SUA – Democrație sau oligarhie?

Recentele controverse iscate în jurul proiectului de modificare a sistemului asigurărilor de sănătate propus de Barack Obama arată o față urâtă a Americii. Una în care cetățenii sunt dezinformați de politicieni iresponsabili ca Joe Wilson sau Sarah Palin. Aceasta din urmă a lansat afirmații de genul că prin intermediul legii, se vor crea adevărate “tribunale ale morții” formate din “birocrați” care vor decide cine poate beneficia de asistența medicală și cine nu.
Un proiect extrem de controversat ce va costa 900 de miliarde de dolari în următorii 10 ani și care propune crearea unui program de asigurări publice, astfel încât toți americanii să aibă acces la serviciile de sănătate. Discursul televizat în care Barack Obama a vorbit despre beneficiile planului său de reformă în sănătate a reușit să crească numărul susținătorilor acestui proiect. Astfel 67% dintre cei care au urmărit discursul au declarat că susțin eforturile lui Obama de a reforma serviciile de asigurări de sănătate, în timp ce 29% încă se opun. Cifrele arată că numărul suporterilor planului a crescut cu 14% în urma discursului.
Legea asigurărilor de sănătate din SUA, axată în principal pe două programe, Medicare (pentru persoane în vârstă) și Medicaid, (pentru cei foarte săraci) lasă în afara sistemului de asigurări circa 45 de milioane de americani (în 2007, a se vedea legătura externă no.4 – la pagina 12). Alte aproximativ 30 de milioane beneficiază de asigurări ce acoperă riscuri inferioare celor la care se expun. Unul dintre punctele cheie ale reformei vizează redirecționarea unei părți din sumele cuprinse în aceste programe, sume care oricum nu sunt cheltuite integral, cifrate la circa 100 de miliarde de dolari anual, către un sistem universal de asigurări. O altă prevedere cheie, contestată, de asemenea, de republicani este instituirea obligativității pentru angajatori de a-și asigura angajații, după modelul european.
America „scutul Lumii Libere” și „simbolul democrației universale” este o țară în care accesul la sănătate nu este considerat un drept. Statele Unite sunt singura țară bogată și industrializată care nu are un sistem universal de asigurări de sănătate, potrivit IOM. Sistemul mixt public-privat de sănătate din SUA este cel mai costisitor din lume. În spatele maselor ignorante care se opun planului lui Obama se află oameni care au interese financiare puternice, legate de companiile de asigurări. Prin manipularea contribuabililor aceștia încearcă sabotarea proiectului, acuzându-l pe Obama până și de „socialism„. Democrația „of the people, by the people, and for the people” nu este mai departe de adevăr decât în America zilelor noastre. Pare mai degrabă o oligarhie.

© 2009 Zalmoxys32

Legături externe:
1. http://www.docstoc.com/docs/8092034/OECD-Health-Data-2009–How-Does-the-United-States-Compare
2. http://cthealth.server101.com/the_case_for_universal_health_care_in_the_united_states.htm
3. http://www.who.int/whosis/whostat/2009/en/index.html
4. http://www.whitehouse.gov/assets/documents/CEA_Health_Care_Report.pdf

O altă perspectivă asupra 9/11

În urmă cu opt ani, pe 11 Septembrie 2001, mai mult de 2.700 de oameni și-au pierdut viețile într-un atac terorist coordonat, în care trei avioane comerciale au fost deturnate și lovite de World Trade Center și Pentagon, iar un altul s-a prăbușit pe un câmp în apropiere de Shanksville, Pennsylvania. Circumstanțele exacte ale atacurilor din 11 Septembrie rămân învăluite în mister până în ziua de astăzi, în pofida -sau mai degrabă datorită – unei serii întregi de investigații oficiale.
Varianta cea mai puțin credibilă este cea oficială: faptul că 19 teroriști arabi, recrutați și coordonați de către Osama Bin Laden, au intrat în SUA într-o perioadă de câteva luni, au urmat, în unele cazuri, cursuri intensive de pilotaj la școli americane private, și apoi și-au dus la îndeplinire actele sinucigașe, totul fără ca vastul aparat de spionaj al SUA să știe ceva despre prezența sau planurile lor.
Există o serie de FAPTE care contrazic povestea oficială: câțiva dintre teroriști, inclusiv Mohammed Atta, considerat șeful operațiunii, cei care au deturnat avioanele: Nawaf Alhazmi, Khalid Almihdhar și Ziad Samir Jarrah, se aflau sub supravegherea agențiilor de spionaj SUA înaintea efectuării atacurilor. Guvernul american a primit numeroase avertizări privind iminența unui atac – inclusiv faimoasa informare a președintelui George W. Bush pe 6 august 2001, cu un memorandum CIA intitulat, “Bin Laden Determined to Strike Within US”(Bin Laden hotărât să atace în interiorul SUA)—care au fost ignorate.

Liderul organizației teroriste învinuită de atacuri, Osama Bin Laden și mulți dintre acoliții săi au fost aliații SUA și au figurat printre „bunurile” (“assets”) CIA în perioada în care americanii încercau să răstoarne regimul din Afganistan, susținut de URSS. Regimul taliban din Afganistan, aliatul și protectorul lui Bin Laden, a fost de asemenea rezultatul intrigilor SUA, chiar dacă în mod indirect: a fost întemeiat și susținut de către serviciul pakistanez de informații ISI, un aliat cheie al CIA în războiul anti-sovietic din anii 1979-1989, pentru a prelua puterea după retragerea sovietică.

Dacă pentru media americană și pentru Congres evenimentele din 11 Septembrie reprezintă o „eroare” a CIA (“intelligence failure”), în realitate este mult mai probabil ca aceasta să fi fost o decizie deliberată, luată la nivel înalt de către aparatul militaro-informațional al SUA, prin care li s-a permis teroriștilor să-și ducă la capăt acțiunile, cu speranța că vor furniza pretextul necesar pentru o schimbare radicală a politicii SUA, atât în plan intern cât și extern.

11 Septembrie a marcat un moment de cumpănă în termenii politicilor imperialiste ale SUA. Administrația Bush, cu sprijinul total al Democraților și Republicanilor din Congres, a plasat SUA pe picior de război. Fiecare nouă atrocitate—invazii, torturi, răpiri, lagăre de concentrare, interceptări, batjocura normelor constituționale—a fost justificată cu argumentul că “9/11 changed everything” („11 Septembrie a schimbat totul”).

La doar o lună de la atacuri, SUA au lovit Afganistanul, iar în trei luni Talibanii erau alungați de la putere și un regim marionetă a fost instalat la Kabul. Șase luni după 11 Septembrie, administrația Bush a luat decizia de a invada Irakul, iar Casa Albă ordona CIA să tortureze prizonierii Al Qaeda pentru a obține „dovezile” necesare ale legăturilor – inexistente – între Saddam Hussein și atacurile teroriste din New York și Washington.

Administrația Bush a folosit prima comemorare a atacurilor din 11 Septembrie pentru a înainta o rezoluție a Consiliului de Securitate al ONU, împotriva Irakului, urmată de autorizarea pentru război primită de la Congres, inclusiv de la Senatul controlat de Democrați. Republicanii au câștigat alegerile pentru Congres din 2002, purtând cămașa însângerată a terorismului, iar Bush a fost reales în 2004 într-o manieră similară, primind o susținere neașteptată – și convenabilă – din partea lui Bin Laden, care a emis o nouă serie de amenințări, prin intermediul unei casete video, chiar în weekend-ul dinaintea votului.

Click to enlarge

Unul dintre cele mai importante evenimente a fost adoptarea, în 2002, a strategiei naționale de securitate, bazată pe noua doctrină a „războiului preventiv” (“preventive war”). Aceasta consfințea dreptul și intențiile Washingtonului de a lua măsuri militare împotriva oricărei țări, care este identificată ca fiind un potențial risc privind securitatea SUA.
Legislații asemănătoare cu cea a Statelor Unite au adoptat și alte puteri imperialiste precum Marea Britanie, Australia și Canada. Marea Britanie, Spania și Australia s-au alăturat SUA în atacul asupra Irakului. Alianța NATO a participat la ocupația Afganistanului. Germania și Japonia au trimis trupe în alte țări pentru prima oară după cel de-al Doilea Război Mondial. Rusia și China, văzând iruperea forțelor armate SUA în Golful Persic și Asia Centrală au devenit mai apropiate ca niciodată.
Sursa acestor schimbări dramatice în relațiile internaționale nu constă în evenimentele din 11 Septembrie 2001. Aceste evenimente trebuie plasate într-un context istoric mai larg. Originea reală provine din colapsul blocului sovietic și dizolvarea URSS în decembrie 1991, care a lăsat SUA singura super-putere, dornică de a-și extinde dominația militară asupra lumii.

Evenimentele din 11 Septembrie au fost folosite pentru a adopta ca politică oficială doctrinele susținute de gândirea de extremă dreapta pe parcursul anilor ’90. Având în vedere declinul drastic al poziției economice a capitalismului american, Washingtonul și Wall Street-ul au văzut în recurgerea la forță singurul mod de a-și apăra interesele economice globale. Rivalii lor imperialiști din Europa și Asia, au fost puși în situația de a-și revizui propriile resurse militare.

Cele mai clare oportunități de expansiune a influenței imperialismului SUA au apărut la periferia fostului URSS – de la Bosnia și Kosovo în vest, la Caucaz, Irak, Iran și Asia Centrală, până la Coreea în Extremul Orient. Acestea sunt punctele cheie ale politicii externe americane din ultimele două decenii.

Totuși această schimbare istorică în politica imperialistă americană nu a fost aprobată de masele populare. Astfel Partidul Democrat a câștigat alegerile pentru Congres din 2006, în mare măsură, datorită ostilității crescânde a populației față de războiul din Irak. Barack Obama a capitalizat sentimentele anti-război în victoria asupra lui Hillary Clinton, în campania democrată pentru nominalizarea președintelui.

Dar, la scurt timp după ce a fost ales, susținătorul de altădată al „schimbării„(“change”) și „speranței„(“hope”) l-a renumit în funcție la Pentagon pe Robert Gates (omul din era Bush) și a ales ca Secretar de Stat pe Hillary Clinton. La câteva săptămâni după instalare, Obama a anunțat că va menține calendarul desfășurării de trupe în Irak, stabilit de administrația Bush și că va suplimenta numărul soldaților din Afganistan cu încă 17.000.

© 2009 Zalmoxys32