au avut scrupule. La urma urmei aveau sprijinul unor oameni importanți din armată. Jan Cupka, șeful serviciului de informații al armatei, își amintește de generalul Spaniel, comandantul Divizei I Cehoslovace, care le recomandase să „curețe” regiunea de etnicii germani. „Generalul ne-a spus, ‘Cu cât mai puțini rămân, cu atât mai puțini inamici vom avea.‘”

O anchetă parlamentară din 1947 a îngropat sub tăcere atrocitățile. Într-o operațiune strict-secretă, în august 1947, mai multe gropi comune au fost deshumate și cadavrele arse pentru ca „germanii să nu aibă memoriale care să le țină trează amintirea suferințelor lor„.
Între timp documentele oficiale despre „evenimentele din Postoloprty” au fost clasificate ca fiind confidențiale și au dispărut în arhiva ministerului de interne cehoslovac.
Sursa: Spiegel

© 2009 Zalmoxys32